1,239 matches
-
aici o foarte însemnată cultură romană, ale cărei urme asupra acestui pământ cu totul răscolit de rătăcirea (migrația) popoarelor n-au putut fi șterse și, de exemplu, se recunosc încă în limba romanică a valahilor". În sfârșit, pentru L. Homo, biograf al lui Aurelian, evacuarea Daciei, la anul 275, nu putea fi integrală: au rămas țăranii, care trăiaui în bune raporturi cu goții și care n-ar fi permis plecarea lor -ce puteau face barbarii, care nu erau nici păstori, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să renunțe la Moldova, părăsindu-și rudele și întreaga avere. Prin diploma din 2 februarie 1365, regele angevin recunoștea de facto victoria lui Bogdan și existența statului de sine-stătător, Moldova! Consecințele luptelor de la est de Carpați sunt consemnate și de biograful oficial al regelui, care vorbește explicit de constituirea ca "stat" a țării moldovenești, în urma creșterii numărului locuitorilor ei. Iorga, în sinteza sa, Istoria Românilor, are o opinie aparte: o luptă a regelui cu Bogdan pentru Moldova de Sus (nord-vest) "nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
chiar și după moartea lui Bogdan. Astfel, după ce vorbește (evocă) constituirea Moldovei, cronicarul Ioan de Târnave susține că suzeranitatea angevină a fost restaurată, domnul țării fiind silit să presteze omagiu de vasalitate regelui. Poate să fie o exagerare la un biograf oficial (subiectiv) ca Ioan de Târnave, dar, pe de altă parte, este plauzibil să se fi ajuns la un compromis, la o înțelegere. Nu trebuie să uităm că o asemenea înțelegere s-a încheiat și între Ungaria și Țara Românească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
său (în sens barthesian) mai conține în această ordine morală și spirituală câteva elemente: filosoful îi iubește pe oamenii Vechiului Testament, ca și Nietzsche de altfel, a deprins meșteșugul tristeții, modernii îi par călduți, „prea călduți”, dacă ar accepta un biograf acesta ar trebuie să fie un înger vesel, care povestește la umbra unei sălcii plângătoare. După ce-i citește pe filosofi, C. simte nevoia să se ascundă într-o rugăciune, în fine, moralistul sceptic crede că despre „eu” n-ar trebuie
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
a fost nevoit să folosească în demonstrație arme simple și convingătoare. A reușit. Dintre lovinescieni, C. este primul care îmbrățișează în chip mai sistematic critica istorică. Dovadă scrierile sale despre I. L. Caragiale. Cel dintâi lucru care se observă este că biograful se ferește să-și mitizeze eroul. E, bineînțeles, înțelegător, cordial, din loc în loc patetic, totuși nu ezită să ia distanță și să devină, la nevoie, sarcastic. O atitudine modernă în critica biografică, de regulă apologetică. Încă din prefața ce însoțește
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
-și caracterul apologetic, biografia nu s-a ferit să aprecieze unele fapte, cu credința că nu a stăruit prea mult asupra lor. Am evitat să dramatizăm existența unui erou al lucidității care și-a croit singur soarta”. Cu alte cuvinte, biograful se ține aproape de fapte și faptele arată că I. L. Caragiale nu este totdeauna loial, consecvent. Dramaturgul numește, de pildă, într-un moment de enervare, pe Titu Maiorescu „un om fără inimă și cu spiritul îngust”, învinuindu-l, în plus, de
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
corect ar fi să se spună „o viață posibilă” a lui I. L. Caragiale, ieșită din consultarea riguroasă a documentelor și întregită, acolo unde dovezile lipsesc, de intuiția criticului („îl vedem cu închipuirea”). Închipuirea nu merge, cu toate acestea, prea departe. Biograful vrea să rămână în preajma adevărului, verifică informațiile lăsate de contemporani, face mai multe rânduri de expertize și contraexpertize pentru a limita, pe cât posibil, arbitrariul interpretării critice. Când nevoia de demonstrație o cere, cheamă în ajutor opera. I s-a adus
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
sancționată de mai multe ori în critică. Exegetul rămâne pe poziție, nu retractează nimic, sentimentul lui este că autorul Crailor de Curtea-Veche nu este pe măsura bunei păreri pe care Mateiu o avea despre sine. Distanța față de faptul literar dispare, biograful intervine mustrător în marginea unui text în care Mateiu se plânge cuiva că tatăl său îl îndeamnă să muncească. „Și n-avea dreptate Ion Luca?”, întreabă dezaprobator criticul față de cârtitorul Mateiu. În Viața lui I.L. Caragiale acest conflict este mai
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
celebru articol împotriva lui Sainte-Beuve: „Disocierea dintre om și operă pare a fi un fenomen intelectual modern. Lucrul este firesc, deoarece, în vremea noastră, scrierile despre viața scriitorilor și artiștilor s-au înmulțit într-o măsură covârșitoare, în raport cu opera, permițând biografilor să constate contradicțiile dintre teorie și practică, ba chiar și nepotrivirile dintre mesajul operei și caracterul intim al autorului.” Asta nu înseamnă că C. părăsește biografia și se resemnează în contemplarea operei. De la text ajunge repede la om, fixat, de
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
fie statornic în prieteniile lui (de ambe sexe)”, criticul riscând o comparație ce nu uimește: „În relațiile dintre cei doi mari prieteni (I.L. Caragiale și Delavrancea, n.n.), Delavrancea a fost, netăgăduit, superior prin sinceritate și dăruire”. Încă o dovadă că biograful nu cade, așadar, în idolatrie. Corectitudinea morală este, pentru el, o calitate ce nu poate fi înlocuită de nimic. Itinerar critic cuprinde puține exegeze critice propriu-zise. Este o operă de erudiție și, de la un anumit punct, opera unui moralist care
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
printr-un „mimesis” exegetic, deopotrivă empatic și teoretic. B. pornește de la premisele plierii demersului critic la „obiectul” său - „lumea de hârtie”, sintagmă ce amintește de Oamenii de hârtie a lui William Golding, în care, deloc întâmplător, personajele centrale, scriitorul și biograful/criticul său, duc o adevărată luptă pentru existență, fizică și culturală. În cazul lui B., criticul și romancierul „luptă” de aceeași parte, de multe ori cu arme din același arsenal: cartea are o structură programatic „muzicală”, asemenea operei autorului comentat
BARNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
Cușnarencu și alții. Nu lipsesc, în secțiunea eteroclită a Revizitărilor, poeții („Dimov mitograf”, Marta Petreu), criticii și eseiștii (Valeriu Cristea, E. Lovinescu, Ion Ianoși ș.a.). Ceea ce frapează este „stilul” criticului. Scriind despre biografie (Valeriu Cristea) adoptă un ton afectiv, de „biograf”, scriind despre Breban devine el însuși „brebanian”, e postmodern cu postmodernii (Mircea Cărtărescu), modernist cu moderniștii (Sorin Titel), „moral” cu moraliștii (George Cușnarencu). Stilul, de multe ori flamboaiant - apar paranteze, adresări, interjecții, aparteuri, note de subsol cu alt rol decât
BARNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285650_a_286979]
-
site-ul www.rictornorton.co.uk, accesat la data de 04.iul. 2009 footnote> (Elisabeta a fost rege; acuma Iacob este regina, n.n) Într-adevăr, această parte întunecată a vietii regelui Iacob a stârnit multe controverse în rândurile istoricilor, biografilor și literaților. La vârsta de treisprezece ani, tânărul rege l-a cunoscut pe vărul sau de gradul doi, Esme Stuart d' Aubigny. Chiar dacă nobilul francez avea treizeci și șapte de ani, era căsătorit și era tatăl a cinci copii, un
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
în Turnul Londrei, au fost eliberați cu permisiunea de a se retrage la reședința lor de la țară. Profund rănit, regele și-a căutat consolarea în brațele lui George Villiers, care mai târziu a devenit celebrul duce de Buckingham. Roger Lockyer, biograful ducelui, crede că relația a devenit oficială în 1615, argumentându-și afirmația printr-o scrisoare trimisă de către duce, în care menționa evenimentul:"dacă mă iubești acum [...]. mai mult decat momentele petrecute la Farnham, pe care nu le voi uita niciodată
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
al lui Mazarin, mai ales că despre perioada noiembrie-decembrie există date contradictorii, care ni-l prezintă fie prezent în Paris, ca delegat papal, fie la Romă. Richard Wilkinson, în lucrarea să Louis XIV preia teoria lui Anthony Levi, unul dintre biografii moderni ai lui Ludovic al XIV-lea."[...] Levi este convins că Mazarin, amantul Anei, viitorul prim ministru și prezumtiv soț, a fost tatăl. Levi crede că Ludovic al XIII lea era impotent, iar primele sarcini ale Anei au fost tot
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
persoana întîi aproape autobiografic din faza ce urmează pe cercul tipologic, în primul rînd prin poziția sa în relație cu întîmplările narate. El este localizat la periferia întîmplărilor narate și rolul său este acela al unui observator, al unui martor, biograf, cronicar, dar nu cel al eroului care se află în centrul evenimentelor. Acest rol permite, de asemenea, formele cele mai variate de participare la acțiune, inclusiv împletirea destinelor naratorului și al personajului (Overton din The Way of All Flesh și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
des Doktor Faustus) În episodul Pumpernickel din Bîlciul deșertăciunilor întîlnim "eul" narator într-un rol pe care acesta îl păstrează de la început pînă la sfîrșit în multe romane și povestiri: naratorul martor vizual al evenimentelor, observator, contemporan al personajului principal, biograful acestuia etc. În toate aceste cazuri, naratorul însuși nu se află în centrul evenimentelor, ci la periferia acestora. Din această cauză, îl voi numi narator la persoana întîi periferic, distingîndu-l prin urmare de naratorul la persoana întîi autobiografic, care este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
instituții. Socialismul în Occident a fost cîntecul de lebădă al Cărții. Triumfalismul televiziunii va fi mai degrabă de tip liberal. ELICEA GENETICĂ Cuvîntul socialism a fost inventat de genialul Pierre Leroux, născut în 1797. Cum foarte bine spune Jérôme Peignot, biograful său, "tipograful dă cuvintelor greutatea lor în plumb". După ce a absolvit Școala (Politehnică), acest francez dintr-o familie de limonagii a devenit maistru și a inventat pianotipul, un nou procedeu tipografic. A fost mai apoi administrator de ziar (Le Globe
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
avantajelor și limitelor examinării calitative, metodele biografice sunt, de asemenea, indispensabile cercetării creativității prin referința lor la situațiile excepționale (prin urmare, incontestabile) de creativitate (de exemplu, Gruber, 1981; Wallace și Gruber, 1989). O asemenea definiție exclusivistă a creativității le permite biografilor să evite problemele și dilemele din jurul definirii conceptului creativ cu care s-au confruntat adepții celorlalte abordări metodologice. Recent, Gardner (1988a, 1993a) și colaboratorii lui (Feldman, Csikszentmihalyi și Gardner, 1994; Gardner și Nemirovsky, 1991) au dezvoltat și promovat o a
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Recensământ, sub conducerea lui Sabin Manuilă, Împreună cu Secția pentru Studiul Minorităților. 76. Este foarte probabil ca Banu, În calitatea sa de fost membru al mai multor guvernări „burgheze”, să fi fost și el condamnat la Închisoare sub regimul stalinist, dar biograful său nu menționează acest fapt. 77. George Marinescu, Despre hereditatea normală și patologică și raporturile ei cu eugenia, Academia Română, Memoriile secțiunii științifice, seria III, tom XI, mem. 7, București, 1936. 78. Vezi Sabin Manuilă, „Societatea regală română de eugenie și
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
de ani, Montaigne afirmă că experimentează corporal acțiunea morții asupra lui: începutul declinului, anunțarea sfârșitului. Această problemă n-a fost niciodată rezolvată în timpul vieții. Cu siguranță, nu în momentul când a trecut cel mai aproape de moarte, așa cum afirmă cei mai mulți din biografii săi. Desigur, moartea i s-a părut plăcută, ușoară, amuzantă, dar calitatea excelentă a unei repetiții nu garantează niciodată calitatea spectacolului la premieră: a fost doar o încercare, însă momentul adevărat care-ți permite să judeci, să concluzionezi să închei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un roman, de fapt o scriere despre moravurile din mediul teatral interbelic, Fard... (1935), fără adâncime psihologică, unde apar destul de transparent, pe fundalul dramei conjugale și existențiale a unei tinere familii de actori, și figuri reale din lumea scenei. Ca biograf, M. s-a oprit asupra personalității unor actori - Matei Millo și timpul său (1939), Viața lui Tănase (1947), Viața lui Tony Bulandra (1949), Petre Liciu și vremea lui (1971), Ion Iancovescu sau Neliniștea unui actor (1979) - și interpreți lirici de
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
personalități din teatru, literatură și arte, configurate între anecdotică și memorialistică, sunt consemnate în Actorul de la miezul nopții (1974), precum și în ultima sa carte, Între viață și teatru (1985), cu un titlu simbolic pentru destinul asumat de M., acela de biograf complet al vieții teatrale (și, tangențial, culturale) românești. SCRIERI: Londra 1933, București, 1934; Fard..., București, 1935; Teatrul românesc acum o sută de ani (în colaborare cu G. Baiculescu), pref. Paul I. Prodan, București, 1935; Amintirile din teatru ale lui Const.
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
memorabile și pline de miez, sunt, de asemenea, înregistrate cu scrupulozitate și devotament. Nu este de mirare dacă unul dintre criticii de renume, care au primit favorabil cartea la data apariției, a caracterizat-o drept o mărturie peste care nici un biograf al lui Camil Petrescu nu va putea trece. SCRIERI: Colette. Geniul și opera sa literară, București, 1915; Sully Prudhomme, București, 1916; Amour, toujours..., Paris, 1937; Cette flambée de souvenirs, Paris, 1937; Camil Petrescu. Amintiri și comentarii, București, 1968. Repere bibliografice
IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287595_a_288924]
-
izbutit să fac pentru tine” (Cronica auriculară). Aceeași atmosferă domină și ciclul Copilul floare, scris în perioada 1944-1970 și publicat în volumul postum Versuri (1996). Nimicul capătă aici o tonalitate blagiană, dar fără vreo urmă de împăcare. Poetul este un biograf al singurătății ca stare de a fi, ca modalitate de a privi spre metamorfozele din jur: „Așa gândeam privind oglinda dublă, / ciudat cristal de stranii anabase, / când, răsucind-o, îmi rămase-n față / un brusc pătrat, îngrozitor, de beznă, / în
GEORGESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]