510 matches
-
n-o să afle urmele ei" - Romanța). Astfel, poeta da frîu liber lamentației, dar are grijă să și-o pună între ghilimele, sau să și-o sublinieze în mod exagerat ("Ză-dăr-ni-ci-eee/ o, zădărnicie..."). Asemenea "tertipuri", chiar dacă ar putea însemna doar simplă autoironie - deci mai puțin decît asumarea unei ipostaze/ măști -, sînt suficiente pentru a crea sugestia unei detașări a eului de propria voce. În Poveste, ca și în poeme precum Într-o lume perfectă... sau Basmul rezis, narațiunea folosește aceluiași scop: vocea
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
într- un mod extravagant o structură. Pe această linie a poeziei, mai atentă la limbajul imaginilor decît la cel al cuvintelor, modelul e Ilarie Voronca - depășit, însă, prin uimitorul organicism al vizionarismului cărtărescian. În Ninge peste Gara de Nord, după o mică autoironie de intro („băgai de seamă că m-am înălțat”, „mă ridicam solemn”), începe „nebunia” poetică, cu atît mai izbitoare cu cît distan- țarea de cotidian și de tranzitivitatea „optzecistă” e mai pronunțată. Se face auzit „plescăitul de sînge al mării
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
cheia originalității lui Geo Dumitrescu, aceasta fiind, după Radu Cosașu, "potența whitmaniană" unită cu bucureștenismul: "Geo Dumitrescu pornește ca un flăcău whitmanian, aselenizează pe Dâmbovița și absoarbe tot ce fertilizează apele ei în adâncul mâlului și pe maluri: ironie cruntă, autoironie până la autobagatelizare, vigoare a derizoriului, neseriozitate, dezabuzare, bosumflare și iar patetism, iar generozitate, iar romanță, iar revoltă și iar fleoșc în deziluzie. De la oda adusă jocului de biliard ("sub al păcii stindard!") până la blestemul proferat către cartoful putred, de la cântarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12319_a_13644]
-
considerații despre travaliul celui care încearcă să pună pe hîrtie povestirea. Naratorul nu mai este clasica ,voix de Dieu", ci un om slab, măcinat de îndoieli, care bîjbîie în căutarea formulei celei mai eficiente și se contemplă cu abia sesizată autoironie: ,Sigur, tu înțelegi, ar trebui acum să-ncerc să scriu altceva, o nuvelă morocănoasă, o povestire șoptită, dramatică sau în orice caz o schiță pitică și parșivă, în fond, cred că mă pricep în suficientă măsură să inventez. Chiar așa
Textualismul planturos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10676_a_12001]
-
textului, nici în fața fascinantelor și adesea seducătoarelor căi ale epicului pur. În mod paradoxal, deși este un stilist de mare subtilitate, un povestitor situat binișor peste media congenerilor săi și un virtuoz al tehnicilor narative, Ioan Groșan mizează cu sublimă autoironie tocmai pe un soi de îndoială în privința calității sale de scriitor. Acest tip de realism, singurul din scrisul său referitor cu adevărat la trăire, conferă marea originalitate a prozei sale. La șaisprezece ani de la căderea regimului comunist așteptăm încă marele
Textualismul planturos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10676_a_12001]
-
absența din sală a celorlalți nominalizați. Invitat să vorbească, din partea selecționerilor, Livius Ciocârlie s-a oferit, în glumă, să-și recunoască indiscreția (deși ar fi fost ultimul bănuit...), pentru a nu mai figura în viitoare jurii. Micul discurs, plin de autoironie fermecătoare, a prefațat înșiruirea categoriilor de premianți, dinspre debut spre marele premiu, pentru a întreține, de bună seamă, suspansul. La Debut, anunțați de veșnic tinerii Ion Horea și Gabriel Dimisianu, au câștigat poetul Ștefan Baghiu, vizibil copleșit de premiu, și
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2481_a_3806]
-
Lichter sau întruparea stradal-mioritică a unui Palomar, dacă n-ar suferi de o ușoară autofilie (pictează chipul lui Iisus cu propriile trăsături), de halucinații, accese de paranoia și chiar dedublare a personalității. Iar dacă n-ar avea oareșce umor și autoironie, Bikinski ar fi chiar un personaj pe de-a-ntregul tragic: are vedenii, propriile cópii îi populează halucinațiile, aude voci cu care intră în dialog, ține cuvântări naționalist-fanteziste în piața publică cocoțat pe statui, se crede victima filărilor colonelului Geană sau
Fantezii în fond by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11946_a_13271]
-
vedem în ce constă "itinerarul exemplar". Abia ieșit din adolescență, băiatul de origine evreiască mic-burgheză, entuziast pînă la fanatism, își smulge rădăcinile (comparația cu Supraviețuirile lui Radu Cosașu se impune, mereu și mult în favoarea lui Cosașu ca expresivitate, complexitate, nuanțare, autoironie, relativizare, credibilitate, dar în primul rînd ca talent și originalitate a scriiturii) și intră în fabrica de îndoctrinare, numită în roman Institutul superior de marxism-leninism. Acolo, după umilințele la care e supus de colegii de internat cu "origine sănătoasă", primește
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
aceștia tentația excepționalului. Se află în cauză un om obinuit, care se recomandă printr-un dramatism discret, printr-o umilință a subordonării la natural, printr-o mixtură de melancolie și de ironie ce nu pregetă a se reorienta adesea ca autoironie. Astfel patetismul mai mult ori mai puțin afectat, tonalitatea înaltă, supralicitată, eul întronat cu o superbie romantică - simptome ale unei crize de regăsire a poeziei autohtone, după eclipsa "realist-socialistă", care a preluat astfel, dilatîndu-le, cîteva filoane ale poeziei noastre din
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
junele Arșavir emite cogitațiuni solemne despre absolut, moarte, misterul feminității, rostindu-se uneori simili-aforistic, fără a depăși aria locului comun: "Dorești și chemi moartea în momentele grele, așa cum tânjești după viață în clipele când îți fuge de sub picioare." Din fericire, autoironia și luciditatea scapără când nu te mai aștepți, oxigenând textul. Sunt simptome și adjuvante ale rapidei maturizări. Ea e perceptibilă mai cu seamă în secvențele când, mai puțin preocupat de propriul sine, devine un observator sagace al celor ce se
Arșavir, omul lui Dumnezeu by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8193_a_9518]
-
Gaster și în replicile lui din imaginația noastră, a cititorilor, a spectatorilor, din imaginația lui Purcărete tălmăcitorul vizual al lui Rabelais, a "însoțitorilor" săi Helmuth Stürmer și Vasile Șirli și a minunaților actori care nasc stări, situații, povești, ironie și autoironie într-un joc delirant și istovitor. O experiență la care s-au supus cu dăruire, aducîndu-și cu toții omagiul lor lui Rabelais. Și nu doar pentru că este anul lui. Sau poate tocmai de aceea.
Despre starea oamenilor sau cum tălmăcește Purcărete regizorul cuvîntul lui Rabelais by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13667_a_14992]
-
care Baudelaire îl numea pe cititor, în termeni celebri, nu doar "hypocrite lecteur", ci și "mon semblable" și chiar "mon frčre", humuleșteanul nu e dispus a vedea în cititor o ființă atît de apropiată. Empatia nu-l interesează. Ironia și autoironia prefeței menționate îi dau în vileag resortul pragmatic. "Cetitoriului" nu i se pretinde o opinie asupra creației, emiterea unei judecăți de valoare, ci simpla prezență, precum un certificat al condiției auctoriale. Existența "autoriului" e în funcție de existența "cetitoriului": "Cititorului i se
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
renasc din nou, sunt valută forțe" (IV. Povară unei taine). Tragismul/angoasa/tentația de a scrie non-stop, marcajul periculos al lui "TREBUIE Să...", serialul lipiturilor/ bravurilor confesionale nu ajută, evident, arta manierista a poetului din O. Importante sunt dozele de autoironie, niciodată abandonate. Ele combat (cu succes) amorțirile spiritului! Important e că discursul liric dezvolta simboluri originale pentru o mult râvnita epopee izbăsesciană... (Gheorghe Izbăsescu , Muză din tomberon (Ed. "Marineasa", 1998)
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
Sarah Kane, nu m-am mirat. Cred că, mai ales după Woyzeck, modul acesta de a vorbi despre iubire și ură, despre sexualitate și senzualitate, despre noi, despre clișee de tot felul, modul acesta care, din text, încorporează ironia și autoironia este cel mai nimerit, mai firesc pentru simțul estetic, puternic și expresiv în zona asta acum, a lui Măniuțiu. Pentru ce înseamnă să-i seduci pe actori, pe spectatori și să-i duci, ca într-o transă, spre fizic, spre
Iubirea și Fedra by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10182_a_11507]
-
era distant, rigid, adesea convențional (din timiditate!), acum este relaxat, putînd fi foarte cordial și tandru", scria Erika Mann despre tatăl ei, în ultimii lui ani de viață. Capacitatea lui Thomas Mann de a iubi, deși camuflată de legendara sa autoironie, s-ar fi manifestat de timpuriu prin aptitudinea de a se minuna, de a admira. , Cred în bunătate, în spiritualitate, adevăr, libertate, rațiune, luciditate, frumusețe și dreptate, într-un cuvînt, în seninătatea suverană a artei, aptă să dizolve ura și
Comemorare - Posteritatea lui Thomas Mann by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11375_a_12700]
-
seducție la care nu se poate opune și junii chelneri din jurnal, cu trupuri de efebi, fascinanți în virilitatea lor, fie ea nedescotorosită de vulgaritate. Dacă nu subscriu la obiecția că T.M. n-ar fi în apele sale când folosește autoironia, un aspect îmi apare totuși deficitar. Cum se poate justifica un lapsus în comportarea scriitorului? Nu iau în dezbatere opera pe care o socotesc deasupra contestației. De ce a consumat el însă atâta energie pentru difuzarea și agitația în jurul ei? Și
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
aprecierea subiectivă pe care i-o face receptorul, ficțiunea și dicțiunea la Chateaubriand, Poetica lui Aristotel, Estetica lui Hegel, catedrala ideală a lui Viollet-le-Duc, dar și westernul, jazzul, filmul serial, Vermeer, arta modernă. Digresiunile și bifurcațiile sunt numeroase, ironia și autoironia, ca de obicei, fine, subtile. Deschiderea poeticii către estetică începută cu Opera artei este menținută și nuanțată. Despre acest gen mai liber și mai sinuos, aproape voluptuos, pe care îl ilustrează FiguriV (Seuil, 2002), Gérard Genette a avut amabilitatea să
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
rămas la fel de vie și la anii senectuții. Idila cu Rodica din «Prima iubire», înfiripată într-o tabără în timpul gimnaziului, uitată și reînsufletiță mai târziu în anii liceului, sunt alte câteva note autografice scrise cu emoție și respect, pe alocuri cu autoironie visavi de reacțiile pripite de adolescent, și care completează registrul amplu, caleidoscopic al istorisirilor din acest volum. «O mica escapadă de vacanță» și « Finalul unei mari iubiri» abordează în două povestiri (acțiunea începută în prima și continuată peste ani în
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA MIGUEL DE UNAMUNO DRAGOSTE și PEDAGOGIE Traducere și note de CARMEN BULZAN Prefață de TEODOR DIMA INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cititorului, îi dedică această operă, Autorul. Cuprins Prefață: Miguel de Unamuno, maestru al autoironiei întristate (Teodor Dima) / 7 Nota traducatorului / 11 Prolog / 15 Capitolul I / 25 Capitolul II / 43 Capitolul III / 53 Capitolul IV / 63 Capitolul V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Capitolul V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul XI / 131 Capitolul XII / 139 Capitolul XIII / 149 Capitolul XIV / 161 Capitolul XV / 171 Epilog / 179 MIGUEL DE UNAMUNO, MAESTRU AL AUTOIRONIEI ÎNTRISTATE Unamuno își ironizează egocentrismul în acest microroman filosofico-moralizator în care aspirația sa spre genialitate este ambalată cu întristat talent în ridicolul celor care aspiră fără să posede instrumentele metodice necesare. Don Avito, eroul principal al romanului, uimit și inspirat
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
manifeste dragostea spre a concepe un băiat (neapărat băiat), pe care să-l hrănească și să-l educe cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să enumerăm câteva aspecte ale autoironiei pe care Unamuno o recunoaște fără a ezita, spunând despre sine în Prolog: "... angajându-se în a se corecta, se ironizează pe
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să enumerăm câteva aspecte ale autoironiei pe care Unamuno o recunoaște fără a ezita, spunând despre sine în Prolog: "... angajându-se în a se corecta, se ironizează pe sine însuși". De multe ori, această ironie este foarte puternică, fiind vecină cu o critică întâlnită de multe
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
operelor sale, pe care preferă să le situeze în domeniul literaturii. În repetate rânduri atrage atenția că ceea ce scrie nu este "poate" decât "poezie sau fantasmagorie, în orice caz, mitologie". În această scurtă Prefață, nu vom insista mai mult asupra autoironiei lui Unamuno, căci cititorul o va descoperi cu siguranță, dar vom mai spune câteva cuvinte despre tristețea și chiar drama trăite în permanență de acela care s-a amuzat, în dese rânduri, de "prostia omenească" și de ignoranța celor care
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
neomodernismul "șaizecist" este și mai bricolat decât modernismul interbelic pe care îl recuperează masiv și ostentativ, fără nici o anxietate a multiplelor, divergentelor influențe. Când totalitarismul sucombă și pericolul reactualizării lui este îndepărtat, cu totul abstract (situația din prezent), ironia și autoironia, critica și autocritica, persiflarea, deriziunea au feu vert. N-aș vrea să verific cu tot dinadinsul valabilitatea acestei foi de parcurs, așteptând o altă epocă de gheață, cu noi mitizări și curente spirituale subterane. E suficient să spun că, așa cum
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
supraviețuirea lor. Presiunea leșilor crește. Sub comanda marelui Sobiețki, ei coboară în josul țării făcând prăpăd la, cităm câteva localități doar, Ruginoasa, Hărăucești, Cozmești, Purcelești, Stolniceni, Pășcani... Nume comice și grave, pline de epica existenței, din care cel mai grandios sună autoironia anonimă acestei "imensități de proști". Și, după toate acestea, au luat craiul (Sobiețki) și pe Dosoftei, cu toate hainele și odoarele mitropoliei, plus moaștele Sfântului Ioan, aduse mai de mult de la turci de Alexandru cel Bun. Dosoftei va rămâne în
Moș Cantemir by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9426_a_10751]