897 matches
-
197-200; Ioan Moldovan, „Oglinda și vidul”, F, 1994, 2; Adrian Popescu, Poezia maturității artistice, ST, 1994, 7-8; Simuț, Incursiuni, 206-214; Negoițescu, Scriitori contemporani, 196-201; Alex. Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, RL, 1996, 14; Barbu Cioculescu, Predominanța contemplației, JL, 1997, 5-12; Paul Goma, „Blasfemiile” grigurciene, JL, 1997, 5-12; Pop, Pagini, 107-115; Dicț. analitic, I, 222-223; Călin Teutișan, Revizuitorul, ST, 1999, 2; Grigore Scarlat, Zodia reculului moral, CL, 1999, 8; Dimisianu, Lumea, 326-333; Dicț. esențial, 355-357; Regman, Ultime explorări, 44-49; Manolescu, Lista, III, 266-278; Petraș
GRIGURCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
și nonconformismul funciar al autorului rimând inevitabil cu un astfel de teatru strunit. Amon-Ra, poem dramatic alimentat de întâmplări imaginare din Egiptul antic, propune o ambianță dominată egal de perfidie și de inocență. Iubirea, incriminată fariseic de autoritatea religioasă ca blasfemie, se relevă ca un atribut al împlinirii și al continuității, iar oamenii se mișcă sub semnul zeului solar Ra, care înseamnă viață. Pe căi diferite, marele preot Bubasta și faraonul Amenhotep caută să-și apropie dragostea frumoasei preotese Ti, ființă
LUCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287860_a_289189]
-
Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a ales să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Prin urmare, cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos, sînt blasfemii. Ei vor astfel să nu-i mai atribuie Dumnezeului-Cuvînt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa natură, pentru că e considerat Dumnezeu, ci doar că, împreună cu trupul, trebuie legate de El și pătimirile cărnii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
împăratului (la plural, desigur, pentru că, teoretic, era dedicată și împăratului din Occident, Valentinian al III-lea; restul scrierii este însă la persoana a doua singular). Temelia puterii imperiale, afirmă Chiril, este Cristos; de aceea, împărații nu trebuie să admită nici o blasfemie contra divinității. Autorul își propune să redacteze pentru ei un compendiu al „tradiției credinței ortodoxe și apostolice” și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutații a opiniilor cristologice eronate. După ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cît, mai degrabă, contradicțiile dintre anatematisme și precedentele sale scrieri, ca și folosirea unei terminologii ambigue și imprudente. Mai dur e tonul folosit contra lui Teodoret, care îl criticase aspru pe Chiril pentru că folosea o terminologie eretică și plină de blasfemii și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor care participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-i aparține sclavului, pentru a-l face să strălucească în slava provenită de la Logos. Așadar, nu trebuie să vorbim de amestec, ci trebuie să recunoaștem că există o singură natură a Fiului devenit carne și om; de altfel, e o blasfemie să afirmi că Logosul este numit om pentru că a sălășluit într-un om. Tocmai pentru că a devenit om, putem să-i aplicăm lui - și nu unui om unit cu Logosul - enunțuri care n-ar putea să se refere la Logos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a adus însă argumente solide contra autenticității tratatului, bazate atît pe tradiția manuscrisă, cît și pe analiza textului (în special: folosirea ousia în sens cristologic, necunoscut de Chiril; acceptarea titulaturii de Christotokos, pe care Chiril o respinge). Bibliografie. Ediții: Contra blasfemiilor lui Nestorie: ACO I, 1, 6, pp. 13-106. Despre dreapta credință, lui Theodosius: ACO I, 1, 1, pp. 42-72. Despre întruparea Unului-născut: G.M. de Durand, Cyrille d’Alexandrie. Deux dialogues christologiques (SChr 97), Cerf, Paris, 1964, pp. 188-301 (cu intr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care a făcut un rezumat al Criticii. Ulterior, în Propozițiile eretice, a trecut la expunerea și respingerea celor opt propoziții în care Iulian își concentrase doctrina. Acesta a publicat o a doua ediție a Tomului, cu adăugiri; a urmat Contra blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din care s-au păstrat doar cîteva fragmente. Scrierea lui Iulian este citată în Apologia tratatului Philalethes, compusă de Sever pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Titu Popescu, „Sinucigași de lux”, „Argo” (Bonn), 1997, 15; Ioan Romeo Roșiianu, Fulgurații de gând, VR, 1998, 1-2; Al. Florin Țene, „Agenția de eufemisme”, „Bucovina literară”, 1998, 9; Grigore Scarlat, Într-un veac împătimit, VTRA, 1999, 2; Daniel Ștefan Pocovnicu, Blasfemia poetică, ATN, 1999, 9; Ion Hurjui, O posibilă carte incendiară, CL, 2001, 6; Ioan Holban, Monologul interior și fresca socială, VR, 2001, 7-8; Ivonne Gutiérrez Obregón, Encuentro de poetas, Mexic, 2001, 236-242; Florin Faifer, Un roman incitant, VTRA, 2002, 3-4
STANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
produsul unui amestec de tradiții. Ea reia câteva trăsături ale balaurului descris în capitolul precedent. În același timp, ea îmbină în manieră sintetică trăsăturile celor patru fiare din vedenia lui Daniel (cap. 7), cărora le adaugă trei „ingrediente”: numele de blasfemie, capul rănit și vindecat și cultul dedicat Balaurului. Într‑adevăr, fiara care iese din mare stăpânește pământul în numele acestuia. El este cel care a dat fiarei ϑ←< ∗β<∀:4< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ϑ∈< 2Δ<≅< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ƒ>≅ΛΦ∴∀< :γ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patru figuri teriomorfe descrise în Cartea lui Daniel, capitolul 7. Avem de‑a face, după cum am spus, cu un uriaș monstru dotat cu zece coarne și șapte capete, purtând pe fiecare corn o diademă și pe fiecare cap, câte o blasfemie. Chipul său seamănă cu al unui leopard, picioarele sunt de urs, iar botul ca de leu. Unul dintre capete, rănit mortal, își revine, înviind printr‑un miracol și stârnind uimire printre toți locuitorii pământului. Drept urmare, oamenii încep să i se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiarei care se ridică din pământ”, așa cum apare în acest capitol al Apocalipsei, este portretul foarte exact al pseudoprofetului. După această trecere în revistă a elementelor inedite, ne propunem o privire mai atentă asupra fiecăruia în parte. În primul rând, blasfemiile scrise pe cele șapte capete ale primei fiare. Dat fiind faptul că cele șapte capete simbolizează șapte împărați romani (a se vedea 17,12), sintagma „nume de blasfemie” se referă, fără îndoială, la titlul împăraților (augustus) sau la epitetele atribuite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propunem o privire mai atentă asupra fiecăruia în parte. În primul rând, blasfemiile scrise pe cele șapte capete ale primei fiare. Dat fiind faptul că cele șapte capete simbolizează șapte împărați romani (a se vedea 17,12), sintagma „nume de blasfemie” se referă, fără îndoială, la titlul împăraților (augustus) sau la epitetele atribuite acestora (2γ℘≅Η, dius). Moartea și învierea unuia dintre cele șapte capete (13,3) constituie cel de‑al doilea element inedit al scrierii. Versetul în cauză sugerează un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeților persecutați - invocată și de arhidiaconul Ștefan în momentul martiriului său, relatat de Faptele Apostolilor -, o tradiție alcătuită de Ilie, Isaia și Miheia, și de care se prevalează, nu fără mândrie, comunitatea profeților sirieni. Beshira îl acuză pe Isaia de blasfemie în fața regelui Manase: „Iată, Isaia însuși spune: «Mai mult decât Moise prorocul mi‑a fost dat să cunosc», căci zis‑a Moise: Nu va fi om care să vadă pe DOMNUL și să fie viu»; iar Isaia mărturisește: «Eu am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mitului - propunând prima viziune „dogmatică”, potrivit expresiei lui Peerbolte, a scenariului anticristologic. Tabelul 1 Motive anticristologice prezente în Cartea lui Daniel (capitolele 2,7-12) Motive Războiul cosmic Succesiunea imperiilor Cornul cel mic Piatra care lovește colosul Cei trei regi învinși Blasfemiile împotriva lui Dumnezeu Schimbarea sărbătorilor Oprirea jertfei neîncetate Ocuparea templului Persecuția sfinților Trei ani și jumătate de persecuții Perversitatea Amăgirea Apostazia Regele nelegiuit, pervers și distrugător Regele din Nord și regele de la Miazăzi Mândria Moartea fiarei Tulburările Sfârșitul veacurilor Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7,14.18.22.27; 9,24 12,2 Tabelul 2 Motive anticristologice prezente în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea mare/Roma Apostazia Moartea fiarei Împărăția de o mie de ani Victoria finală și împărăția lui Cristos Gog și Magog Capitole 11,3‑12 11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la Mt. 25,41). El se năpustește asupra neamului omenesc, găsindu‑și consolarea în răzbunare. Unica lui satisfacție este de a converti la păcat un număr cât mai mare de credincioși. După întâia venire a Mântuitorului, el îndrăznește să rostească blasfemii împotriva Creatorului său, făcând din eretici instrumentele sale. Iustin, pe care Irineu susține că îl urmează (26, 2), este cel dintâi care propune o teorie demonologică, pentru a explica proliferarea ereziilor și intensificarea persecuțiilor după întrupare. Din păcate, nici un text
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să se închine diavolului, anume „cornului celui mic care se va arăta”. Apoi aceasta, trufindu‑se în inima sa, va începe să se înalțe pe sine peste măsură, să se slăvească pe sine ca un dumnezeu, prigonind sfinții și grăind blasfemii împotriva lui Cristos. Dar, pentru că desfășurarea exegezei ne‑a condus la tema zilelor domniei Vrăjmașului, se cuvine să vorbim mai întâi despre nașterea și despre tinerețea lui, să aducem discursul nostru la relatarea acestora. Am spus deja: diavolul, fiul nelegiuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei regi: al Egiptului, al Africii și al Etiopiei. Apoi va rezidi templul Ierusalimului: îl va ridica în foarte puțină vreme și îl va înapoia iudeilor. Inima i sa se va umple de mândrie împotriva tuturor oamenilor; va grăi chiar blasfemii împotriva lui Dumnezeu, închipuindu‑și, înșelătorul, că va domni pe pământ pentru totdeauna, fără a se gândi, nefericitul, că domnia sa va fi curând nimicită și el însuși aruncat neîntârziat în focul pregătit pentru el, pentru credincioșii și pentru slujitorii lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iniquus, impius și sine lege sunt termeni aproape sinonimi. . 2γΦ:≅Η apare în 2Pt. 2,7; 3,17. . „Apostazia” este termenul care definește cel mai bine atitudinea diavolului și a Anticristului față de Dumnezeu. Ambii îl urăsc pe Dumnezeu și rostesc blasfemii împotriva lui. Termenul Β≅Φϑςϑ0Η, cu sensul de „renegat”, „cel care se îndepărtează de Dumnezeu”, apare de mai multe ori în LXX: Num. 14,9; Iis. Nav. 1,22; 2Mac. 5,8 (cu referire la Iason); Is. 30,1; Ps
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unii arși de vii, alții aruncați fiarelor. Copii sfârtecați la răscruci, părăsiți toți fără mormânt și mâncați de câini, fecioare și femei înșelate cu josnicie, rușinos necinstite, luate cu forța; morminte de sfinți profanate, rămășițele lor dezgropate, răspândite pe câmp, blasfemii rostite. Frământări în cetăți, căci sfinții vor fi vânați; frământări pe drumuri și în pustietăți, căci toți vor dori să se ascundă aici; frământări pe mare, căci toți vor încerca să fugă pe ape; frământări în insule, căci și acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dureri meșteșugul meu poate să o facă. Pe unii însă, care nu îmi par a fi cumva rodnici - și pentru că știu că nu au nici o nevoie de mine - cu dragă inimă îi pețesc pentru alții și - să nu spun vreo blasfemie - ghicesc foarte bine pe cei din a căror tovărășie ar trage foloase... (150a-151b). 3.3. Theaitetos - omul care se va desăvârșitc "3.3. Theaitetos - omul care se va desăvârși" Când Platon scria acest dialog, eroul principal murise. Așadar, ce rost
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
poate”, încât nu ezită să reproclame (după Nietzsche) moartea lui Dumnezeu: „El a murit cu totul, / ștergeți-vă cu albe ștergare mâna, botul, / adio, Dumnezu a fost ucis” (Alt fiu). Însă chiar și dispărut, „părintele” continuă să fie dorit. Proferând blasfemii („Rușine, dumnezeule de bâlci”), poetul nu își poate, prin aceasta, extirpa „pofta de dumnezeire”, simțul pentru sacru. O anume „biserică de frig” conservă pentru sufletul său adorata divinitate: „Eu știu ce ești, mică biserică de frig, / în tot destinul de
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
educației. Vreau să spun că, deși am admite că educația ar fi în lumea de astăzi o „industrie”, nu putem totuși trece cu ușurință peste faptul că pentru umaniștii consecvenți o expresie ca „industria educației” poate fi privită ca o blasfemie sau ca măcar cu totul inadecvată, atunci când nu-i doar o metaforă. Să privești studentul ca „materia primă” ce este supusă unei procesări în care cunoașterea și învățarea sunt activate pentru a obține rezultate eficiente și profitabile coincide cu considerarea
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]