628 matches
-
știu bine: numai eu... Hor se întristă. - Tu? De ce tocmai tu! - Dacă nu v-aș fi rugat să mă duceți cu luntrea... Hor pricepu și îl opri cu o mișcare a mîinii: - Nu ești vinovat câtuși de puțin! Nici chiar cârmaciul nostru nu e vinovat că a lăsat-o nepăzită, căci cine putea bănui că... Numai eu sunt vinovat într-adevăr, fiindcă anume eu aveam datoria să veghez. Să spun că n-am putut bănui nici eu?... Trebuia să bănuiesc orice
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nu pot: pier atâția oameni nevinovați, și nu-i pot ajuta cu nimic. Putem lua cu noi încă cinci, șase oameni, dar ceilalți?... - Poate dacă Tefnaht ar fi știut ce putere are luntrea... începu alt străin. - Ceva știa el! spuse cârmaciul. - Dacă Tefnaht ar fi știut totul despre această putere și despre marea ei primejdie, sau ar fi crezut că îl minți, sau s-ar fi bucurat și mai mult îmbătîndu-se de plăcerea puterii! zise Auta cu un surâs amar. Eu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trist Auta. Regele și preoții ar fi stors mai departe poporul și sclavii de toată vlaga. Crezi că e vreo deosebire între un sclav care trăiește și unul care a murit? Numai aceea că mortul nu mai e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru supărat. Zise simplu: - Noi putem să pierim și nu va fi nimic pentru noi. Ne vom preface în pulbere și o va împrăștia vântul. Dar noi am fost trimiși aici și suntem așteptați dincolo. Am venit să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cerîndu-i lui Hor sfatul, o adormi, fără ca Nefert să bage de seamă. Avea să se trezească abia în liniștea de sus, când luntrea va fi fost intrată în rotirea ei de lună vremelnică a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și toți ceilalți, întoarse capul spre Auta, de sus, din bolta turnului: - Dacă am crede și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numeros, de la hrana trebuitoare unui drum lung până la pietrele sale rare de preț și podoabă sau până la cele mai dragi și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
hrăni. Primejdia era acum departe. Porunci să fie coborâte pânzele, ca să plutească mai încet. Nimeni nu cuteză să întrebe de ce. Mai trecu astfel o noapte, o zi, și încă o noapte. Numai când fu chemat și întrebat unde se afla cârmaciul îngenunche în fața Marelui Preot și spuse: - Slăvite stăpâne strălucitor, pune slujitorii să străpungă cu sulița inima nevrednică a robului rău care nu poate răspunde întrebării tale: nu știu unde mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă bucată de vreme, se apropiară, Marele Preot trimise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Râul Cald, furtuni groaznice ne-au cutremurat, așa că până aici unde suntem n-am adus decât numai o treime de corăbii. Cele mai slabe s-au sfărâmat. Trecuseră mai mult de trei sferturi din corăbiile scăpate. Marele Preot își chemă cârmaciul și-i porunci să intre cu cele unsprezece ale sale în rândul celorlalte. Nu voia să fie în față, unde se aflau soldații aduși pentru cucerirea unei țări noi. Aflați din nou în largul Mării dintre Pământuri, preoții ședeau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e deosebire de greutate? întrebă Nefert. N-am înțeles niciodată de ce voi, care sunteți mai mici decât bărbații de la noi, ziceți că sunteți mai grei. Chiar eu cred că v-aș ridica ușor pe fiecare. - Ridică-mă pe mine! strigă cârmaciul râzând. - Pentru voi suntem ușori, zise Hor cu un zâmbet. Grei suntem numai pentru noi înșine, pentru că pământul vostru e mai mare și ne atrage cam de trei ori mai mult decât planeta noastră. Când veniți la noi, voi o să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ușor nu e, spuse Hor. E ușor când afli de-a gata. Cine a aflat întîia oară a cheltuit poate o viață întreagă și s-a mai folosit și de bănuielile înaintașilor. - Lasă, mai sunt lucruri de cercetat, spuse cârmaciul iar. Iată, nu știm încă dacă ne putem amesteca fără grijă cu voi. Trupul nostru e mai rece, chiar dacă sângele și alte părți din trup sunt la fel. - Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă! zise Hor. - Pentru tine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știm încă dacă ne putem amesteca fără grijă cu voi. Trupul nostru e mai rece, chiar dacă sângele și alte părți din trup sunt la fel. - Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă! zise Hor. - Pentru tine nu e! râse cârmaciul. - Altceva spuneam, urmă Hor fără să se supere. Semenii noștri nu sunt prea mulți. Trebuie să știm cam câți pământeni sunt... - Au rămas mai puțini! spuse Nefert. Hor tresări, dar urmă: - ... și câți oameni poate hrăni planeta. Niciodată n-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
povară. Vrem să vă ajutăm, sau cum ziceți voi să vă plătim ceea ce ne-ați da... Zborul devenise plictisitor pentru toți. Într-o zi, Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plătim ceea ce ne-ați da... Zborul devenise plictisitor pentru toți. Într-o zi, Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se abată, dar de la acestea nu. - Ca și de la moarte, zise Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de bucurie. Dar întrebarea și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți așteptau liniștiți și tăcuți, cu globurile lunguiețe pe cap, puse pentru coborâre. Cârmaciul și Hor urmăreau încordați semnele luminoase ale căderii luntrei, cu toate că socotelile erau așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma și aducîndu-și un smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă lasă nici judecata, nici inima să nu vă fiu de folos. - Asta-i altceva: hotărârea vine de la tine! Și Hor îl privi zâmbind. - Mă iei și pe mine, Auta? strigă Nefert. În loc de răspuns Auta îi cuprinse umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem în vreun oraș din țara aceea cu pământ negru, ție, Auta, ți-ar trebui altă îmbrăcăminte. - Alta n-am, cârmaciule, știi bine... zise Auta întristat. Și de unde s-o iau? În orice oraș aș putea să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zise Auta întristat. Și de unde s-o iau? În orice oraș aș putea să-mi cumpăr, dar cu ce? M-aș duce să muncesc la cineva... - Ca să te facă iarăși rob! Asta nu. Să ne gândim la alt mijloc, spuse cârmaciul. Nefert îl privi pe Auta, apoi se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se privi pe sine, își cercetă îngîndurată mâinile și deodată se înveseli: - Avem, Auta, avem ce schimba în piață. Uite: am două brățări și toate inelele astea! Auta o privi mâhnit și clătină din cap. Fără să-i mai asculte, cârmaciul se depărtă, vorbi o vreme cu Hor. Apoi intră în marea luntre a cărei înfățișare de turn argintat stăpânea podișul. Nefert îi urmări din ochi, iar când se întoarse să-i mai spună ceva lui Auta, nu-l mai văzu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Auta, nu-l mai văzu lângă ea. Își roti repede privirea înjur și îl zări tocmai când el, cu capul plecat de mâhnire, intra în pădurea de cedri de la marginea podișului. Fata alergă după el. După vreun ceas, când cârmaciul veni să-i caute acolo unde stătuseră toți trei de vorbă, o văzu numai pe Nefert care se întorcea plângând din pădure. - De ce plîngi? Unde-i Auta? o întrebă foarte mirat. - Nu știu... răspunse ea printre lacrimi. A intrat în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o văzu numai pe Nefert care se întorcea plângând din pădure. - De ce plîngi? Unde-i Auta? o întrebă foarte mirat. - Nu știu... răspunse ea printre lacrimi. A intrat în pădure, nu l-am găsit. Avea la el un cuțit lung... Cârmaciul nu înțelegea. Îl chemă pe Hor care o întrebă de ce se teme și pentru ce plânge. - Avea la el un cuțit lung! zise fata din nou. Era foarte mâhnit... Dacă s-a dus să-și ia viața?! - Cum să-și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]