831 matches
-
parcă ireale. El este un descriptiv, limpede și luminos, de peisaje cu linii clare, un solar ahotnic de a se desfăta în splendoarea calmă a spațiului în care spiritul său se regăsește, cel mediteranean. Contemplația nu se fixează în reverie, beatitudinea se perturbă lesne, căci memorialistul, înclinat să vadă lucrurile mai mult sub latura lor amuzantă, nu se lasă în voia extazelor. Cu o vorbă de duh, cu o glumă, sublimul este iute readus la proporțiile normale. Ca și la A. I
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
oglindirea creează un univers mirific: „Culori și mirodenii cercuri fac / în jurul meu. Argila mea tresare / și cu cămașa cerului mă-mbrac / Și iată-mă-s, deodată, cer și zare.” Se identifică aici liricul sedus de ascensional și transfigurat, macedonskian, de beatitudini celeste. De acum înainte se definește progresiv și fizionomia lui ca poet de descendență clasică, uneori în variantă parnasiană, animat de idealul limpidității, al artei epurate de lestul materiei brute și neinformate estetic, artă al cărei arhetip este spiritul meridional
ANDRIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
se fluidifică sub arcanele unui lirism alegoric, somptuos și cu o vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
se Întreabă cu Îndreptățire dacă, În cazul dandy-ului, cultul de sine se poate confunda cu vanitatea și găsește o diferență nu lipsită de semnificație Între caracterul oarecum pasiv, contemplativ al vanității („o autosatisfacție scutită de neliniște și stagnând În beatitudinea confortului intelectual”) și cel activ al egocentrării dandy-ului („el profesează un cult de sine activ, exigent, demonstrativ”)4. Lesne de observat, mai toți dandy-i pe care i-am pomenit pe parcurs intră În paradigma descrisă până aici. Unii
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
elementare ale brutei. Eroul byronian, incapabil de iubire sau capabil doar de o iubire imposibilă, suferă de spleen. El este singur, apatic, propria lui stare Îl epuizează. Dacă vrea să simtă că trăiește, aceasta se va realiza doar În teribila beatitudine a unei acțiuni fulgerătoare și devorante. A iubi ceva ce nu vei vedea niciodată a doua oară Înseamnă a iubi cu flacără și geamăt, pentru a dispărea apoi În neant. Nu mai trăiești decât În și pentru clipa prezentă, pentru
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
decât În și pentru clipa prezentă, pentru această contopire fulgerătoare, dar vie a unei inimi zbuciumate care nu mai e decât zbucium (Lermontov). Amenințarea morții care planează asupra condiției umane face ca totul să fie sterp. Doar strigătul te Învie; beatitudinea ține loc de adevăr. La acest nivel, apocalipsul devine o valoare În care totul se confundă, iubire și moarte, conștiință și culpabilitate. Într-un univers sărit de pe orbită, nu mai există altă viață decât aceea a abisurilor În care, după
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
1978) cu poeme, iar prima carte, Ecuație liniștită, îi apare în 1985. Este prezentă în numeroase antologii din țară și din străinătate. D. propune o poezie elaborată, de certă încărcătură livrescă, respectând echilibrul și solemnitatea discursului. În timp, descoperind „căile beatitudinii”, poezia câștigă (e drept, temperat) în pasionalitate. Nu e vorba însă de părăsirea jocurilor inteligenței, ci de captarea palpitului vieții, a misterelor lumii, ceea ce face din discursul poetic un exercițiu de cunoaștere. D. refuză sentimentalismul dulceag ori ludismul ironic-ingenios, nu
DIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]
-
existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios un cadavru uman și un altul canin; e pusă în
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
Eugen Ionescu ș.a.) i-au tălmăcit scrierile. Când spunem că drama conștiinței argheziene este exclusiv mistică, nu trebuie să dăm un conținut limitat acestei expresii; mistica sa se creează dialectic, se configurează contradictoriu și, dacă va ajunge la starea de beatitudine (treapta ultimă, purificatoare, a oricărei conștiințe mistice), aceasta se va întâmpla numai după descoperirea vieții înseși ca formă manifestată a misterului... POMPILIU CONSTANTINESCU Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică al viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale ale acestei lirici, iată
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
de sine întărită și, ca învinsă, trebuie sau să cedeze locul sau să se (curețe) purifice prin cugetare; să primească botezul de la conștiința de sine, ca așa să poată fi primită în comunitatea spiritului, ce numai el aduce libertate și beatitudine (alleinseligmachend). Această formă a spiritului e un fapt necontestabil. Față însă cu această formă nu se mai poate susținea neci simțământul liric în nemijlocirea și intensitatea, pe scurt în puterea sa cea veche și nejignită; (simțămîntul) puterea e infectat[ă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
artificial”. Prin meto- nimie, cuvântul care desemna cauza a ajuns să desemneze efectul. Din numele narcoticului, kief devine numele stării produse de narcotic : Este ceea ce orientalii numesc kief ; este fericirea absolută. Nu mai este ceva amețitor și tumultuos. Este o beatitudine calmă și imobilă. Toate problemele filosofice sunt rezolvate. Toate proble- mele anevoioase asupra cărora se străduie teologii și care duc la disperare umanitatea rațională sunt limpezi și clare. Orice con- tradicție a devenit unitate. Omul a trecut în Dumnezeu (Baudelaire
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lor] apatică de interiorizare” (122, p. 210). încercând să definească sfera semantică a cuvântului chef în Țările Române în epoca fanariotă, Lazăr Șăineanu vorbește de „îmbătarea cu fumul parfumat al narghilelei” : un fel de far’niente particular orientalului, starea de beatitudine a osmanliului, când corpul părea că-și pierduse mobilitatea-i și când viața însăși se trăda numai prin sorbire, la intervale egale, a fumului din ciubuc [...]. [Boierul fanariot] cade într-un fel de reverie delicioasă, așa-zisul chef sau stare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
circumstanțele mediumului și țin mai mult la salvarea lui. Să focalizezi mediațiile înseamnă să scormonești o rană. Trebuie ca un mediu să se clatine sub picioarele noastre pentru a atrage atenția. În timpul în care este purtător, el se șterge în beatitudinea inocentă a înfloririi. Troțki, evocînd octombrie rus: "Mediul revoluționar dus pînă la incandescență se distruge printr-o mare conductibilitate a ideilor." Dar exilul îl descoperă vox clamans in deserto cînd ideile "profetului dezarmat" nu trec mai departe. Este sigur că
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
slabe și la urmă capătă preponderență acelea care îi conferă o preocupare mai mult mintală. Atingând însă un plan și mai înalt decât cel mintal (planul intelectual, n.n.), adică planul inspirației divine (planul sufletesc, n.n.), el încearcă o stare de beatitudine, comparativ cu care toate plăcerile senzuale și chiar și cele mintale își pierd orice însemnătate”. Legat de acest salt calitativ, extindem cele afirmate la pagina 85 referitor la îndeplinirea sarcinii unei vieți terestre. La îndeplinirea sarcinii din regnul uman, individualitatea
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
pe cea a veacului său, mai ales pe Descartes. Știa limbile greacă, latină, flamandă, italiană, spaniolă, germană, portugheză. Spinoza și-a trăit scurta viață potrivit cu etica epicureică, sănătos, sobru, fără pasiuni negative, îndreptată spre adevăratele virtuți: rațiunea, contemplarea, bucuria, înțelepciunea, beatitudinea. Maxima epicureică era "Ascunde-ți viața"; cea a lui Spinoza (espinossa, spini, trandafir), formula "Caute" ("Fii precaut"). Înrudirea cu Epicur este vădită. Aceasta se exprimă prin o serie de precauții: schimbări ale domiciliilor, evitarea aparițiilor în public, evitarea predării la
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
un trup fragil (ca și Epicur) ieșea rar, avea mese sobre, nu-l interesau banii. Dorea să aibă ce bea și ce mânca, un adăpost, fără dorințe ce nu-i erau necesare, dornic să dispună liber de el însuși. Rețeta beatitudinii spinoziste: "să nu râdem, sau să plângem, ci să înțelegem". Spinoza evită teologia și religia și vrea ca filosofia să fie practicată precum o știință. În "Tratatul teologico-politic" subliniază separarea filosofiei de teologie. De la Descartes a împrumutat o rațiune utilă
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
nu sunt texte sacre inspirate sau dictate de Dumnezeu. Ele sunt redactate de oameni pentru a impresiona mulțimile cu intenția convertirii. Identifică Infernul cu pasiunile rele. Păcatele sunt elemente ce împiedică omul să-și atingă perfecțiunea, să poată ajunge la beatitudine. Miracolele nu există, ele sunt efecte cărora le ignoră cauzele. Dumnezeu există, dar n-are formă umană, nu i se pot atribui sentimente omenești. Învierea trebuie interpretată simbolic, ca o trecere la o viață nouă. Spinoza era republican, antimonarhist. Considera
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
este unitate fără urme de apoi, dorință fără carne etc. Spinoza poate fi citat ca un libertin al barocului. Preocuparea principală a libertinului este eliberarea, separarea registrelor Credinței și Rațiunii, a Teologiei de Rațiune, a spiritului de temporal, bucuria, plăcerea, beatitudinea identificate ca binele suprem. FRIDERICH NIETZSCHE Socrate este cel mai discutabil fenomen al Antichității (așa este numit în "Nașterea tragediei"). Nietzsche se află într-o luptă continuă cu filosoful grec. I-a fost cel mai apropiat dușman, a luptat toată
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
în sfârșit, acest Spirit Liber interpretează liber Scripturile. El surprinde Biserica antrenată în propriul ei joc, prevalând din textele din Vechiul Testament sau din Evanghelii, dar chiar și din Epistolele lui Pavel, extrase cu ajutorul cărora el își fondează edificiul său libertin. Beatitudinile ne învață că cei săraci cu duhul vor ajunge mai repede în paradis? Partizanii Spiritului Liber ne îndeamnă să lăsăm Scripturile și să ne întoarcem la inocența primitivă. Pavel afirmă că noi suntem templul lui Dumnezeu? Beghinii și begarzii, amauricienii
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a trăi întru Dumnezeu duce mai curând la râsul până la lacrimi. Formidabilă persistență a tradiției filosofilor râzători... învierea nu trebuie înțeleasă în sensul în care o interpretează Biserica oficială, ca înviere a cărnii, viață eternă, trup glorios destinat nemuririi și beatitudinii, numai pentru cei care o vor fi meritat printr-o viață de penitență, de suferință și de durere. Ea nu se joacă după moarte, ci în timpul vieții. Pentru că individul învie atunci când accede la cunoașterea deplină. Reminiscențe gnostice și în această
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
își găsește legitimitatea în starea de sărăcie a libertinului. Lipsit de toate, fiecare dispune de sexualitatea sa și de folosința absolut liberă a trupului. Willem afirmă că o femeie se poate da fără a păcătui dacă nu posedă nimic altceva. Beatitudinile ne învață: sărăcia ajunge în cer prin însăși starea sa - iar cerul se află taman pe pământ... Nu-i deloc de mirare, așadar, că Bisericii nu-i plac năstrușniciile acestui adept al Spiritului Liber! A legitima furtul, ba chiar și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dialecticienii pricepuți în teologie. Conservare și depășire a creștinismului, care îndeamnă la detestarea trupului, desigur, dar care propune rămânerea în această stare de ură, fără a oferi vreo deschidere înspre lumina unei desfătări posibile, a unei bucurii legitime, a unei beatitudini imaginabile. Ascetismul se dovedește a nu fi atât un scop cât un mijloc - apropiat de cel al transei șamanice - capabil să reveleze o stază, eventual un extaz... Apoi, în funcție de treapta coborâtă în asceză, fiecare dintre begardele Spiritului Liber va urca
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
divin, a predicii chiar, căci atunci plăcerea e înzecită... Astfel, spiritul subtil, epuizat în asceză, generează perfecțiune și lasă departe în urmă spiritul grosier în care zac cea mai mare parte dintre oameni. XV JOHANNES HARTMANN D’AMTMANSTETT și „adevărata beatitudine” 1. Inocența devenirii. Cunoscut și sub numele de Jean Țesătorul, acest adept al Spiritului Liber compare în fața inchizitorului la Erfurt, pe data de 26 decembrie 1367. Nu cunoaștem amănunte, dar această întâlnire cu furnizorul rugurilor numit de papa Urban al
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui pare nu atât nelegiuită cât pioasă: el vrea să-i redea Bisericii vocația ei primă și s-o statornicească de partea păcii, a iubirii aproapelui, a milosteniei, a fraternității, a celor săraci, sărmani și neînsemnați, a celor celebrați în Beatitudini. Dacă prelații catolici ar fi înțeles la momentul potrivit acest mesaj al lui Valla, cu siguranță că Luher ar fi pierdut două sau trei rațiuni de a mai exista! în același spirit și în același an, Valla scrie o lucrare
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fi studiat cu adevărat. Or, la sfârșitul textului, după strălucitul exercițiu de stil asupra nebuniei, care nu cruță pe nimeni, Erasmus propune o asceză care duce la plăcere: vocabularul pe care-l utilizează nu înșeală - bucurie, fericire supremă, viață preafericită, beatitudine, ocean nesecat de fericire - uniunea mistică întru Domnul generează o jubilare fără precedent. Este, așadar, o nebunie să visezi purificarea - la modul platonician - a sufletului și spiritualizarea trupului; nebunie - iubirea de Dumnezeu, nebunie dorința de a-l imita pe Hristos
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]