KorAP: Find »[drukola/base=brândușă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...30 >

746 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

execuții ale cenzurii, dar tot rămânea ceva. Rămânea ceea ce românii înțelegeau la lectura printre rânduri din profilul și nuanțele unor personaje confruntate zi de zi cu rigorile absurde ale vieții. Plasate mai întotdeauna în atmosfera marelui combinat chimic de la Valea Brândușelor (gândit pe structura celui de la Săvinești, unde autorul însuși muncea zi de zi ca fizician), conflictele directe sau doar mocnite contraziceau flagrant declarațiile triumfaliste ale puternicilor zilei. Romanele lui îndeosebi alimentau în mod evident nemulțumirea și ofereau o speranță. Dramele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să strîng mai bine fularul la gît și să grăbesc pasul. Cîțiva ingineri de la combinat au ieșit și ei din blocurile alăturate și se grăbesc spre stația de autobuz. Unii își duc de braț soțiile, care lucrează tot la Valea Brândușelor, poate chiar în aceeași secție cu ei, ori poate în altă parte, important e că-s împreună, cunosc aceeași lume, "vorbesc aceeași limbă". Unii cred că nu e bine; viața devine monotonă, nu mai au ce-și spune după-amiaza, cînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Era aici și-acum șapte ani, cînd am venit în oraș. Cîte unul, mai adormit, se împiedecă de ea, înjură, dar piatra își duce în continuare existența, nestingherită. Vin două autobuze dinspre capătul liniei, dar pe nici unul nu scrie "Valea Brândușelor". Unul merge în Cartierul de Est, iar celălalt, pînă la stația de benzină. Lume s-a adunat destulă în stație, să tot fie vreo două sute de salariați ai combinatului. E, de fapt, ora de vîrf. La primul autobuz nu mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care venisem, invitîndu-mă totodată să iau loc. De după blocul "4001", cum e poreclit un bloc, în care lumea zice că stau cei cu salariul peste 4000, încep să apară cursele rapide, care fac legătura între Cartierul de Nord și Valea Brândușelor. Astea nu opresc aici, mormăie supărat Marinescu. Cursele rapide trec în goană prin stație. De la o fereastră, îmi face semn Nelu Arbore, consăteanul meu: Ion al copilăriei mele, cum îi spun eu cînd mă gîndesc la el. Uneori mă gîndesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
șaizeci și cinci, la etajul unsprezece, cu fereastra spre munte, la poala căruia sînt vile și parcul orașului. După cîte știam, pînă acum trebuia să primesc deja repartiția, dar probabil nu s-a ținut ședința Biroului Executiv al Consiliului Popular Municipal Valea Brândușelor, pentru semnarea formelor. Oricum, mult nu mai poate să dureze. Important e că voi primi. Și-n ziua cînd voi primi cheia, împreună cu doi-trei amici aduc mobila, frigiderul, instalez biblioteca și biroul, apoi perdeaua și draperiile. Cînd totul va fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
făcea zile întregi, cît dura drumul cu pluta ce-o conducea de la Vatra Dornei pînă la Bacău; odată închisă Bistrița cu barajul de la Bicaz, a plecat un timp prin țară, muncind la săpat șanțuri, apoi s-a angajat la Valea Brândușelor. Cu căldura ce facem? mă întreabă Pintilaș, care umblă tot timpul cu bluza salopetei descheiată și cu prosopul după gît. Ventilatorul acela se tot montează de trei ani, zice altul. Vorbesc din nou cu tovarășul inginer Marinescu, îi asigur eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Poate că totuși îți faci timp. E ceva care te privește... E ceva în legătură cu Livia? o întreb. Da, îmi răspunde prompt. Doamnă, regret, dar nu mă interesează! Livia e o fată frumoasă și, într-un oraș de provincie, ca Valea Brândușelor, e imposibil să nu fie bîrfită. Într-un oraș de provincie, îmi replică doamna Pascu, se știe totul. Nu mă interesează! Dealtfel nu pot să cred prea multe din cele ce mi-ați spune. Știu că majoritatea e bîrfă. Cum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la blocul-turn va fi tocmai ce-mi trebuie: două lifturi, alimentara în stînga, librăria în dreapta... În fața mea, pe culoarul de la parter, merg două femei spre colțul unde sînt ușile celor trei lifturi. Una din femei e inginera-șefă a combinatului, Brîndușa Roman; mă observă și-mi face un semn autoritar să mă apropii de ea. Am impresia că semnul nu-i pentru mine și întorc capul să văd dacă nu e careva în spatele meu. Dumneavoastră, dumneavoastră, tovarășe Vlădeanu, zice ea, repetînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-șefă a combinatului la telefon. Chemați-l pe tovarășul Petran. Așteaptă cu telefonul la ureche, privind pe fereastră munții din zare, pe culmile cărora încă mai stăruie zăpada. Eu, rămas lîngă ușă, stau în poziție de repaus. Tovarășul Petran? întreabă Brîndușa la telefon. Sînt tovarășa Roman. Vreau, pînă mîine la zece, planul reviziei de vară. Închide telefonul și-și reia poziția normală în fotoliu. Contracte pentru munca în acord la filamente ai spus? mă întreabă. Da, răspund eu. Mda, mormăie ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
această femeie care se recomandă "tovarășa Roman", nu mai pot să devin insensibil. Pentru a doua oară astăzi mă simt ca un rahat bătut de ploaie, dar de data asta, pe deasupra, mă simt rănit adînc. Tovarășe fizician, strigă la mine Brîndușa, accentuînd și mai puternic pe cuvîntul "fizician", de parcă ar fi vrut să-mi amintească părerea ei cum că fizician e similar cu nimica, mă faci să stau cu mîna întinsă?! Vă rog să mă iertați! mă precipit eu. Nu eram

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și tot azi mi-am primit răsplata. Zeița Iubirii, stăpînitoarea uneia din cele patru coordonate ale existenței noastre, s-a întristat cînd cinismul și vulgaritatea mea au ofilit floarea deschisă în sufletul doamnei Teona și m-a pedepsit prin vorbele Brîndușei. Recunosc! Dacă doamna Teona a fost sinceră, îmi merit pedeapsa. Dar refuz argumentele! Refuz acuzația! Sînt pedepsit pentru comportarea mea față de femeia aceea blondă, venită în delegație, căreia i-am propus să mai întîrzie o zi în oraș. Sînt acuzat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Crezi că mie îmi poți vinde pastila ta preferată, cum că ești aici de la începutul combinatului?! Că tu ai construit combinatul... Ai uitat că și eu sînt de pe vremea aceea, cînd toată valea asta era un cîmp imens, plin cu brîndușe, pe care le striveau sub copite oile păscute de cîțiva alde tine? Numai că eu, atunci, la început, supravegheam respectarea proiectului, munceam zece-douășpe ore pe șantier, iar tu, de la păzit oile, ai trecut la păzit baraca unde se țineau lopețile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
prînz, scriitorul va lua masa la cantina combinatului, în sala mică, unde au acces doar cadrele de conducere, se va minuna cîtă carne macră are în farfurie și, dacă e cazul, va fi dus și pînă la munte, la Poiana Brîndușelor, cabana combinatului, să vadă că muncitorii au un loc plăcut unde-și pot petrece sfîrșitul săptămînii. Asta în teorie, că, în fapt, cabana e mereu ocupată cu cîte o aniversare ori cu vreo delegație venită la vînătoare. Scriitorul va mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o întreb eu pe secretară cu un ton grav, sigur pe mine, de parcă aș veni pe aici de cînd lumea, arătînd cu privirea spre ușa capitonată. Nu, îmi răspunde secretara. Tovarășul prim a plecat de urgență la Combinatul Chimic "Valea Brândușelor", unde s-a produs o avarie; nu cred că se întoarce devreme. Poate deseară, pe la șase-șapte... Spun un "mulțumesc!" scurt și ies la fel de sigur cum am intrat, înainte ca secretara să se dumirească de prezența mea și să mă întrebe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
transforma mîrțoaga în armăsar... vai de capul tău, frumoasă și gingașă doamnă Teona!... Ia te uită ce surpriză! se miră o voce de femeie în stînga mea. Mă întorc: pe treptele cofetăriei de lîngă hotel stă Cristina, fosta colegă a Brîndușei ghinionul meu de azi! Dacă n-ar fi fost ea, Brîndușa n-ar fi avut motiv de scandal, iar președinta comitetului sindicatului m-ar fi ajutat să dau de urma tabelului. Mă bucur că te revăd! surîde ea, coborînd cele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să cred că ai ceva împotriva mea; dar nu pentru că ți-am refuzat invitația de-a mai rămîne în oraș; nu, e ceva mai mult și nu-mi dau seama ce... Ascultă, Cristina, o întreb brusc, de ce i-ai spus Brîndușei că am fost obraznic cu tine? Eu?! Doar nu eu! Și mai află că voiam să-ți arăt eu glumă, descărcîndu-ți cele două tone! Și-o făceam dacă n-aș fi știut că acolo, la București, niște invalizi intră în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
două tone! Și-o făceam dacă n-aș fi știut că acolo, la București, niște invalizi intră în gol de producție. De tine nici nu mi-ar fi păsat. Tu, de fapt, ai venit aici să-ți vezi prietena, pe Brîndușa această ipocrită, ajunsă în postul de inginer-șef al combinatului! Să-ți fie rușine, Mihai! îmi strigă Cristina. Nu-ți permit să-mi insulți prietena! Am să-i dau telefon și-am să-i spun tot ce-ai zis despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
colegă, noi, combinatul, a cărui ingineră-șefă sînt eu, avem și unul care scrie teatru; vezi ce multilaterali sîntem?! Dacă mai achiziționăm o maimuță și un rinocer că papagali avem destui -, deschidem o expoziție". La modul ăsta ți-a vorbit Brîndușa despre mine, sînt sigur! M-a lăudat față de tine, dar față de președinta comitetului sindicatului, la care m-am dus cu o problemă personală imediat ce-ai plecat tu, m-a făcut cu ou și cu oțet, strigîndu-mi că am fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
tu..., murmură ea într-un tîrziu. Ca să-mi puteți da palme, o completez eu, pufnind în rîs. Nu, Mihai... Ca să nu primesc eu o palmă, precizează ea pe un ton amar. Alo, da! Tovarășa Roman la telefon! se aude vocea Brîndușei în receptor. Doamna Cristina tresare, depărtează receptorul de la ureche și-l privește lung, mirîndu-se de vocea aceea rece: "tovarășa Roman la telefon!" Ce faci?! îi spun, lovind-o ușor cu palma peste umăr, făcînd-o atentă să răspundă. Alo! Alo!... strigă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ea, am avut mereu o reținere... Bănuiam că ea... Trage perna de la capătul patului, o ridică puțin și se sprijină cu cotul de ea. Privirea ei continuă să mă ocolească. Vezi, surîde Cristina, dacă nu ne-am fi întîlnit iar Brîndușa mi-ar fi cerut mîine cele cîteva rînduri, cred că i le-aș fi scris... Acum, cînd vorbeam cu ea, la un moment dat, începusem să mă conving că are dreptate... Ceea ce, surîde doamna Cristina, privindu-mă, trebuie să recunoști

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
trăgînd cu putere. De usturimea părului aproape smuls, sînt gata să mă retrag, dar îmi vine brusc în amintire imaginea Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine răutatea. Mi-o imaginez pe Brîndușa întinsă aici, acum, sub trupul meu. Sînt fericit că mă pot răzbuna. Și chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sarcină de serviciu, iar actul de creație nu e o destindere, similară sportului. Mă uit stupefiat la femeia din fața mea, o văd surîzînd, căutîndu-și cuvintele și mă lovește din nou întrebarea: Unde am mai văzut-o?" Cînd mi-a vorbit Brîndușa despre tine, continuă ea, ocolindu-mi privirea, mi-a spus că ai o prietenă foarte frumoasă. A spus asta probabil să mă convingă că tu nu mi-ai făcut curte, ci doar mi s-a părut... Acum, după ce-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
noi! Dacă știți, de ce m-ați mai adus aici?! mă mir eu. Un atotștiutor trebuie să știe și soluția la care mă gîndesc eu acum și încerc s-o verific în gînd... Privirea mea se plimbă rapid între director și Brîndușa: îi văd cum ar vrea să reacționeze, dar se înfrînează, opriți de un gest scurt al prim-secretarului. Luați loc, tovarășe Vlădeanu, face semn spre mine prim-secretarul, și spuneți în ce constă soluția dumneavoastră și de ce aveți nevoie. Soluția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
puteai să joci frumos, dacă ai fi știut regula jocului. Dar... Dar? N-ai să realizezi nimic, niciodată, Mihai! îmi strigă încet, printre dinți, Tamara. Ai fost un prost azi! La ce ți-a folosit că ai acuzat-o pe Brîndușa de incompetență și ce-ai realizat că te-ai certat cu directorul general?! Pe tabla asta de șah, a vieții, tu ești doar un pion, Mihai. Trebuie să ajungi la o anumită linie ca să te transformi în piesă de valoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
parte, într-un loc în care se poate cugeta în voie. De ce așa, Mihai? murmură Tamara, adunîndu-și privirea asupra mea. De ce să ne despărțim așa?!... De ce altfel și nu așa, Tamara?! o întreb eu. Ar fi trebuit să-i dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]