478 matches
-
cont de mărimea ei, și porni spre Ripley care alerga deja în direcția marii uși interne de la celălalt capăt al buncărului. În spatele ei, podeaua vibra sub labele monstrului. Femeia trecu peste prag și lovi cu mâna întrerupătorul de închidere. Ușa bâzâi și-i execută ordinul imediat. Zgomotul impactului se repercută până în cală când creatura, dusă de avânt, se zdrobi de obstacol. Fără a pierde timpul pentru a vedea dacă panoul rezistă, Ripley se strecură rapid printre niște forme masive și întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
jumătate plină. Combinam patriotic friptura cu mititeii. „Da. E ca la aeroport. Pui toate obiectele metalice în tavă, chei, mobil, monede, orice. Pe urmă treci printr-un cadru electronic, care începe să piuie dacă ai uitat ceva. Mie mi-a bâzâit anul trecut, când am fost cu echipa de experți francezi în restaurare: era ornamentul de la poșetă. Dacă nu sunt mulțumiți de rezultat, te mai și pipăie cu tigăile lor de detectare corporală. Doamne-ferește să ai vreun inel înfipt în buric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-o curea, mergeai la magazin, ți-o cumpărai și plecai fericit cu ea în pungă. Acasă, descopereai că îi mai trebuie vreo patru găuri ca să-ți țină nădragii. Trăgeai la curelar: ia-l de unde nu-i. Pe locul atelierului bâzâia acum un salon de coafură, cu masaje artistice și căști de-alea cât pepenii. Ieșeai cu capul umflat de-acolo, dacă insistai, îți făceau și-o depilare permanentă, pentru un milion. După două săptămâni, părul creștea la loc, așa că veneai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul, bâzâia ca o freză de la „Automatica“ decupând un Trabant 605 S. Nu i-am auzit zgomotul decât o singură dată: după un minut de funcționare, a clacat, într-un nor de fum și cauciuc ars. Aspiratorul „Poliot“ ticăia ca o bombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Prevăzător, încuiasem ambele uși pe dinăuntru, după care scosesem cheile din broască. Un clinchet. Cineva încerca să descuie prima ușă. Nu-mi rămăseseră prea multe opțiuni. Am plimbat mobilul pe dosar, scanând paginile rămase: vreo trei-patru. Jetul de lumină albastră bâzâia ușor, în surdină, ca o ecluză pneumatică. În clipa următoare, am auzit un clinchet și mai puternic, apoi o înjurătură. Musafirul scăpase cheile pe jos. Am tras și ultima pagină și-am închis dosarul. Apoi am scufundat telefoanele înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
altui proprietar sau într-o nouă poveste. Nu mai pulsa nici un sunet, inginerii lucrau aplecați pe computere, serios, încrâncenat, ca într-o redacție de ziar unde ți se dă ordin să-l faci praf pe careva. Doar hexagonul din tavan bâzâia ușor, în fâșii bleu de curent electric. Am prins niște zgomote de pași și bâzâitul parcă s-a mutat în spatele meu. A fost ultimul lucru pe care l-am mai auzit. Am încasat o lovitură în ceafă și, în timp ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar pe pat, în mijlocul așternuturilor răscolite, laptop-ul lui Mihnea, bâzâind ușor, pe wireless. Ecranul atârna strâmb, cu fața la geam. Pornise singur, automat, probabil când intrasem eu în cameră. M-am apropiat pe vârfuri și-am cercetat ecranul dintr-o parte. O perdea de cifre și litere rula non-stop, ca la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rulajul există oricum, chiar dacă interfața nu e folosită. Degeaba se ferește omul de Internet Café, dacă îi țăcăne mintea-n timpul ăsta. Mica lui enciclopedie virtuală, Wikipedia sau Softpedia lui de buzunar, se află-n creier... Și te-asigur că bâzâie permanent, trebuie doar să știi cum s-o descarci.“ „Și voi ați găsit metoda...“ „Așa cum ți-am spus, nu mai folosim cafeaua sau tastele contaminate. Nici americanii n-au rămas la Stealth; orice inginerie militară e urmată de alta, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit, derutat de tot, plec. În drum aflu că mă cheamă maiorul, a trebuit apoi să trec pe la companie, încât acasă am ajuns pe înserate. Din prag, Nikifor îmi zice: „Știți, Înălțimea Voastră, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
are sfârșit a început prin a considera că numai eu sunt de prisos? Ce mă privește pe mine toată această frumusețe, când în fiecare minut, în fiecare secundă trebuie și sunt silit să știu că până și această musculiță, care bâzâie acum înaintea mea într-o rază de soare, chiar și ea participă la acest ospăț, la acest cor, își știe locul, și-l iubește, iar eu sunt singurul avorton, care până acum, numai din lipsă de curaj, nu a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
În fiecare dimineață răsare un soare la fel de luminos; în fiecare dimineață curcubeul joacă deasupra cascadei; în fiecare dimineață muntele alb de zăpadă, cel mai înalt munte, acolo, departe, la marginea cerului, își arde flacăra de purpură; fiecare „mică musculiță, care bâzâie împrejurul lui în raza fierbinte de soare, participă la acest cor: își știe locul, și-l iubește, e fericită“; fiecare fir de iarbă crește și e fericit! Și toate au drumul lor, și toate își știu drumurile, toate pleacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dantele albe se ițea un vârf de picior gol, care părea sculptat în marmură și era îngrozitor de imobil. Prințul se uita și simțea că, pe măsură ce privește, în cameră se face și mai tăcere, ca într-un mormânt. Deodată începu să bâzâie o muscă, zbură pe deasupra patului și se potoli, așezându-se pe tăblia de la căpătâi. Prințul se cutremură. — Hai să ieșim de-aici, îi spuse Rogojin, trăgându-l de mână. Ieșiră, se așezară din nou pe aceleași scaune, față în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ani, nu-i așa? întreabă Luise. — Da, face Lotte. La 14 octombrie împlinesc zece. — La 14 octombrie? tresare Luise. — La 14 octombrie. Luise se apleacă și șoptește: — Și eu! În spatele casei cântă un cocoș. Câinele hăpăie după o albină care bâzâie și-i dă târcoale. Cele două fetițe se privesc în ochi hipnotizate. Lotte înghite în sec și, cu glas răgușit de emoție, întreabă: Și unde te-ai născut? Luise răspunde șoptind cu sfială, de parcă i-ar fi frică: — La Linz
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
preluată și de Levin și Rappaport Hovav (1995: 120) − verbele de existență au două argumente: entitatea care există și localizarea acestei entități. 3.2.2.5. Verbele de emisie de sunete 22, de lumină, de miros, de substanțe (buzz 'a bâzâi', clang 'a zăngăni', flash 'a fulgera', gleam 'a licări', reek 'a duhni', smell 'a mirosi', gush 'a se revărsa', spout 'a se scurge') − Levin și Rappaport Hovav (1995: 11, 91) − nu pot fi clasificate ca fiind inacuzative sau inergative numai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în provocări Dă of-ul la spate mereu. Există oameni care și-au creat un mod de existență prin “rumegarea” problemelor, și dau cu paleta de țânțari în provocările care îi înconjoară ( le văd ca pe niște țânțari care îi bâzâie și îi deranjează din timpul acordat “rumegării”). Nostim și adevărat din pacate! Nu fi după cum bate vântul! Clădește-ți un caracter puternic bazat pe principii de viață constructive și valabile! Fii “broasca țestoasă” care merge încet, însă merge la sigur
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
ambasadori din toate țările pămîntului, se aflau într-o vizită de documentare, organizată de MAE cubanez. Păstrau aceeași tăcere ca și timpurile trecute peste aceste locuri. Avionul părea a fi singura mașinărie vie care, cu o totală lipsă de fantezie, bîzîia monoton. Absurd de monoton. Peste 15 minute... Ne anunță aterizarea. Aici ne așteaptă oameni plini de speranță. Au nevoie de o conductă de 50 km. Se lucrează la ea, va fi gata în august, dar va asigura doar o treime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în deal la vie. Aveam via pe dealul cu pantă lină din stânga gârlei, bătut toată ziua de soare. Am intrat într-un lan de grâu în spic și m-am lungit cu fața în sus. Era o minunăție. De jur-împrejur, bâzâit de gâze, concert în aer liber dat de greierași și un conglomerat de ciripit de tot felul de păsări și păsărele. Numai că, în înaltul cerului cârduri de puncte argintii - bombardiere nemțești - zburau încet spre răsărit. Abia li se auzeau
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
câteva zile și nopți frumoase. Un fel de tabără, cu dormitul în aer liber. Cum știi, dragă prietene de demult, era o vară fierbinte și un culcuș în pădure era mană cerească pentru cei mici. Liniște deplină. Doar ziua mai bâzâia pe deasupra, în lupte aeriene, avioane de vânătoare nemțești și rusești. Le priveam zbenguitul cu fascinație. Dar, cum spuneam, toată această poveste, cu refugiul în pădure, nu a ținut decât vreo două - trei zile. Văzând că nu se întâmplă nimic spectaculos
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
în deal la vie și m-am așezat cu fața în sus, într-un lan de grâu înspicat. Am stat mult așa, cu lacrimi în ochi. La un moment dat am tresărit. Am realizat că în înaltul cerului nu mai bâzâia, precum cu cinci ani în urmă, acele steluțe argintii aducătoare de moarte, iar din depărtare nu se mai auzeau înfundatele bubuituri de tun. Era cu adevărat pace. Și nu se făcea să plâng. Mi-am șters lacrimile de la ochi și
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Casă era goală, pustie, fără urmă de mobila sau acareturi. Au furat rușii, au furat și ai noștri. Totul a trebuit luat de la început. Între anii 1945-1952 am urmat Liceul « Eudoxiu Hurmuzachi ». Aviația era visul vieții mele și de câte ori auzeam bâzâind un avion lăsăm totul baltă și-l urmăream în înaltul cerului până dispărea sau daca ateriza prin apropiere alergăm într-un suflet și-l admirăm. Pe pilot îl considerăm un om cu calități deosebite, un erou. De câte ori intrăm în discuție
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93320]
-
era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor... o căldură, un miros pătrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecându-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele încunjurară bâzâind pe noul și tânărul împărat 182. Ca și în poezie, proza reliefează, în ipostază sublimată, libertatea absolută în care trăia copilul neurmărit de ochii nimănui, ceea ce îi dădea o profundă notă de liniște sufletească. Liber cu natura firii sale, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a tinereții și cea a erosului sublimat din Cezara, până într-un punct lacul și insula par a fi identice celor din codru: El s-apropie de lac și, trecându-l pe unde era vad, veni în insulă. Albinele înconjurară bâzâind pe noul și tânărul împărat al raiului.308 În această ipostază, Ieronim/Eminescu aduce aminte de copilul din poeziile tinereții, când dărâma căpițele cu fân ori se bătea cu broaștele, mărșăluind eroic prin insulă; la acea vârstă, insula era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă pe rând cu pumnul de la chiuveta care țârâia continuu. Robinetul, da, n-are cine să-i pună o garnitură, și n-are altceva pentru băut În afară de cana asta bâzâită de muște, pe fundul căreia s-a Închegat un rest din ciulamaua lui Florinel. A dat foamea-n sete, da’ numaidecât e gata și masa. Pe cimentul podelei era risipită sfărâmătura de pământ bătătorită pe alocuri cu tălpile. Până la glezne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Existau însă și motive mai pragmatice. Arhivele conducerii partidului fuseseră confiscate de armată, nedorindu-se ca anumite informații de natură economică să fie cunoscute public. Era de dorit și ca inițiații în secretele fostei puteri să tacă. Împrejurul butoiului privatizării bâzâia norul gros al tăunilor - viitorii miliardari ai țării. Încălcasem, așadar, un tabu al primilor ani de tranziție. Ca să pot plăti editarea cărții, am acceptat coordonarea fondării unui post de televiziune la Craiova, orașul visului meu de la sfârșitul copilăriei. Cartea s-
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
din fața magazinului Unirea, traversând zona de comerț, slab frecventată la această oră, dar care nu vrea încă să doarmă. Unii dintre comercianți sunt conectați la rețeaua publică de curent, dar mulți dintre ei au generatoare de curent pe benzină, care bâzâie și scuipă fum tot timpul, pe punctul de a face aerul din jur irespirabil. Dorința de autonomie a comercianților ambulanți are un preț greu de suportat pentru cei din jur. 27 și 28 octombrie 2010 Tămâie și alte aromate. Vânzătoarele
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]