3,424 matches
-
plecării acestui tren, mă aflam tot la geam, ca acum. Îmi salutam ca și acum rudele. Trăiam acele momente dinaintea călătoriei când nu mai auzi ce ți se spune. Privirea Îmbrățișează grăbită forfota peronului și te pregătești să-ți fluturi batista Înainte de a-ți ocupa locul de lângă geam cumpărat din timp de la Agenție. Pentru că nu-ți place să riști lăsând totul pe ultima zi, sau, aș putea zice eu acum, pentru că era absolut necesar să mă Întorc cu acel tren și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe măsură ce trenul se Îndepărta. Privise tot timpul deasupra lui, iar el Îi ura pe toți cei care Îi nesocoteau persoana. Înălță privirea ca din Întâmplare. La un pas de el, o fetișcană blondă Își ștergea lacrimile de pe obraz cu o batistă Înflorată. Apucă să vadă și ochii: verzi și mâloși. Prima măsură care se impunea dată fiind „eminența” mutării era să-și Împacheteze lucrurile. Apoi să le Încarce Într-un vagon. Mâine va da ordin să fie tras la peron. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
țintă. Acum vedea bine: nu cu admirație privea poștașul tablourile, ci cu evlavie: Sunteți credincios, domnule Gheretă? Cum o să fiu? se apără zâmbind poștașul. Am fost membru și dacă am fost membru, știți cum era... Statutul! Scoase din buzunar o batistă albă și Începu să șteargă praful mai mult presupus de pe rama tabloului. Când socoti Împlinită datoria, arătă batista amfitrionului său: Vedeți? Același praf era și pe pantofi atunci... Da, exact același praf. Zgură roșie. Din aer. De la combinat. Poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o să fiu? se apără zâmbind poștașul. Am fost membru și dacă am fost membru, știți cum era... Statutul! Scoase din buzunar o batistă albă și Începu să șteargă praful mai mult presupus de pe rama tabloului. Când socoti Împlinită datoria, arătă batista amfitrionului său: Vedeți? Același praf era și pe pantofi atunci... Da, exact același praf. Zgură roșie. Din aer. De la combinat. Poate fi de oriunde... Nu cred că putem scăpa de ea. Așa zicea și domnul Ster. Nu l-ați cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pomenire. (Aplauze) Și, pentru că nu se știe dacă o să ne mai vedem vreodată, permiteți-mi să vă urez de pe acum, În numele consilierilor municipali și al meu personal, să vă fie țărâna ușoară. Lumea izbucni În urale, iar Cain Își scoase batista compleșit până la lacrimi de urările primarului. Micul său balcon semăna cu nacela unui dirijabil gata să se desprindă de pe pământ. Se pregătea să spună “vă mulțumesc din suflet” când primarul ceru din nou cuvântul printr-un semn care nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cabană la primul cântat al cocoșilor. La urma urmei, și un pierde-vară ca Flavius-Tiberius ar putea reuși În viață. Dacă nu ratează momentul potrivit. El cum a făcut? A lăsat mai Întâi mâna Amaliei să-i șteargă fruntea cu o batistă. Apoi să-i potrivească după ureche o șuviță de păr căzută pe ochi și chiar să-i mângâie lobul urechii. Privirea sa prinse atunci a se Încețoșa, dar și a ei se tulbura, ceea ce nu avea să se Întâmple niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din cele două geamuri mari ce dădeau Înspre livada de meri și pruni, se găsea o antenă, asemenea unui uriaș nufăr alb pus la uscat. Trase cu neîncredere o linie roșie, tremurată. Încercă și una verde. Le șterse apoi cu batista. Nu rămase nici urmă de culoare. Cândva Îl desenase pe Dumnezeu... Era tânăr curajos, optimist. Si chiar credea că Îl cunoaște, ca pe o rudă, vecin sau prieten. Părtaș oricum la viața sa de fiecare zi. Între timp se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Szilard Morar, zis Vasi, care i-a cumpărat la Viena. El i-a purtat mereu la biserică În fiecare duminică. Acasă, doar când aveau musafiri de seamă la masă. Când mâncau, Îi punea În buzunarul de la piept al vestonului În loc de batistă. În felul ăsta era sigur că nu Îi mai cădeau În supă. Îi purtase și ea la câteva serate În Casa Lendvay. Lumea zicea că semăna cu Thinagel Szerafin tânără, cu care se mândrea tot orașul. Ea Însă nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În plus, societatea asta avea un dar rar: se Îndepărta pe măsură ce te apropiai de ea. Când credeai că pui mâna pe ea, apărea un congres sau o plenară, rapoarte și cuvântări lungi care acopereau societatea ca o ceață sau ca batista lui Iozefini. Când se ridica batista, ia societatea de unde nu-i. Știai Însă că la mijloc era vorba doar de o scamatorie și Îți vedeai de drum fără să Îți mai pese de denumiri. La urma urmei, viața nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dar rar: se Îndepărta pe măsură ce te apropiai de ea. Când credeai că pui mâna pe ea, apărea un congres sau o plenară, rapoarte și cuvântări lungi care acopereau societatea ca o ceață sau ca batista lui Iozefini. Când se ridica batista, ia societatea de unde nu-i. Știai Însă că la mijloc era vorba doar de o scamatorie și Îți vedeai de drum fără să Îți mai pese de denumiri. La urma urmei, viața nu are altă denumire decât viața, iar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un orfelinat și plecat cu sorcova cum se obișnuiește de Anul Nou. Lipit de străin cum era, Îl simțea lipsit de orice ajutor. Își scoase mănușile de lână, mari ca două lopeți, și i le așeză sub cap. Apoi, cu batista mereu la Îndemână În buzunarul hanoracului său umplut cu puf de rață, cadou de la Flavius-Tiberius, șterse cu grijă picăturile de sudoare de pe fruntea străinului. Acesta deschise ochii și Îi zâmbi. I se părea chiar că Îl privește cu tandrețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care le purta acum tatăl său și pe care le va purta Într-o zi... Cine știe? Numele Însă nu se făcu auzit pentru că era Încă prea Îndepărtat... Îi era Într-adevăr cald. Se simțea bine. În buzunarul pentru batistă al sacoului său pulsa, ca o perlă caldă, inelul opalin al durexului pe care Eleonora i-l Înapoiase spunându-i: După calendarul meu, azi e o zi norocoasă. Îl sărută prelung, Îi potrivi fularul În jurul gâtului, apoi urcă În autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am ajuns până aici. Camera mea era mică, destinată unui scop precis, dar foarte curată - genul acela de curățenie domestică maniacală. Mi-a trecut prin cap că Tușa Ruth ar putea fi genul de femeie care ar scuipa într-o batistă și te-ar freca tare de tot cu ea în colțul gurii. Imediat ce am încuiat ușa, Ian a sărit din cutie și s-a așezat pe scrin, cu spatele la calorifer, cu ochii întredeschiși ațintiți la mine, mișcând încet din urechea stângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
a benziné și se vedea cum plutește În lumina ferestrelor. Șoferul se uită În oglindé și vedea totul. Nimeni nu putea sé deschidé fereastră, céci toți stéteau cu mînicile la nas. CÎnd coborau din autobuz, Angela și Sveta Își arétau batistele care erau negre acolo unde a fost nasul, și erau doué puncte și mai negre. Dar Șasa nu ținea nici mînecă la nas. El stétea pe bancheta din spate, laté cît tot autobuzul, si aștepta hopurile. Lui Șasa Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
nemișcarea și cu indiferență nemurirea în bronz. Vin mai aproape de drum. Cîțiva băieței încearcă să descifreze inscripția de pe pantalonașii unui puști, fudul că are haine noi. Se chinuie ei cu b, trec la a, sar peste p, ajung la t: "Batistă?", strigă triumfător unul, "Nu, mă!" "Bî... A... Pî... Tî...", se poticnește altul. Cuvîntul care nu se lasă pronunțat e baptist. Politica, fie ea și a religiilor, n-ar trebui să se amestece în jocurile copiilor. E destul de stresantă ideea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
zile-n șir. Lucru' dracului, tinichelele au zornăit de s-au auzit pîn' la Groza. Ceasul rău. Pamfletarul a fost amuțit. Și-i mai transmisese lui A. Toma că volumul (în piele de căprioară, pe hîrtie cretată) îi pare o batistă cu muci uscați. "Coane Victorache, rîdea Iordan de tata se ironizau civilizat, cordial, cu afecțiune; mi-e dor de felul cum se tachinau, de ironia blîndă a tatei; Iordan era mai tranșant, avea replica mai tăioasă coane Victorache, mata ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu se cheamă adulter, în paralel cu alți doi soți oficiali, adică bigamie!? Deci, bigamie plus adulter. Sună chiar mai rău decât trigamie, măcar ăsta e un termen nou, multă lume nici nu-l înțelege. (Dora, suspinând, ține mereu o batistă în mână.) Dora: Vă spun eu, domnilor, că n-am nicio soluție. Este o situație fără ieșire. Voi rămâne singură și neconsolată precum vecina de la opt, doamna acuzatoare. (Judecătorul se miră...) Judecătorul: Singură!? Singură spuneți? Cu un triplu soț în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
unui copil. Un medic pensionar, care-și făcea zilnic rondul cu dalmațianul în lesă printre tarabe, eliberă câinele din zgardă și, cu o plăcere nazistă, porni să biciuiască animalul, apoi pe fiecare preșcolar în parte care-și ventila educatoarea cu batista și-i ștergea fața de transpirație, adunând cu palmele micuțe gemetele și așezându-le cu grijă în ghiozdanul multicolor. Un politician, însoțit de polițiștii de proximitate din zonă, împărțea fluturași electorali, dar Mioara 2, care-și ducea Mama în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
esență a copilăriei. Singur Iisus și timpul care nu trece Le închise într-un sertar. Care oftă adânc. Mioara dispăruse. În imaginea inversă a obiectivului fotografic, în curgerea rotundă a spațiului, în scrisorile părinților scrise înainte de a fi concepute, în batista unui cavaler medieval dăruită ca omagiu al eroismului său, într-un cuvânt care ucide sau într-o ecuație. E ora 445. Afară, Salieri cânta într-o pasăre. Îi răspunde o alta. Era Paganini. "Știu unde e", spunea ora. "Numai eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
într-o cameră, și să nu râzi de mine, dacă am să-ți spun, și cerul, după cum voiam. Nu vreau să mă mai nasc. Nu mai vreau să fiu doar un suflu, o respirație, un oftat, o lacrimă ștearsă. O batistă folosită de oameni pentru a-și alunga prezentul, ei nu știu că atunci când o flutură la plecarea trenului alungă, de fapt, pe ființa dragă, alungă trenul, alungă însăși amintirea, după care, pe terenul gol, întorși la viața reală, se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vârsta a treia a vieții? Pare că sunt tot eu, puțin mai tânără, în rochie de mireasă, ceea ce înseamnă că unul dintre bărbații aceia e Mitică Petrache al meu. Mioara și-a așezat ochelarii după ce i-a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul de a-și aranja zuluful care-i cădea pe frunte, scuipatul printre dinți, aprinderea țigării, acoperind flacăra brichetei cu palma îndoită, volutele largi ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
că Luna și ateriză bufnind, cuprinzând cu uriașa sa cocoașă tot cimitirul și jumătate din stația de betoane a Cartierului Hipodrom. Morții ieșeau de sub ea aplatizați și plecau șchiopătând spre gropi. Câteva zmeie din coală albastră, praștii și parașute din batiste, căzură din canioane spre tufele cimitirului. Uite și capitolul I al viitorului meu roman. Vine peste noi, nu poate sta unde îi e locul zise Autorul, care apăruse dintr-un colț de noapte sau inventat de vreun greier. Și Autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stârnind o ploaie de cuvinte peste noi. Și am fugit cu toții care încotro... D a, spuse Satelitu, în coliba improvizată din coceni uriași la lumina de ziuă a Lunii, de pe care Căpcăunu, profesorul nostru de matematică, ne culegea parașutele din batistă și zmeiele din coală albastră, pentru că Globul plutea atât de aproape de Pământ, încât se auzeau crăcile copacilor trosnind, din liziera din partea de nord a cătunului, ba chiar și acoperișurile caselor sufereau, nu de atingere, ci de magnetism, pentru că țiglele zburau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
șapcă și pe Niftode, bolnav de boala porumbului, cu spatele știulete uriaș, de la omoplați în jos, pielea îi era acoperită cu boabe mari, cărnoase și galbene, precum și pe toată șleahta de repetenți ai clasei a V-a, de parașutele din batistă și zmeiele căzute pe câmpul lunar. Luna trecea trosnind printre crăci, dărâmând hornurile mai înalte ale caselor. Dorința mea era să îi învăț pe toți copiii limba matematicii. Și îi lăsam repetenți în fiecare an și chiar dacă aveau să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și războiul porumbului ce avea să vină, întru supraviețuirea lumii care aștepta flămândă, încât și păsările migratoare duceau în cioc câte un bob la export. Și așa ne cuprinsese disperarea când trebuia să muncim, uitând de zmeie și parașutele din batistă, așa ne învăluise fericirea când am aflat că scăpaserăm de examenele clasei a V-a, cele mai grele, cele mai căpcăunice, mai nesăbuite și mai multe din câte ar fi trebuit să existe într-o viață de om. Și pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]