659 matches
-
o mină înspăimîntată. ― Nu răspund. ― Hm, făcu maiorul, nu mă miră... ― M-aș duce până acolo. Mă știu după fluierat. ― Da, da... Duceți-vă, mormăi Cristescu. Pilotul o zbughi pe ușă. Ascultară pașii care alergau în curte împrăștiind apa din băltoace. Apoi zvonul streșinilor acoperi totul într-un susur neîntrerupt. Azimioară se uită la maior și se înfioră. Un cap de ceară cu ochi goi fără expresie. * Se strecuraseră în locuință fără să-i vadă nimeni. Vecinii căruntului, o familie de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl vezi deodată că nu mai e atent, că rămâne pe gânduri, cu ochii duși, dar când cobori privirea descoperi că la picioarele lui se formează o mică băltoacă galbenă, care începe să miroasă urât. E poreclit din pricina asta, iertați-mă, pot să vă spun acest cuvânt rușinos? n-am vrut să vă supărați pe mine, de aceea vă întreb. "Pișorcea" îi zice, domnule scluptor. Chiar așa. Du-te
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întîrzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpă la closet și se întoarce în cameră, culcîndu-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? Îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în noaptea aceea. Filip se străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. "Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici". Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta ― ce soartă? băltoacă stătută ― pe care Emilia o acceptase pentru că ea "nu avea energia necesară". Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu ea, conchidea el. Au pus în circulație zeci de mii de purici care or să transmită infecția în proporție geometrică, dacă nu va fi oprită la timp. Rieux tăcea. În această perioadă, vremea păru să se statornicească. Soarele aspira băltoacele ultimelor averse. Cerul albastru și frumos revărsând o lumină galbenă, avioane murmurând în căldura născândă. Totul în acest anotimp invita la seninătate. În patru zile totuși, febra făcu patru salturi surprinzătoare: șaisprezece morți, douăzeci și patru, douăzeci și opt și treizeci și doi. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Urmărind toată scena. Dacă era supărat, în mod categoric nu lăsa să se vadă. Capitolul 24 Brad Gordon se încruntă nemulțumit la toaleta din celula lui. O bucată de hârtie igienică atârna pe marginea vasului metalic. În fața scaunului era o băltoacă de lichid maroniu. În care pluteau niște chestii mici. Brad voia să urineze, dar nu avea de gând să calce în lichidul ăla, ce naiba o fi fost el. Nici măcar nu voia să se gândească ce putea fi. O cheie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fuste scurte În culori strălucitoare, bluze mulate care Îi scoteau În evidență sânii ampli, ciorapi de nailon satinați și, o, da, tocurile alea amețitor de Înalte. În clipa aia, pe când pășea pe o altă piatră desprinsă din pavaj și privea băltoaca de noroi de dedesubt Împroșcând pete negre pe fusta ei de culoarea lavandei, Zeliha dădu drumul unui alt șir interminabil de blesteme. Era singura femeie din Întreaga familie și una dintre puținele turcoaice care folosea un limbaj atât de urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Închis gura și a cotit-o Într-o parte, Încercând să-și croiască drum prin mulțime. Însă, În graba sa, tocul pantofului drept s-a Înțepenit sub o piatră desprinsă din pavaj. Înfuriată la culme, și-a tras piciorul din băltoaca de sub piatră. Pe când Își scotea piciorul și pantoful din noroi, tocul s-a rupt, reamintindu-i astfel o regulă esențială pe care n-ar fi trebuit s-o uite din capul locului. Regula de Argint a Prudenței pentru Femeile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adora să gătească și o făcea să simtă acasă. Cât despre Mustafa, lui Îi plăcea s-o privească pe ea În mijlocul acelor multe detalii obișnuite, șervetele de hârtie care se asortau cu dalele, halbele care ajungeau pentru o Întreagă garnizoană, băltoacele de ciocolată fondantă Întărindu-se pe blatul de bucătărie. Îi plăcea În special să-i observe mâinile În timp ce feliau, amestecau, tocau și tăiau. Imaginea ei făcând clătite era una dintre cele mai liniștitoare cu care viața Îl binecuvântase vreodată. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sus până jos În zigzag, ca o falie rău prevestitoare ce apare pe suprafața pământului după un cutremur violent. Într-o clipă, ceaiul din cană a Început să se scurgă și pe fața de masă croșetată s-a format o băltoacă maro Închis. — Te-a deocheat cineva? a Întrebat mătușa Feride aruncându-i Asyei o privire bănuitoare. Dacă m-a deochiat cineva? a râs Asya cu amărăciune. Sigur, pot să bag mâna-n foc! Nu mă invidiază toată lumea din oraș pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mai vrea, așa că nici noi nu mai suntem necesari, ca o strachină crăpată în care n-are rost să le mai torni lapte pisicilor, tu ai avut mai mult noroc când trăiai. Pe cărările înguste de pietriș din cimitir sunt băltoace de apă, iarba crește peste tot, nu vor trece nici o sută de ani și nu se va mai ști cine se află sub mușuroaiele de pământ, și, chiar dacă s-ar ști, e îndoielnic că mai interesează, morții, s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
era, cu o limpezime totală, o nouă mutare, pentru că mintea lui de câine nici măcar nu-și punea problema că va fi din nou abandonat. Dimineața plecării aduse un cer cenușiu, plouase în cursul nopții, în curte erau, ici și colo, băltoace de apă, iar dudul negru, pe vecie prins de pământ, încă mai picura. Mergem, întrebă Marçal, Mergem, răspunse Marta. Se urcară în furgonetă, bărbații în față, femeile în spate, cu Găsit între ele, și când Marçal se pregătea să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl vezi deodată că nu mai e atent, că rămâne pe gânduri, cu ochii duși, dar când cobori privirea descoperi că la picioarele lui se formează o mică băltoacă galbenă, care începe să miroasă urât. E poreclit din pricina asta, iertați-mă, pot să vă spun acest cuvânt rușinos? n-am vrut să vă supărați pe mine, de aceea vă întreb. „Pișorcea” îi zice, domnule scluptor. Chiar așa. Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aducă apă din mare. Mopsul scuipa pe toată lumea dând sfaturi. Călugărul murmura rugăciuni. Se nimerise să fie treaz în noaptea aceea. Filip se străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta - ce soartă? băltoacă stătută - pe care Emilia o acceptase pentru că ea „nu avea energia necesară”. Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți că ai pierdut de două ori? Nici nu iubisem cu toată ființa mea, nici nu trădasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce, dacă?“ strigă Agliè, răsturnându-l pe medium de pe scaun. Geo Fox Încercă să se susțină agățându-se de propria-i secreție, care, târâtă În căderea aceea, se dizolvă, curgând spre pământ. Geo se trânti cu fața-n jos În băltoaca vâscoasă pe care continua s-o vomite, apoi Înțepeni fără viață. „Oprește-te, nebunule“, striga Madame Olcott, apucându-l pe Agliè. Și apoi către ceilalți doi frați: „Mai rezistați, micuților, aceștia trebuie să mai vorbească. Khunrath, Khunrath, spune-i că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Depot. Pe rafturile lungi de o milă, obiecte făcute din „plastic inteligent“ se formează și se reformează. Wakefield Întinde mînă să ia ceea ce pare un boț de stofă; se rostogolește de pe raft și se revarsă ca o cascadă, ajungînd o băltoacă umedă pe podea. CÎnd Wakefield calcă În ea, se Înfășoară În jurul pantofului lui ca un galoș. O coloană sonoră liniștită le oferă vizitatorilor profesiunea de credință a arhitecților: „Forma și funcția sînt prelungiri ale conținutului. Conținutul este inteligență. Mintea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a privit cerul înnorat, luându-și la revedere de la Kobayashi. — Atunci pe mâine! Kobayashi l-a condus până la ușă, cu același zâmbet servil pe buze. Gaston l-a lăsat pe Endō să meargă vreo zece metri pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
scos nici un cuvânt și a întors repede capul. Scuipă pe caldarâm și porni mai departe, ascunzându-și fața cu umbrela. Endō-san! Așteaptă-mă! Tuberculosul nu l-a băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kobayashi l-a oprit pe Gaston din drum de teama reacției pe care ar putea-o stârni aspectul lui ciudat. Endō și Gaston s-au ascuns în autobuzul abandonat, în timp ce Kobayashi s-a apropiat de baracă, intrând cu cizmele prin băltoace. Când a bătut la ușă, a ieșit un țăran. Endō s-a rezemat de peretele autobuzului abandonat, prin al cărui tavan ploua și a început să-și lustruiască pistolul. Fruntea îi era plină de broboane de sudoare. Era și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
îl îndemnă Gaston în șoaptă. Endō nu-i răspunse, dar mâinile își continuau activitatea. A scos cartușele, le-a examinat, le-a pus înapoi, a tras siguranța și a pus pistolul la loc, în buzunar. Kobayashi se întorcea, călcând prin băltoace. A adus cu el trei sticle de oranjadă. — E tot ce-avea. — Omul nu bănuiește nimic, nu? — Nu, fiți liniștit. A venit aici ca să pescuiască. — Sper că n-ai dat vreun telefon la Yamagata, de acolo. — Doamne ferește! La ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]