510 matches
-
versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă parte, avangardiști minori precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, Filip Corsa (autoare de improvizații teribiliste, vioi-matematizate), Al. Tudor-Miu (viitorul coleg al lui Geo Bogza de la revista Urmuz), dar și - ocazional - Ilarie Voronca, Mihail Cosma și Stephan Roll (Gheorghe Dinu) dau publicației, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt, cu deosebire, teoreticienii italieni ai avangardelor și experimentalismului din anii ’60, Umberto Eco și Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept un „înnoitor” cu nostalgia tradiției autentice și cu bovarismul avangardei... Un lucru e cert: viziunea „contimporanilor” este una „puristă”, radical-autonomistă, ducînd modernismul pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 60), „Arhitectura de mîine“ (nr. 61), „Arhitectura“ (nr. 62), „Estetica nouă“ (nr. 63), „Cubism“ (nr. 71), „Colorit“ (nr. 73), jalonează, mai mult sau mai puțin convingător, o direcție plastică. Dincolo de unele naivități, „Însemnări de artă“ sintetizează destul de bine opțiunea avangardiștilor (fie ei expresioniști, dadaiști, constructiviști, abstracționiști sau suprarealiști) pentru hinterlandul canonului european, pentru marginal și refulat: „arta copiilor, arta populară, arta psihopaților, a popoarelor primitive sînt artele cele mai vii și mai expresive, fiind din adîncimi, organice, fără cultura frumosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simpatie în direcția acestora de la „revista revistelor”, găzduirea unor colaboratori apropiați cercurilor oficiale (deja citata Martha Bibescu) sau „reacționare” (Sandu Tudor, Emil Riegler-Dinu, M. Eliade, C. Noica, M. Sebastian), obsesia promovării artei românești în străinătate cu prețul cultivării unor foști avangardiști fasciști, între timp academizați, precum Marinetti (în noul context politic, futurismul italian e respins chiar de foștii săi admiratori de la Integral, St. Roll și M. Cosma), toate acestea vor duce la ruptura - anunțată - dintre Contimporanul și unu. Sfîrșitul primei avangarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
între relațiile poetice ale lui Vasile Alecsandri cu bardul provensal Frederic Mistral și rolul lui Marinetti de „ambasador” al literaturii țărilor latine (în particular, al literaturii române)... Rod al unei vizite întreprinse de Marinetti „pe teren” împreună cu un grup de avangardiști autohtoni, flamboaiantul text a apărut în antologia I poeti del futurismo 1909-1940, Scelta e apparato critico di Glauco Viazzi, Longanesi, Milano, 1978, sub titlul „Sonda di Moreni“. Reproducem în cele ce urmează doar fragmentele privind „imaginea României” din reportajul liric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai mult ca ingredient secundar în cadrul unor tendințe artistice dintre cele mai diverse. Parcurgînd însă fragmentele publicate de Vinea în Contimporanul și comparîndu-le cu variantele incluse în Paradisul suspinelor, observăm diferențe semnificative: cele din revistă sînt uneori puse în pagină „avangardist”, asezonate cu elemente de „estetică tipografică”. Cele din volum nu. Finalul nuvelei „Luntre și punte“ („Am venit să-mi dai partea mea”) e dispus ca o caligramă zigzagată, cu corp de literă mare. „Cu inima’n cap“ conține pasaje și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nici Arghezi, și cu atît mai puțin „frondeurii” Adrian Maniu sau Emil Isac, nu au rezistat prea mult timp pe aliniamente radicale, repliindu-se pe coordonatele unui modernism heterodox, reconciliat cu tradiția. Jocul de măști al identităților scripturale, curent la avangardiști, apare și la Ion Vinea. Poemul în proză „Preumblare“ din Contimporanul, an II, nr.1, 6 ianuarie 1923 - una dintre piesele de rezistență ale autorului (semnată „camuflat” Ivan Aniew) -, apare cu mențiunea: „trad. Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și punte“ (nr. 65-67) este o narațiune obsesională; eroul ei se declară mereu sfîșiat între nevoia evadării din lumea exterioară și „constrîngerea” relațiilor cu aceasta. Întîlnim, din nou, conflictul interior (propriu și autorului) între temperamentul romantic, sentimental, defetist și cel „avangardist”, instinctual, dur: „Sînt un romantic fără leac, un sentimental sortit înfrîngerii. Resorturile animalului primitiv din mine s’au frînt. Slava și biruința sînt numai pentru cei aspri și cutezători”. „Domnul cu servieta” este numele generic al birocratului „burghez” pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă astfel într-o înfrîngere personală. „Nobila frondă” a lui Jacques G. Costin. „Moralismul” avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Șerban) nu fac decît să confirme regula. Nici o antologie a literaturii române de avangardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu el. Într-o seară au fost la mine cîteva ore. S-a vorbit de tine. Te-am pomenit în toasturile oficiale”. Avid de a se simți „la putere”, recunoscut de oficialități, autorul „contimporan” se dovedește a fi nu un avangardist autentic, ci un avangardist de provincie și de... prisos, condamnat să vegeteze în minoratul unui loc uitat de lume: „În sfîrșit o săptămînă furăm la putere, solicitați, recunoscuți de oficialitate. Apoi lucrurile și-au reluat sfoara. El a plecat petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
seară au fost la mine cîteva ore. S-a vorbit de tine. Te-am pomenit în toasturile oficiale”. Avid de a se simți „la putere”, recunoscut de oficialități, autorul „contimporan” se dovedește a fi nu un avangardist autentic, ci un avangardist de provincie și de... prisos, condamnat să vegeteze în minoratul unui loc uitat de lume: „În sfîrșit o săptămînă furăm la putere, solicitați, recunoscuți de oficialitate. Apoi lucrurile și-au reluat sfoara. El a plecat petrecut de flori și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
italian. Căci, deși îi știau foarte bine orientarea ideologică, aveau încă nevoie de prestigiul său pentru a evada din „periferia” românească spre „universalitatea” occidentală. Această dorință de binecuvîntare externă prin vizita oficială a unui lider european nu e specifică doar avangardiștilor noștri. În aceeași scrisoare, Costin îl amenință pe Tzara că, la concurență, „Grupul «mistic» de la Gîndirea anunță sosirea lui Jacques Maritain”... O notă explicativă a lui Henri Béhar (tradusă de Fănuș Băileșteanu) pune punctul pe i: „Această foarte scurtă fază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental, de aventuri). Astfel, urmuzianul „Pîlnia și Stamate“ e subintitulat „roman în patru părți”, iar un poem al lui Geo Bogza se intitulează, ostentativ, „Roman“. Textele „romanești” ale avangardiștilor sînt scurte sau extrem de scurte, hiperconcentrate, minimale, oarecum în acord cu cerințele futuriștilor privind „instantaneizarea” literaturii (recte, adaptarea ei la dinamica, ritmul și viteza evului modern, informațional și mecanicist). De aici, încorporarea unor elemente din recuzita presei scrise cotidiene (reportajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai puțin burlesc însă) al eroului din mult mai elaborata „Cu inima’n cap“ de Ion Vinea avea o aceeași „morală”... Miniaturizarea prozei este, nu mai puțin, un efect și un simptom al crizei genului, resimțită cel mai acut de către avangardiști: vezi, bunăoară, gustul pentru „instantaneu”, pentru viteză (inclusiv a lecturii), pentru concentrarea mesajului și sabotarea așteptărilor „burgheze” sau efortul de a aboli frontierele dintre roman și poem (ultimul fiind - în linie postromantică - „genul esențial”). O „poveste de dragoste” în decor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
hibrid și chircit, în Fuchsiada („poem eroico-erotic și muzical, în proză”), sub forma unei sinteze în miniatură: poem, epopee, fabulă, antiparabolă, roman concentrat. Mecanicismul are însă „morala” sa: existența însăși a devenit mecanică, stereotipă, comică, urmînd trasee „științifice”, „deterministe”. Pentru avangardiștii de la Contimporanul, comicul este libertatea estetică absolută. Un libertinism cinic, anarhic pare a fi, adeseori, pseudonimul ei, ca în aceste versuri de poem-„jurnal” semnate de Sergiu Dan: „mai plăcut: moartea pentru rochie/decît pentru steag” (nr. 71). Make love
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în faza eroică, la noi, e încă în stadiul în care enervează prostimea elegentă a vernisajelor și simulația găunoasă a criticii” („Pictorul M.H. Maxy...“). În comentariul despre „Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, colegul de la Contimporanul este așezat alături de alți avangardiști români „universalizați”, „precursori” puțin (re)cunoscuți în țară. Un argument de autoritate menit să acționeze asupra orgoliului național și a complexului de inferioritate locală: „Marcel Iancu a fost printre puținii români cari, asemenea lui Brâncuși, lui Pascin, lui Segal, nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al „anilor nebuni”, ci cu totalitarismele sumbre ale deceniului patru. Însă dincolo de uriașele diferențe, punctele de întîlnire cu Vinea și, mai ales, cu Fundoianu nu sînt de ignorat. Bunăoară, și pentru Vinea, și pentru Fundoianu, și pentru Cioran, și pentru avangardiști, și pentru tînăra generație, Eminescu („condamnat să scrie într-o limbă necunoscută”) reprezintă o excepție care confirmă regula „neantului valah” preexistent. Un spirit relativ afin, pînă la un punct, în problema atitudinii față de specificul național - și care, asemenea lui Cioran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Bruxelles se deschide în curînd expoziția colaboratorului și prietenului nostru P. Floquet. Expoziția se anunță ca o explozie”. Colaborator și prieten al revistei lui Vinea și Iancu este și Sidney Hunt. O semnalare a revistei londoneze Ray îl revendică pe avangardistul englez ca pe blazon al Contimporanului: „unica revistă de artă nouă din Londra. Anglia conservatoare pînă mai eri trece prin criza dezvoltărei sale. Sidney Hunt, colaboratorul nostru, este și un excelent redactor și organizator”. O notă strecurată în paginile nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grație prietenei sale, scriitoarea Victoria Ocampo), în America Latină, unde - la Buenos Aires, Montevideo, Rio de la Plata ș.a. - a ținut mai multe conferințe, colaborînd totodată la revistele Sur și Sintesis. Într-un interviu acordat în 1930 Sarinei Cassvan pentru revista Rampa („Un avangardist român la Paris“, în Rampa, XV, 3623, miercuri, 12 februarie 1930), el mărturisește că a fost invitat de Societatea „Amigos del Arte“ din Argentina pentru a ține „o serie de conferințe despre cinematograful pur sau absolut - despre cine-poem, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artei primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite, aceeași nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
popoare și de inși în diferite feluri. Totul e trecător și zadarnic. De aci și arta care trebuie să fie o fabricație ușor comercializabilă și ușor de mistuit, pentru digestiile după-amiezelor”. Respingerea artei comerciale era însă și un deziderat al avangardiștilor „laici”... Abhorînd modernizarea („europenizarea”) hedonistă, articolul lui Sandu Tudor pledează în final pentru „mîntuirea” printr-o avangardă a Spiritului: „Așa ne europenizam, cînd într-o zi cîțiva năzdrăvani căzură în această cuibăreală a țapilor și a fiilor lor ce mimau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Kassak, un poem intitulat „Tabala-lied“ de Robert Reiter și un poem fără titlu al lui Josef Nadass. Ca ilustrații — o reproducere după un Linoleum de Moholy-Nagy și o alta după un desen constructivist (Chioșc) de Lajos Kassák. Toate poemele avangardiștilor maghiari exilați la Viena sînt în limba germană. Articolul semnat de directorul revistei Ma ridică problema „promovării artei maghiare” în străinătate, promovarea artistică externă fiind o obsesie mai generală a țărilor periferice, proaspăt intrate în modernitate. Dînd exemplul dramaturgului Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altă parte se retrase înspăimîntată și se dedicase acelei «l’art pour l’art». Acestea fură timpuri critice, totuși răsăriră noui oameni, așa că Ma este astăzi unul dintre organele cele mai importante ale artei noui”. Spre deosebire de cazul novatorilor români, acțiunile avangardiștilor maghiari au avut un caracter politic și militant-social mult mai marcat. Reprimarea lor de către regimul militaro-naționalist al lui Horthy a fost cu atît mai dură cu cît — deși aflat la un moment dat în conflict cu Béla Kun — Kassák a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Simion. Că nici astăzi nu sîntem iubiți în Ungaria și că țara e interzisă muncii noastre, e foarte firesc. În cadrul unei «seri de artă» în limba germană, am serbat de curînd jubileul de 10 ani”. În definitiv, validarea externă a avangardiștilor originari din România a avut loc tot ca urmare a expatrierii lor în „centre” de vizibilitate publică și de influență artistică europeană, în special la Paris și Berlin (v. cazurile unor Tzara, Iancu, Matiss-Teutsch, Brâncuși, Fondane, Voronca, mai tîrziu Ionesco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]