781 matches
-
acest canal să vă spună cum decurg lucrurile. Și acum... Spuse Sludden luînd greutatea în mînă... — Vă doresc tuturor noapte bună. Pentru Unthank-ul Mare eternitatea se apropie de sfîrșit. Timpul e pe punctul de a începe. Suspendă greutatea. Pendulul se balansă la stînga cu un tic, apoi la dreapta, cu un tac. Cadranul ceasului se dilată pînă acoperi aproape tot parbrizul. Ambele brațe se îndreptară spre o ușă mică de deasupra cadranului care pocni și se deschise. O pasăre grasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îl luă de braț și-l conduse spre o ușă dublă, singurul semn de civilizație în pustietatea acelui zid imens. — Ce-i aici? întrebă el, dar ea fredonă absentă și apăsă un buton de sonerie. Ambele laturi ale ușii se balansară spre înăuntru și Lanark fu îngrozit de apariția unor paznici cu gurile strînse. Vorbeau ascuțit și simultan, vocile răsărindu-le din pieptul cămășii: — Pașaportul, vă rog. — îl vedeți pe buzunar, spuse Gay. — Indentifică pe sine. — E delegatul din Unthank, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
toate direcțiile; auzi mugete și sirene, încercă să-și păstreze poziția, dar se prăbuși într-o parte pe aripile zdrobite, prin scîntei, căldură și fum înecăcios, acolo unde o coloană imensă și întunecată încercă să-l lovească, îl rată, se balansă ca o ghioagă pentru a-l lovi din nou. Se trezi în dureri mari și bandajat; era într-un pat cu un tub în braț. Stătu acolo visînd și moțăind, fără să se gîndească la nimic. Presupuse că se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apucă și trase de el, din ce în ce mai tare. Dar nu reuși să-l scoată. Își schimbă direcția și împinse, în loc să tragă. Fără îndoială, era o închizătură care trebuia decuplată. Tubul făcu clic! Brusc, un voal des îi întunecă privirea. Camera se balansă cu el ― deși complet uluit, rămânea conștient, iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
erau egale, o logică a stărilor mă împingea spre ele. În zilele dinaintea întâlnirii cu Zenobia, la intrarea râpei mă întâmpina un fluture, de obicei cafeniu, pesemne totdeauna altul, deși același (n-aș putea să explic), câteodată era alb, se balansa ca beat la stânga și la dreapta mea, îi vorbeam cu glas tare, îi mulțumeam ca unui ghid amabil, mă săruta pe pleoape apoi se depărta șoptindu-mi că venirea mea le face plăcere, mi se ivea o floare, să zicem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aș fi luat în brațe să-l legăn ca pe un copil, dar lângă mine stătea ea, aceea care pe vremuri, ehei, îi fusese iubită și muză. Ea tocmai se întorsese de la o înmormântare, ne povestea de pe acolo, poetul se balansa trist în seninătatea lui, tăcea și își învârtea peste genunchiul drept degetul arătător de la mâna dreaptă, închidea un cerc, peste câteva zile a murit...) 10. Târziu, când s-a întors Zenobia, trecusem dincolo de liniște. Mă cuprinsese o cumplită apatie, simțeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să fie o joacă de-a ei, să se fi ascuns, în glumă... Am ieșit pe coridor. Fereastra cea mare dinspre terasă era deschisă. Am trecut prin ea. Și am încremenit. Pe jgheabul de tablă subțire, Zenobia stătea liniștită, își balansa picioarele deasupra vidului, ca o fetiță care se dă în leagăn. Era cu spatele spre mine, poate nu mă vedea. Jos, în prăpastia de sub ea, huruiau primele tramvaie, se zăreau primii trecători ai dimineții. Jgheabul, destul de șubred, ar fi putut
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vorbit anapoda. Dar covrigarul își număra liniștit banii, cu spatele la mine, nu-mi dădea nici o atenție. L-am lăsat, am pornit pe bulevard. Amiaza trecuse de mult, dar soarele ardea încă. Mă țineam după oameni, mergeam la pas cu ei, mă balansam cu șchiopii, gâfâiam ca grașii, încercam să intru cât de cât în realitatea lor, să uit ce știam despre fragilitatea ei. În starea aceea din ce în ce mai greu de suportat pentru mine aproape că le invidiam liniștitoarele certitudini. Câțiva m-au repezit
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Doar în picioare, în locul opincilor, avea acum o pereche de bascheți. M-am apropiat de el. „Scoală-te“, i-am spus, „să stăm un pic de vorbă“. El nu s-a clintit, dormea cu îndărătnicie. Dincolo de fereastră vârfurile trestiilor se balansau în vânt, câteva păsări răzlețe zburau pe deasupra lor la mică înălțime. Le am numărat atent, erau nouă. Am tras un scaun lângă masă și m-am așezat cu palmele pe genunchi, ca la veghe. „Draaagoș“, am spus (vorbeam, nu știu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
te-ai trezit. - Când? Se gândea să acționeze. - Cam într-un sfert de ceas. Gosseyn se grăbi să se îmbrace. Timp de cinci sau cincisprezece minute făcu alene înconjurul camerei. Apoi se odihni un minut; timp de două minute acceleră, balansându-și ritmic brațele. Se opri în sfârșit și se uită la Leej. - Așa deci, nava s-a rătăcit în spațiu? întrebă. Ochii lui Leej se întristară. - Suntem izolați, zise ea, tristă. Cineva a dispus un releu care a distrus matricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
apucă și trase de el, din ce în ce mai tare. Dar nu reuși să-l scoată. Își schimbă direcția și împinse, în loc să tragă. Fără îndoială, era o închizătură care trebuia decuplată. Tubul făcu clic! Brusc, un voal des îi întunecă privirea. Camera se balansă cu el ― deși complet uluit, rămânea conștient, iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de forța pe care o citea în ochii lui, apoi se calmă. Hedrock vorbi liniștit: - Maiestate, aveți posibilitatea să faceți un act de bunătate fără seamăn în favoarea unui om care se află la aproape cinci milioane de ani de aici, balansându-se între viitor și trecut, în timp ce clădirea dumneavoastră îl împinge tot mai departe. Aceste vorbe trebuiau rostite. Se aștepta ca ea să-și dea imediat seama că numai intimii și dușmanii ei puteau să cunoască anumite detalii privind clădirea dispărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pe care Cush le recită, înainte de fiecare bătălie în care se aruncă. Și iată-l și pe Shamael cum convoacă din foc, în fața unui Corto mirat și subțiat ca o lamă, spiritele celor morți. Între trecut și viitor, Corto se balansează ca un arlechin și deasupra lui cerul deșertului este plin de premonițiile pe care doar cărțile secrete ale ereticilor le mai pot interpreta, un simplu pas și Corto dansează din nou tango, în barurile strâmte din Buenos Aires, înainte de a-i
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
alb cu negru, cu fața la perete. Unii lăsau șalurile să le acopere capul, precum boxerii în halate cu glugă pregătindu-se de luptă. Alții le purtau pe umeri. Toți păreau să se legene înainte și-napoi pe călcâie sau să se balanseze într-o parte și-n alta cu ochii închiși. Maggie încercă să se apropie. —Ești evreică? o întrebă cu un accent european o femeie impunătoare. Dădea din cap și zâmbea. Nu, nu sunt. Dar am venit aici pentru a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cum se ținea fata de trapez, în speranța că aparatul fotografic va înregistra o căzătură fatală, de la mare înălțime, pe rumegușul de jos. Când corul începu să cânte pentru a doua oară, i se alătură tot ansamblul și în timp ce se balansau, atârnau, se smuceau și pluteau zâmbitori, cântau cu entuziasm despre succesul ce trebuia negreșit să urmeze. — O, Cerule! strigă Ignatius, incapabil să se mai abțină. Floricelele de porumb îi lunecară pe cămașă și se adunară în faldurile pantalonilor. Ce degenerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în fața fotografiei mamei sale. Aflându-se aproape de fotografie, o înhăță din nou și o sărută, făcând cuburile pe care le avea în gură să trosnească la atingerea cu sticla. — Mă rog pentru tine-n fiecare zi, fetițo, spuse incoerent Santa, balansând un cub de gheață pe limbă. Și crede-mă că la biserica Sfântul Odo arde to’ timpu’ o lumânare pentru tine. Cineva bătu la ușa din față. Puse în grabă fotografia cu fața în jos pe cămin și se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-i ardă to’ bumbacu-n câmp pân’ voi fi gata eu cu sabotaju’! Ai grijă ce faci, Jones. Nu te băga-n bucluc. — Ăău! * În ultimul timp, Ignatius începuse să se simtă din ce în ce mai rău. Valva lui părea lipită și oricât se balansa nu reușea s-o deschidă. Râgâituri voluminoase se desprindeau din pungile cu gaze ale stomacului și o porneau pe traseul aparatului digestiv. Unele scăpau zgomotoase. Altele se rătăceau și ajungeau în piept dându-i niște arsuri teribile. Cauza materială al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
apropia. Pe mâini îi apărură bubițele, iar valva, după ce fremătă frenetic o clipă, împingându-l să ia o hotărâre, se închise de tot. Disperat, Ignatius împinse cu toată forța chifla de tablă. Roata ieși dintre șine, țâșni în sus, se balansa puțin în aer și apoi se așeză orizontal, în timp ce căruciorul, întorcându-se cu zgomot, se culcă pe o parte. Unul dintre micile capace de tablă se deschise și lăsă să cadă pe stradă câțiva crenvurști din care ieșeau aburi. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sta aici de pază. Tu du-te și adu mai mulți oameni. Vom avea nevoie de o căruță. ă Da, domnule. ă Atunci, du-te! bătu Salitov din plame o dată ca să-l pună pe polițist pe fugă. Privi cum spatele balansând al lui Ptițin dispărea în timp ce el scoase din nou portmoneul și puse plicul mov înăuntru. Capitolul cinci Prokuror-ul Mesele de disecție erau așezate în depozitul mare pe care Departementul de Poliție al Districtului Haymarket îl folosea să adăpostească mașinile pompierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Sunt ale tale? ă Da. Dar cum au ajuns la dumneavoastră? ă Ți-am spus deja. Nu-ți amintești? Virginski se încruntă. ă Acum cred că îmi amintesc. Dar nu face sens. Virginski se ridică din pat și se întinse balansându-se până atinse peretele opus. Camera era așa de mică încât studentul putea atinge orice perete din locul în care se afla. Ridică o bucată neprinsă de tapet dând la iveală o gaură mare și goală. șocat de descoperirea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se odată cu vasul și străduindu-se să-și păstreze echilibrul. S-a apropiat să-l ajute, dar când a ajuns lângă el l-a auzit murmurând: „Domnule, nu pot să mă mișc din cauza furtunii și nu mă mai pot ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
forma unui trident răsturnat. O parte, mai groasă, Îi străpungea locul unde ar fi trebuit să aibă viscerele și arăta către pământ ca o spadă, În timp ce două florete Îi străpungeau picioarele și ieșeau În afară simetric, prin gheare. Pasărea se balansa ușor, iar cele trei vârfuri indicau pe podea urma pe care-ar fi lăsat-o dacă ar fi atins-o. „Un frumos exemplar de acvilă regală“, zise Salon. „Dar trebuie să mai lucrez la ea vreo câteva zile. Tocmai Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
injectați, a luat-o la dreapta, pe mal. Un zâmbet șiret îi flutura pe față. Nu fusese degeaba în armată. Ghicise repede intențiile adversarului. — Crapă, ticălosule! Crapă! Kobayashi s-a apropiat, puțin câte puțin, de locul unde se afla pistolul, balansând cazmaua deasupra capului, fără vreo țintă precisă. Hotărât să nu-l lase pe Kobayashi să ajungă la pistol, Endō se ferea de lama cazmalei, așteptând un prilej să-l poată ataca. Gaston a reușit să înoate până aproape de mal, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe Jony și îl arestă. Agentul îi împrumută lui Prâslea o nouă pereche de pantaloni și plecară, dar de data aceasta Prâslea, derutat, se luă după altcineva și se rătăci. Sfios, ajunge pe un vas frumos și strălucitor, care se balansa ușor pe valurile apei. Prâslea văzu că nu i se pare nimic cunoscut și începu să strige: Agentule! țipă Prâslea. Ce ai, omule? Ești nebun? Nu mai țipa! exclamă cu furie o doamnă elegantă de pe vas. Săracul Prâslea fu pus
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de obiecte, și pretutindeni se auzea râsul mamei care făcea să se ciocnească între ele vazele de cristal și peștii de sticlă și soldații de porțelan și cupele și clondirele de vin, pe unde am trecut alergând, pe pereți se balansau planisfere și fotografii în ramă și sculpturi de fildeș, iar în acvariul gol, peștii tropicali, uscați și lăcuiți, care atârnau de fire de cupru, se mișcau de parcă ar fi-notat într-adevăr, pendulau și brățările de mână și de gleznă, înșirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]