1,419 matches
-
zâmbetul care de obi cei îl însoțește oriunde ar fi. — Bobo e fratele meu mai mic. De fapt, îl cheamă Robert, dar toată lumea îi spune Bobo. Are aproape șaisprezece ani. Te avertizez că-i un băiat foarte sensibil. Și e bâlbâit. Să nu care cum va să râzi de el că se bâlbâie! Nu permit nimănui să râdă de el! Se uită la mine aproape încruntat în timp ce-mi vorbește de spre fratele lui. Apoi tace, continuând să mă fixeze
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fratele meu mai mic. De fapt, îl cheamă Robert, dar toată lumea îi spune Bobo. Are aproape șaisprezece ani. Te avertizez că-i un băiat foarte sensibil. Și e bâlbâit. Să nu care cum va să râzi de el că se bâlbâie! Nu permit nimănui să râdă de el! Se uită la mine aproape încruntat în timp ce-mi vorbește de spre fratele lui. Apoi tace, continuând să mă fixeze scrutător cu ochii lui de un cenușiu înnorat, așteptându-mi reacția. — Firește
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe celălalt, încercând par că să priceapă ce se petrece, de fapt, în sufragerie. Apoi pleoa pele grele îi acoperă cu totul ochii. — Cred c-am e-xa-ge-rat, scandează el într-un târziu, cu glas incolor, atent doar să nu se bâlbâie. însă ochii lui, atât cât văd eu din ei, îmi spun cu totul altceva. Ceva care mă tulbură ca o pâclă groasă, buimăcindu-mă și mai tare. îmi e ceva neclar, îmi scapă ceva de sub control. Dintr-odată nu mai
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tremurul continuu al pulpelor. îmi iau hainele și mă îmbrac cu greutate. Eduard se ridică din pat și se îndreaptă spre mica lui fereastră, cu jaluzelele trase. — Vrei să deschid geamul? mă întreabă, cu o voce blândă. — Nnu, îi spun, bâlbâindu-mă fără să vreau. Aș vrea să-mi găsesc ochelarii, nu mai știu unde naiba i-am pus! Cotrobăim amândoi prin cameră, în beznă, fără folos. în continuare mintea îmi funcționează cu greutate. Clara mea minte este complet în ceață
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
recuperare. Luni urma să fie transferat de la spital direct la un sanatoriu de la mare. Multă vreme de acum încolo avea să meargă în cârje. Doar când Bobo a terminat de povestit, cu glasul lui grav și aproape fără să se bâlbâie, despre accident, doar atunci mintea mea l-a putut cuprinde în căușul ei pe Eduard într-un pat de spital. Ce mare scofală două luni! comentasem eu în fața lui în urmă cu numai câteva zile, și iată că, totuși, se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
nimic. Clara dispăruse la fel de brusc și pentru ea. Plecase fără să-și ia rămas-bun de la nimeni. Totuși, strigă Eduard în receptor, aproape înfuriat, nu se poate să fi dispărut așa, hodoronc-tronc, în eter! Bobo tăcu îndelung. — Țțți-am spus, ddoar!... se bâlbâi el, cu glas răgușit. Ccclara a ddis-pă-rut! Avea o exasperare în glas care îl făcu pe Eduard să tacă. La urma urmelor, nu era vina lui Bobo că în timpul vacanței de pri măvară Clara dispăruse, cu tot cu familia ei. — Mai în-cerc
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Un tip din gașcă, nu? Mi aduc aminte de el. Umbla cu o cămașă largă, lungă și în degrade peste niște blugi spălăciți. Mi s-a părut cam încrezut. — Ma-ca-rie, îi răspunse Bobo, căznindu-se, foarte concentrat, să nu se bâlbâie. E văr ccu Paul. Ar fi vrut să-i povestească despre discuția lui neașteptată cu Macarie, de aseară. Dar Eduard se ridică cu greu de pe pătură și se îndreptă spre țărm. Macarie era student în ultimul an la Arte Plastice
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de spaimă. Gura lui nu mai putea să [zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amuțise. Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoare și sincere pe înfricoșatul demon al răzbunărei. - Deslegați-i pe toți ceilalți și pe femeie și duceți-i la țărmuri, afară de morar - el rămîne-aici. {EminescuOpVII 220} într-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu cultura și divertismentele ei, cu presa, sistemul ei educațional, gândirea ei, politica ei. Îți conturau un tablou al acestei democrații de masă și al jalnicului ei produs uman caracteristic. La cursurile lui care erau Întotdeauna dense - Ravelstein tușea, se bâlbâia, fuma, răcnea, râdea, Îi făcea pe studenți să se ridice În picioare, dezbătea cu ei, Îi provoca la dispute, Îi zgândărea, Îi hărțuia. Nu Întreba: „Unde Îți vei petrece eternitatea?” asemenea cucernicilor care pichetează cu sloganul „ sfârșitul - e - aproape”, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
omenirea trepidează Încă, spunea Ravelstein. Ravelstein, păcătosul, gusta pățaniile sexuale. Se desfăta cu tot ce era louche, dubios și echivoc. Pentru un anumit gen de conduită, sau mai curând de lipsă de conduită, Parisul era Încă ideal. Dacă Ravelstein se bâlbâia În timp ce mergea, surâdea și perora, nu o făcea din slăbiciune, ci dintr‑o revărsare a preaplinului. Faimoasa lumină a Parisului se concentra pe chelia lui. - Cât mai e până la magazinul la care mergem? -Nu fi nerăbdător, Chick. De fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
oraș, Între oameni. Fiindcă‑i plăcea să vorbească și să gândească În timp ce vorbea, se lăsa pe spate pentru ca fluxul ideilor să‑l scalde - perora, examina, dezbătea, semnala greșeli, celebra principii de bază, amesteca limba lui greacă cu o traducere fluentă, bâlbâindu‑se sălbatic, râzând În timp ce‑și presăra expunerile cu glume evreiești. La țară, niciodată nu străbătea, de unul singur, un câmp. Se uita la păduri și la câmpii, dar n‑avea nici o treabă cu ele. Și totuși, Într‑un fel, Rousseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
memorialistic‑romanesc În care se angajează neiertătorul „Chick” este unul de aducere la lumină, descâlcire a ițelor, lămurire a unui mister, poate chiar demascare. Portretul lui „Ravelstein” este completat cu alte detalii negative: ca profesor, el nu este grozav (se bâlbâie, fumează În clasă - crimă supremă În Statele Unite), deși are pretenții mari de la studenții lui (le cere să‑i citească pe Xenofon, Tucidide și Platon În elină) și le stă la dispoziție pentru consultații chiar după absolvire (din reprobabile calcule erotico
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
a acestuia într-un imens semn de întrebare, sau chiar de mirare, cine mai știe. Se întrebă: „Oare ce mai vrea șeful?”, și-a frecat prostește o ureche cu palma, a sărit iute în picioare, mai să răstoarne scaunul, a bâlbâit un „Am înțeles dom’ șef” făcând o mișcare ca și cum ar fi vrut să adune în pumn ceva din aerul acela stătut din cameră și a ieșit repede pe ușă. Tot drumul, în autobuzul acela hârbuit, ce ducea doar vreo câțiva
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
apoi trupul se împuțina din ce în ce devenind infantil, de o mare fragilitate, de abia bănuit prin veșmintele care le avea. De abia după ce o privi un timp, își dădu seama că nu se cade acest lucru, roși, apoi bâlbâi ceva neinteligibil, ca o scuză, sau cel puțin așa i s-a părut lui, de fapt nici el nu prea a știut ce-a vrut să spună, s-a simțit penibil, ca un intrus prins într-un sanctuar interzis. Fata
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mă găsești. Îi întoarse spatele și-l auzi strigând: Luana! Aceeași voce, ce trăda un simțământ aparte, ca în ziua în care îi pusese mâinile la ochi. Se întoarse să-l privească și să-l certe dar Rosti începu să bâlbâie scuze și iertăciuni, cu fruntea lipită de tocul ușii. Văzându-l atât de infantil și de neputincios, Luana izbucni în plâns. Un hohot amar de ciudă și ură față de toți bărbații care-i ieșiseră în cale doar s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
povesti Nuții incidentul. Femeia se schimbă la față. Îi aruncă o privire cruntă. Văzuse, cumva, în ochii reci de reptilă, o licărire de gelozie? În clipa aceea, hotărât să-și ceară scuze și să fie iertat, în birou intră Subțirelu. Bâlbâi tot felul de justificări și-i întinse fetei o floare, sperând că astfel își va șterge păcatele. Luana se înroși de nervi. Îi ceru să părăsească încăperea, până nu face un gest necugetat. Întorcând capul, când la unul, când la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
emoționale. Cunoscându-l, de-acum, foarte bine, Luana știu că el intrase într-o relație amoroasă care-i crea instabilitate și nesiguranță. Se schimbase, devenise neatent și irascibil, încetinise ritmul alert și ordonat de muncă pentru ca, în final, întârziind și bâlbâindu-se îngrozitor, să rateze o întâlnire cu un client ce putea aduce companiei un contract important. Doamna Noia fusese avansată asistent manager și prin prisma noii funcții îl însoțea la fiecare întâlnire ori dineu de afaceri. Deși se crease o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
duce în locul cel mai bun pentru a fotografia fântâna cu toate că n-am aparat de fotografiat, îmi explică ce greu a găsit unghiul potrivit, un bătrânel simpatic, dammi una sigaretta! îmi cere el fixându-mă drept în ochi, nu fumez! mă bâlbâi eu, allora cinquemilla lire! Și cred că lumina aceea jucăușă din ochii lui când mi-a cerut banii merită cinci mii de lire! 5 aprilie, cu Andrea la biserica San Bartolomeu în insula Tiberina, i se potrivesc atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
m-am bărbierit de-o săptămână, une semaine?! la telefon Francoise îmi răspunde, mademoiselle Anne n’est pas venue! 30 martie, Marius trece pe la mine, e prima oară când mă vizitează, admiră autoportretul, dacă n-aș fi așa urât, se bâlbâie el, te-aș ruga să mă desenezi și pe mine, Nu ești urât, Marius! Ba da! Sunt un șoarece de bibliotecă, o spune cu amărăciune, dar și cu mândrie, oricum am trecut pe aici ca să-ți spun că madame Claire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
un discurs plictisitor • Frica că o să devină ținta unui interogatoriu de către cineva din audiență • Frica că oamenii vor pleca • Frica ca oamenii să facă haz de modul în care este îmbrăcat • Frica că îi va tremura vocea sau se va bâlbâi • Frica că nu o să știe ce să facă cu mâinile • Frica că oamenii vor considera că este incompetent • Frica rezultată din faptul că este în centrul atenției („toată lumea se va holba la mine!") Ce generează toate aceste temeri? Fie frica
Părinți de succes: Curajul de a vorbi în public by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/25797_a_27122]
-
avea un nas ascuțit și era de neam polonez; Nelu Popescu (Ț.K.V.A. Borțozo) era cam grăsuț în anul I; Mișu (eu, pentru prieteni !!!) Toma (Pușca Filarmonica) înjura de pușcă și cânta la vioară; Eugen Negură (Bâl-baba-hî) se cam bâlbâia, mai ales când era emoționat; Ion Mîndreci (Prăzăria Dârvari) era din Dârvari, în Oltenia, unde se cultiva intensiv prazul; Jimmy Strat (Fitil’S Boy) era cam cosmopolit prin freză și pantofii cu talpă groasă. Pe Paul Toma... nu-mi mai
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
răspunse el. — Cât va dura? — S-ar putea s-o termin până diseară. — Mai repede nu poți? Ținta vie pe care o voi Încerca așteaptă. Abia atunci Își dădu seama fierarul că ținta era Tenzo. — Este... este nepotul dumneavoastră? se bâlbâi el. Koroku trecu peste remarcă. — Acum ești armurier. Fă bine și folosește-ți energia făcînd o armă. Dacă o poți sfârși chiar și cu o zi mai devreme decât era plănuit, e foarte bine. Tenzo e un om rău, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Dar, Tată... — Ce? Aș dori să spun ceva, cât timp e aici și Mama. — Vorbește. Am de făcut o cerere. Dacă Domnul Kinoshita dorește de soție o persoană nevrednică așa ca mine, vă rog să-i dați consimțământul. — C-c-ceee? se bâlbâi Mataemon. — Da. — Ți-ai pierdut mințile? — Nu pot vorbi cu ușurință despre un subiect atât de important. Mă jenez foarte tare să discut asemenea lucruri, chiar și cu părinții mei, dar e atât de important pentru noi toți, Încât trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
transferă meritul unei persoane fără experiență, ca mine? Deși Ranmaru arăta ca un copil, se vedea clar că era bărbat. — Este adevărat, Mitsuhide? Întrebă Nobunaga. Când Nobunaga Îl privi drept În față, Mitsuhide nu-și mai putu păstra clamul. Se bâlbâi: — D-da... Nici el nu-și putea stăpâni resentimentele față de Ranmaru. Își rezervase intenționat opiniile și vorbise despre erudiția lui Ranmaru fiindcă știa despre afecțiunea lui Nobunaga pentru acel tânăr și, În taină, Își exprima propria lui bunăvoință față de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Cum, e deja atât de mare? Timpul trece repede, nu-i așa. E mult de când nu l-am mai văzut. — Astăzi, a primit ordin de la tatăl lui să vină până la Tarui pentru a vă ura bun venit. — Cu-cum? se bâlbâi Katsuie. O pietricică de sub un picior al taburetului de campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? Întrebă În continuare Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]