3,162 matches
-
este că învățatul la tinerețe este ca soarele strălucitor de dimineață. Când începi să înveți la vârsta matură este ca soarele de la amiază. Învățatul la bătrânețe este ca flacăra lumânării, cu lumină slabă, e adevărat, dar nu este ea preferabilă beznei totale? Aveți perfectă dreptate, fu nevoit să recunoască prințul. O poveste despre Mo Zi În Perioada Primăverii și Toamnei din istoria Chinei, în statul Lu, un meșter iscusit, Gongshu Ban, a construit pentru suveranul statului Chu o "scară a norului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
a populației amintirea unei caricaturi rudimentare. În ce măsură asta protejează împotriva terorismului și în ce măsură e un preludiu la dictatură e o problemă - dar nu mai e doar problema noastră, ci a Americii, a lumii libere, dacă vrea să rămână liberă. După bezna dictaturii comuniste, am rătăcit mai bine de un deceniu, de capul nostru, într-o lume care se globalizează rapid și în care a fi izolat înseamnă a pieri de pe hartă. Acum nu urmează Paradisul, dar și dacă ar urma Iadul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
târziu, Cubanezu a fost poreclit Bursucu. P.S. 4: Bursucu e acum antrenor de fotbal; când era jucător, la Mondialele din ’94, la penalty-ul din meciul cu Suedia, m-am închis în baie; am auzit c-a ratat. 7. Un întuneric beznă cu miros de brânză Cred că se petrece ceva nasol cu scăfârlia mea. Altfel nu-mi explic de ce a început să mă mănânce (și nu pe dinafară, ci pe dinăuntru, ceea ce e cu atât mai nasol pentru că, în cazul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a împins se pare aceeași mână, agonizează, cere: apă, Frenc, apă, m-a nimerit o săgeată, Frenc îi dă apă, deși este ângenuncheat cu pușca la umăr, generalul privește ca un nebun prin binoclu, degeaba, un cuțit a străfulgerat în bezna nopții și s-a înfipt între omoplații plăpânzi ai unui alt soldat fără nume, fără istorie, cu o ultimă sforțare se îndârjește să arunce o grenadă, buuuuv!, tundra se zguduie, stâncile propagă ecoul, buuuv!, un indian bine camuflat după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se va îngrozi Filip citind această plăsmuire diavolească a lui Rahan pe care, sunt convins, editorul sau editorii francezi, fie ei și socialiști, nici nu au cutezat s-o gândească vreodată, și mă simt definitiv pierdut, scufundat într-un întuneric beznă cu miros de brânză. Poate o să vi se pară straniu, dar acel Rahan din apartamentul 40 eram eu. Și cum naiba să nu vi se pară straniu, când până și eu m-aș cruci să aflu că ucigașul de păpuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am. Fiecare cu ale lui. Eu, de exemplu, îl cunoșteam pe Bogdan ăsta de la un joc de fațea, el avea șase ani atunci, iar eu vreo trei, în orice caz, jucam pentru prima oară în viață așa ceva, era noapte, întuneric beznă, dar nu mirosea defel a brânză, Bogdan se punea, capul se rezema de braț, iar brațul de un tomberon de gunoi, număra din zece-n zece până la o sută, evident, cine nu era gata era luat cu o lopată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am mutat în Dristor, în mintea lui, acolo, o fi introdus divorț (ca părinții mei), adio tată, o să-ți găsești și tu altă mamă, asta e, așa e dat să fie, fiecare cu ale lui. Două precizări: 1. „E întuneric beznă și miroase a brânză“ îmi spunea Filip în nopțile de vară cu tunete și trăsnete în care ne prefăceam înspăimântați ca să ne înghesuim sub plapumă. 2. Nu știu de ce, dar mâncărimea aia a încetat să mă mai zgândăre așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o metamorfoză aiuritoare și anume: odată ce furnicile se înfruptau din carnea băloasă și mai mult ca sigur magică a melcilor, se grăbeau să urce spre o scorbură minusculă aflată pe trunchiul copacului cu cruce, intrau cu băgare de seamă în bezna aceea protectoare de unde, nevăzute și neștiute, se descotoroseau de viețile lor plicticoase ca să iasă din nou, la început nesigure și timide, în lumina cam decolorată a dimineții. Ceea ce ne era dat să vedem nu mai semăna deloc cu o banală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi țiuie urechile de atâta beznă și tăcere ca să se desprindă de unde era ascuns, l-am visat pe Matei mare. Se făcea că era la o masă de scris, nebărbierit, cu un pix în mână cu care bălmăjea ceva greu de înțeles despre timp, amesteca alandala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mine, n-o prea mai băga nimeni în seamă. Din cauza școlii cred. În fine. Se făcea că rătăceam într-un labirint cu alei Băiuț, întortocheate, identice, obositoare, căutam să mă liniștesc, să găsesc blocul D 13, se lăsase un întuneric beznă, mirosea a brânză, străzile începeau să se șteargă încet în jurul meu, îmi șopteam întruna „rezistență, pace și cadență, cine nu mai poate, o mână la spate“, pe undeva trebuia să existe o scară de bloc și un etaj patru, ursuleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din coadă. Aleea era Întunecoasă și avea același miros precum cel ce venea dinspre TOALETĂ, doar că mai puternic. Probabil că exista vreun soi de mîncare aici, pentru că le-am auzit pe mama și pe Luweena ronțăind la ceva În bezna din față. Nu au Împărțit și cu ceilalți și, cînd am ajuns și eu, n-am mai găsit decît o bucățică de foaie de salată. Avea gust de Jane Eyre. Am ieșit din alee pe strada Hanovra, chiar vizavi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mai Întuneric, și era un miros rece și umed. Încet și cu efort, punînd jos Întîi piciorul drept pe o treaptă, apoi aducîndu-l alături de el și pe stîngul, ca un copil, m-a purtat trei etaje, pe scările scăldate În beznă. Mustața i se ridica și cobora la fiecare respirație, și la fiecare palier ne opream un pic să ne tragem sufletul. La fiecare etaj erau cîteva uși. Toate erau vopsite În maro, cu excepția celei a doctorului Lieberman, care era verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
aleea de dedesubt, și o sumedie de pubele care dădeau pe-afară. Și cerul, firește. Primăria Încetase să mai Înlocuiască becurile de la felinarele stradale și acestea se arseseră treptat, unul cîte unul, pînă cînd cartierul fusese cuprins de o asemenea beznă că puteam să stăm la noi pe balcon și să ne uităm la stele. Erau primele mele stele. Ca și brațul lui Jerry, ele spuneau „pentru totdeauna”. Fotoliul de pe scara de incendiu a fost și cauza primelor bătăi În ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
tîrziu În noapte, Întins În cutia mea În Întuneric, pe prosopul de la hotelul Roosevelt (acum dispărut sub stratul de vatelină pe care l-am smuls din Stanley), Încă mai auzeam În minte muzica. O lăsam să cînte. Deschideam ochii În beznă și mă gîndeam la Frumoase. GÎndurile mi se atingeau de catifeaua pielii lor, Încercînd să se strecoare În căldura umbroasă a fantelor trupurilor lor. Dorința era insuportabil de intensă - era o linie lungă și fierbinte ce-mi străbea tot corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Rogers, ca să vadă și Jerry scena cu moartea și transfigurarea, Însă În locul ei a fost Charlie Chan. La miezul nopții, cînd celebrul chinez a dispărut de pe ecran pîlpîind scurt, fără să apuce să-și termine replica, În sala aflată În beznă au Început tusea și foiala obișnuite. Apoi proiectorul a Înviat iar zumzăind și a Început parada Îngerilor. De această dată a fost Pisicuțe Înnebunite după bărbați, unul dintre filmele mele preferate. Două frumoase costumate În pisici, cu niște favoriți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
a priceput. A rîs, Însă rîsul ei nu semăna cu al tău. Era Încă frumoasă, deși vedeam limpede că timpul sau tristețea Îi Îngreunaseră ușor bărbia și-i Încrețiseră colțurile ochilor. Erau albaștri. M-am dus la fereastră. Afară era beznă. A venit lîngă mine și a rămas În spatele meu. O simțeam cum mă privește. Îi simțeam rochia neagră ca un nor În spatele meu. M-am simțit Înalt. M-am uitat În jos pe fereastră și am văzut o mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
URMĂTOAREA MARE AFACERE și, dedesubtul lor, TOATE BILETELE LA JUMĂTATE DE PREȚ. Stăteau Înșirați la ghișeu, pe trei-patru rînduri, iar coada șerpuia dincolo de cîmpul de moloz. Și lumea continua să vină, cîte o persoană sau două odată, ce apăreau din beznă, din toate direcțiile. Aveau pachete și valize și unii dintre ei țineau de mînă copii. Se apropiau fericiți de zona luminată din jurul teatrului, Însă nimeni nu alerga și nu scotea nici un sunet sau doar sunete abia discernibile, scîncete, scîrțîituri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
vede În cărțile care-i căzuseră - firește, era doar o figură menită să-l impresioneze - și totuși, Însăși tăcerea ei păruse mai aproape de adevăr decît orice i-ar fi putut spune. Ridică perdeaua și intră În cort. Înăuntru era Întuneric beznă, așa Încît cu greu izbuti să deosebească silueta doamnei Bellairs, o femeie corpolentă, Îmbrăcată În ceva care aducea cu o rochie de doliu - sau poate era un veșmînt țărănesc. Glasul puternic, adînc și convingător al doamnei Bellairs Îl surprinse; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Da, de partea noastră. Îi simt În jurul nostru, pretutindeni, iar la nevoie putem chiar să-i chemăm În ajutor. Lumea luneca repede spre tărîmul nopții; aidoma unui vapor torpilat care se apleacă din ce În ce mai mult, curînd avea să se scufunde În beznă. Nu-și mai vedeau limpede fețele, așa că Începură să-și vorbească din ce În ce mai tare. — Peste-o jumătate de ceas Începe alarma, spuse Anna Hilfe. Și-atunci, au să coboare la subsol toți locatarii, În afară de noi... și de ei. MÎna Annei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Arthur Rowe! exclamă el rezemîndu-se cu mîinile de masă. Dar eu nu sînt Conway! Nu mă voi sinucide!“ Redevenise Arthur Rowe, Însă cu o deosebire: se afla În pragul propriei sale tinereți, de unde urma să-și reînceapă viața. „În curînd, bezna se va risipi, Își spunea. Dar eu nu sînt Conway, și nici Stone. Am trecut prin destule Încercări grele și voi ști să Înfrunt adevărul!“ Nu era stăpînit doar de teamă: simțea În el și curajul neobosit, și spiritul cavaleresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fire. Ai auzit de el? Numele-i e trecut sub tăcere, pentru că e fiul ilustrului bătrîn... — Nu, n-am auzit niciodată de el... Cel puțin așa cred. Țipătul unei cucuvele pluti pe deasupra cîmpurilor negre. Farurile camuflate ale mașinii lăsau În beznă imensul teritoriu al nopții, luminînd doar cîțiva metri, ca o dungă colorată Împlîntată În spațiile neexplorate ale unei hărți... Undeva, În acest tărîm populat de triburi necunoscute, o femeie năștea, șobolanii ronțăiau printre saci de făină, un bătrîn Își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lăsînd În urmă doar conștiința suferinței omenești. Își spuse, Însă, că trebuie să creadă În făgăduiala pe care i-o făcuse Anna. Dacă voia să mai trăiască, trebuia să aibă Încredere În ea. Trecuse vreun sfert de oră. Era Întuneric, beznă acum. Din dormitor se auzeau șoapte. „Hilfe, Încearcă, desigur, s-o tragă Într-un fel pe sfoară“, Își spuse el, cu o strîngere de inimă. Se simțea gelos; Îl dăduseră afară ca pe-un străin! Se duse la fereastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prind trenul de 7,20, rosti intrusul pe nerăsuflate. Am totuși noroc. Cred că o să-l prind. — Și eu vreau să-l prind. Din păcate, semnalele galbene au și apărut. Se pare că da. Mașina Își urmă drumul, Înfundîndu-se În bezna tot mai deasă. — A căzut vreo bombă noaptea trecută În cartierul dumneavoastră? se interesă bătrînelul. — Nu, nu cred. — Pe la noi, vreo trei... Acum au să Înceapă sirenele. Da, probabil. — A trecut un sfert de oră de la apariția semnalelor galbene, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că răul era singurul ei element vital, iar lumea era o cloacă cu crocodili din care nu puteam scăpa Tot așa, aplecându-mă de pe terasă, priveam către fundul acelei curți interioare. Cerul se lumina, dar acolo jos era tot întuneric beznă și abia puteam distinge pata neregulată în care se transformase Jojo, după ce se răsucise în gol cu poalele hainei întoarse, ca niște aripi, și după ce-și rupsese toate oasele cu un zgomot ca de armă de foc. Sacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
împingându-se singură spre fereastra deschisă, stătu acolo și privi afară în noapte. Auzise avionul înainte să-i vadă luminile. Se întrebase ce caută un avion acolo la trei dimineața. Oare cum pot zbura piloții noaptea? Cum se orientează în bezna nesfârșită? Dacă se rătăcesc și ajung deasupra deșertului Kalahari, unde nu-i nici o lumină care să-i ghideze și unde ar fi ca și când ar zbura într-o peșteră întunecată? Urmări avionul cum trece aproape razant cu casa și văzu forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]