4,846 matches
-
cine-am petrecut, A pus fața la pământ, Și-a pus mână peste mână Și s-a făcut praf țărână....” Acest cântec îl îngâna bunica, stând pe prispa casei bătrânești, sprijinită în baston, sau torcând din fuiorul de lână sau cânepă pentru țesutul la război. Dar apropo de război, bunica mea a prins ambele războaie mondiale. La primul, era domnișoară de vreo 22 ani, după cum ne povestea uneori. De la ea învățase și tatăl meu cântecul și îl cânta numai atunci când era
IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360882_a_362211]
-
a avut niciodată pește, lucru pe care noi copiii nu-l știam. Nu era așa de adânc pentru a fi periculos, însă era plin de broaște. În acest loc venea tata și alți consăteni, cu snopii de in sau de cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă
IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360882_a_362211]
-
cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă sau in - ce avea în acel moment - și îi presa pînă ce partea lemnoasă a tulpinei se spărgea și rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte
IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360882_a_362211]
-
rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte lemnoasă, după care intrau bunica și mama în activitate. Ele torceau fuiorul, năvădeau și țeseau pânză pentru saci din cânepă, la războiul ținut la păstrare în podul casei. Iar din fuiorul de in pregătit după aceleași canoane, țeseau pânză, din care ne făceau nouă, copiilor, cămășuțe. De asemenea, pentru casă, confecționau ștergare de pus la icoane, sau pentru șters vasele
IUBIRILE UNUI PESCAR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360882_a_362211]
-
bile de aluat frumos aliniate pe masă, turte subțiri. Le tăia în patru și apoi le cocea pe marginea plitei fierbinți. Se mișcă foarte repede ca să nu se ardă turtele. Odată coapte acestea erau puse pe un ștergar mare, din cânepă alb că neaua de afară. Noi ne îndeletniceam cu spartul nucilor pe care le curățăm de coaja. Miezul era pus într-o tavă din rola sobei. Cu o lingură de lemn îi mestecam într-una ca să nu se ardă. Odată
SCUTECELE LUI IISUS SAU TURTELE DE AJUN de DORINA STOICA în ediţia nr. 1077 din 12 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363250_a_364579]
-
Acasa > Eveniment > Comemorari > TORICA LU" IONICĂ Autor: Ion I. Părăianu Publicat în: Ediția nr. 1553 din 02 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului IN MEMORIAM TORICA LU’ IONICĂ (n. 1 apr. 1920 - d. 4 sept. 2005) În cămașa de cânepă aspră, că n-a fost bătută bine de meliță, că timpu-i mușcase din limbă, stam ziua întreagă la cap de uliță și priveam cum lumea se plimbă. Căutam prin colbul din drum urmele-ți pierdute cu noaptea în cap și
TORICA LU IONICĂ de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367970_a_369299]
-
cine-am petrecut, A pus fața la pământ, Și-a pus mână peste mână Și s-a făcut praf țărână....” Acest cântec îl îngâna bunica, stând pe prispa casei bătrânești, sprijinită în baston, sau torcând din fuiorul de lână sau cânepă pentru țesutul la război. Dar apropo de război, bunica mea a prins ambele războaie mondiale. La primul, era domnișoară de vreo 22 ani, după cum ne povestea uneori. De la ea învățase și tatăl meu cântecul și îl cânta numai atunci când era
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA (ROMAN) de STAN VIRGIL în edi��ia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367284_a_368613]
-
a avut niciodată pește, lucru pe care noi copiii nu-l știam. Nu era așa de adânc pentru a fi periculos, însă era plin de broaște. În acest loc venea tata și alți consăteni, cu snopii de in sau de cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA (ROMAN) de STAN VIRGIL în edi��ia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367284_a_368613]
-
cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă sau in - ce avea în acel moment - și îi presa pînă ce partea lemnoasă a tulpinei se spărgea și rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA (ROMAN) de STAN VIRGIL în edi��ia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367284_a_368613]
-
rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte lemnoasă, după care intrau bunica și mama în activitate. Ele torceau fuiorul, năvădeau și țeseau pânză pentru saci din cânepă, la războiul ținut la păstrare în podul casei. Iar din fuiorul de in pregătit după aceleași canoane, țeseau pânză, din care ne făceau nouă, copiilor, cămășuțe. De asemenea, pentru casă, confecționau ștergare de pus la icoane, sau pentru șters vasele
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA (ROMAN) de STAN VIRGIL în edi��ia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367284_a_368613]
-
cine-am petrecut, A pus fața la pământ, Și-a pus mână peste mână Și s-a făcut praf țărână....” Acest cântec îl îngâna bunica, stând pe prispa casei bătrânești, sprijinită în baston, sau torcând din fuiorul de lână sau cânepă pentru țesutul la război. Dar apropo de război, bunica mea a prins ambele războaie mondiale. La primul, era domnișoară de vreo 22 ani, după cum ne povestea uneori. De la ea învățase și tatăl meu cântecul și îl cânta numai atunci când era
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366835_a_368164]
-
a avut niciodată pește, lucru pe care noi copiii nu-l știam. Nu era așa de adânc pentru a fi periculos, însă era plin de broaște. În acest loc venea tata și alți consăteni, cu snopii de in sau de cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366835_a_368164]
-
cânepă la topit, adică îi ținea sub apă o periodă de timp până le putrezea tulpina. Când se realiza acest lucru, îi aducea acasă și îi melița, adică pe un fel de ghilotină din scânduri de brad, lua mănunchiuri de cânepă sau in - ce avea în acel moment - și îi presa pînă ce partea lemnoasă a tulpinei se spărgea și rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366835_a_368164]
-
rămânea doar fuiorul. Apoi, trecea acest fuior printr-un pieptăn metalic special, numit darac și elimina și ultima urmă de parte lemnoasă, după care intrau bunica și mama în activitate. Ele torceau fuiorul, năvădeau și țeseau pânză pentru saci din cânepă, la războiul ținut la păstrare în podul casei. Iar din fuiorul de in pregătit după aceleași canoane, țeseau pânză, din care ne făceau nouă, copiilor, cămășuțe. De asemenea, pentru casă, confecționau ștergare de pus la icoane, sau pentru șters vasele
DULCE COPILARIE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366835_a_368164]
-
străjuită de grele pânze de păianjeni, pe care le rupeam cu teamă și smerenie ca pe o vrajă, ca să descoperim ,,comorile” dulci și înmiresmate ce se ascundeau în borcane sau blide de lemn prăfuite de timp, sau în traiste de cânepă zdrențuite, unde brațul nostru șovăielnic se cufunda cu teamă, riscând să scoatem din străfundurile misterioase cine știe ce făpturi năstrușnice, ce populau pe atunci imaginația și mintea noastră, stimulate de poveștile spuse de tata în serile ploioase și negre de iarnă, la
ATACUL TENEBRELOR de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2175 din 14 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367027_a_368356]
-
trei deținuți și a fost considerată „imposibilă” din cauza curenților golfului. După ce le-a atras prin diferite tertipuri atenția gardienilor, au confecționat sfori din păr împletit cu migală(!) - adus de la frizeria închisorii - cu corcoațe și șuvițe sau fire de ață de cânepă desprinse din preșuri sau cârpe care erau găsite pe jos pe oriunde, au săpat timp de aproape doi ani o galerie de serviciu pentru a ajunge trei etaje mai sus până pe acoperiș și aici au reușit prin rotație, unul stând
ALCATRAZ-UL DESTINELOR NOASTRE!... de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 174 din 23 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367024_a_368353]
-
umbra unei bărci a unui coleg. “Deci, nu eram singur pe această direcție ... ”, m-am încurajat în gând. Peștele încă nu vroia să muște. Când veneau valuri dense de ceață, pline de umiditate, când se răsfirau. Parcă era caierul de cânepă al bunicii din amintirile copilăriei mele. Ceața s-a ridicat puțin deasupra digurilor dinspre oraș și așa am putut să mă orientez unde sunt. În jurul meu mai erau trei bărci, iar pescarii profesioniști rătăceau cu bărcile cu motor, în necunoscutul
CEATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367109_a_368438]
-
tulburătoare, care nu puteau trăi decât în acel timp trecut, dar neuitat. Mă vedeam culcat în pătuțul de lângă sobă urmărind cu ochii larg deschiși poveștile vecinelor noastre, adunate în odaie, la șezătoare. Se făcea clacă la torsul cânepii. Caierele de cânepă, prinse de cozile furcilor cu sfoară, se transformau în fire lungi, nesfârșie, pe fusuri ce se roteau ca niște titirezi între degetele torcătoarelor. Credeam că erau fermecate. Privirea îmi era atrasă de ele ca și când roțile lor ar fi fost magneți
LIGA SCRIITORILOR MARAMUREŞ INTRĂ ÎNTR-O BINEMERITATĂ VACANŢĂ. ARTICOL DE GELU DRAGOŞ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363704_a_365033]
-
să se repete de mai multe ori în acea vară, prilej de glume nesărate ale copiilor orășeni, care se uitau lung și curioși la un desculț, îmbrăcat cu niște izmenuțe de pânză, o cămășuță de asemenea din acel tort din cânepă cam grosuță, legată cu un cordonaș dintr-un material împletit din fuior tot de cânepă. Acesta eram eu, copilul de la țară, care se uita speriat la mașini, la căruțe, trăsuri ce alergau în toate direcțiile. Prea puțini vedeau că printre
AMINTIRI DESPRE FĂLTICENI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349474_a_350803]
-
copiilor orășeni, care se uitau lung și curioși la un desculț, îmbrăcat cu niște izmenuțe de pânză, o cămășuță de asemenea din acel tort din cânepă cam grosuță, legată cu un cordonaș dintr-un material împletit din fuior tot de cânepă. Acesta eram eu, copilul de la țară, care se uita speriat la mașini, la căruțe, trăsuri ce alergau în toate direcțiile. Prea puțini vedeau că printre ei se plimba un neavenit, un profan în viața orașului. La scurt timp după aceste
AMINTIRI DESPRE FĂLTICENI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349474_a_350803]
-
care făcea pânză de în sau borangic de la vermii noștri de matase sau presuri de pus prin casă. Mama nu arunca nimic. Hainele, rufele vechi le făcea fâșii și la război cu urzeala din ațe mai groase de în sau cânepă, si cu „băteala” din cârpe făcea niște presuri de toată frumusețea. Ce mai atâta vorba... că mămică mea nu era nimeni pe lume. De când eram copil mi-au plăcut animalele. La Bardăr, aveam o gospodărie destul de mare. Trăind la țară
ULTIMA MEA IUBITĂ de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 98 din 08 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350450_a_351779]
-
evidențiat este cel intitulat „Meșteșuguri care mor” în care sunt prezentate ocupațiile locuitorilor din această zonă și meșteșugurile care se pierd încet dar sigur prin dispariția generațiilor bătrâne. Obiceiuri și ocupații precum melițatul, torsul, depănatul, fiertul firelor de in și cânepă, urzitul, meșteșugul olăritului etc., se numără printre meșteșugurile care caracterizează această zonă și sunt pe cale de dispariție. Sunt prezentate și unele tradiții care n-au dispărut cum ar fi: colindul românesc, tradițiile legate de nuntă (gătitul miresei), obiceiul primirii oaspeților
„RĂDĂCINILE” LUI MAXIMINIAN de ION ALEXANDRU MIZGAN în ediţia nr. 66 din 07 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349059_a_350388]
-
le dam foc, măturam curtea, partea noastră de la drum și-mi umflam pieptul când auzeam câte o femeie care trecea pe acolo; bravo mă' copile, să crești mare și să iei o nevastă la fel de harnică. Venea vremea să culeagă mama cânepa, o punea în gârlă la înmuiat, după care era adusă acasă și uscată, se apuca să o melițe în timp ce eu mă tot învârteam în jurul ei încurcând-o, dar închipuindu-mi în mintea mea de copil, că o ajut nevoie mare
CASETA CU AMINTIRI II de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348479_a_349808]
-
seară de septembrie ca și acum, o seară caldă, senină. Răsărise luna și eu am dat o fugă la râu, fiindcă uitasem — chiar pe locul ăsta, unde ne aflăm noi acum — lopățica de rufe. Spălasem cergile de in și de cânepă și le întinsesem pe poiană, la nălbit. În amurg le-am strâns și le-am cărat acasă. Dar lopățica am uitat-o. Și m-am dus într-un suflet după ea. Am ajuns la râu și, la lumina lunii, am
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
cămășii femeiești din portul popular românesc, i-a dedicat acesteia o lucrare în semn de mare prețuire, intitulată Ia românească. Cămașă,piesa de bază a costumului popular românesc, este din pânză albă. Piesele mai vechi, de lucru, sunt țesute din cânepă și în iar cele de sărbătoare din bumbac, material care cu timpul a cunoscut o largă utilizare. În Plaiul Cloșani, pânză este simplă , fără vergi și mai consistentă datorită nu numai firului de bumbac mai gros, ci și sistemului de
CIUPAGUL DIN PLAIUL CLOŞANI”.EXPOZIŢIE DE PORT POPULAR ROMÂNESC de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 860 din 09 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344562_a_345891]