1,607 matches
-
la forța primordială e aidoma unui peisaj pe timp de furtună, brăzdat de fulgere paradoxal fertile: „om devastat de propozițiile inutile/ ca o fîntînă vara de fulgere albe care lasă însărcinate/ femeile locului” (Vinul de inimă). Autorul ne oferă un autoportret de-o modestie zgrunțuroasă, de exilat avizat asupra contrastului ce-l întruchipează în raport cu mizeria ambientului epocal, gata a-și detalia, a-și nuanța relativa dizgrație (În secolul ăstora). Dar persiflarea autoscopică e asociată cu una obiectiv-imaginară, spre a nu rămîne
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
mască a aceluiași orgoliu. Însăși vitalitatea locvace pe care autoarea o pune în serviciul propriei demascări, ca și plăcerea de a se arăta în posturi decăzute, susceptibile de a provoca penibilul devin suspecte. Există o relație sado-masochistă în astfel de autoportrete provocatoare, o combinație de plăcere și suferință (al doilea poem al cărții, Lumina dimineții, nu înfățișează altceva), de rană și satisfacție, de distrugere și gratificație. Dar, ca și anxietatea „persecuției”, de observat în nu puține locuri din carte, toate acestea
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
care le regăsim în astfel de notații: „Să ajungi târziu, târziu la tine însuți, târziu la glorie, la festivaluri.” Ca altădată Nietzsche, Benn „își sfâșia el însuși interiorul prin cuvinte” (W. Lepenies), iar poezia reprezenta pentru acest personaj faustic cu (autoportretul îi aparține) interiorul unui conte și exteriorul unui paria, „un fenomen cu caracter primar în interiorul procesului biologic”. Așadar, nu este de mirare că a aderat instinctiv, însă după o regulă a gândirii proprii, la o mișcare ce preamărea cultul forței
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
veniseși), a efectua o dibace volută ermetică pe lîngă Ion Barbu (Grup), a întrupa o melancolie solemnă lîngă B. Fundoianu (Pastel), a sta cot la cot cu avangarda practicată de Ilarie Voronca (7), a fi acidulat alături de Nichita Stănescu (Poem, Autoportret), a realiza un umor așa zicînd la pătrat, pe spezele umorului lui Emil Brumaru (Numărătoare pentru babalîci obsedați de puștoaice, Numărătoare pentru puștoaice și babalîci), să devină casant în raport cu Nina Cassian (Metempsihoză). Reproducem în continuare texte referitoare la Emil Brumaru
Un parodist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3457_a_4782]
-
Curierul/ Se afișa cu Julien Ospitalierul// Amarul/ Se afișa cu Samovarul// Dar tu,/ Vai/ Cu cine prin Copou teafiș ai, ai?!” (Cîntec suav). Și un text despre Nichita Stănescu: „Nu pretind a fi decît/ un neant de cuvinte/ care tace” (Autoportret). Cartea lui Constantin Ardeleanu e ca un binevenit desert după o masă cu îmbelșugate bucate.
Un parodist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3457_a_4782]
-
Legătura formală exterioară dintre aceste scene este asigurată de prezența singurelor automate din poem: monstrul metalic cu glas de oțel și plămâni de aramă sub forma căruia se închipuie poetul, respectiv fetele de aur din fierăria lui Hefaistos. Analogiile dintre autoportretul lui Homer (II, pp. 480-482) și imaginea lui Hefaistos atrag atenția asupra faptului că poetul își creează opera după cum zeul făurește lumea, opera fiind o lume mai cuprinzătoare, de vreme ce zeul apare ca personaj în lucrarea poetului. Cartea reprezintă un model
La început a fost Homer by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3485_a_4810]
-
de cuvinte, aș spune că demersul său are un caracter bio-Biblio-grafic... Imaginea de pe coperta volumului - tabloul Un bătrîn și nepotul său al renascentistului italian Domenico Ghirlandaio - este pusă, discret, în „abisul” unora dintre imnurile componente, ca o posibilă sugestie testamentară: „autoportret în ghirlandaio cu/nepotul în care bunicul stingerea și-o distilă din/golul atom al chiverei aurite roz picurîndu-și/derma vulcanică în ascensiunea copilului și de-/colorîndu- se mișcat pînă la extincția vestită” (imnul 112). Sau, în altă parte: „un
Poezia ca bio-Biblio-grafie by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3508_a_4833]
-
Împăratului Joseph al II-lea... și, nu de puține ori, în excepționalele portrete, făcute de scriitor acelor bărbați, întro impecabilă limbă germană fără vîrstă, în care strecoară din cînd în cînd o vagă aluzie ironică, nu poți să nu identifici autoportretul autorului. El îmbină întro perfectă simbioză cercetătorul, istoricul, memorialistul, cu detectivul - care, mînat de o prezumție inexplicabilă caută obsedat urmele unei bănuite spînzurători Bußwinkel (Colțul penitenței) - sau cu lunatecul sublim, băiatul din povestirea Zaunholzgasse (Strada Joagărului), cățărat pe-un gard
Domnul Hermannstadt și fișierele memoriei by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3603_a_4928]
-
la spațiul cultural Mitteleuropa, dispărut după război: „nomadă evreică/a limbii germane/crescută sub/un steag galben/și negru/granițele m-au trimis/ba într-o latinitate slavă/ba în America//Europa/în castelul tău/am visat/viitoarea mea naștere”(autoportret). Dacă lirica erotică este proba de foc a unui poet, atunci la Rose Ausländer iubirea este cea a contopirii totale, în care cuplul se regăsește întregindu-se paradisiac: „Ne vom întâlni din nou/ în lac/ tu fiind apa/ eu o
Rose Ausländer în „grădina visului fără somn“ by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/3817_a_5142]
-
e uimitor cît de persistentă e iluzia că Nietzsche s-a clădit pe sine prin propriile puteri, luîndu-se în mîini și transfigurîndu-se într-un spirit clarvăzător. În literă, Ecce homo se vrea a fi scoaterea finală a măștii, amestec de autoportret și de comentariu al propriilor cărți. În spirit însă, izbește emfaza trufașă cu care narcisicul își laudă virtuțile. Ecce homo e o mostră de filotimie în ditirambi vanitoși, un volum mustind de exaltarea arțăgoasă a unui cabotin superior. O colecție
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
și-a denunțat soțul ca troțkist și l-a trimis la eșafod. Și-a arestat toți amanții, căpătând titulatura de incoruptibila comunistă." E doar un eșantion. Structură prin excelență democratică, spirit boem, autorul volumului Noaptea Valahiei își desenează un semnificativ autoportret moral: "Eu nu sunt om de cafenea. Nici de restaurant..." "Eu sunt om de tavernă populară sau de ŤGrădinițať (o cunoscută bodegă a epocii, n.m.). Acolo mă veți găsi cu permanenții plebei, cu clienții, cu pictorii, cu poeții blestemați și
Alte însemnări ale mandarinului valah by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/9813_a_11138]
-
de lucrări anterioare, afirmând mai mult decât o atitudine artistică sau socială, o clarificare a atitudinii sale umane, marcată, deși nu în mod evident, de o dimensiune ontologică. Întâlnim personaje cunoscute din proiectele sale anterioare precum: bătrânul patriarh ( un posibil autoportret al său), peștele, coloanele de lemn, personajele răstignite într-o roată, gardul împletit și altele. Ceea ce aduce în plus la acest prim nivel de citire, sunt capetele sculptate în lemn purtând zale din cuie. Tema pe care și-a propus
Mihai Țopescu – Sacrificiul by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/3629_a_4954]
-
latină în perioada (1947-1973). Remarcabile sunt cărțile: Folclor din Țara de Sus (1984), Convorbiri cu Virgil Tempeanu sau elogiul spiritualității Germaniei (1998) și Nicolae Labiș, folclorist (2005). 5. Radu Boureanu - Sângele popoarelor. Cu 20 de desene ale autorului și un autoportret. București, Editura pentru Literatură și Artă, 1948, 95 pagini. [Poezii]. 6. Flacăra. Săptămânal de Artă și de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști. București, 4 ianuarie 1948 - 28 iunie 1951. 7. Așa intenționa să-și publice prima
Însemnări despre epistolograful Nicolae Labiș by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6093_a_7418]
-
Iordachescu Ionut Postul de radio ”Vocea Rusiei” își face un autoportret de combatant al ”propagandei occidentale”, proclamându-se singurul suport care le prezintă realitatea românilor din ”colonie”. Oficiosul Moscovei atacă analiștii politici cu deprinderi ”rusofobe”, oprindu-se la Emil Hurezeanu, pe care îl acuză că a remarcat ”amenințări și atentate la
Vocea Rusiei susține că este noua Europa Liberă by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/34250_a_35575]
-
Al meu mi-e sufletul, ori mi-e străin?/ Mi-e sufletul de vechi amurguri plin (Lied);/ Tăcut ca vremea, orb ca un mormînt,/ La capătîiul meu de veghe sînt (Veghe);/ Lumea începe și sfîrșește- în mine (Schiță pentru un autoportret);/ Ce vechi sunt vorbele, ce greu e gîndul! (Elegie);/ În tîrgul nostru vechi, pe care-l știm,/ Duc toate străzile spre țintirim (Scrisoare); E-atîta timp în tine de cînd nu te-ai întors!/ Ca niște pietre grele dai clipele- ntr-o
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
bun", notează dascălul de pe acele vremuri, prezicându-i "un viitor frumos". În ciuda faptului că notele excelente îl prezintă drept un elev foarte dotat, la desen avea, așa cum se întâmplă ades, numai nota 9. Și totuși, un desen în sangvină, un autoportret, realizat, potrivit tradiției familiei la 17 ani, când încă mai ucenicea întru ale picturii, vădește nu numai virtuozitate, dar și expresivitate, capacitatea de a pătrunde viața lăuntrică a modelului, un soi de gravitate, dincolo de ingenuitatea adolescentului. Dimitrie Sadoveanu a fost
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
prețuire deosebită pentru pictorul francez. Alături de această reproducere ce împodobea atelierul artistului se afla și o reproducere în culori după o madonă prerafaelită. În fine, pe etajera din fotografia făcută la Paris în 1929, se disting mai multe reproduceri după autoportretele lui Cézanne, cel cu pălărie ieșind în mod deosebit în evidență. Sunt toate acestea posibile repere ale personalității unui artist. De pe urma lui Dimitrie Sadoveanu n-au rămas însemnări despre artă sau jurnale intime. De vor fi fost, ele s-au
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
aici aparține unui ginecolog româno-american, prin urmare are un titlu din sfera pură a denotativului, ea se poate priza ca o radiografiere a moravurilor americane de astăzi, ca o suită de flash-back-uri în România ceaușistă și, peste toate, ca un autoportret, cu o discretă parte colorată de un umor liric, partea leului, ca număr de pagini, revenind problematicii adaptării. Autorului, născut în România anilor ‘50, îi vin gânduri de ducă de timpuriu, când observă reaua corelare între valorile individuale și starea
Eternul feminin - o ipoteză „tehnică“ by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/2897_a_4222]
-
înfrumusețându-l”? Zona imprecativă odată părăsită (reminiscențe ale agon-ului profesat în volumul anterior mai pâlpâie uneori, în special în capitolul Afaceri biografice), Jurebie redevine caligraful acut al unei noi resemantizări a emoției, un creator de stampe atemporale în care dincolo de autoportretele vizibile putem zări uitată, într-un colț, mâna maestrului. Gheara, ar spune unii. Părul iubitei crește ca altădată cel din poemul nichitastănescian, însă poetul nu-și mai face un drum din el până la patul unde va cădea doborât de lupta
Liniștea după cataclism by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3342_a_4667]
-
și gata de subtile (auto)ironii, criticul bucureștean s-a remarcat prin neputința structurală de a pulveriza, prin scrisul său, venin. Un scriitor incapabil să trăiască fals opiniile critice își face, în Amintiri și portrete literare, în primul rând, un autoportret: îndrăgostitul fără speranță de spațiul brăilean, comentatorul României literare, rămas vertical în toate, care a dezvoltat, mai bine de jumătate de veac, o extraordinară vocație a prieteniei. Textele din Amintiri și portrete literare vorbesc despre un individ așezat, ce și-
Vocația seninătății by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3223_a_4548]
-
Edward Sava Cu toate că au rămas în urma sa nu puține tablouri de altar sau portrete în ulei - inclusiv o serie de măgulitoare autoportrete - Albrecht Dürer (1471-1528) a fost mereu acuzat că „nu știe să folosească culoarea”. Dintre toți artiștii cu adevărat importanț i din istoria artei occidentale, Dürer a fost poate singurul care a fost apreciat, încă din timpul vieții, mai mult pentru
Desenele lui Albrecht Dürer by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3016_a_4341]
-
Albertinei își are originea în pasiunea cvasi-obsesivă a împăratului Rudolf al II-lea pentru opera maestrului din Nürnberg. Este de departe cea mai bogată colecție Dürer din lume, cu zeci de lucrări din fiecare etapă a creației artistului, de la un autoportret compus la vârsta de 13 ani, schițat cu mină de argint și dovedind o extraordinară virtuozitate, la o variantă târzie a „Crucificării”, de o monumentală simplitate. La Washington, o abordare cronologică pune în valoare o operă remarcabil de variată. Schițe
Desenele lui Albrecht Dürer by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3016_a_4341]
-
plăcută, Henry Adams se ipostaziază muribund și în veșnic exil, dramatic preocupat să afle o ordine în viață, în societate. Sentimentul nevrozei se adâncește la Michel Leiris. Pe Franklin nu-l interesează viața interioară, în schimb Leiris își face un autoportret suprarealist, în mai multe lucrări autobiografice, din convingerea că putem dobândi cunoașterea absolută doar explorând particularul până la ultima limită, prin sfâșierea de sine. Astfel, poetul și antropologul francez face, în Maturité, ca și în L’Age d’homme, o confesiune
O carte despre subiectivitatea creatoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3028_a_4353]
-
cu final imprevizibil, nu doar proze („m-aș plictisi de moarte dacă nu aș întoarce mereu cheița locuțiunilor”), folosește autoironia și conexiunea cu muzica pentru a amplifica „observația fulgurantă”, de la care pornesc, fără excepție, textele lui. Deopotrivă simbolic și scandalos, autoportretul lui Răzvan Petrescu din interviuri aduce cu cel al unui nihilist care are toate șansele să se sinucidă. Doar că și gestul în sine e la fel de ridicol și absurd ca toate celelalte. Mizează, în toate, pe veridicitate. Iar proza scurtă
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
fără o crispată cochetărie, poeta mizerabilului real provincial găsește de cuviință a reveni mereu la ipostazele impactului dur cu acesta. Imaginația nu e decît un alibi al autenticității unei ființe pasionale. Spre a o justifica, Ioana Dinulescu recurge la un autoportret în tușe apăsat realiste, demachiată, străină de orice afectare, cu accente analitice cvasimasculine. E fără cruțare autocritică precum în fața unei judecăți ultime: „Stau în fața ferestrei sparte/ în mînă cu o ceașcă de cafea/ în care altcineva, o femeie/ mult mai
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]