828 matches
-
Spiridon, Destinul adevărurilor, LCF, 1996, 3; Roger Fol-Droi, La Torture sans fin, „Le Monde”, 1996, 16; Eric Conan, L’Enfer de Pitești, „L’Express”, 1996, 14; Nicolae Florescu, Întoarcerea proscrișilor, București, 1998, 67-143; Popa, Reîntoarcerea, 200-212; Ioana Pârvulescu, Viață de boem, RL, 2000, 30; Dicț. esențial, 390-393; N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... Scrisori către Virgil Ierunca, îngr. Monica Manu, București, 2000; Daniel Cristea-Enache, Marea neînțelegere, ALA, 2001, 568; Gheorghe Grigurcu, Pro Virgil Ierunca, RL, 2001, 24; Behring
IERUNCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
mâinile cneazului...“). Ideea eternului conducător a fost răspândită în Spania, Scandinavia, Franța, însă cel mai aproape de cultul ceh s-a situat Sfântul Marcu, patronul și veșnicul stăpânitor al Veneției, unde până și tratatele internaționale erau semnate în numele sfântului. Atunci când stăpânitorii boemi au început să fie investiți cu demnitatea regală, coroana Sfântului Václav a devenit noțiune de drept public; în concepția vremii atributul era doar împrumutat de principe de la acest sfânt - unicul și adevăratul posesor al simbolurilor de stat. În surse din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cu demnitatea regală, coroana Sfântului Václav a devenit noțiune de drept public; în concepția vremii atributul era doar împrumutat de principe de la acest sfânt - unicul și adevăratul posesor al simbolurilor de stat. În surse din secolul XIV se susținea că boemii ar fi fost demult aneantizați dacă n-ar fi beneficiat de protecția Sfântului Václav și a Sfântului Procop. S-a afirmat că dreptul a contribuit, de asemenea, la cristalizarea conștiinței naționale, prin acțiunea modelatoare exercitată asupra tuturor supușilor statului și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fost atestată de timpuriu noțiunea de ritus terre nostre, dreptul raportându-se nu la o comunitate de persoane, așa cum avea loc în Europa de Apus, ci la teritoriul țării 16, iar nobilimea sileziană care recunoscuse în anul 1337 supremația regelui boem, solicita să trăiască în continuare după dreptul polon. • Fr. Prinz, Böhmen im mittelalterlichen Europa. Frühzeit, Hochmittelalter, Kolonisationsepoche, München, 1984, p. 71. • H. Fritze, op. cit., p. 273. S-a constatat că primii au dat expresie sentimentelor identitare slujitorii lăcașelor de cult
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de pedagog și tenacitatea cu care promova normele morale în mediul ecleziastic, la acea dată încă puțin cultivat. Atitudinea dușmănoasă afișată de oamenii Ecleziei față de străini nu trebuiește extrapolată fără discernământ asupra elitelor politice sau a societății în ansamblu. Principii boemi au numit clerici germani în funcții ecleziastice importante fără a ține cont de opinia preoților autohtoni, iar cei polonezi au căutat sprijinul negustorilor și bancherilor evrei trecând peste dezaprobarea nobilimii și a Bisericii din Polonia. Ulterior discursul național a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1041 cu principele Bretislav I (1035-1055), împăratul fiind numit nostrates, Teutonici. Pe de altă parte, privilegiul principelui ceh Soběslav al II-lea (1173-1178) care se revendica de la un document emis pe la anul 1100, statua că germanii, deoarece sunt diferiți de boemi, trebuie să se conducă de drept și de datină proprie 26. Cosma de Praga anunța că ține de gens Bohemica, pentru germani, numiți gens Teutonica, pe care îi credea aroganți, nu arăta simpatie și se bucura că au fost alungați
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pontif aflat în acerbă dispută cu Henric al IV-lea (rege german între anii 1056-1106 și împărat în perioada 1084-1106) pentru dreptul de investire în demnitățile ecleziastice, a preferat să i se adreseze pe numele lui autohton. Opinia pe care boemii și-o făcuseră despre polonezi nu era mai puțin complexă. Diferendul pentru Silezia și ciocnirile violente din secolul XI au lăsat urme adânci în cronografia epocii. Alianțele matrimoniale ale Piaștilor și Přemyslizilor, lipsa aproape deplină a diferențelor lingvistice și culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
veac, sunt înlocuite de natione Boemicus, însă asupra semnificației termenului planează incertitudinea. Cronografia locală relevă existența în rândul cehilor a unei pronunțate conștiințe de sine. La Cosma de Praga Sfântul Adalbert este noster episcopus, militarii sunt nostri, Boemia • nostra terra, boemii - nostra gens, normele de drept - ritus terre nostre și Vltava - noster iste fluvius Wltava. Teritorializarea conștiinței identitare s-a manifestat în utilizarea termenilor de terra și zemlja, cunoscuți încă din secolul X, care și-au aprofundat continuu înțelesul și au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
timp, al doilea, prinț al spiritului făcând negoț, vrând-nevrând, cu intimitatea sa cea mai secretă 122. De simpatia lui se bucurau toți cei care refuzau servituțile vieții utilitare: săracii și mai ales declasații, cei pe care prejudecata burgheză îi excludea (boemul, pictorul, prostituata, actorul, nobilul ruinat) și care urmau, analogic, destinul liber cugetătorului nefericit 123. Muncitorul era, așadar, un alter-ego al lui Marx. Teoriile lui Marx sunt autoreferențiale și au rolul de a trata, întâi de toate, indispozițiile creatorului lor. Interpretând
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de Grillparzer, Medeea de E. Legouvé, Ebrea de L. Halévy, jucate de Naționalul bucureștean. Alte articole se ocupă de viața administrativă a aceluiași teatru. Începând cu primul număr, se publică în foileton romanul lui Henri Murger Scene din viața de boem, într-o traducere nesemnată. Uneori textele sunt însoțite de fotografii. Colaboratori: I.C. Popescu-Polyclet, D. Florescu, Eduard Caudella, Const. Nutzescu. I.I.
GAZETA ARTELOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287183_a_288512]
-
Nici o tangentă la inimă!, București, 1968; Înmulțirea cu unu, București, 1969; Armuri, București, 1971; Pragul de sus, București, 1979; Urma, București, 1982; Șirul indian, București, 1991; O cafea sub un cearcăn, pref. Dan Cristea, București, 1997; Culisele raiului, București, 2000; Boemi sub dictatură, București, 2002. Repere bibliografice: D. Micu, „Nici o tangentă la inimă!”, GL, 1968, 31; Dinu Flămând, „Armuri”, LCF, 1971, 13; Dan Cristea, „Armuri”, RL, 1971, 15; Laurențiu Ulici, „Armuri”, CNT, 1971, 23; George Chirilă, „Pragul de sus”, CNT, 1980
GHERGHEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
române în școala generală și în liceu (1972). În răstimpuri a scris, pentru sertar, versuri și piese de teatru; incidental, a abordat și istoria literară (Primele amintiri în literatura română: Teodor Vârnav, „Istoria vieții mele”, 1973). În structura personalității sale, boemul, intrat în legendele urbei, și profesionistul de incoruptibile rigori coexistă sub semnul unei cuceritoare libertăți de spirit. Dramaturgia lui F., multă vreme rămasă necunoscută, a surprins întrucâtva la apariția volumului de Teatru (1994). Între îngândurare și surâs, erudiția, trecută prin
FAIFER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
Al. Piru, postfață Constantin Ciopraga, Iași, 1994. Repere bibliografice: I. D. Lăudat, Pagini din istoria literaturii române, Iași, 1990, 348-353; Mircea Anghelescu, Teatrul cu subiect istoric, LCF, 1994, 19; Mircea Morariu, „Teatru” de Laurențiu Faifer, F, 1994, 10-11; Teodor Vârgolici, Ultimul boem, ALA, 1994, 242; Gavril Istrate, Laurențiu Faifer, un scriitor autentic, CRC, 1997, 1-2; Mihaela Mârțu, A fost odată... Ciubăr vodă, CL, 1997, 2; Constantin Ciopraga, Un personaj fermecător: Laurențiu Faifer, RR, 1997, 1; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 166-167; Micu, Scurtă
FAIFER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
bună măsură „autobiografică”, se constituie în replică nonconcesivă la vicisitudinile vremurilor. Figura pitorească a lui Ahoe - apelativ de fabricație proprie, cu care era întâmpinat în cercurile amicilor întru slava lui Bacchus - nu poate fi rezumată la pura condiție de artist boem și teribilist. Tot astfel, opera lui se sustrage frivolității și inegalității presupuse de existența boemă, prin masivitate și prin cultura și spiritul de rigoare artistică și filologică ce-i stau la bază. Poetul a debutat editorial târziu, în 1957, cu
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
Gina Hagiu, sora poetului). Cele două cicluri - Constelație ciudată și Răzvrătire în alb - refac în bună măsură un traseu liric sinuos, din care nu lipsește nici „ulița copilăriei”, regăsită cândva într-o carte pentru copii, Desemne pe sticlă (1983). Spirit boem, H. a fost mai bine de trei decenii o figură pitorească în viața artistică a Bucureștiului. A iubit muzica, teatrul, artele frumoase, acest din urmă domeniu fiind, de altfel, abordat cu indiscutabilă competență de eseistul și cronicarul plastic. Textele, tipărite
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
început școala la Brăila. Se pare că nu a terminat liceul, pe care l-ar fi părăsit pentru a nu fi silit să preia meseria tatălui său. În București, unde și-a petrecut restul vieții, a dus o viață de boem, fiind un nelipsit al cafenelei artistice și un conviv spumos. A lucrat sporadic în redacțiile câtorva publicații, mai mult timp la „Facla” (1934-1937). A debutat ca jurnalist în efemera publicație brăileană „Florile Dunării” (1927), unde a semnat cu pseudonimul Vasile
LEMNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287775_a_289104]
-
lui ca autodidact. Citește cu pasiune. În februarie 1898 se angajează lucrător la plăcintăria lui Kir Nicola. Devine apoi ucenic în sala cazanelor din docurile Brăilei, salahor la o pescărie și la o fabrică de frânghii. Se apropie de enigmaticul boem rus Mihail Mihailovici Kazanski, pe care îl va evoca în povestirile sale. În 1901 pleacă la Giurgiu, muncind aici ca hamal în port. Se împrietenește cu un alt salahor, armeanul Sarkis, și acesta devenind personaj în literatura lui I. Se
ISTRATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
națională, Sibiu, 1910; Alte vremuri, pref. O.C.T. [Octavian C.Tăslăuanu], Orăștie, 1913; Calvarul unui gazetar, Orăștie, 1930; Cu capra la învățătură și alte povestiri, Cluj, 1934. Traduceri: I. S. Turgheniev, Prima mea iubire, Budapesta, 1908; Henri Murger, Viață de boem, Budapesta, 1909. Repere bibliografice: Kalustian, Simple note, III, 154; Enache Puiu, Scriitori și reviste de la Pontul Euxin, Constanța, 1997, 194; Dicț. scriit. rom., IV, 397-398. N. Bc.
STOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289954_a_291283]
-
titlul Secătura mahalalei). Ambianța - după cum relata într-o cronică Șerban Cioculescu - este cea a unui „colț pitoresc din Bucureștii de după primul război mondial, cu covrigari greci, cu rahagii turci, cu țigănci florărese și cu lampagii de altădată”. Dudu Zamfirescu, lumpen-intelectual boem și rebel, cinic și „declasat”, e un personaj interesant, nuanțat și contradictoriu, în parte original, înscriindu-se într-o serie tipologică ilustrată în perioada interbelică de Mitică Popescu, din piesa omonimă a lui Camil Petrescu, sau, în alt registru, de
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
bineînțeles în forul vostru interior să desemnați "cel mai frumos oraș din lume". Cred că multe dintre orașele vizitate de mine sau cele pe care mi-aș dori să le vizitez în curând ar merita această distincție: Paris-orașul luminilor, romantic, boem, unde arta este la ea acasă pe fiecare stradă, Roma-cetatea eternă, plină de vervă, fascinantă prin istoria ei milenară și arhitectura impresionantă, Londra-maiestoasă precum regina Angliei, Rio de Janeiro, vivace și colorat, acolo unde samba, dansul cu influențe africane, indiene
CEL MAI FRUMOS ORAȘ DIN LUME!! de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381295_a_382624]
-
Faptul se explică probabil în primul rînd prin valoarea literară adevărată a celor scrise de ea și despre asta o să fie vorba în continuare, dar mai există și o explicație pămîntească: Mariana Marin are ceva din fiecare generație literară. Trăiește boem și nepăsător ca histrionii anilor '60, are în poemele ei o intransigență morală asemeni celei anunțate de generația '80 (și a participat cu mult ecou, chiar dacă cu un scris cumva diferit la Cenaclul de Luni), iar acum a știut să
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
cheie ironică oftături și declarații siropoase romantice: „Și iar verde de susai / cheile din quai d’orsay/ ba le ai/ ba nu le dai! Mândro/ vână de curvet / te prind eu pe internet”. Și titlurile volumelor sunt simptomatice pentru baladistul boem, nonconformist, câteodată și subtil, sensibil, sentimental: Tandrețe maximă, Poeme pricinoase (1983), Excursie cu liftul (1988), Angel radios (1994). Oscilând între periferia caragialescă a Bucureștilor și un spațiu ficțional generic, atemporal, S. îl aduce pe Urmuz în prezent (poemul Bărăgan în
STANCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]
-
Peleșul”, „Biblioteca familiei”, „Revista poporului”, „Ilustrațiunea română”, „Revista theatrelor”, „Revista orientală”, „Foaia pentru toți”, „Liberalul”, „Foaia interesantă”, „Foaia populară”, „Tribuna familiei”, „Curentul literar”, „Carmen” ș.a. Prin intervenția lui Al. Macedonski, obține un post de corector la „Monitorul oficial”. Mereu strâmtorat, boemul, care într-o scrisoare din 1898 se recomanda „student în litere și drept”, nu isprăvește o facultate. Reușește să vadă tipărite coli dintr-un volum, intitulat Poezii, în 1901. S-a stins prematur, din cauza unei boli de piept. Postum, în
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
făclia acelui lirism basarabean pe care l-a aprins cu un sfert de veac în urmă poetul și preotul Alexie Mateevici”. Poemele evocă nostalgic și melancolic efigia Basarabiei peste care „ca un fluviu dragostea mi se revarsă”, Chișinăul academic și boem (un Heidelberg răsăritean), „vadul basarabean” care hotărnicește un tărâm făcut din „pământ și cer, holdă și zare”, „codrii Orheiului” și „freamătul de plopi gemând în aer”, Nistrul și „doina basarabeană”, livezile încărcate de rod, zvonurile îndepărtate și enigmatice ale stepei
SARGEŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289499_a_290828]
-
fără a-și încheia studiile secundare. Paralel cu atracția pentru poezie, manifestă aptitudini plastice. Cultura lui T. este a unui autodidact cu lecturi dictate de afinități și de aspirații creatoare: Edgar Allan Poe, poeții decadenți avangardiști. Duce o viață de boem, în compania câtorva colegi din „generația pierdută” (între ei, Dimitrie Stelaru și Pavel Chihaia), subzistând din îndeletniciri temporare și din expediente. După însemnările autobiografice, în 1939 era funcționar la Direcția Generală PTT, iar în 1943-1944, când a fost disponibilizat, lucra
TONEGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]