1,132 matches
-
povestea desertului ashure? a Întrebat zâmbind, deși nu era atât o Întrebare, cât introducerea unei povești. Pe când cele două tinere munceau Împreună, spărgând rodii și presărând pudră de scorțișoară și migdale mărunțite În zeci de boluri cu ashure aranjate pe blatul de bucătărie, mătușa Banu și-a Început povestea. — A fost odată ca niciodată, Într-un tărâm nu foarte Îndepărtat, pe când purtările oamenilor erau vrednice de dispreț, iar vremurile păcătoase. După ce a privit Îndeajuns la ticăloșia asta, Allah a trimis În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
i-a zâmbit mătușă-sii trecând peste traducere. În clipa aceea mătușa Zeliha și-a făcut apariția În bucătărie Înarmată cu poșeta. — Ei bine, pasagerii pentru aeroport, e timpul să plecăm! — Vin cu voi, a spus Asya aruncând ligura pe blatul de bucătărie. — Am vorbit deja despre asta, a răspuns mătușa Zeliha pe un ton indiferent. Însă vocea aceea parcă nu era a ei. Se strecurase În ea o nuanță aspră, Înspăimântăroare, de parcă altcineva vorbea prin gura ei. Tu rămâi acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Cincilea, care miorlăia dându-le de Înțeles că-i era foame. Haideți să dăm ceva de mâncare pisicii, Înainte să devoreze tot ashure, a spus mătușa Zeliha. În clipa aia mătușa Banu care lucrase În ultimele douăzeci de minute pe blatul de bucătărie, pregătind ceaiul, tăind lămâile felii și ascultând discuția aceea fără să intervină niciodată, s-a Întors către soră-sa mai mică și a decretat: — Avem treburi mai urgente de făcut. Mătușa Banu a deschis un sertar, a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aceea fără să intervină niciodată, s-a Întors către soră-sa mai mică și a decretat: — Avem treburi mai urgente de făcut. Mătușa Banu a deschis un sertar, a scos un cuțit imens și strălucitor, a luat o ceapă de pe blatul de bucătărie și a tăiat-o În două. Apoi a pus jumătate de ceapă Într-o ceașcă și a vârât-o sub nasul mătușii Zeliha. — Ce faci? a Întrebat mătușa Zeliha aproape sărind de pe scaun. — Te ajut să plângi, draga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Fără cutii e, de fapt, foarte drăguț. — Nu-i rău. De fapt e de două ori cât apartamentul meu. Dar holul de jos te face să te-aștepți la ceva imens. Sam Își scoase haina, puse sticla de vin pe blatul din bucătărie, apoi se Întoarse brusc spre ea. — De ce m-ai sărutat? o Întrebă nerăbdător. — N-ai vrea s-o lași baltă? — Nu, nu, de ce m-ai sărutat? — Ca să pun capăt văicărelilor tale, să te fac să taci. Sam părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-i lui Dumnezeu că o ținuse În viață. Se uită prin rulotă, pentru prima oară la lumina zilei. Nu era chiar tragic. Era, de fapt, mai mare, mai curată și mai drăguță decât multe apartamente din Manhattan. Mobilier de stejar, blat alb, laminat, termorezistent, bucătărie complet utilată, covoare bej, un duș minunat - pe care, după cum o anunțase Desert Rose, nu aveau voie să-l folosească. Kitty se gândise că cea mai neagră perioadă fusese cea din New York, dar nu-și imaginase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
erau atârnate fotografii alb-negru Înrămate, cu copii ai străzii și găști din vreo țară din lumea a treia, pe celălalt erau postere mari, colorate, cu țigănci românce, tinere și bătrâne, și șase DVD playere Împrăștiate pe masă, pe pat, pe blatul din bucătărie rulau filme video de artă. Desert Rose se afla În dormitorul din spate, Își punea o rochie de catifea superbă, lungă, cu un voal negru transparent, cu un corset din piele și mâneci-clopot din șifon, ca de zână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
saudit. Nu se zărea nici urmă de părinții ei. Simți un fior de panică în timp ce intra în casă. Camera de zi și biroul tatălui ei erau pustii. Își făcu curaj să intre în bucătărie. Maică-sa era așezată la imaculatul blat de gătit, cu telefonul în mână. — Francesca, slavă Domnului că ești aici. Tocmai am sunat după tine la ziar. — De ce? Fran simți deodată că îi transpiră mâinile, ca brânza înfășurată în folie de plastic. — Ce s-a întâmplat? — E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
omor și pe tine?“ - „Dar cum ai făcut?“ - „Uite-așa. Tovarășul meu nu l-a omorât, m-a ajutat la pitit“. Ăștia s-a dus la poliție, țiganii. Ursari. Se duce la poliție, la circa șaișpe, aicea, la Progresu’. Avea blaturi. Acuma, poliția, dacă ăsta a recunoscut, tot în ziua aia, că a făcut fapta, m-a luat pe mine, că sunt mai mare. El avea cinșpe ani atuncea. Și ne-a băgat pe o stradă la bază, la Progresu’, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pat, am hotărît să mă trezesc cu o cafea tare, să fac un duș și să mă Îmbrac. Espressorul de cappuccino (primit de la directorul meu drept cadou de nuntă anticipat) mă salută strălucitor din colțul pe care-l ocupă pe blatul de lucru din bucătărie, fiind de departe cel mai fascinant și mai sofisticat obiect din Încăpere, dacă nu chiar din tot apartamentul. Dacă n-ar fi Dan, nici n-aș folosi drăcia asta, În ciuda pasiunii mele pentru cappuccino-ul tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ori pompierii să evacueze sala, și cum asta nu-mi făcea plăcere, preferam să nu mai merg deloc la cinema. De altfel, de când l-au luat pe tata, nu prea mai aveam nici bani, să zicem că se putea face blatul, nici nu era greu, trebuia doar să știi să dai din coate și să te împingi și să știi unde anume să te-așezi în mulțime, pe vremuri intram adesea în felul ăsta, când nu mai prindeam bilete la Colosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pe vremuri intram adesea în felul ăsta, când nu mai prindeam bilete la Colosul din Rodos, Omul păianjen, Șeriful din spațiu sau la Hercule cucerește Atlantida, însă pentru filmele care rulau în ultima vreme nu mai merita nici măcar să faci blatul, că erau numai filme de doi bani, cu partizani și războaie, de genul Al șaptelea tovarăș sau Legat în lanțuri sau Iarnă lungă în orașul lacrimilor. Altădată, ne puneam cât mai în spate, în ultimul sau penultimul rând, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și În toate Întrezăreau sfârșitul. 20 Bruno și Christiane reveniseră și ei la Paris, nu aveau Încotro. Dimineața, În drum spre serviciu, Bruno se gândi la medicul necunoscut care le făcuse acest cadou formidabil: două săptămâni de concediu medical pe blat; apoi, ajuns la birourile din strada Grenelle și urcând la etaj, Își dădu seama că era bronzat, În plină formă, și că situația era caraghioasă; de asemeni, Își dădu seama că puțin Îi păsa. Colegii, seminarele lor de reflecție, educația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
multe rame cu fotografii rezemate de perete. Am tot vrut să le atârn... și să arunc cutiile... O conduc repede în bucătărie, departe de grămada de cutii cu mâncare la pachet de pe masa din hol. După care regret imediat. Pe blatul de la bucătărie se află un morman de cutii și pachete vechi, pe care se află un bilet de la noua mea menajeră, cu litere mari: DRAGĂ SAMANTHA, TOATĂ MÎNCAREA TA E EXPIRATĂ, S-O ARUNC ? AI VREUN FEL DE DETERGENT, DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Abia aștept ! E o simplă bucătărie. E vorba doar de o dimineață. Pot s-o fac. Trish mă conduce în bucătăria imensă, în culoarea arțarului, și de data asta mă uit în jur atentă, încercând să observ fiecare detaliu. În blatul de granit din stânga mea e fixată o chestie uriașă ca o plită. Mai multe cuptoare zidite în perete. Oriunde mă uit văd aparate strălucitoare de crom băgate în prize. Stative pline de cratițe și ustensile de toate soiurile atârnă deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai bune ! — Nu știu ce să zic ! Nu știu cum, reușesc să zâmbesc senină. De ce dracu oi fi zis că știu să fac ouă Benedict ? OK... păstrează-ți calmul. Nu cred că e chiar așa de complicat. Ouă și... ceva. Eddie se reazămă de blatul de granit cu o privire curioasă. Am o presimțire nasoală, că așteaptă să mă vadă cum încep să gătesc. Șovăind, iau o tigaie strălucitoare de pe stativ, clipă în care Trish dă buzna cu ziarul. Mă fixează cu o curiozitate intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în clipa în care Trish dispare și îl aud pe Nathaniel pufnind din nas. — Faci reverențe, văd, spune. — Da, fac reverențe, zic sfidătoare. Ai ceva împotrivă ? Privirea lui Nathaniel se oprește din nou asupra codrilor de pâine ce zac pe blatul de bucătărie. — Sunt pentru prânz ? spune. — Nu, nu sunt pentru prânz, i-o tai scurt, fâstâcită. Ești te rog drăguț să mă lași singură în bucătărie ? Am nevoie de spațiu, ca să mă pot desfășura. El ridică din sprânceană. — Atunci ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fac asta o dimineață. Dar nu am nici cea mai mică intenție de a rămâne. Și nici să le iau vreun ban, dacă la asta te gândești. Se așterne tăcerea. În cele din urmă, ridic privirea. Nathaniel stă rezemat de blatul de la bucătărie, cu brațele puternice încrucișate. Încruntarea i-a mai dispărut. Bagă mâna în rucsac și scoate o sticlă de bere. Mi-o întinde, însă eu clatin din cap. Și de ce anume fugeai ? zice, deschizând berea. Am un nod dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Cu grijă să nu fac nici cel mai mic zgomot, scot vasele din mașina de spălat și le pun la locul lor în bufet. Așez scaunele sub masă. Fac o ceașcă de cafea. După care mă uit în jur la blatul de granit strălucitor. Împărăția mea. Dar nu o simt ca pe împărăția mea. O simt ca pe bucătăria altcuiva, care mă bagă în sperieți. Deci... ce e de făcut acum ? Mă simt ușor neliniștită, cum stau așa pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să fiu, ar cam trebui să m-apuc. Fă abstracție de mine, spune Nathaniel ridicând din umeri. Las’ că-i arăt eu lui. Cu aerul cel mai profi din lume, iau un spray din cădiță și dau cu el pe blatul de la bucătărie. Așa. Cine zice că nu știu ce fac ? — Deci ai făcut curat în nu știu câte case, spune Nathaniel, privindu-mă. — Da. În milioane de case. Sprayul s-a solidificat în picături mici cenușii, ca de cristal. Le șterg repede cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
castron de amestecat și am uitat să-mi cumpăr, așa că folosesc un lighenaș de plastic pe care l-am primit într-un set de aromaterapie. După o oră de amestecat și de copt, am făcut o prăjitură. Trei straturi de blat pufos de vanilie, între care am pus cremă de unt ; deasupra am acoperit-o cu glazură de lămâie ornată cu flori de zahăr. Mă uit la ea câteva clipe, cu un sentiment de satisfacție. E a cincea prăjitură pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
strigă. În sfârșit ! Avem nevoie de tine în echipă ! — Imediat ! îi răspund peste umăr. Bună, zic când ajung lângă Nathaniel. Frumoasă cămașă. — Bună, zice în treacăt. Cum a fost călătoria ? — Nu prea rea, spun dând vag din cap. Nathaniel ridică blatul pliabil al tejghelei ca să intru, și privirea lui zăbovește asupra mea, căutând indicii. — Deci... s-a terminat ? — Îhâm. Îmi pun brațele în jurul lui și îl strâng tare. S-a terminat. Și, în timp ce spun asta, o simt din tot sufletul. DOUĂZECI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
atât de calmă. Păi... nu știu nici eu. Zâmbesc, și mă străbate un val subit de afecțiune pentru ea. Azi-noapte, când m-am întors, a fost ca și cum aș fi revenit acasă. Chiar dacă Trish îmi lăsase un munte de veselă pe blatul de la bucătărie în loc de bun venit, și un bilet care zicea „Samantha, te rog să lustruiești tot argintul mâine.” Trish iese din bucătărie și încep să bat albușul de ou pentru mousse. Și în acel moment observ un individ care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
peste drum. — Da ? spun. N-am... observat. — Pare un fel de miting de protest. Pe frunte îi apare o cută de îngrijorare. Sper că n-or să fie și mâine aici. Protestatarii sunt atât de egoiști... Îi cade privirea pe blatul de bucătărie. N-ai terminat moussele încă ? Zău așa, Samantha ! Ce-ai făcut tot timpul ăsta ? — Îhm... nimic, zic înghițind în sec. Acum mă apuc de ele, doamnă Geiger. Iau castronul și încep să torn amestecul de ciocolată în pahare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
decît mătușă și nepoată. Amîndouă au părul scurt, umflat cu peria - deși al lui Kerry are șuvițe blonde ușor mai pronunțate decît al mamei -, amîndouă au bluze aprins colorate, care le pun În lumină bronzul decolteului și amîndouă rîd. Pe blatul bufetului e o sticlă de vin alb, pe jumătate golită. — La mulți ani ! spun și o pup pe mama. În momentul În care dau cu ochii de un pachet frumos ambalat, mă cuprinde un mic fior de nerăbdare. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]