KorAP: Find »[drukola/base=balansoar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...20 >

476 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

limba, ambele prea mari ca să-i încapă în țeastă, acolo, pe plaja pustie, erau singurele lor momente ce aduceau cu bucuria. Barbă Albă e dragostea mea și barbă Albă e tot ce-mi doresc, cânta cu jale Dolores pe ritmul balansoarului ce se legăna. Virgil, pierdut în gânduri, își mângâia bărbia încărunțită fără să o audă. — Limbajul, cugeta el, limbajul crează concepte. Conceptele crează lanțuri. Sunt înlănțuit, Dotty, sunt înlănțuit de un țel și nu știu care e ăla. Nu-i suficient eter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
întotdeauna așa cum mă vezi acum. Eu, spaima țâțelor. Odinioară. Atunci. înainte. — Devreme-ntr-o dimineață, când Fiul răsărea, eu, o fecioară plângând în vale, se jeluia Dolores. Vulturul, încă inconștient, era la mai puțin de jumătate de metru de picioarele balansoarului. — Această insulă, murmura ferm, dar în barbă, Virgil Jones, este locul cel mai grozav al întregii creații. Din moment ce se pare că supraviețuim și nu suntem înghițiți de căile ei, se pare că iubim. Ar mai fi cugetat el și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
prezența liniștitoare a lui Dolores, iar ea ar fi cântat mai departe, până când cântecele i-ar fi stors o lacrimă, și apoi ar fi plecat acasă. Dar în acel moment trupul lui Vultur-în-Zbor se opri lângă picioarele perfect șlefuite ale balansoarului perfect șlefuit, cu perfect șlefuiții dansatori sculptați în spirală de-a lungul lor. Balansoarul, agresat astfel, se opri din legănat. — Moarte, exclamă cu groază Dolores. Moarte dinspre mare... Virgil Jones nu răspunse, căci avea gura plină de apa mării care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
i-ar fi stors o lacrimă, și apoi ar fi plecat acasă. Dar în acel moment trupul lui Vultur-în-Zbor se opri lângă picioarele perfect șlefuite ale balansoarului perfect șlefuit, cu perfect șlefuiții dansatori sculptați în spirală de-a lungul lor. Balansoarul, agresat astfel, se opri din legănat. — Moarte, exclamă cu groază Dolores. Moarte dinspre mare... Virgil Jones nu răspunse, căci avea gura plină de apa mării care umpluse plămânii lui Vultur-în-Zbor. Dar și el, în timp ce sufla iar viața înapoi în trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
unor aripi atotputernice. Câteva secunde mai târziu a căzut printr-o gaură din Mediterana în cealaltă mare, nu-chiar-Mediterana, și a fost dus înspre plaja cețoasă la primele raze ale dimineții, în momentul în care domnul Virgil Jones se legăna în balansoar. Când Vultur-în-Zbor a ajuns pe insula Calf, trupul său avea treizeci și patru de ani, trei luni și patru zile. Trăise în total șapte sute șaptezeci și șapte de ani, șapte luni și șapte zile. Un calcul rapid ne arată că încetase să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
încercând să facă o plecăciune din mijloc pe care o duse la capăt cu oarecare dificultate, având atât de multă carne stânjenitoare asupra persoanei dumisale. Doamna O’Toole va veni și dânsa imediat, mărturisi el. E pe plajă. îmi aduce balansoarul, pe care nu l-a putut căra înapoi din pricina faptului că te luase pe dumneata pe umeri. Probabil că Vultur-în-Zbor nu reuși să-și ascundă uimirea, pentru că domnul Jones adăugă în grabă: — După cum observi, acum stau jos. Dac-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea întinsă pe rogojina de pe podea și era trează. Virgil Jones zăcea în balansoarul său, ca un morman imens de carne, ascuns parțial sub o pătură mai mult decât sărăcăcioasă. Mișcările sale neregulate trădau faptul că și el era departe de a visa. Ochii i s-au închis pentru un moment. Când, inevitabil, i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
era încă în întuneric, căci pânza de sac stătea în calea primelor raze firave de lumină. Vultur-în-Zbor se ridică și inspiră cu sete, preț de o clipă agitată, apoi văzu că așternutul lui Dolores O’Toole nu era desfăcut, iar balansoarul lui Virgil Jones se legăna, gol. Ieși afară. Domnul Jones și doamna O’Toole erau în luminiș. Puii piuiau și păsările țipau, trezite din somn. Perechea cea nepotrivită stătea nemișcată. Limba lui Virgil se agita inconștient. Privirea lui Dolores părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
da. Uite, cufărul, închis, sigur, nemișcat, stabil. Mângâie-l așa și fii recunoscătoare. Acum aș putea s-o fac, să-l mângâi. îl mângâi, gata. Mătură prin cameră și strânse masa, făcu sul rogojinele de papură și șterse de praf balansoarul, ațâță jarul și umplu oala cu apă și rădăcini, apoi începu să pregătească masa pentru doi. Nu erau decât ei doi, solizi ca stânca, neschimbați precum încăperea aceea, Dolores O’Toole și Virgil Jones, Virgil O’Toole și Dolores Jones

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
cocoașă. Haide, ciripi ea. E timpul să mergem. Nu vin cu tine, zise el. — Bine, iubitule, spuse femeia. Tu vii pe urmă, ca de obicei. Ne vedem jos. — La revedere, Dolores, îi spuse Virgil. Ea ieși șchiopătând din colibă, cu balansoarul în spinare. Virgil îl luă pe Vultur-în-Zbor de lângă fântână. Indianul axona își legase o cârpă în jurul frunții și îi înfipsese o pană în spate. — Veșmântul de ceremonie, glumi el. Virgil Jones nu zâmbi. — Să mergem, zise el. Balansoarul era așezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
colibă, cu balansoarul în spinare. Virgil îl luă pe Vultur-în-Zbor de lângă fântână. Indianul axona își legase o cârpă în jurul frunții și îi înfipsese o pană în spate. — Veșmântul de ceremonie, glumi el. Virgil Jones nu zâmbi. — Să mergem, zise el. Balansoarul era așezat pe plajă, cu spatele către mare. Lângă el, pe nisipul argintiu, stătea Dolores O’Toole și-și cânta cântecele de dor și jale. O, Virgil! spunea ea. Sunt atât de fericită. Atât de fericită. Așteptând în pădurile de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
urmă, dar ei l-au împiedicat. De data asta o să aibă grijă ca ei să nu se mai împotrivească. Observă acum că nu era singur pe plajă. O femeie stătea la o oarecare distanță de el, pe nisip, lângă un balansoar gol, și privea fix stâncile. Cunoștea acel balansoar: era al lui Virgil Jones. O cunoștea și pe femeie: pe insula Calf nu puteau exista două femei așa urâte ca nevasta lui O’Toole. Așadar, aici exista un mister. Deggle se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
asta o să aibă grijă ca ei să nu se mai împotrivească. Observă acum că nu era singur pe plajă. O femeie stătea la o oarecare distanță de el, pe nisip, lângă un balansoar gol, și privea fix stâncile. Cunoștea acel balansoar: era al lui Virgil Jones. O cunoștea și pe femeie: pe insula Calf nu puteau exista două femei așa urâte ca nevasta lui O’Toole. Așadar, aici exista un mister. Deggle se îndreptă agale spre Dolores. Ea continuă să cânte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pe podea, unde se făcu țăndări. — Țțț, țțț! făcu Dolores. Se mai întâmplă și accidente. Fără să se plângă, se apucă să curețe mizeria,. Când termină, veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
alta. Apoi Iocasta, cu ochii înroșiți, s-a dus la ușa din față. Peckenpaw era acolo când a deschis-o. — Casa Fiului Răsare își reia activitatea, a anunțat madame Iocasta. Era dimineață. CINCIZECI ȘI DOI Nicholas Deggle era așezat în balansoar, în mijlocul puișorilor ieșiți din ou, așa cum se obișnuise să facă. Se gândea la sincope. Se pare că doamna O’Toole nu fusese deloc conștientă de ele. Poate că mintea ei sucită pur și simplu le negase existența, așa cum nega evidența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
nu se schimbă. Dar, se gândi Deggle, ușor speriat, mai exista și o altă explicație. Grimus. Grimus dobândise această putere nouă și devastatoare și încerca să scape de el. Poate că Deggle fusese singurul afectat. Nicholas Deggle se legăna în balansoar, înainte și-napoi între neputință și paranoia. Dolores O’Toole ieși din colibă cu un cuțit în mână. Era timpul să mai căsăpească un pui. Dolores se așeză pe pământ. Cu cuțitul în mâna dreaptă și cu o concentrare intensă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
de la o ureche la alta. Isprăvise ceea ce începuse. Cu pieptul gol și cămașa în mână, Deggle rămase așa urmărind cum curge sângele, până când încetă să mai curgă. îi trecu prin cap gândul următor: — Eu voi fi cel ce rămâne singur. Balansoarul se legăna în briza dimineții. CINCIZECI ȘI TREI După acuzațiile îndreptățite ale lui Virgil Jones, gorful, hotărât să stea cu ochii pe insula Calf până la sfârșit, se refugiase în practicarea sportului dintotdeauna incitant, al urmăririi vieții celorlalți. Deși trupurile lor se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
adeverise. Vultur-în-Zbor ajunsese la Grimus fără ajutorul său, și cine știe ce urma să iasă din asta? Acum nu mai era nimic de făcut. începu să coboare muntele, pornind înapoi către plajă, înapoi la Dolores și la jocurile de puzzle, înapoi la balansoar și la rămășițele zdrențuite ale demnității sale neputincioase. CINCIZECI ȘI CINCI Vultur-în-Zbor și Media îatunci când aceasta a deschis ochii) s-au trezit pe un munte Calf preschimbat într-un mod ciudat, un munte Calf pe care Virgil, Liv, casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
se duse încetișor în direcția zgomotului. Lumina de un galben murdar a lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și-napoi, și un alt sunet, mai subtil, un clinchet ușor pe care Vultur-în-Zbor nu și-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
păr alb, din care o parte i se revărsă peste spătarul scaunului. Scârț... scârț... scârț, după cum se legăna balansoarul, înainte și-napoi, și un alt sunet, mai subtil, un clinchet ușor pe care Vultur-în-Zbor nu și-l explică. Ajunse lângă balansoar și rămase în picioare alături de omul pe care venise să-l vadă de atât de departe. Grimus tricota. Asemănători și totuși diferiți. Da, chipurile lor semănau: nasul acvilin, ochii înfundați în orbite, grumazul ferm și colțuros. Dar Grimus tenul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
ju-ju în mâna dreaptă. între timp Grimus își puse pe cap o podoabă diferită, al cărei colorit se potrivea exact cu penajul imensei păsări reprezentate în cel mai mare portret din încăpere. — Gata, zise Grimus. Dansăm? Vultur-în-Zbor era așezat în balansoarul lui Grimus și asculta. Nu prea putea face altceva. Nu văzuse nici urmă de Trandafir de Piatră. Pe lângă asta, era și curios. Podoaba de pene de pe cap îi atârna cu mândrie peste spătarul scaunului, iar toiagul ju-ju i se odihnea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
casei lui Dolores O’Toole. Ar fi interesant de văzut ce se întâmplase cu ea... Și deodată se aflară acolo. în colibă. Coliba era aici, în cameră, în Casa Grimus. Jocul de puzzle dincolo. Oala cu ceai de rădăcini colo. Balansoarul acolo... în balansoar - Nicholas Deggle. — El nu ne poate vedea, spuse Grimus. — Cum faci asta? Vocea lui Vultur-în-Zbor era din nou nesigură. — O repoziționare a Trandafirului. îl folosesc ca să veghez asupra insulei atunci când mă plictisesc de Cristalul de Apă. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
O’Toole. Ar fi interesant de văzut ce se întâmplase cu ea... Și deodată se aflară acolo. în colibă. Coliba era aici, în cameră, în Casa Grimus. Jocul de puzzle dincolo. Oala cu ceai de rădăcini colo. Balansoarul acolo... în balansoar - Nicholas Deggle. — El nu ne poate vedea, spuse Grimus. — Cum faci asta? Vocea lui Vultur-în-Zbor era din nou nesigură. — O repoziționare a Trandafirului. îl folosesc ca să veghez asupra insulei atunci când mă plictisesc de Cristalul de Apă. Aici am mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
spuse: Nu sunt de acord. Grimus se întoarse și ieși din cameră cu mersul lui de pasăre stilizat. — A treia parte a Dansului va începe chiar acum, rosti el. O să-ți explic felul morții mele. Vultur-în-Zbor era așezat iar în balansoar și Grimus îi dădea iar ocol. — Grimus, spuse Vultur-în-Zbor. Am câteva întrebări. — întrebări? Bun, bun. — De ce Efectul nu te atinge și pe tine? — Bună întrebare, zise Grimus și tăcu. Părea că se gândește la un răspuns. în cele din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]