943 matches
-
experiență mai degrabă traumatizantă. Camera, patul, oglinda constituie recuzita evocatoare a unei intimități defuncte. Reflex al deziluziei, căderea în desfrâu mai păstrează urmele unui idealism corupt. Erotica lui B. e indecisă între viciu și himeră. De fapt, poetul e un bacovian, care preia din lirica marelui „pontif al poeziei de atmosferă”, deturnându-le în poncif, nu doar tenta întunecată a unei viziuni sau o anume cadență a rostirii, ci și un calapod pentru sintagme. Impresia de monotonie rămâne oricum preponderentă, chiar dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
un altul, mai apropiat de ermetismul barbian. Părăsite, aceste modalități vor furniza elemente în structurarea formulei originale din Întunecatul April. O frapantă noutate o constituie aici emergența eului empiric în eul liric și intensitatea emoției, comparabilă doar cu aceea din bacovianul Plumb. Sensibilitatea reacționează la acel misterium tremendum pe care-l reprezintă moartea, la propriul ego multiplicat, „ipocrit”. Alături de angoasă, în care se aliază groaza și repulsia, survine și o tentativă de apărare, de „fermecare” a monstruos-straniului, de convertire a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
S. le-a adăugat „numele a 39 de literați care, din varii motive, au fost omiși”. Eseul despre G. Bacovia reia discuția din capitolul dedicat poetului în Istoria poeziei românești, dând curs unui impuls autocritic și convingerii că lectura textului bacovian este una din „probele de foc” ale criticului literar, tot atât cât este lectura liricii eminesciene sau a celei barbiene. Cartea e, de fapt, o tentativă de a defini „bacovianismul”, adică o dicțiune poetică echivalentă - cum s-a mai observat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
principalele lor teze, „nuanțările” se situează, întemeiat și argumentat, în răspăr cu propuneri critice anterioare, devenite locuri comune. Demontarea, regândirea, nuanțarea unor opinii de largă circulație și intuițiile proprii, desfășurate ingenios, avansează, fără ostentație, o reprezentare critică nouă a poeziei bacoviene. Recuperate din manuscrise, paginile de jurnal și romanul Un romantic întârziat (elaborat pe la douăzeci de ani, rămas neterminat și editat în 2002) probează vocația complexă a lui S. SCRIERI: Introducere în opera lui Miron Costin, București, 1976; Ion Barbu. Poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
o făcuse să "înțeleagă mai bine pe Dostoievski"; despre "tragicul absolut" din Absalom, Absalom de William Faulkner; despre Eminescu clamând acel: "Mai încet, tot mai încet, / Sufletu-mi nemângâiat / îndulcind cu dor de moarte..." Tot despre Eminescu (precursor al melancoliei bacoviene), de reținut un fragment relevant: "E de ajuns să citești Mai am un singur dor și Strigoii pentru a înțelege că în poezia lui Eminescu nu există moarte de tot. Că dimpotrivă, morții lui stăpânesc două lumi: pe aceea a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eu mai departe acolo" (Șirul lui Fibonacci). Tentații bipolare în căutarea unui sens implică înșelări și inadvertențe. Moartea, "fată în casă a lunii, ciută plângând / trece pe acoperiș"; halucinată, "se duce să iubească"; în tărâm de "arderi reci" mari dezolări bacoviene își asociază cinismul: Crapă râsul mai departe într-o ordine mai trează". Nonsensurile fac legea! Intenția (repetată) de a înțelege lumea, "ridicând-o în dreptul ochiului", îndrăzneala de a întâmpina fără aprehensiuni moartea individualizează vădit un spirit lucid și paradoxal. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poetul e un insular, un elegiac agresat de singurătate, stresat de complicațiile citadine; în "intimitatea orașului / copacii / plini de bube, cu coroanele lor de mir" veghează "tembelizați"; absurdul dezechilibrează inevitabil: "Îmi ies din fire și iar mă sui deasupra mea"; bacovian parcă grotescul bate spre delir: "O fată / întunecată / cântă la ghitară, creanga de pe nour șfichiuie / mortul: nu mai suport nesiguranța zilei de mâine, nu / mai suport, îmi / astup urechile, urlu, bat din picioare"; o lume pe dos pare damnată în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
urâți și teferi s-au limpezit în șes, și au țipat cocoșii târziu și fără sens. Ileana, care doarme cu porcii de tărâțe, s a pus să mulgă vacii lapte stelar din țâțe, pământului să mulgă răcoare de cartof. Toamna bacoviană geme-n ferestre: of! - Prietene, dă-mi mâna și taci; așa; dă mi mâna. Privește curtea, porcii, și, râcâind țărâna, cocoșii albi. Privește: sufletul meu e trist. O, Taliarh, acuma, ca și-n trecut, exist, și beau din vinul ăsta
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
preia modul de a transpune misterul naturii și timbrul de umilință al țăranului, elemente la care se adaugă, în câteva situații, răbufniri amintind de Octavian Goga. Versurile evocă uneori un drum neîmplinit și, pe de altă parte, insinuarea, în manieră bacoviană, a naturii în propriile simțuri. Tot plouă, spre exemplu, este un fel de Lacustră, în timp ce poezii precum Captiv, Mă ia singurătatea, Înhumare amintesc de Arghezi. V. a lăsat în manuscris și trei piese de teatru: Lumină fără întuneric, Ziduri fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290594_a_291923]
-
Convenționalele, primul din volumul Menuet, rezonanțe și ecouri dintre cele mai variate par tentative de aflare a tonului, imagisticii, atmosferei lirice proprii, prin utilizarea dezinvoltă a unor structuri și a unor construcții validate. Dacă în Menuet poemele poartă amprenta simbolismului bacovian, culegerile Poema (1971), Poemele mării (1975), chiar dacă adună versuri scrise în aceeași perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme” felurite în tipare devenite „clasice”, pe care le subordonează dicțiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
o poezie/ Cu parfum vechi de levănțică și gutui”, nu descătușează energii, ci trăiește cuminte în iatacul unei bunici care nu mai zâmbește de mult decât din fotografii. L. nu reușește să se distanțeze de influențe și plătește tribut liricii bacoviene ori celei coșbuciene. Placheta Lanterna magică (1941), scrisă în colaborare cu Ștefan Baciu, se cantonează în aceeași atmosferă de melancolie și regret. Versul nu cultivă nevroze, ci îl îndeamnă pe cititor să-și amintească de copilăria pierdută, să privească mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
optimiști par a fi sudicii, în frunte cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Horia-Roman Patapievici (cel de dinaintea "omului recent") ș. a. Modelul lor este sentimentalismul ludic-ironic al lui Ion Minulescu, cel văzut de Călinescu drept un Mitică liric. Mai "bacovieni" sunt, în schimb, poeții moldoveni, la ei miticismul filosofic și liric manifestându-se sporadic, ca în cazul unui Liviu Antonesei, care, totuși, se autoprezintă ca un singuratic "serios". Dimpotrivă, cei mai mulți continuă să trăiască nontranscendența nimicului ca spaimă existențială, cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Stăniloae, căci și el tinde să depășească timpul heideggerian și existențialist, în genere, cel producător de Angst. De altfel, și în teologia tradițională timpul privit ca pedepsitoare cădere avea contingențe cu angoasa modernă, ajunsă la "saturație" cu acel gol istoric bacovian. Înțeleg foarte bine reacția de "ostilitate" a lui Constantin Noica față de filosofiile timpului ajunse pe culme cu Heidegger și urmașii săi existențialiști: Obsesia timpului a rămas în filosofie o obsesie proastă"253. În timpul devenirii oarbe (eterna reîntoarcere), Noica nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet cu o puternică structură antropologică de vizual. Ea l-a salvat de disperarea bacoviană, dar poetul a simțit primejdia încremenirii spațiale, de unde și ideea lui insolită că vidul e rigid: "Rigid este numai vidul. Neschimbător și static este numai vidul"357. În consecință, ruperea de simetrie ține de aventura timpului, o vedere de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prezență! / Lespezi naive, oarbe bătrâne, / toate acopăr o transparență" (Cimitir pe zare). Transparența însăși se poate sparge ca o oglindă de René Magritte (v. Cheia câmpurilor), dar în fulgi albi. Asta era posibil și în ieșirea din noianul de negru bacovian, cu mirifica troienire din Decembre. Sunt nemaipomenite ninsori în imaginarul poetic transmodernist, pe care le-am mai întâlnit și la poetul basarabean Victor Teleucă. Transparența zeletiniană abundă de ninsori: "Mă simt doar printre fulgi lumină, / atât cât ar clipi o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
maniera caligramelor lui Apollinaire, imaginând un om în picioare: Avem / un ceva al nos/ tru pe care nu / îl posedăm dar / care ne ține-n / picioare". Aceasta e chiar condiția despicării ființei umane și, cu precădere, a ființei basarabene. Râsu-plânsul bacovian e ceea ce descoperă o existență de bâlci (râsul), mască a ceea ce ascundem (plânsul), dar care plâns ne ține în picioare! (Tandemul râs-plâns). Intuiția sigură a poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întârziat", cum a fost considerat și Eminescu. E ciudat, dar această categorie a târziului îl leagă de Bacovia, cu fire ale unei tristeți mai vechi. Vine, însă, paradoxul, semn al unei logici transmoderne: târziul lui Teleucă nu coincide cu târziul-prezent bacovian: "Nu tot târziul e târziu. Este târziu timpuriu, târziu prezent, dar cel mai interesant pentru mine e totuși târziu-viitor. Lansarea vremii înainte de vreme cu pecetea târziului metaforic"382. Târziul-viitor este un oximoron misterios, asociabil cunoașterii transdisciplinare. Deja Teleucă îl asociază
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vid" are Victor Teleucă revelația ninsorii. Albul ninsorii pare a veni din negrul neantului. La interferența lor, în Bacovia ninge gri. (Teleucă descifrează, pe bună dreptate, o bucurie albă a ninsorii, la Bacovia, în Decembre, poate o excepție în lirica bacoviană). Dar la Teleucă griul se azurizează în albastru. Cele trei nuanțe cromatice sunt esențiale în vizionarismul lui Victor Teleucă. Albastrul său descinde din floarea albastră eminesciană și din albastrul de Voroneț, care este "albastrul cel mai albastru", de o transparență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ființă modern-postmodernă prin excelență. Ce înseamnă a exista în chip postmodernist? A trăi exclusiv sub semnul concretului, dat fiind că postmodernitatea a eliminat metafizicul atât din filosofie, cât și din viață. Nu întâmplător, postmoderniștii români se revendică din omul concret bacovian și din omul-kitsch caragialean. Aceasta este ființa ușoară, lipsită de "probleme metafizice", care vede în om exclusiv trupul și nu mai crede în existența sufletului. În termenii teologiei părintelui Stăniloae, este lumea opacă, lumea fără lumen. Nemaiavând iluzii, omul biologic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
estem, deci într-un element nou, zămislit de poet și posedând valoare estetică.” În volumul Sporind a lumii taină. Verbul în poezia lui Lucian Blaga (1981), analizele din Corola de minuni a lumii sunt reluate, pornind de la statistică verbului. Alternative bacoviene (1984) și Polifonia persoanei (1986) deplasează interesul către antropologie și, nu în ultimul rând, catre sociologie. În primă, literatura bacoviană e descoperită prin trei modele: expresionist, simbolist, socialist. Noutatea e a comparatismului dezinvolt al autoarei. Polifonia persoanei reia, dintr-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
în poezia lui Lucian Blaga (1981), analizele din Corola de minuni a lumii sunt reluate, pornind de la statistică verbului. Alternative bacoviene (1984) și Polifonia persoanei (1986) deplasează interesul către antropologie și, nu în ultimul rând, catre sociologie. În primă, literatura bacoviană e descoperită prin trei modele: expresionist, simbolist, socialist. Noutatea e a comparatismului dezinvolt al autoarei. Polifonia persoanei reia, dintr-un unghi nou, studii mai vechi publicate în revista „Orizont”. Atenția se îndreaptă acum către cercetările lui Eduard Pamfil, liderul cercului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
Timișoara, sunt complementare acestei cărți. SCRIERI: Saltul în gol, Timișoara, 1973; Corola de minuni a lumii. Interpretare stilistica a sistemului poetic al lui Lucian Blaga, Timișoara, 1975; Sporind a lumii taină. Verbul în poezia lui Lucian Blaga, București, 1981; Alternative bacoviene, București, 1984; Două-trei minute, București, 1984; Polifonia persoanei, Timișoara, 1986; Cutia de chibrituri, București, 1987; Un sertar întredeschis, Timișoara, 1995. Repere bibliografice: Șerban Foarță, „Saltul în gol”, O, 1973, 43; Laurențiu Ulici, Viața în proza, RL, 1973, 45; Livius Ciocârlie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
Repere bibliografice: Șerban Foarță, „Saltul în gol”, O, 1973, 43; Laurențiu Ulici, Viața în proza, RL, 1973, 45; Livius Ciocârlie, „Corola de minuni a lumii”. Alexandra Indrieș - dificultăți învinse, Ț, 1976, 19; Ciobanu, Însemne, ÎI, 326-329; Adrian Dinu Rachieru, „Alternative bacoviene”, O, 1984, 36; Brândușa Armanca, Efecte geometrice, O, 1984, 48; Șerban Foarță, „Alternative bacoviene”, O, 1986, 49; Al. Călinescu, „Polifonia persoanei”, CRC, 1987, 10; Aurel Sasu, Literatura prin gaura cheii, TR, 1988, 12; Gheorghe Grigurcu, Confesiune deghizata, RL, 1988, 16
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]
-
proza, RL, 1973, 45; Livius Ciocârlie, „Corola de minuni a lumii”. Alexandra Indrieș - dificultăți învinse, Ț, 1976, 19; Ciobanu, Însemne, ÎI, 326-329; Adrian Dinu Rachieru, „Alternative bacoviene”, O, 1984, 36; Brândușa Armanca, Efecte geometrice, O, 1984, 48; Șerban Foarță, „Alternative bacoviene”, O, 1986, 49; Al. Călinescu, „Polifonia persoanei”, CRC, 1987, 10; Aurel Sasu, Literatura prin gaura cheii, TR, 1988, 12; Gheorghe Grigurcu, Confesiune deghizata, RL, 1988, 16; Nicolae Manolescu, Polifonie romanesca, RL, 1988, 16; Ioan Holban, Textul și ciornele, CRC, 1988
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287550_a_288879]