7,651 matches
-
pe umere - iată numită de poetul însuși înariparea pe care tradiția literară a urmăririi demonice o provoacă în propriul său geniu. Dar, trebuie imediat spus, ritmul scurt produce un asemenea efect mai cu seamă în părțile inspirate din Mihnea și babă și în câteva alte texte lirice; aiurea, în potop de compoziții dulcege ce spun cu sprinteneala una și alta ("Ea era așa ceva/ Că când zorile s-arată", citează G. Călinescu)... În segmentul VII, poetul revine la dânsul de fantome, a
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
Și Mihnea tremura;/ Iar Naiba, ce fântână/ O soarbe într-o clipă/ Și tot de sete țipă!/ La dreapta lui zbura.// El are cap de taur/ Și gheara de strigoi,/ Și coada-i de balaur,/ Și geme cu turbare/ Când babă tristă pare;/ Iar coada-i stă vulvoi.// Iar nagodele-urâte/ Că un mistreț la cap,/ Cu lungi și strâmbe rate,/ Cu care de pe stâncă/ Ram marea cea adâncă/ Și lumea nu le-ncap;" Pauză de respirație! Dincolo de valoarea versurilor de față
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
că turbilioane/ De flăcări infernale,/ Calări toți pe cavale/ Cu perii vulvoiați.// Și mii și mii de spaime/ Veneau din iad râzând/ Pe Mihnea să-l defaime." Urmează trei versuri explicative, care confirmă interdicția postuma a răzbunării, data de vindicativa babă încă de la prima apariție: "fiu-meu în ultima-i stare/ Opri orice mâna a da răzbunare". Deci, toata înscenarea contra "tiranului" chemat prin vraja focului are un scop precis: "Căci astfel babă are/ Mijloc de răzbunare/ Pe mort nesupărând." Cu
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
confirmă interdicția postuma a răzbunării, data de vindicativa babă încă de la prima apariție: "fiu-meu în ultima-i stare/ Opri orice mâna a da răzbunare". Deci, toata înscenarea contra "tiranului" chemat prin vraja focului are un scop precis: "Căci astfel babă are/ Mijloc de răzbunare/ Pe mort nesupărând." Cu alte cuvinte, ea vrea sa-l sperie de moarte pe Mihnea, să-i provoace un colaps de teroare, să-l ucidă indirect pe cale psihică. Aceasta înseamnă și că întregul vacarm infernal ce
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
cu sabia ("sabia sfârâie", zice Bolintineanu, de parcă ar vorbi despre o frigare într-un ospăț haiducesc), și-și continuă galopul până când, cu sau fără vină, e salvat de zorii zilei. Marile poeme îngăduie și părți alandala, tirade, etc. Mihnea și babă zdrobește în copitele calului propriile-i neîmpliniri, instalându-și grandoarea prin cavalcada genială cu care se încheie, si de la înălțimea căreia nu va mai coborî: "Mihnea încalecă, calul sau tropota,/ Fuge că vântul;/ Sună pădurile, fâșie frunzele,/ Geme pământul./ Fug
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
o, ce de hohote!/ Mihnea jos sare./ Însă el repede iară încalecă,/ Fuge mai tare;/ Fuge că crivatul, sabia-i sfârâie/ În apărare./ Aripi fantastice simte pe umere,/ Însă el fuge,/ Pare că-l sfâșie guri însetabile,/ Hainele-i suge;/ Babă pe-o cavală iute că fulgerul/ Trece-nainte,/ Slabă și palida, pletele-i fâlfâie/ Pe osăminte;/ Barbă îi tremura, dinții se cleatină,/ Muge că taur,/ Geme că tunetul, bate cavalele/ Că un balaur./ O, ce de hohote! raseră demonii,/ Iadul
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
Pavel Șușară Referindu-se, în însemnările sale, la momentul imediat următor terminării războiului (anii 1919-1920), Corneliu Baba mărturisește fără echivoc: ,,...făceam ce voiam, căpătasem faimă și aere de portretist, lucru justificat de un anumit orgoliu al vîrstei." Era încă perioada craioveană, cînd el lucra constant în atelierul tatălui său și cînd supravegherea acetuia se exercita atent, dar
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
păstrate cu discreție în familie. Că faptele stăteau chiar așa, cum o spune pictorul, că dobîndise adică o ,,faimă de portretist", este un adevăr incontestabil. Primul argument ar fi acela că, înzestrat cu o îndemînare ieșită din comun pentru desen, Baba nu putea să nu-și folosească această calitate pentru a face cu precădere lucruri ce se bucurau de o atenție maximă, atît în mediile artistice academiste, cît și în opinia acelui segment din public care se interesa de artă. Iar
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
cel mai autoritar și cel mai prețuit era tocmai portretul, socotit o expresie maximă a talentului și a serozității, dar și dovada irefutabilă a celei mai înalte măestrii profesionale. În al doilea rînd, de-a lungul întregii sale cariere, Corneliu Baba a avut o permanentă fascinație a portretului, o adevărată mistică a acestuia, și este în logica firii ca un asemenea interes obsesiv pentru fizionomie și pentru chipul interior să se fi așezat în conștiința pictorului de foarte devreme, chiar o dată cu
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
îndoielnică sau că ar mai avea nevoie și de alte argumente. Dimpotrivă, ea însăși poate fi invocată ca argument în cazul oricăror observații și evaluări exterioare. Insistența asupra acestui moment are, însă, o valoare particulară pentru că identificarea și autoidentificarea lui Baba ca portretist, dar ca unul cu totul special, este cheia înțelegerii întregii sale opere și chiar calea de acces către intimitatea unei profunde meditații asupra existenței și a condiției umane. Autoportretul din 1922 și Portretul mamei din 1927 sînt, în
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
învăluită de o umbră caldă, colorată în tonalități roșietice, iar partea dreaptă este supusă unui ecleraj al cărui efect este o paloare ușor translucidă. Asupra acestei simbioze dintre lumină și umbră, asupra permanenței și a inseparabilității lor în pictura lui Baba, inclusiv în ceea ce privește distribuția lor mai mult sau mai puțin spontană în cazul acestei lucrări, s-ar putea scrie studii întregi. În afara jocului de lumină, singurul element care îi construiește portretului un oarecare profil psihologic sînt privirile sau, mai exact spus
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
morale. Iar în acest context ar trebui amintit un lucru important, și anume acela că în viața pictorului prezența mamei a fost una exemplară. Ea a constituit un adevărat obiect de adorație și a fost sursa unui cult pe care Baba l-a întreținut, la aceeași intensitate, de-a lungul întregii sale vieți. Existența aproape mitică a mamei îi oferă artistului, în proporții sensibil egale, o grijă domestică blîndă, o permanentă securitate morală și chiar o formă reală de protecție magică
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
tuberculoză în 1969. Boala nu a împiedicat-o însă, în răstimpul dintre internări, să fie animatoarea vieții culturale a Brașovului, și Simona Cioculescu, prefațatoarea volumului enumeră personalitățile importante ce frecventau salonul "răspânditoarei de farmec": Blaga, Arghezi, Enescu, Nae Ionescu, Corneliu Baba, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Ion Vlasiu, M.R. Paraschivescu, Victor Papilian, Petru Comarnescu, toți aceștia atrași de "magnetismul" acestei aristocrate "prietene a poeziei". În corespondență Domnița pastișează mai mult sau mai puțin conștient stilul marelui ei prieten, îi secondează cu fidelitate
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
într-o perspectivă retiniană, de descendență impresionistă, suporta acuza gravă de ,,formalism" - în acest sens încercările lui Ciucurencu de a se apropia de comenzile oficiale sînt, dacă nu caraghioase, atunci în mod sigur înduioșătoare -, un pictor sobru cum era Corneliu Baba, cu o viziune monumentală și eroică asupra omului, narativ atît cît să i se poată asocia diverse scenarii epico-propagandistice și, mai ales, cu o privire marcată de un realism puternic, nu putea fi multă vreme ignorat sau, așa cum s-a
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
din învățămînt). întîlnirea pictorului, dar și a altor artiști din aceeași categorie, cu ,,estetica" realist-socialistă a avut loc, așadar, chiar pe terenul artistului. Printr-un abuz de lectură și de interpretare, dar și printr-un transfer de scopuri, arta lui Baba a fost integrată idealului umanist de tip proletar. Realismul socialist, atît prin opoziție față de așa-zisa estetică burgheză, preocupată constant de înnoirea limbajelor și de reconstrucția simbolică și plastică a imaginii, cît și prin faptul că înțelegea arta ca pe
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
era umanismul (socialist, evident!), în planul reprezentării era realismul (festiv, viguros și mobilizator), iar în planul receptării erau accesibilitatea și forța de persuasiune prin retorism. Într-un fel înalt și profund în același timp, fără nici o legătură cu conjuncturile ideologice, Baba răspundea, prin însuși programul lui, unui asemenea ideal. Antropocentrist prin viziune, umanist prin structură, narativ prin iconografie și de un realism monumental prin construcția nemijlocită a imaginii, el a fost confiscat de cultura oficială, cu un respect de multe ori
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
arte din Est și circulația lucrărilor sale pînă și în manualele școlare erau expresia directă a acestui statut cvasilegendar. Ceea ce nu au observat, însă, apărătorii vigilenți ai artei cu tendință și ai realismului socialist a fost faptul că pictura lui Baba, a lui Ressu și a altora, nu este una statică. Realismul exterior, cel al iconografiei și al construcției formelor, este însoțit permanent de un realism subtil, cu o viguroasă coloratură morală. Personajele sale mitice și monumentale, în care se exprimă
Arta românească între 1945 -1964 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15941_a_17266]
-
țigancă bătrînă cu fusta ei colorată ruptă și atîrnînd pe ea și care cînd îl vede pe J.T. ...el fiind conașul ăl tînăr, avînd douăzeci de ani împliniți începe să bocească și de la care află că toate, dar toate, plus babele trecute de optzeci de ani fuseseră violate. Una din cele trei bucătărese, ceva mai tineră, Jenica, văduvă cu trei copii plecați mai de mult la București se țicnise de tot. Le făcuse în zori cafele, din rația lor, și o
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16003_a_17328]
-
ceva mai tineră, Jenica, văduvă cu trei copii plecați mai de mult la București se țicnise de tot. Le făcuse în zori cafele, din rația lor, și o împărțea în gamele, și cînta, veselă semn că se smintise. Așa ziceau babele. Mai tîrziu cam peste un an, două din fetele violate cică născuseră una un băiețel, ailaltă o fetiță, și că amîndoi copiii aveau părul alb-alb de tot ca rușii-ruși, bălăieții, și că fetele, de rușine, după aia începuseră să le
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16003_a_17328]
-
culca la picioarele mele. Stăteam acolo și ne acoperea iarba. Aveți multe poeme cu iarba care vă acoperă... Da, am o obsesie, și eu am observat, de iarbă și de vorbit cu pomii. Chiar puteați opri ploaia? Cum? Așa, ca babele, ca vrăjitoarele, așa făceam. Eram o babă de patru ani. Noi inventaserăm un joc, Das Gewitter îi ziceam. N-avea voie să intre pe strada noastră un băiat străin. Tot pe strada noastră stătea unul, Manole, care avea un colț
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
ne acoperea iarba. Aveți multe poeme cu iarba care vă acoperă... Da, am o obsesie, și eu am observat, de iarbă și de vorbit cu pomii. Chiar puteați opri ploaia? Cum? Așa, ca babele, ca vrăjitoarele, așa făceam. Eram o babă de patru ani. Noi inventaserăm un joc, Das Gewitter îi ziceam. N-avea voie să intre pe strada noastră un băiat străin. Tot pe strada noastră stătea unul, Manole, care avea un colț de stradă, era grădinar și avea un
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
cercetarea hărții orașului. Unde o fi, de pildă, strada Victor Iliu, regizorul filmului 'Moara cu noroc"? N-o găsesc. Nici strada Jean Georgescu nu există. Dar strada Maria Tănase o fi pe undeva prin Capitală? Nu e. Dar strada Corneliu Baba? Nici urmă... Nici Alexandru Ciucurencu nici sculptorul Gheorghe Anghel n-au dat numele lor vreunei străzi sau intrări. Dacă aș fi artist plastic, m-aș sesiza. După cum, dacă aș fi matematiciană, absența unei străzi sau măcar a unei intrări care
Actualitatea by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15631_a_16956]
-
alte zări. Tradiție și inovație Facem decorații pentru Crăciun, ne pregătim să urmărim emisiunile despre tradiții populare românești, vine vremea lor. În primăvara trecută, mare nădejde ne-a dat o crainică de la TVR Internațional, anunțând cu hotărâre: �Mărțișorul deschide ciclul babelor"). Acum, la cinste e bradul trimis către Vatican (bine de italieni; au și brad, au și papa). Succesul va da, în mod sigur, rezultate folclorice. Cam așa o să sune începutul viitoarei balade: Jos la Râm, pe caldarâm, Se-nalță un
Actualitatea by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15647_a_16972]
-
așa și pe dincolo... E drept că, o dată, Veniamin, care venise pe la ei cu o găină care își rupsese un picior, o văzuse pe jumate goală aplecată peste albia de rufe; că tocmai se apucase să spele... Și mai era baba Anicuța, moașa bătrînă a satului care-i spusese că într-o seară mai de mult îl văzuse că "se pișa după salcîmul ăla" și arătase salcîmul singuratec dinaintea casei lui Ghiță. Că Veniamin, tocmai isprăvise și se întorsese spre ea
Criminologul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16132_a_17457]
-
cît un știulete de porumb, și că băiatul ședea cu el așa și nu se rușina de ea, pînă cînd a strigat "dar-ar dracii-n p. ta!" și abia atunci Veniamin se cărase... Și că însuși el, criminologul, după ce baba Anicuța îi spusese ce spusese, îl luase pe Veniamin cu binișorul, era vară, o zi bună de scăldat și îl dusese pe băiat la iazul de lîngă sat și-l pusese să se scalde; nu se făcea, dar voia să
Criminologul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16132_a_17457]