727 matches
-
Cu armata romînă?" Și l-a bătut de l-a omorât... Acuma îl recunoscu: ― Tu ești cu steagul alb, ai, și cu pacea, hoțule? ― De, domnule maior, păcatele noastre, că nu știm cum am face mai bine, ca să nu greșim! bâigui Ignat. Dacă Dumnezeu ne-a pedepsit să fim proști, de, păcatele noastre... Pe când procurorul, mereu întrerupt de exploziile maiorului, isprăvea cu Ignat Cercel, veni primarul Ion Pravilă să raporteze că, precum i s-a poruncit, a adunat și identificat pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ale ei. Dar, stând de vorbă cu fetele, care până la nouă s-au înființat toate, iar am uitat de ea. Le-am spus de Egor și de poveștile lui, la care, în mod neașteptat, ele au părut ofensate și-au bâiguit din vârful buzelor: "Mai dă-l încolo de lungan tîmpit" - sau cam așa ceva. Dar, cum eram foarte însuflețită, mi-au spus până la urmă că fiecăreia în parte îi povestise, tot așa, de prima dată când le văzuse, toată aiureala cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
putuse baba să stea două zile de nu înghețase. Au întrebat-o ei, au lăsat-o, dup-un timp au întrebat-o iar, da de scos de la ea n-a scos nimica. Ceva își mai aducea ea aminte, că tot bâiguia : — ...era întuneric, întuneric, întuneric... și o pasăre albă, mare... — Muti a dormit într-un coteț... a râs putoarea de Niki. Unde să fi stat ea două zile ? Și cum se face c-a venit fără jachetă ? Asta ei, pân-la sfârșit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îl încurajase pe George să... ori că-i spusese lui George că... Dar, aproape în același moment, în timp ce se acuza confuz de nici el nu știa ce, deveni conștient că și John Robert era tulburat, poate chiar nervos. — Vă rog... bâigui Tom... nu există nimic pe care ați putea... vreau să spun, dacă există ceva... ce aș putea face... sau... — Există ceva ce ai putea face, spuse Rozanov. Îl măsura pe Tom, încrețindu-și fruntea brăzdată și răsfrângându-și și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
numai ca să-i fac plăcere lui, numai ca să mă supun lui, numai ca să nu mă separ de el?“ Rosti cu glas tare: — Bine. Am să încerc. John Robert scoase un suspin de ușurare. Adăugă: Bun... bun... atunci rămâne stabilit. Dar, bâigui Tom, va fi zadarnic, nu va da nici un rezultat, eu n-o să-i plac ei, nu ne vom plăcea unul celuilalt, totul e imposibil, nu o să ne înțelegem, o să i se pară oribilă ideea... Ai fost de acord să încerci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Te rog, te rog, vino înăuntru. Alex se retrase spre ușă, deschizând-o larg. În clipa aceea, de după colțul casei se ivi Ruby și rămase locului, masivă și ea cât o ușă, privind la profesor. Scuzați-mă, trebuie să plec, bâigui Rozanov, și ieși glonț pe poartă. Își spuse în sinea lui: „Sunt beat!“, și o porni repede spre casă. Alex se repezi la Ruby: Ce te-a apucat să vii aici și să te proțăpești ca o broască țestoasă? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întoarse o clipă și se uită la cele două fete; cea tânără, subțire, palidă, și cea vârstnică, brună, puternică. Fețele amândurora exprimau aceeași ostilitate și anxietate. Își spuse: „E absurd, e o greșeală, aș putea explica“. Dar nu putea explica. Bâigui doar: Îmi pare nespus de rău... îmi pare rău că te-am enervat... Mi-e teamă că n-am reușit să spun... Deloc, deloc, îi curmă Hattie vorba. Pearl îi deschise ușa din față. Tom ieși în ploaie și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o conduită morală. Dar eu mă sinchisesc. Și eu... te-am ales pe dumneata... tocmai pentru că am crezut... că te sinchisești. Ar fi trebuit să mă feresc de clanul vostru viciat, ca de diavol. Tom simți că-i dau lacrimile. Bâigui: — Am vorbit prostește... dar altceva voiam să spun. Desigur că dumneavoastră... nu vă înțeleg... doar nu vă închipuiți că Hattie a făcut ceva rău? John Robert se ridică în picioare, iar Tom sări de pe scaun și se îndreptă spre cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert ar putea-o socoti aliata lui George, că ar putea vedea în ea trădătoarea secretului. Spaima făcea zilele de așteptare atât de chinuitoare, încât ar fi dorit să fugă de-a dreptul acasă la John Robert, să-i bâiguie explicațiile ei, să-i vorbească despre profunda afecțiune pe care i-o purta și care, simțea ea, îi conferea drepturi și chiar puteri. — Poate că totuși nu a aflat. S-o fi găsit vreun binevoitor care să-i informeze. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Acesta îl ridică pe dată și-l luă pe genunchi. Atunci sări și Adam, urmându-l pe Zet, și se așeză pe podea, lângă picioarele lui George. George izbucni în râs. — Poftim! făcu Alex. — Tu... tu îi vrăjești... pe toți, bâigui Brian, înecându-se de furie. — Nu cred că George dorește să fie o persoană obișnuită, spuse Tom. — N-am vrut să spun asta... se apără Gabriel din nou. Și... n-am făcut... ceea ce a spus Brian. — George, se porni iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fapt care mai târziu îl va condiționa și în atitudinea sa față de sacramentul reconcilierii. Familia îl poate învăța și îi poate transmite copilului obiceiul de a se ruga frecvent lui Dumnezeu. „Scurtele rugăciuni pe care copilul va învăța să le bâiguie, vor fi începutul unui dialog iubitor cu Dumnezeu ascuns”. Acest lucru este esențial, copilului fiindu-i mai ușor să înțeleagă că sacramentul reconcilierii este un fel de rugăciune, că el se poate întâlni cu Dumnezeu, căruia îi poate vorbi și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
vreme nu mi-am dat seama, de pildă, că eram urmărit. Odată, aducîndu-mi aminte că uitasem la anticariat cartea pe care o cumpărasem, m-am întors din drum și m-am lovit nas în nas cu un individ care a bâiguit ceva, o scuză. Nu i-aș fi dat atenție, dar semăna cu cerșetorul pe care nu-l mai găsisem la colțul străzii. Apoi, ieșind de la anticar, l-am văzut din nou. Mă aștepta. Am început să intru la idei. Individul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
caute în orășelul meu un călău care servise pe eșafod la sfârșitul secolului al XVIII-lea? El se uita la mine iscoditor. Avea o căutătură vicleană. Și pentru prima oară îl simțeam stingherit. Mai repede decât în alte zile își bâigui obișnuitul "Mă iertați" și vru să plece. Eu însă nu mă mișcam din pragul casei. Rămăsesem cu ochii pironiți pe el, persecutat de aceeași întrebare: "Ce să caute...?" Mi se părea o farsă. Poate că era numai o asemănare... Aș
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să creadă. Aștepta descumpănită. De ce-i spusesem "Du-te"? În glumă? Îmi băteam joc de ea? ― Ei, ce mai stai? Du-te odată, am îndemnat-o din nou. Și pentru că nu pleca, am adăugat: Cui vrei să telefonezi? ― Unor prieteni, bâigui ea încurcată, neștiind ce să răspundă. ― Și ce le spui? am insistat. În situația aceea de perplexitate, negăsind altă soluție pentru a ieși din încurcătură, se hotărî să braveze. ― Că nu pot veni deocamdată, zise ea. Să nu mă aștepte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îmi replică ea, ce-ar fi gândit despre mine? Că-mi bat joc. Așa vor fi liniștiți până mâine. Am tresărit surprins. ― Mâine le telefonezi din nou? ― Trebuie. S-ar îngrijora, spuse ea perfect calmă. În lipsă de altceva, am bâiguit ceva total idiot: ― Ai dreptate... Măcar ei să stea liniștiți... Mă aștept să judecați acest joc cu zâmbetul îngăduitor pe care-l afișează totdeauna oamenii serioși când vin în contact cu ceea ce ei numesc "porniri puerile". Și dacă v-ați
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nimic. O gaură mare, oarbă, în pământ, ca o orbită în care ochiul a secat. M-am întors pe peron și m-am trântit pe bancă fără o vorbă. Eram ca prostit. ― Ce e? m-a întrebat Eleonora. ― Apa, am bâiguit eu. ― Ce e cu apa? ― S-a terminat. ― Cum s-a terminat? se răsti ea, ca și cum mi-ar fi reproșat mie acest fapt, revoltată și înfricoșată. ― Du-te și te uită, i-am zis. A rămas pironită pe bancă, îmbrăcată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
adevărul și numai adevărul. ― Jur, murmură ea automat. Nu-i venea deloc să râdă. Ba chiar am surprins-o uitîndu-se în jur, ca și cum ar fi vrut să vadă publicul. ― O cunoști pe acuzată? am început seria întrebărilor. Surprinsă, mai mult bâigui răspunsul: ― Nu prea. ― Ce înseamnă "nu prea"? i-am retezat-o destul de sever. Ai întîlnit-o vreodată? ― Nu. ― Ai stat de vorbă cu ea la telefon? ― Nu. ― Atunci ți s-a vorbit despre ea? ― Da. ― Cine ți-a vorbit? Eleonora mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
stufăriș. Apoi... N-aveam să găsesc, desigur, drumul de întoarcere, dar mă puteam ascunde până dimineața și atunci, uitîndu-mă la zborul ciorilor... Eram gata să trec la acțiune când am înghețat. "Așadar, de aceea..." Atât am fost în stare să bâigui. Pe urmă, parcă totul mi s-a ars în minte și nu mai aveam în cap decât cenușă. În fața mea, la lumina flăcărilor, două cobre mă priveau fix. Erau somnoroase încă și încolăcite, dar nu mă pierdeau din ochi. Cât
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă îmbrățișa pierdută, ca în preajma unei primejdii. Și deodată o podideau lacrimile. Plângea cu atâta sfâșiere încît m-am speriat: ― Ce-i asta? Ce ți-a venit? Te doare ceva? ― Tu uiți că în revărsatul zorilor vom muri? ― De ce? am bâiguit prostește. ― Pentru că sîntem osândiți... știi bine!... a ripostat nervos și ochii ei incandescenți s-au aprins mai tare. Înțelegeam... Mihaela fugise în trecut și trăia un episod tragic din vremea terorii, pe care puternică ei închipuire izbutise să-l preschimbe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
decât prin ea. Dacă voia să mă înlănțuiască astfel, nu era însăși Mihaela robită, în lanțurile mele? Când am făcut ochi, soarele era sus pe boltă, la înălțimea unui om. Am trezit-o degrabă: ― Leneșo, ai scăpat răsăritul soarelui! Mihaela bâigui ceva neînțeles și se întoarse pe partea cealaltă, cu un scâncet de fetiță năzuroasă. Am descoperit-o trăgând pătura de pe ea și am acoperit-o de sărutări. ― Mmm, lasă-mă, protesta cu ochii cârpiți de somn... Vreau să dorm... ― Haide
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
spun Aimée din capul locului. Ea s-a tras brusc înapoi, slobozind un țipăt. Ce însemna asta? Se speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că m-ar fi auzit. M-am apropiat, l-am atins, gîndindu-mă că, poate, ațipise și abia atunci mi-am dat seama că mă privea. De fapt, mă privea fără să mă vadă. "Iertați-mă că am dat buzna", am bâiguit. El mă fixa, în continuare, absent, cu niște ochi îngrozitor de triști, care m-au făcut să uit de orice teamă. Nu mai simțeam decât o imensă milă. Cine sunteți?" l-am întrebat, aproape în șoaptă, prevenitor. Uitîndu-se undeva dincolo de mine
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sunt eretic. "De ce? Pentru că spun ce gîndesc? ― l-am întrebat. Dacă te interesează, îți pot împărtăși și ție rețeta după care poate fi găsit Dumnezeu". S-a holbat la mine. Devenise țeapăn. Doar mâinile i se bălăbăneau pe lângă trup. A bâiguit, nehotărît: "Cum?" "Simplu. Simplu de tot, i-am zis. Declari sus și tare, ca mine acum, că n-ai nevoie de El. Că-ți ajungi ție însuți. Și, în clipa aceea, îți dai seama că minți. Nu-ți ajungi ție
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
seama că se petrecea în ea ceva nelămurit. Oprindu-se, apoi, mi-a pus o întrebare care m-a lăsat fără glas: "Ești psihiatru, poți să mă lămurești cât este vis și cât este realitate în ce trăim noi?" Am bâiguit ceva confuz, iar ea a râs, ironică: "Luca, nu te pricepi". Ironia m-a iritat. "La ce nu mă pricep?" Ea m-a luat de mînă: "Nu vreau să te jignesc, dar nu te pricepi nici la visuri, nici la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sau Își spărseseră capul erau fără Îndoială oamenii cei mai buni din lume. Se gîndi la Juan Lucas, ăstuia niciodată... dar mămica n-ar plăcea-o... „Un elev bun nu poate fi un gură cască“, spuse Frau Proserpina, ridicîndu-se și bîiguind ceva despre toamnă și despre iarnă, În timp ce se Îndrepta spre scaunul cu șalurile ca să ia unul. Ăsta a fost primul șal pe care l-a pus pe umeri. Și astăzi, cînd se Împlineau trei săptămîni de atunci, Frau Proserpina Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]