1,910 matches
-
două sfeșnice aurii, în care erau două lumânări perfect albe, neîncepute. Probabil erau schimbate și dacă erau aprinse măcar o dată. Deasupra mesei stătea atârnată o oglindă uriașă, sculptată și lustruită cu migală. Din centrul holului începea o scară cu o balustradă minuțios lucrată, cu treptele îmbrăcate în bucăți mari de mochetă neagră. Marginile treptelor erau vopsite în alb. Holul avea trei uși. Două erau închise. A treia, pe jumătate deschisă, dădea spre altă scară, aceasta mergând la subsol. La baza scărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
deasupra florilor scumpe. Nu mă încadram în decor. Nu eram destul de „lustruită“. Și aveam privirea sălbatică. De sus s-a auzit o ușă deschizându-se și închizându-se la loc. Catherine Hammond a coborât pe scara principală. Avea mâna pe balustradă, dar nu se ținea de ea, o folosea ca pe ceva la îndemână peste care să-și treacă degetele. S-a oprit înainte să se termine treptele și s-a uitat lung la mine, cu mâna odihnindu-se pe stâlpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dar nu se ținea de ea, o folosea ca pe ceva la îndemână peste care să-și treacă degetele. S-a oprit înainte să se termine treptele și s-a uitat lung la mine, cu mâna odihnindu-se pe stâlpul balustradei. Era frumoasă și calmă ca întotdeauna. Dacă nu observai expresia din ochii ei. Pot să întreb despre ce este vorba? a spus înțepată. — Chiar nu știți, doamnă Hammond? —Mai mult ca sigur că nu. Are legătură cu galeria pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să mă sfâșie fără să se mai gândească de două ori. Ochii îi sclipeau febrili. A urcat încet pe scară. Ajunsese aproape sus când s-a oprit, cu mâinile pe balustradă. Eu mă țineam în mâini și picioare, și fețele noastre erau la același nivel. Mi-am încordat toți mușchii, așteptându-mă să facă un salt brusc spre mine. Ochii noștri s-au întâlnit. Respirația ni s-a sincronizat; se auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bine de ea, i se vedeau oasele prin piele. Scara era grea, iar lovitura mea a trimis-o prea departe ca el să o mai poată ajunge. Pentru un moment extrem de lung a stat agățat doar cu o mână de balustradă. Strânsoarea se slăbea, gravitația trăgându-l în jos. Scara părea că s-a proptit într-un perete invizibil. S-a întors să mă privească în față. —Sam? a spus ca o întrebare. Nu-i puteam răspunde. Nu te-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ne repare ferestrele. Sucki era, bineînțeles, pe undeva prin sufragerie. Oamenii au deschis ferestrele una după alta și chiar ușa de la balcon. Aerul tare al primăverii l-a trezit pe Sucki care a zburat deodată pe balcon, așezându-se pe balustrada de fier - sărea de la dreapta spre stânga și invers, cu o vivacitate nemaivăzută. Era poate un mic dans al libertății, care m-a îngrozit. Inima a început să-mi bată cu putere, am strigat, apoi am căzut în genunchi, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
își întrerupseseră lucrul lor și se uitau la mine fără să spună un cuvânt. Nu băgaseră de seamă că era o pasăre în apartament și eu uitasem să le spun. Sucki ne ținea în șah, sărind de câteva ori pe balustrada balconului, și apoi a zburat direct pe mâna mea ca și cum ar fi înțeles spaima și durerea mea. L-am sărutat și l-am dus ca în transă în colivia lui, apoi am închis portița cu un sentiment de eliberare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
carne al celor șase Ionescu. Se auzeau pași. Și asta pentru că din tavanul cerului se deschisese cu un clămpănit sec, cu doar câteva secunde înainte, un chepeng din lemn din care cobora șerpuind o frumusețe de scară rulantă electronică, cu balustradă din aur masiv ce reprezenta brațul unei canapele. Pe-aici, pe această potecă siderală ce făcea, vizibil, legătura dintre viață și moarte, ori dintre cer și pământ, coborau ei, zeii. Coborau veseli și cu chef de cântat, după cum se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
podeaua prezenta o gaură în formă de cerc prin care se putea vedea parterul, lucru nemaivăzut de mine în nici una din casele în care intrasem vreodată. Această așa-zisă gaură, pentru că nu știu cum altfel s-o numesc, era înconjurată de o balustradă, protejând vizitatorii, pentru că, mai mult ca sigur, arhitecții nu avuseseră de gând să prăbușească pe nici unul dintre cei care și-ar fi încurcat privirile printre minunățiile casei. Bântuind intrigat, fără să știu pe unde și cum, m-am trezit deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iar degetele care țin legătura de lemne se umflă și se fac roșii, pe o porțiune și, pe altă porțiune, albe, de parcă s-a scurs sângele din ele. Urc acum pe scara întunecată care miroase a pisici, ținându-mă de balustrada îngustă de fier, și-mi amintesc de timpurile când lăzile de gunoi nu existau. Îmi vine în minte o zi; e vară, liniște, și deodată, în curte se aude o bufnitură, de parcă s-ar imita tunetul la teatru; din niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tăcută, privind în jos, la dalele mari din ardezie cu care era pavat trotuarul. Ajunseseră într-un loc unde parapetul de protecție era întrerupt. Trotuarul se continua cu un ponton îngust din dulapi de lemn care înainta spre apă. O balustradă din același material se ridica pe margine. Câțiva stâlpi de iluminat se înșirau pe ponton, aruncând reflexe mișcătoare în apă. Se spune că, de mult, începu ea să vorbească deodată, locurile acestea se aflau în stăpânirea unui uriaș. Numai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din răsputeri cu ceața ce părea că i se lipește de picioare. Apoi, negura începu să se subție, până ce dispăru de tot. Balustrada de fier forjat ce mărginea lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o operă de artă, părea a fi foarte solid. Prinse în scoabe puternice, grinzi masive de lemn erau fixate pe piloni groși înfipți undeva în pereții ravenei. Peste acestea, calea de rulare din dulapi dubli, se pierdea în ceață. O balustradă rudimentară din scânduri negeluite se ridica la marginea acesteia. Inspectorul se strecură pe sub ea și se opri pe pod. Privi încă o dată cu atenție în urmă, dincolo de poartă. Nimic nu părea în neregulă acolo. Atât cât putea străbate cu privirea, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecînd cu mîna pe o balustradă dintr-o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărît spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s-o Încurajeze). După care, scena se muta pe străzile Marsiliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un balcon, văzu o pată de un alb strălucitor. Aplecată peste balustradă, toată În alb, stătea mama lui, iar În spatele ei, parcă pentru a accentua strălucirea de crin a rochiei - uriașe frunze verzi de filodendron. (Știa bine rochia aceea, era o relicvă de familie, una din străbunici o purtase la o nuntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să-și fi terminat fraza. Scara era un puț de Întuneric. Adierea fulgerelor se filtra printre comisurile porții de la intrare și șfichiuia contururile treptelor. Am Înaintat pe bîjbîite și am găsit prima treaptă, Împiedicîndu-mă de ea. M-am agățai de balustradă și am urcat Încetișor scara. După puțin timp, treptele am făcut loc unei suprafețe plane și am Înțeles că ajunsesem pe palier. Am pipăit zidurile de marmură rece, ostilă, și am găsit reliefurile ușii de stejar și ciocănelele din aluminiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare cineva pe Brandan la Toulouse? Se răsuci pentru a căuta din ochi chipurile cunoscute. Mai Întâi dădu peste Arrigo. Era În picioare lângă balustradă, cu obișnuitul său aer sceptic, ca și când ar fi venit acolo doar ca să vadă mai bine. Între timp, Brandan, În loc să plece pe prima poartă, cum făcuse prima oară, se oprise Îndărătul amvonului, binecuvântând mulțimea În extaz. Astfel, se apropia Încetul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ferestruică dădea către un balcon Îngust din zidărie. Doi bărbați apăruseră, atrăgându-le atenția celor de jos. Unul trăgea de păr o ființă omenească. - Uitați-vă pe cine am găsit! strigă el batjocoritor. Cu o smucitură violentă Împinse trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei da seamă pentru asta, mai rosti el solemn, cu o nudă de satisfacție În glas. Dante nu Îl auzea. Continua să fixeze Întunericul de dincolo de poarta larg deschisă, pe unde dispăruse Guido Banatti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grăsană adormită în iarbă. Mă și umfla râsul, dar era tare frumos. Ce îmi plăcea însă cel mai mult era bazinul cu apă. Acolo, atmosferă de film de groază. Tavanul era jos, ne aplecam ca să intrăm, era un fel de balustradă și, dincolo de ea, apa. O apă mare, neagră, oarecum mirositoare. De undeva venea un zgomot înnăbușit de motor, apa neclintită părea de smoală. Îmi aduc aminte că m-am gândit la apa din bazinul nostru când am văzut secvența din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
un sentiment de liniște profundă, pentru ca în clipa imediat următoare să fie înlocuit de o neliniște puternică, atât de puternică, încât mâinile ți se albesc și încep să tremure ușor. Exact asta mi se întâmplă mie. Rainer se agață de balustradă, care e pusă acolo ca să nu‑l lase să cadă, el nefiind un bun înotător. Încheieturile degetelor îi sunt iarăși albe, așa cum bine a spus mai înainte. Astfel, trăiești în două stări de agregare, în două stadii diferite, care alternează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sau două lucruri. — În regulă. Numai să nu-ți ia prea mult, bine? După ce Heydrich, Nebe și poliția au plecat din apartament, m-am uitat mai îndeaproape la cadavrul lui Klaus Hering. Aparent, legase o bucată de cablu electric de balustradă, făcuse o buclă pe care și-o trecuse pe după gât și apoi își dăduse pur și simplu drumul jos de pe scară. Dar numai examinarea mâinilor lui Hering, a încheieturilor și a gâtului îmi putea spune dacă asta era ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
era ceea ce se întâmplase cu adevărat. Ceva din circumstanțele morții sale, ceva ce încă nu puteam indica, îmi ridica întrebări. Nu mai puțin curios era faptul că alesese să-și schimbe cămașa înainte de a se spânzura. M-am cățărat peste balustradă pe un mic parapet făcut de peretele casei scării și m-am lăsat în genunchi. Aplecându-mă înainte, am putut să văd bine punctul de suspensie din partea din spate a urechii drepte a lui Hering. Gradul de strângere a ligamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spânzura singur, Klaus Hering fusese omorât prin strangulare. Am verificat dacă gulerul de la cămașa lui Hering era de aceeași mărime cu cel de la cămașa pătată de sânge pe care o examinasem mai devreme. Era. După aceea, am trecut înapoi peste balustradă și am coborât câteva trepte. M-am întins în sus ca să-i inspectez mâinile și încheieturile. Desfăcându-i larg mâna dreaptă am văzut sângele uscat și un mic obiect lucios, care părea să-i stea înfipt în palmă. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mâinile spre cer, “Ooo Doamne, atâta fericire.. Nu mă dumiresc.. O doresc năprasnic, simt și o durere, dar dulce,oo..” Acest oo’, intervenise că tu fugind că precum nebunica, măi ceva că nebunul de acum încercai să te urci pe balustradă podului și ăla desigur foarte înghețat. Nuuu, și-n câteva secunde lângă tine, bine că nu ajunsesei până sus.. “te implor coboară! Ce ai de gand, e periculos?!”, “Tu ce vrei de la mine?”, -Vreau neapărat să cobori ușor, ca mi-
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]