640 matches
-
întrebat. „Doar știi că sunt un copiiil, poate sunt chiar copilul ălaaa. Vrei să-mi întind mânaaa, să ți șterg praful așternut peste gurăăă ?...“ M-am ridicat, am dat scaunul la o parte. „Tu, Dragoș“, am spus (acum nu mai boceam, îmi revenise vocea normală), „există undeva, nu mai știu unde, o balenă gigantică, umblă pe mări și pe oceane, poate că ea decide... Lipit de pântecul ei se ține masculul, micuț, cât un chibrit. El stă acolo nemișcat, cum stai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-sa fusese luată de străinele de la cimitir. O vedea prin despărțitura de sticlă unde ar fi trebuit să se afle soră-sa, nevestele casei plus femeile de la templu. Câteva ar fi ajutat să o spele și cu toate ar fi bocit: „Samaneh, pentru ce ai murit? Fiul tău are nouă ani, cum te-ai îndurat să îl lași?“. El, atunci, întregise în gând tot ce nu se mai întâmplase. Era singur lângă peretele care îți permitea să veghezi forfota pregătirilor. Mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
apăra în vreun fel, doar mișcă din cap, pe sub văl și strigă din nou: — Oameni buni! Clipa asta-i mai lungă ca viața mea! Îndurați-vă și stârpiți-mă! Însă nimeni nu aruncă piatra. Câțiva tineri din jur începuseră să bocească și îi văzu tremurând, înainte ca gardianul să îi dea peste gură. O izbise cu cizma, din buză, sângele îi curgea pe pământ și îl auzea ca-ntr-o peșteră. Ea era Shirin, avocata cu o mie de suflete de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Că bărbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre apus Că bărbatul mi s-au dus, S-a dus cale ne-nturnată De toți oamenii urmată. Am aflat din răsărit Că bărbatul mi-au murit, Și-au murit și mi-l bocea, Lumea - ntreagă îl plângea. Plîns-au toate schiturile, Toate răsăriturile Și apusurile toate Și noroade, limbi și gloate, Miază noapte, miază zi, Nu-l mai putură trezi. Plîns-au marea pe-ai ei regi, Pe - mpărații lumii - ntregi, Ș-o furtună se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
oară. Am râs însă tot drumul până la școala de corecție ca să-mi dau curaj și ca să-l umilesc pe tata. Numai după ce l-am văzut plecând, am izbucnit în plâns; și pe primul care a venit să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata n-a bănuit niciodată câte lacrimi am vărsat în contul eforturilor de a-i demonstra resentimentele mele. De câte ori venea la școala de corecție, îi râdeam în nas. După ce pleca, mă duceam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
strigăte ca în tragediile grecești. Îmi imaginez că procedura implică multe elemente de spectacol. Totuși, regizată de mama mea, tragedia inerentă ar putea oricând să devină o melodramă. Smulgând crinul alb din mâna mea neînsuflețită, îl va rupe în jumătate bocindu-se spre cei care mă jelesc, îmi vor binele, sărbătoresc sau au venit din întâmplare: „Asemenea acestui crin a fost și Ignatius! Acum și unul și altul sunt smulși din viață și distruși!“ Vrând să-l arunce înapoi în sicriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de pe podea, atât de Înghesuiți unii În alții, Încât umerii li se atingeau. Au salutat fără cuvinte și au plâns strident; toate femeile acelea care puteau fi atât de tăcute când erau singure, dar care erau atât de zgomotoase când boceau În grup. Armanoush descoperise deja până În momentul ăla câteva din regulile ritualului de priveghi: de pildă, În casă nu se mai gătea. În schimb, fiecare oaspete venea cu câte o tavă cu mâncare; bucătăria era Înțesată de cratițe și caserole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se Îndrepte spre ea, Armanoush a zărit-o pe mătușa Zeliha stând lângă fiica ei și spunându-i ceva la ureche cu o expresie impenetrabilă. Ei bine, pe divan zăcea Într-adevăr un mort. Și În mijlocul grupului de femei care boceau și plângeau fără-ncetare, Asya stătea tăcută, iar sângele i se scurgea din obraji. Nu te cred, a spus Asya fără să se uite direct la maică-sa. — Nici nu e nevoie, a murmurat mătușa Zeliha. Însă În sfârșit mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
oară. Am râs însă tot drumul până la școala de corecție ca să-mi dau curaj și ca să-l umilesc pe tata. Numai după ce l-am văzut plecând, am izbucnit în plâns; și pe primul care a venit să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata n-a bănuit niciodată câte lacrimi am vărsat în contul eforturilor de a-i demonstra resentimentele mele. De câte ori venea la școala de corecție, îi râdeam în nas. După ce pleca, mă duceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de șters de praf, dar spre binele ei, femeia tăcu. — Mă duc să-l chem pe tatăl dumneavoastră, anunță în sfârșit. Fran așteptă, încercând să rămână stăpână pe ea. Tatăl ei avea nevoie ca ea să gândească limpede, nu să bocească. Acum, domnule Tyler, o auzi pe intendentă de la jumătate de hol distanță. Vă așteaptă o surpriză plăcută în camera dumneavoastră. Uitați. Deschise larg ușa. Ralph Tyler se uită de jur-împrejurul camerei, în timp ce un zâmbet nedumerit, dar încântat, lumina chipul care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate să-l scoatem de acolo. El n-ar vrea să stăm să bocim într-un colț ca babele. Nu ți se pare că-l auzi? „Haide, companie, trebuie să scoatem un ziar!“ Într-un fel, Fran se simțea recunoscătoare că n-avea nici măcar o clipă răgaz să se gândească la altceva în afară de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a izbucnit o epidemie cumplită; o nouă boală care provoca buboaie pe tot corpul, dar mai ales pe față, din care ieșea un sânge negru. Așa că armata n-a mai fost convocată, deoarece fiecare longobard avea de îngropat și de bocit cel puțin un mort. Pavia a fost și ea atinsă de molimă. Măsurile sanitare pe care le-am luat au reușit doar să împuțineze numărul victimelor. S-a făcut simțită apoi, chiar dacă pentru scurt timp, lipsa bucatelor, pricinuită de stagnarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în tăcere. O, zei. O, cerule. O, Mamă. De ce mai trăiesc? CAPITOLUL OPT Am fost prima de care au aflat. Propria mea mamă a țipat văzându-mi corpul plin de sânge. A căzut la pământ și a început să-și bocească copilul ucis, iar corturile s-au golit ca să afle de ce se văita Lea. Dar Bilha m-a dezvelit și m-a ajutat să stau în picioare, în timp ce Lea se holba - la început îngrozită, apoi ușurată și până la urmă ca lovită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
erau lacrimi de ușurare sau de fericire ale unei femei care se bucura că se reîntâlnește cu familia, ci suspinele grele ale unei mame al cărei fiu fusese ucis în patul lui. A căzut în genunchi și a început să bocească, dând glas inimii ei zdrobite. Sunetul teribil i-a făcut pe toți cei din casa lui Nakht-re să năvălească în cameră: bucătarii și grădinarii, brutarii, copiii și doamna casei. Nakht-re și-a ridicat sora și a așezat-o pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
viață, devastată. A spus despre fugă și despre furtuna pe mare. Când Nakht-re a întrebat despre soțul ei, ea a răspuns: - Mort. Și fiul meu! Și a izbucnit în lacrimi încă o dată. La asta, femeile din casă au început să bocească cu glasuri ascuțite, și mi-a încrețit pielea pe spate, ca de un blestem. Fratele ei a îmbrățișat-o iar pe Re-nefer și ea și-a revenit: - Nehesi e salvatorul meu, a spus apoi uitându-se înspre locul unde stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dragostea nu plătește tribut morții. - Mulțumesc, preaiubite, i-am spus eu lui Benia, dar el nu m-a auzit. - Mulțumesc, fiică, i-am spus lui Kiya, care și-a pus urechea pe pieptul meu și, neuzind nimic, a început să bocească. Am murit, dar nu i-am părăsit. Benia s-a așezat lângă mine și eu am rămas în ochii și în inima lui. Pentru săptămâini și luni și ani, chipul meu a trăit în grădină, mirosul meu a zăbovit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu piciorul în șanț. După ce-ți golesc portofelul și-ți fură actele. Aici nu s-ar întâmpla în veci așa ceva, nu ? — Păi, nu, spune Nathaniel. Se oprește gânditor. Dacă mori, tot satul se strânge la patul tău și te bocește. Pe față mi se așterne un zâmbet. — Știam eu. Și presară deasupra ta petale de flori ? — Evident. Încuviințează. Și-ți fac păpuși de înmormântare, din porumb. Pășim câteva clipe în tăcere. Un animăluț traversează în fugă drumul, se oprește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sub un nume sonor, de circulație internațională. Trecând cu autobuzul 448 pe lângă palatele de la Săftica și Balotești, pe lângă impozanții lei de ghips păzind grădini industriale de vinete și ceapă, orice autohton poate înțelege de ce doamna Garofița Mihai se pune pe bocit încă de dimineață. ─ Aoleuuu, Mihăiță, aoleuuu, ne iau suedejii puiul, mă omule mă! Ce ne facem, vai de noi și de noi? Și într-adevăr pe la prânz două dudui de la Ocrotirea Copilului se și înființează la ușa familiei Mihai. Garofița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ai zis deja două. Mai zi șase, poftim, să se facă opt. ─ De ce opt? Credeam că e numărul tău preferat? Dubla spirală? ─ Ai dreptate. „Măsoară o milă dintr-o parte în alta Degeba își caută loc să se-ascundă Astfel bocindu-se și periscopându-se Se târăște pe coasta întunecată a lunii. A cercetat fiece deget din ea. Și cred Că argintiul ei e argintul salivei de melc.” Mi se face pielea de găină, zice Arion. Și mie, zice delfinul. La care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
e bine. Ai pățit ceva? Scuturam capul. Atunci nu mai plânge ca o fetiță, și mi se părea un argument cât se poate de rezonabil, în definitiv, de ce plâng ca prostul. Mai trecea vremea, iar o vedeam pe bunică-mea bocindu-se cu nu știu ce prilej și trecându-i ca prin farmec, și iar mă retrăgeam să plâng. Acum venea tata, și era rândul lui să se mire, dar el era mai expeditiv ca maică-mea. Plângi? zicea, plângi, ce să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
căutai un loc în care să mergi pentru ca exaltarea să continue. Și nu mă refer la Electric Ballroom 1 aici. Janey își luă biletul de la casă și intrarăm în barul de la subsol, ca să bem ceva. — Pari foarte gânditoare, zise ea. — Boceam Scala. — O. Se întristă. — Da, știu... Am păstrat un moment de tăcere respectuoasă. După care Janey spuse: — Știi, chiar abia aștept. De obicei, mă cutremur de plictiseală la gândul că trebuie să văd un alt Vis, dar se spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ce să facă sau ce să spună. Tot timpul cât îl ținuse în brațe, copilul urlase. Ceea ce nu-l ajutase deloc. Mieunăturile și plânsetul ca de pisică al băiețelului îl tulburaseră pe Hugo și-l făcuseră să-și dorească să bocească și el. Așa că acum, Hugo stătea în fotoliu și se prefăcea că citește ziarul, dar în realitate își scruta toate cele patru colțuri ale inimii în căutarea unei urme de sentiment patern. Până în clipa aia, bucuria lui putea fi atribuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
n-a putut spune nimic despre această dispariție cu adevărat fără urme. Apoi, baba Sița, divorțând, s a măritat cu GHEORGHE CARASTERE (CARAGICU). Din această a doua căsătorie i s-au născut 3 băieți și 4 fete: MICHEA, NACI, ELENA, BOCEA, HRISTU, TEODORA și COLI (NICOLAE). 4.1. Michea, căsătorită cu Nicolae GÂGĂ, i-a născut pe Giogilu, Mihai și Lena. 4.2. Naci Carastere locuiește În Constanța și are ca fii pe Stere și pe Hristu. 4.3 și 4
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
și COLI (NICOLAE). 4.1. Michea, căsătorită cu Nicolae GÂGĂ, i-a născut pe Giogilu, Mihai și Lena. 4.2. Naci Carastere locuiește În Constanța și are ca fii pe Stere și pe Hristu. 4.3 și 4. Lena și Bocea au murit de mici. 4.5. Hristu, ucis pe front, În Rusia, la 31 de ani, În 1941, n-a lăsat urmași. 4.6. Tudora (Ora), căsătorită cu Dina Piștalu (Caraolan), i-a născut pe Lenuța, Gheorghe (profesor de sport
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
socrul mic extrăsese, cuțitul-sabie, din rană, și, acum ducea taurul, apucat, duios și cu milă, de gât, Îl ducea, zic, În spatele casei, sub cireșul sub care sta, el, de obicei; cum, sărmana Mierla, În costumația ei, deosebită, de mireasă, Îl bocea, pe mort, Înlănțuită, de el, ca un cârcel de viță-de-vie, de tutorele, pus la locul său, de către marele viticultor; În fine, cum, ca o ființă fără putere, se lăsă, la un moment dat, moale, pe o parte, leșinând. Cineva aduse
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]