460 matches
-
templului era acoperită de șirul cailor care nechezau și al oamenilor ce-i felicitau pe noii sosiți pentru că ajunseseră cu bine. Hideyoshi era printre ei. Străbătuse călare scurta distanță din sat, dar, în fața porții, templului descălecă. Dându-i unui servitor căpăstrul calului, privi spre un grup de copii care stăteau în capătul șirului de oameni, la dreapta lui. — Trebuie că în munți sunt multe locuri de joacă, spuse el. Apoi, bătu prietenește pe umăr băieții și fetițele din apropiere. Toți erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri și, poate datorită repeziciunii cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi călărea în direcția lor. Când omul apăru, în sfârșit, putură vedea că nu era un războinic în armură și un tânăr neobișnuit, îmbrăcat într-o haină de mătase subțire imprimată și un kimono de culoarea glicinei. Până și căpăstrul calului era împodobit cu ornamente. — Numele meu este Iki Hanshichiro, se prezentă tânărul, și sunt pajul Seniorului Hidekatsu. Am venit pentru a-i oferi Seniorului Kastuie serviciile mele de călăuză. Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un scurt răstimp, păru să domnească o oarecare confuzie, dar apoi ofițerul aduse el însuși un cal și-i dădu preotului căpăstrul. Muntele Yukiichi era locul taberei lui Sakuma Genba și a fratelui său mai mic, Yasumasa. Omul îmbrăcat în preot era Mizuno Shinroku, un vasal al lui Yasumasa. I se încredințase un mesaj secret, iar acum îngenunchea în fața stăpânului său, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neted, ci doar pe o cărare montană cu foarte multe locuri periculoase. Atacul începu odată cu pornirea companiilor una după alta, dar nu puteau avansa atât de repede pe cât ar fi dorit. Pe drum, oamenii descălecau și-și duceau caii de căpăstru, prin bălți sau de-a lungul unor râpi unde nu era nici un fel de drum. După miezul nopții, luna se înălță în mijlocul cerului, ajutând soldații lui Sakuma să se orienteze pe calea retragerii. Lumina ei, însă, era o binecuvântare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coastele calului, alungându-și expresia îndurerată de pe chip cu un muget tunător: — Ce tot îndrugi, Shosuke? O dată moare omul, iar mie mi-a venit vremea să mor! Mișcă de-aici! Shosuke se feri din fața calului cabrat, dar îl apucă de căpăstru. Atunci, lăsați-mă să vă însoțesc. Împotriva voinței lui Katsuie, Menju lăsă câmpul de luptă în urmă, grăbindu-se spre Yanagase. Atât omul care părea stindardul comandantului, cât și vasalii lui Katsuie îi înconjurară calul și porniră în grabă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie era singur. — Îți sunt nespus de îndatorat. Cu aceste curtenitoare cuvinte adresate lui Toshinaga, Katsuie descălecă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Spiritele combative din ambele părți, însă, ar fi putut exploda într-o clipă. — Să ia cineva stindardul de comandant și să înainteze la douăzeci de metri în fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru în castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate, din șa. Neluând în seamă expresiile șocate ale generalilor, își mână imediat calul înainte, în buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr de douăzeci și șase de ani căzu la pământ, încă ținând căpăstrul. Hyakudan, calul preferat al lui Nagayoshi, se ridică în două picioare, nechezând îndurerat. Un strigăt ca un suspin năprasnic se înălță din piepturile oamenilor săi, în timp ce se repezeau, în mare grabă, spre el. Luându-i trupul pe umeri, se retraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Întoarceți-vă și luptați! Dar grupul oamenilor cu glugi negre din jurul lui nu se oprea din fugă, în debandada generală. Dimpotrivă, numai un paj teribil de tânăr, având doar vreo cincisprezece-șaisprezece ani, se mai apropie de el, șovăitor. Aducând de căpăstru un cal rătăcit, i-l oferi stăpânului său. În bătălia de la poalele colinei, calul lui Shonyu fusese împușcat, trântindu-și călărețul la pământ. Inamicii îl înconjuraseră, dar Shonyu și croise drumul cu disperare și reușise să urce spre culme. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâna măgarii nu se vedea nici acum, și atunci am ieșit din șanț, și am rămas acolo, la marginea lui, și am așteptat, și simțeam că-mi tremură picioarele, și-mi tremurau și mâinile, și atunci bărbatul a tras de căpăstru, și măgarii s-au oprit, și bărbatul a sărit de pe capră, îi vedeam doar spatele, dar felul în care se mișca aducea cu-al tatei, la fel și ținuta capului, și în timpul ăsta mă priveau cu toții, și muncitorii, și ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
doamnele puse în libertate erau: Rogero, Bradamanta, Roland, Gradasso, Florismart și mulți alții. La sunetul cornului ei fugiseră abandonând lupta. Fugeau toți ca unul, oameni și cai, cu excepția lui Rabican pe care Astolfo reușise să-l prindă la timp de căpăstru. Îndată ce sunetul cornului se stinse, Rogero a recunoscut-o pe Brdamanta, pe care o întâlnise zilnic în timpul captivității lor, dar fusese împiedicat de farmecele vrăjitorului să-și dea seama cu cine avea 58 deaface. Nu există cuvinte în stare să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
marea lui bucurie. Cunoștea puterile animalului căci îl văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a porni la drum, el s-a gândit că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
doamnele puse în libertate erau: Rogero, Bradamanta, Roland, Gradasso, Florismart și mulți alții. La sunetul cornului ei fugiseră abandonând lupta. Fugeau toți ca unul, oameni și cai, cu excepția lui Rabican pe care Astolfo reușise să-l prindă la timp de căpăstru. Îndată ce sunetul cornului se stinse, Rogero a recunoscut-o pe Brdamanta, pe care o întâlnise zilnic în timpul captivității lor, dar fusese împiedicat de farmecele vrăjitorului să-și dea seama cu cine avea 58 deaface. Nu există cuvinte în stare să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
marea lui bucurie. Cunoștea puterile animalului căci îl văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
văzuse pe Rogero călărindu-l și era dornic să zboare cu el prin lume. O auzise pe Longestilia învățându-l pe Rogero cum să conducă armăsarul și o văzuse potrivindu-i un căpăstru. El a reușit să aleagă dintre toate căpestrele pe care le-a găsit în grajd pe cel al hipogrifului și punându-i șaua lui Rabican, se părea că nimic nu-l mai împiedică să plece imediat. Dar mai înainte de a porni la drum, el s-a gândit că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland, se silea din răsputeri să-l răstoarne pe paladin din șa și în aceste sforțări lăsase din mână frâul calului. Roland, mai calm, a văzut aceasta. Cu o mână el para loviturile lui Mandricardo, iar cu cealaltă a săltat căpăstrul peste urechile calului acestuia. Între timp sarazinul trăgea de Roland din răsputeri , dar coapsele paladinului țineau șaua ca un clește. În cele din urmă, opintirile sarazinului au rupt chingile calului lui Roland; șaua a alunecat. Cavalerul, drept în scări,a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland; șaua a alunecat. Cavalerul, drept în scări,a alunecat cu ea și a ajuns la pământ aproape fără să-și dea sama de cădere. Zgomotul armurii sale la atingerea pământului a speriat calul lui Mandricardo care acum rămăsese fără căpăstru. Animalul o rupse la fugă fără a mai ține seama la copaci, la stânci sau gropi. Înfricoșat el gonea cu o iuțeală amețitoare, iar stăpânul său, în culmea furiei, striga și-l lovea cu pumnii, nefăcând cu aceasta decât să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el și nu i-au găsit fundul așternut cu puf sau cu trandafiri. S-au lovit rău, dar au avut norocul să scape cu oasele întregi. Mandricardo, de cum s-a ridicat în picioare, a apucat animalul cu furie, dar neavând căpăstru, nu-l putea ține. S-a uitat în jurul său nădăjduind să afle ceva care să înlocuiască frâul. Și tocmai atunci întâmplarea, care părea să-l ajute în sfârșit, i-a scos în cale un țăran cu un căpăstru în mână
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dar neavând căpăstru, nu-l putea ține. S-a uitat în jurul său nădăjduind să afle ceva care să înlocuiască frâul. Și tocmai atunci întâmplarea, care părea să-l ajute în sfârșit, i-a scos în cale un țăran cu un căpăstru în mână,care pornise în căutarea calului său rătăcit. Roland, după ce repară la iuțeală chingile șeii calului său, a încălecat și a așteptat o oră întreagă întoarcetea sarazinului. Iar cum acesta nu se mai arăta, a hotărât să pornească în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
darul divinației și cu cunoștințe de herbologie și homeopatie. Torsul de cal îi lipsea cu desăvârșire, doar că avea coadă, păr stufos pe piept și călcâiele despărțite în copite. Apleca din cap ritmic în timp ce vorbea, ca și cum ar fi scuturat un căpăstru. Povestea mereu același lucru, de fiecare dată manifestând o vădită indignare pentru un văr de-al său ce le-a făcut neamul de râs. Se pare că ar fi violat o nimfă ce se scălda într-un râu de munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
coborî greoi de pe cal, ținând întruna capătul frânghiei. Îi zâmbi învățătorului pe sub mustățile zbârlite. Ochii lui mici și negri, înfundați sub fruntea arsă de soare, și zbârciturile din jurul gurii îi dădeau o înfățișare atentă și sârguincioasă. Daru duse calul de căpăstru în magazie și se întoarse la cei doi oameni care-l așteptau acum în școală. Îi pofti în camera lui. - O să fac focul în clasă, spuse el. Acolo ne vom simți mai în largul nostru. Când se întoarse în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fiule, spuse el. Ușa se trânti în urma lui. Balducci se ivi în dreptul ferestrei, apoi dispăru. Zăpada îi înăbușea pașii. Calul se mișcă dincolo de zid, găinile cotcodăciră speriate. O clipă mai târziu, Balducci trecu din nou prin fața ferestrei, ducând calul de căpăstru. Înainta spre potecă, fără să se mai uite îndărăt și se făcu nevăzut, urmat de cal. Un bolovan se auzi rostogolindu-se domol. Daru se întoarse către prizonier. Acesta nu se clintise din locul lui dar îi urmărea fiecare mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
i se scufunda inima, fiindcă nu avea nicio siguranță în privința ei sau a lor. El era trăpașul care o purta, precum Zet, cumințit sub șa, ori ea era iapa năbădăioasă, așa cum voia să o creadă Godun, iar el îi pusese căpăstrul? Erau zile când viața i se părea limpede și ușoară. Nu era cu femei în acele clipe. Alteori însă, panica locuia în el ca o vietate speriată, ca o inimă nouă, care îi bătea în stomac sau în partea dreaptă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]