512 matches
-
de la divanul sultanului este mare face o greșeală, pentru că de fapt un divan al sultanului nici nu există, fața lui nu și-o arată nimănui, el stând așezat dintr-o parte și, aruncându-și privirea undeva unde se îmbină bolta azurie a sălii seraiului cu mozaicul din pietre semiprețioase al peretelui din față, lasă în voia contemplării dregătorilor doar profilul său. Ascultă impersonal dările de seamă și proiectele miniștrilor săi fără să facă vreun semn. Toate acestea le știa foarte bine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
acestea? Iată o schiță după natură, luată din corespondența ziarului Vocea României. "Domnule Redactor, n-am nevoie să vă amintesc grozăviile dezghețurilor din urmă; trebuie că le-ați prezentat deja, de vreme ce le-ați trăit, ca toată lumea; astfel, pe când un cer azuriu saluta ferice sărbătoarea din 4 ianuarie, străzile, printr-un infam contrast, păreau să protesteze împotriva veseliei publice; acoperișurile plângeau; solul crăpat se topea în râuri; lacuri de apă gloduroasă apăreau pe lângă povârnișuri de neîmblânzit, excluzând ideea însăși de locomoție. Lucru
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
zeci de încăperi îmbrăcate în catifea de diferite culori, cu mobilierul adecvat pentru fiecare, avea un aer enigmatic dar și de măreție. După ce trecură prin câteva camere, au intrat într-un cabinet cu draperii grele purpurii, pereții tapisați cu atlas azuriu, pe jos persane groase vișinii, în care se îngropau picioarele până la gleznă. Pe masa grea de stejar, existau diverse ustensile de magie albă, baghete de lemn, cristal sau cuarț, cristale de pietre prețioase, casete, sipete, păpuși de ceară, săbii, eșarfe
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
E încă furios, spuse Podrage la telefon. Nu vrea să te vadă. Marin agăță receptorul și se întoarse lângă Delindy, care era cufundată în lectură. Se așeză pe iarbă la picioarele ei și privi gânditor orizontul învăluit într-o ceață azurie. Trecuseră aproape trei săptămâni și într-adevăr avea norocul să fie încă în viață. Tânăra femeie puse cartea deoparte. ― Ei? întrebă ea. Marin îi zâmbi tandru. ― Cred că putem începe să presupunem că nu are de gând să mă omoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ele nu s-au lăsat până nu i-au pus aparatele și l-au controlat. Și-au dat seama ce se întâmpla cu Laur însă doreau să își revină mai repede, să glumească împreună, să se privească în ochii lor azurii, să uite și ele de suferințele-chinuri ce le aveau veșnic în față. Era a patra zi de când sosieră la mare însă nu sperau să se apropie cineva de tabără și acum, se bucurau de prezența lor neașteptată. Probabil ar fi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
puteam vedea atunci o priveliște tipică anilor '60: un stadion întreg plin cu bărbați în cămăși albe, cu mânecile suflecate. Parcă trăiam într-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbaliștii în tricouri mohorî-te, aducea oarece culoare. Și uriașul cer azuriu de deasupra. Era o lume muncitorească, relativ benignă, cu țipi neciopliți și hazlii, pe care curgea sudoarea, cu coifuri de ziare pe cap, cu "huo"-uri și "dă-i la oase" lipsite de imaginație, dar și de ură. Ia vezi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
circul Sidoli (fără bătrânul Giovanni Sidoli, care murise cu un deceniu în urmă, dar cu cele două fiice ale lui împămîntenite aici și măritate cu mari financiari evrei) se lăuda, după ce arsese deja de patru ori, cu un cort nou, azuriu cu dungi albe, și cu douăzeci și patru de cai împodobiți * în 1999 am ținut un curs de Creative Writing la Facultatea MediaPro. Una dintre temele cursului a fost "melodrama". împreună cu câțiva prieteni ne-am amuzat să scriem melodrame de toate felurile
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
zilnică intensă, în izolare totală, în adâncul unei peșteri subterane: Marele Căuș a venit la el. El l-a chemat. El a vrut. A intrat și căușul l-a ridicat dincolo de norii cei mai înalți, prin baldachinul neted de cer azuriu, până în întuneric. Totul era întunecat în afară de un mănunchi de stele. Universul era noapte, dar ziua exploda și ardea în cutele sale. A stat acolo plutind. Nu se auzea nimic. El își proiectase stelele în sine și acum chiar el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
pajiște plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare și până apune, iarna și vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munților; în față, nețărmurita zare a câmpiei. Alături se află Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorică, leagănul aristocrației
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dormea sub pălărie, cu hățurile atîrnîndu-i într-o mână arsă de soare și moale. în zona dealurilor satele se mai risipeau, apăreau livezile de meri, viile și carierele de unde cărămidarii scoteau lutul, casele oamenilor erau de lemn, frumos vopsite în azuriu sau ocru, ori rămase pur și simplu la culoarea scândurilor vechi. Câte 29 un cimitir își lucea crucile de piatră în soare, aruncat pe panta unui deal, invadat de volbură și albine... Norii își proiectau umbrele pe colinele de o
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
morți pe poteci. Răzlețindu-mă de ceilalți copii, mă afundam în adâncul pădurii până nu 44 mai auzeam, în tăcerea vie și răcoroasă, decât, din timp în timp, zgomote liniștitoare: triluri de păsări, bâzâitul bondarilor ce intrau în cupele clopoțeilor azurii ca să iasă prăfuiți de polen, fâșâitul frunzelor moi și pufoase pe câte un lăstar... Deveneam atunci altul, mă așezam pe pământul bălțat de lumini arzătoare simțind cum mă umple un fel de nebunie fericită, ca și când cerul intens albastru pâlpâind printre
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
care, ghemuit, ar fi așteptat un copil mare de piatră. Copacii din curte, pini încolăciți, brazi groși și plini de mușchi, plopi pe lângă gardul cu împletituri baroce, colorau cerul într-un verde transparent, cu zone mai întunecate și mari ochiuri azurii. Tot timpul fluierau în parcul dezordonat 49 păsări nevăzute, prinzând liniștea în linii fine, ca o rețea de puzzle. Bazinul era plin cu o apă putredă, în care pluteau coji de copac și alge cu bulbuci băloși. Am privit mai
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
nimeni. Paznicii deschiseră tăcuți poarta dincolo de care îi fusese cu neputință să treacă în toți anii aceia. În fața micului chei, marea era liniștită. Sclavul nubian duse mica barcă până la intrarea îngustă a faimoasei peșteri, unde apele reflectau o inexplicabilă lumină azurie. Poeții scriau că văzuseră printre stânci zeități acvatice cu părul ud, pe care acea fosforescență părea că le acoperă de solzi, asemenea cozilor sirenelor. Se întinseră pe fundul bărcii, fiindcă, din cauza fluxului, gura peșterii era acoperită de apă aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe fundul bărcii, fiindcă, din cauza fluxului, gura peșterii era acoperită de apă aproape în întregime. Printr-o mișcare pricepută a vâslelor, barca alunecă pe sub boltă și intră în grotă, lăsând în urmă strălucirea soarelui. Ochii lor se umplură de lumină azurie; nubianul cel tăcut ridică vâslele, care străluciră, argintii. Barca se opri în dreptul unei stânci. Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și se dezbrăcară; trupurile lor alunecară în apa fosforescentă; pielea lor umedă deveni la rându-i fosforescentă și azurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
azurie; nubianul cel tăcut ridică vâslele, care străluciră, argintii. Barca se opri în dreptul unei stânci. Gajus și tânărul Helikon săriră pe stâncă și se dezbrăcară; trupurile lor alunecară în apa fosforescentă; pielea lor umedă deveni la rându-i fosforescentă și azurie. Se mișcau în lumina aceea, se urcau pe stânci cu brațele și picioarele strălucind, alunecau din nou în apă, plutind fără să înoate, se uitau unul la altul și se jucau, cu mișcări senzuale. Apoi se întinseră din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceasta a fost prima idee la care a lucrat faimosul Doisalsas. „Frumusețea nu trădează, nu întinde capcane. Nu se gândește, atunci când te privește, că tu, la douăzeci și șapte de ani, ar trebui să mori.“ Luă o cupă de sticlă azurie de Tyrus, pe care erau reprezentați niște satiri dansând, lucrați în relief negativ: artistul prelucra sticla pe partea din spate, astfel încât pe față apăreau protuberanțe. „Și tatăl meu plănuise să-și facă o gardă de corp specială, dar n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aveam s-o descoperim, noi urmam s-o numim isiacă. Sala era dedicată muzicii și dansului, și pentru construirea ei se folosise întreaga știință arhitectonică; culorile frescelor se îmbinau armonios, ca acordurile unei harpe: verdele bobocilor de piersic, trandafiriul aurorei, azuriul albăstrelelor, cenușiul perlelor, galbenul florilor de ginestră. Nu exista nici o tușă agresivă, care ar fi fost ca o ușă trântită în mijlocul unei piese melodioase. Pe boltă nu se vedeau linii drepte; frizele aveau forma unor panglici lungi, care se împleteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
taie răsuflarea. - Nu se poate, murmură ea îngrozită. Amelia Sachs se holba la ultima victimă a Magicianului. Kara zăcea întinsă, cu sângele împrăștiat pe bluza de culoare mov și pe asfaltul din jurul ei. Ochii ei nemișcați, fără viață, priveau cerul azuriu al acelei după-amiezi. Capitolul XVIII Neputându-și desprinde ochii de la priveliște, Sachs își acoperi gura cu o mână. Doamne, Dumnezeule! Robert-Houdin a avut în arsenal trucuri mai consistente decât șamanii cu care s-a confruntat. Asta nu l-a împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
această structură... Dar eu începusem să împing targa, deși nu știam în ce direcție s-o iau. Asistenta fugea alături de mine, încercând să mă călăuzească. Sala de operații era într-una din încăperile de la parter, în fundul unui coridor cu faianța azurie, asemănătoare cu celelalte, lumina era stinsă și se simțea un miros de dezinfectant evaporat în sticlele închise. Electrocardiograful zăcea într-un colț, alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre mijlocul camerei, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Soarele cobora pe cer, în spatele meu, dincolo de fereastra pe care nu mai îndrăznisem s-o privesc, pentru că mișcarea lucrurilor nu mă mai interesa. Îi priveam rigiditatea, în timp ce lumina se retrăgea de pe ea și umbra lumii cobora spre întuneric. Și în azuriul acela vibrant care umplea fiecare colț al încăperii trupul ei deveni cenușă uscată. Am adormit șezând cu bărbia în piept. Am tras-o după mine, albastră cum era. Înainta, scufundată până la brâu, în apele mâloase ale unui bazin nemișcat, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și pe care tocmai l-am primit și citit, unul dintre acești tineri, Benjamín Jarnés, într-un articolaș intitulat în manieră culterană „Treier de aur, stoarceri de nectare“, ne spune că „Góngora nu face apel la flăcăruia jucăușă a fanteziei azurii, nici la flacăra pâlpâitoare a pasiunii, ci la perena lumină a inteligenței calme.“ Și asta numesc poezie intelectualii aceia? Poezie fără focul fanteziei și flacăra pasiunii? N-au decât să se hrănească atunci cu pâine făcută din acel aur treierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de rufe, Într-o zi de toamnă, la ora șase dimineața, și Îi trecea pe deasupra capului un stol de cocori albi printre norii răsăritului de soare, promițându-i și lui, ca și mie, o lume pură, plină de liniște și azuriu, departe de cuvinte și de minciuni, numai să Îndrăznim odată să părăsim totul, să ne ridicăm și să plecăm. Și iată că și acest ministru al apărării, și noi, care Îl atacăm zi de zi În ziare, cu toții am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
simbolism simplu, despre care nu se Întrebă ce Însemna, simți doar că aducea bucurie: parcă primise, În cadrul unei moșteniri pe care n-o dorise, responsabilitatea asupra Întregului oraș și, spre surprinderea sa, reieșise că nu eșuase total În sarcinile sale. Azuriul dimineții se transformase acum Într-un albastru intens, de parcă marea era suspendată cu susul În jos deasupra Ierusalimului, pe care Îl scălda În voioșia unei grădinițe de copii. Florile de mușcată și de bougainvillaea de prin curți erau roșii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din Pujato, culți și spirituali, veseli și fără griji, În Argentina Încă nemaculată de Perón, pe Bioy splendid ca jucătorii de tenis și pe Borges subtil ca zeii, chinuind fără milă Remingtonul. Beau ciocolată după ciocolată, poate chiar din cănuțe azurii precum cea a lui don Isidro Parodi, râd fără opreliști, Își pasează cu cea mai mare Îndemânare vorbele, cu revere impecabile. Undeva nu prea departe, Silvina, soția lui Bioy, pictează ascultând muzică la fonograf: „După un timp - i-a povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de șoc nu ne va face nici un rău“. Două sute patruzeci de metri. — Patruzeci de secunde, anunță Harry. N-o să reușim. — Ba o să reușim. Ajunseseră la două sute zece metri, ridicându-se cu rapiditate. Lumina filtrată a soarelui dădea apei o nuanță azurie palidă. — Treizeci de secunde, spuse Harry. Unde suntem? Douăzeci și nouă... și opt... O sută optzeci și șase de metri, o sută optzeci și trei... Priviră În josul submarinului. Undeva, departe, abia se mai distingeau luminile habitatului, ca niște vârfuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]