1,008 matches
-
Biblia, care stă azi pe altar ca o garanție a credinței în Dumnezeu, al Cărui Nume poate fi oricare din cele utilizate pe mapamond, atâta timp cât respectul Îl definește, stă alături de Constituția lui Anderson fără a constitui câtuși de puțin o blasfemie. Aminteam în precedenta mea carte că tipărirea Bibliei de către Gutemberg și Fust cu jumătate de secol înainte ca Cristofor Columb sa ajungă în America a constituit o provocare și o facilitare a achiziționării acesteia pe scară tot mai largă, facilitând
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
reale și teorii care confirmă istoria noastră de sute de mii de ani. A-i vedea pe oameni niște nimicuri înrobite de credință, când cei mai mari cărturari ai lumii au demonstrat existența forței superioare care ne-a creat e blasfemie, mult mai gravă decât simplele speculații referitoare la viața unui om sfânt sau a ființelor umane, chiar și a delor alese de Dumnezeu spre a-i propovădui înțelepciunea. Să revenim la hemisfera dominantă a fiecăruia dintre noi. Ea este lumea
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Charles Baudelaire, Înălțare, traducere Aurel Rău 1987. 916 Paul Claudel, Închinare 917 Pierre-Jean Jouve, Magie 918 Nichita Stănescu, Poveste sentimentală, Necuvintele, Jurnalul național, 2009. 919 Guillaume Apollinaire, Frumoasa roșcată. 920 William Blake, Eternity, Poems, Easton press, 1999 (uneori traducerea e blasfemie!). 921 Liviu Pendefunda, Armonie. Blestem de toamnă, Falii 8, în curs de apariție. 922 Siddhartha Buddha 923 Vasile Nicolescu, "Poem", Magnolii și fum, Editura Minerva, București, 1986. 924 Lucian Blaga 925 Liviu Pendefunda, Gerneya aurorei, Convorbiri literare, iunie 2009. 926
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
1993. 1298 Wolfram von Eschenbach 1299 George Bacovia, Dialog de iarnă, Plumb, Editura Litera, 2009. 1300 Liviu Pendefunda, Vrăjitorii Marelui Vid, Moonfall Press, USA 1993. 1301 Mihai Eminescu, Sonet, Poesii, 1895. 1302 Alphonse de la Martine, 1790-1869, Însingurarea. 1303 Poate părea blasfemie pentru creștini, dar dacă aș spune același lucru despre Moise, despre Buda, despre Mahomed? Un om inteligent înțelege că un altul se adresează prin liberă gândire întregii lumi, nu numai celor care se închină Sfintei Treimi. Amin, adică: am zis
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
un mare admirator al lui Da Vinci, a urmat studiile sale în ceea ce privește proporțiile corpului uman, aplicând mai târziu aceleași reguli cu cifrele, în propriile tablouri. Realizând autoportetul după imaginea lui Hristos, creația lui Dürer nu poate fi interpretată ca o blasfemie, ci o confirmare a faptului că Dumnezeu a modelat omul după „chipul și asemănarea sa”, dar și o recunoaștere a ideii că talentul artistic este de sorginte divină. O curiozitate constituie și faptul că a pictat un tablou neobișnuit un
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
vizibilă, anulând astfel interdicția veterotestamentară de a reprezenta divinul. Prin urmare, oamenii care neagă faptul că Hristos poate fi reprezentat prin icoană, neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa cu modelul. Iconoclasmul comite o blasfemie atunci când consideră Euharistia o imagine. Euharistia este însuși Hristos, și nu imaginea sa. Iconodulia ignoră sau neagă funcția simbolică a imaginii sacre. Teologia creștină dezvoltă o simbolistică a cultului și a tradiției fundate pe funcția figurilor vizibile ale imaginii lui
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
și În veac, așteptându- te cu răbdare să descoperi calea cea dreaptă. A tolera, În accepțiunea religioasă, Înseamnă a recunoaște că adevărul deținut nu este complet, că el suportă adăugiri, ceea ce sădește neîncredere În dreapta credință, având astfel chiar conotații de blasfemie. Nu este indulgență. Toleranța nu are nimic de-a face cu acea indulgență iresponsabilă și condamnabilă față de orice și oricine: răspunsul la rău este intransigența, ca fermitate ce nu lasă loc lipsei de decizie sau neimplicării, dar nu răul (sau
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
adoptive), suficiente și satisfăcute care se bucură În mod egal de cămara plină și de viața sfoiegită. Presupunînd că cineva s-ar fi convertit miraculos la un cult al fragilor, dulceața de fragi ar fi fără Îndoială pentru el suprema blasfemie. Cireșe amare cireșul amardin ce În ce mai negre tălpile goale Lavana Kray Poemul Lavanei poate fi citit În primă instanță la propriu. Copiii care mănîncă sau culeg cireșele negre sînt Împinși de fervoarea fără opreliști a vîrstei și a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
al XVI-lea sau pe țarul Nicolai al II lea. De asemenea, a te lupta cu o femeie, adică cu regina mamă, într-o Franță a curtoaziei, a manierelor cavalerești, abia ieșită din Evul Mediu, era privită ca o adevărată blasfemie. În fața problemelor ridicate de Frondă, Ludovic al XIVlea avea două alegeri. Putea opta între a-și pierde cumpătul, ași demonstra lipsa de maturitate și, aducând drept argument vârsta fragedă, să se deroge de orice responsabilități. De asemenea, putea alege să
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
mai apoi la Părinții Bisericii, care l-au transformat într-un stâlp al teologiei creștine. Iconoclasmul se fondează pe faptul că orice figură, și în special o figură umană, o figură făcută de mâna omului, este o necuviință și o blasfemie. (Besançon 27)43. Iată un dublu atac iconoclast - grec și vetero-testamentar − asupra reprezentării divinității, cu motivații contextuale diferite; tendința iconoclastă fusese deja contrazisă de Aristotel și de stoici, care "acceptau o interpretare morală a imaginilor, astfel încât doctrina lor nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
aduce în discuție numeroase pasaje cristologice din Noul Testament, interpretându-le în sensul uniunii ipostatice dintre Logos și carne: Logosul, existent dintotdeauna împreună cu Tatăl, „a decis să aibă, împreună cu trupul, și nașterea trupului, ca propria sa naștere” (1, 1). Așadar spun blasfemii cei care resping apelativul de Theotokos pentru Fecioară, împărțindu-l în doi Fii pe unicul Isus Cristos. Ei vor astfel să nu mai atribuie Dumnezeului Cuvânt pătimirile trupului; bineînțeles, nu trebuie să spunem că El a suferit în raport cu propria sa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
împăratului (la plural, desigur, pentru că, teoretic, era dedicată și împăratului din Occident, Valentinianus al III-lea; însă restul scrierii este la a doua persoană singular). Temelia puterii imperiale, afirmă Chiril, este Cristos; de aceea, împărații nu trebuie să admită nici o blasfemie contra divinității. De aceea, autorul își propune să redacteze pentru ei un compendiu al „tradiției credinței ortodoxe și apostolice”, și, în special, al întrupării Unului-născut (1-4). Intenția e realizată în restul operei (5-45) sub forma unei confutațiuni a opiniilor cristologice
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai degrabă, contradicțiile dintre anatematisme și precedentele sale scrieri, ca și folosirea unei terminologii ambigue și imprudente. Mai dur e tonul folosit contra lui Teodoret care îl criticase cu asprime pe Chiril pentru că folosea o terminologie eretică și plină de blasfemii și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. În schimb, în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor ce participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceea ce aparține sclavului pentru a-l face să strălucească în slava provenită de la Logos. Așadar, nu trebuie să vorbim de amestec, ci trebuie să recunoaștem că există o singură natură a Fiului devenit carne și om; de altfel, e o blasfemie să afirmi că Logosul este numit om pentru că a locuit într-un om. Tocmai pentru că a devenit om, putem să-i aplicăm lui - și nu unui om unit cu Logosul - enunțuri care n-ar putea să se refere la Logos
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a adus însă argumente solide contra autenticității tratatului, bazate atât pe tradiția manuscrisă cât și pe analiza textului (în special: folosirea ousia în sens cristologic, necunoscut de Chiril; acceptarea titulaturii de Christotokos pe care Chiril o respinge). BIBLIOGRAFIE Ediții: Contra blasfemiilor lui Nestorios: ACO I, 1, 6, pp. 13-106. Despre dreapta credință, lui Teodosius: ACO I, 1, 1, pp. 42-72. Despre întruparea Unului-născut: G.M. de Durand, Cyrille d’Alexandrie. Deux dialogues christologiques (SChr 97), Cerf, Paris 1964, 188-301 (cu introd., note
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care a făcut un rezumat al Criticii. Ulterior, în Propozițiile eretice, a trecut la expunerea și respingerea celor opt propoziții în care Iulian își concentrase întreaga doctrină. Acesta a publicat o a doua ediție a Tomului cu adăugiri; apoi, Contra blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumându-și propria poziție în zece
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumându-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever el n-a răspuns imediat; a făcut-o poate mai târziu într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus din care s-au păstrat doar câteva fragmente. Scrierea lui Iulian este oricum citată în Apologia tratatului Philalethes, compusă de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și-a epuizat forța sa de propulsie. Legitimitatea modelului reprezentat de prima revoluție socialistă este distrusă de această unică frază ce are efectul unei bombe în rîndul partidelor comuniste din lumea întreagă. Prin intermediul "Pravdei", Moscova răspunde și acuză PCI de blasfemie. În timp ce PCI-ul înțelege să poarte o discuție de fond asupra situației țărilor socialiste, URSS-ul răspunde prin aruncarea anatemei. Ne aflăm pe marginea rupturii și a excomunicării. Nici unul dintre partide nu-și asumă riscul înveninării situației. În mod vizibil
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
din fotoliul propagandei de partid, publică o carte de versuri intitulată - chiar așa! - „Steaua Eminescu”, poate cea mai proastă carte scrisă vreodată în limba română. Nimeni din criticii și eminescologii noștri nu s-au simțit ofensați, n-au consemnat măcar blasfemia, iar „creatorul”, devenit deodată un adorator impenitent al lui Eminescu, promite să scrie și un al doilea volum. Nu mai pomenesc aici de marea armată de versificatori, plodiți parcă pe bandă rulantă, care se simt obligați să consacre „câteva versuri
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
197-200; Ioan Moldovan, „Oglinda și vidul”, F, 1994, 2; Adrian Popescu, Poezia maturității artistice, ST, 1994, 7-8; Simuț, Incursiuni, 206-214; Negoițescu, Scriitori contemporani, 196-201; Alex. Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, RL, 1996, 14; Barbu Cioculescu, Predominanța contemplației, JL, 1997, 5-12; Paul Goma, „Blasfemiile” grigurciene, JL, 1997, 5-12; Pop, Pagini, 107-115; Dicț. analitic, I, 222-223; Călin Teutișan, Revizuitorul, ST, 1999, 2; Grigore Scarlat, Zodia reculului moral, CL, 1999, 8; Dimisianu, Lumea, 326-333; Dicț. esențial, 355-357; Regman, Ultime explorări, 44-49; Manolescu, Lista, III, 266-278; Petraș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287364_a_288693]
-
diavolul este „tatăl minciunii” (In. 8,4). Oricine „care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist” (1In. 4,3). Au existat, fără îndoială, reacții organizate împotriva kerygmei apostolice. Varietatea acestor poziții include atât blasfemiile fățișe, cât și numeroase mostre de rea-intenție. Totuși, trebuie să acceptăm că problemele cu care ereticii s-au confruntat erau nu mai puțin și problemele teologilor ortodocși: în primul rând, înțelegerea unității transcendentale a Scripturilor și recepția Revelației în Biserica
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fost autonomiștii irlandezi, care nu doreau în nici un caz divizarea Irlandei. John Redmond declară că "națiunea irlandeză nu poate accepta niciodată mutilarea să. Irlanda este o unitate. Teoria celor două națiuni este abominabila pentru noi, si in acelasi timp o blasfemie." Poziția aparent puternică a Partidului Autonomist Irlandez și-a dovedit fragilitatea în noile condiții, cînd șantajul exercitat de autonomiștii irlandezi asupra Partidului Liberal privind retragerea sprijinului parlamentar nu mai funcționa, cele două mari partide britanice ajungînd la o înțelegere privind
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
conferă o rigurozitate și o logică de care ducea lipsă. La Geneva, unde instaurează Biserica reformată (1536), această doctrină capătă o conformitate strictă. La cererea sa, adunarea generală a orașului adoptă un regulament strict. Aceasta interzice îmbrăcămintea luxoasă, mesele îmbelșugate, blasfemia, cărțile "papiste" sau mondene, cîntecele frivole. Fiecare cetățean trebuie să asiste la slujbe, să asculte de pastori și să țină cuvîntări. În ciuda unor opoziții, Geneva devine încet Roma calvinismului. Chiar în momentul în care luteranismul începe să obosească, reforma calvinistă
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
în Evul Mediu, Adrian Marino trebuie să recunoască faptul că aceasta este extrem de timidă și se reduce la unele jocuri gratuite, teatrale 3. Literatura este religioasă într-o proporție copleșitore, care impune norma. În rest, "arta pentru artă" este o blasfemie, un nonsens. Sau, aș adăuga, o prejudecată recentă. Odată cu barocul însă, se definitivează un proces care începe odată cu Renașterea, anume laicizarea literaturii. "Barocul introduce o pietate mai puțin exaltată, făcută din gravitate, moralism și rigoare controlată", mutând astfel accentul dinspre
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Ah no!... la vită io t'abbandono), în timp ce Fenena îl implora pe zeul Israelului să-l protejeze pe Ismaele. Mulțimea evreilor reapare îngrozită de apropierea lui Nabucco. În momentul în care cuceritorul intra, Zaccaria îl înfrunta și condamnăndu-i aroganță și blasfemia de a fi pătruns în templu, îl amenenință că o va înjunghia pe Fenena. Ismaele va bloca însă brațul lui Zaccaria care încearcă să o străpungă pe Fenena și o înapoiază tatălui ei. În timp ce Zaccaria și ceilalți evrei îl ocărăsc
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]