1,241 matches
-
PICTEAZĂ ! Autor: Leonid Iacob Publicat în: Ediția nr. 352 din 18 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului pictează ! Ia paleta și pune culoare pe albul zăpezilor venite din munți, și apoi, pecetluiește cu-a ta răsuflare brazii tăcuți, și de viață cărunți, Uite-acum ia albastrul și pune-le cer cu lumină-n priviri, dar, mai presus, mai presus de toate, pune, iubito, roșul aprins de iubiri. peste-ntinderile-atât de curate. Apoi, pictează-mi și sufletul din culoarea ce-o are chiar
PICTEAZĂ ! de LEONID IACOB în ediţia nr. 352 din 18 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358892_a_360221]
-
primăveri calde, Să-nfrunzesc în haină nouă, Inelele mele aș vrea să se scalde Prin ploi de vis și prin rouă. Îmi număr anii, nu îi ascund, Mi-e greu piciorul, mă doare o mână, Argint a trecut prin părul cărunt Și rădăcina îmi e bătrână. M-am ascuns adesea-n cuvânt Mi-au plăcut nopțile cu lună, Am plutit fericit pe aripi de vânt, Am avut iubirea cunună. Aș vrea viață să te desmierd C-un mănunchi de mărgăritare, Ce
INELE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1132 din 05 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360310_a_361639]
-
-n zbor/ Ca să mă stâmpăr de dor. [...]” (De la Rebrișoara în jos), „Someș pă marjinea ta/Am învățat a îmbla./ Și-aișea dă bună samă/ Prima dată am zâs mamă./ Doru mi-i de-ai tăi munți/ Și de-ai mei părinți cărunți,/ Pe care îndat' i-am lăsat/În lume când am plecat,/De-acasă când am plecat.[...]” (Someș pe marginea ta) În alte cântece glasul slujitorului altarului se împletește cu acela al înțelepciunii populare, dând naștere la versuri în care se
FESTIVALUL VAII GURGHIULUI de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1175 din 20 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360255_a_361584]
-
nr. 379 din 14 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Lumini verzui, în ale nopții întuneric rece, Făclii aprinse, ce sting al toamnei frig mărunt Si-ale sufletului răni, privindu-ti ochii-mi trece Iar părul mi se face negru din cărunt. Și inima-mi tresare cu putere Doar la auzul blândei tale voci, Iar de la ultima-ntristare parcă trecut-au ere Și viata-mi nu mai e un joc de "toci". Trecut-au toate din ratiune-n sentimente Deși credeam că
FACLII de ANGHELUŢĂ LUPU în ediţia nr. 379 din 14 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360620_a_361949]
-
bani și cumpărară vin. Radu nu era atât demult încântat de băutura în sine ci de compania acelor prieteni ai săi cu care îi plăcea să converseze. El stătea între ei cu statura sa de înălțime mijlocie, robust, cu părul cărunt ce îi cădea pe ceafă de sub șapcă, ochii lui albaștrii și întreaga sa fizionomie marcată de muncă și duritatea acelei vieți din baltă, era luminată în acele momente de plăcerea pe care el o avea cu anturajul în care se
UN OM SINGURATIC de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359775_a_361104]
-
Și, cu trupul de felină, Pe alei își plimbă pasul. Toamna, răvășită de poeme, Umblă despletită, cu figuri boeme. Păsările nopții, în straie parfumate, Pândesc pe la colțuri, de vers înfometate. Bardul, cu câinii albi și iuți, Alungă strigoii prin munții cărunți. La castel, prinți și Ilene Cosânzene Se prind în joc, cu brâu de sânzâiene. Cu buzele dulci, ca boabele de struguri, Zânele-și ard, în lumini, miresme de ruguri. Ecoul iubirii, ferit de blestem, Se pierde pe vale precum un
FEMEIA SUFLETULUI MEU (2) – VERSURI de GAVRIL MOISA în ediţia nr. 1115 din 19 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359833_a_361162]
-
spumos, Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri. Țin pe puntea navei sparte, pe genunchi însingurarea, Pun absența ta în prora și brăzdez oceanul crunt. Somnoroase mici meduze jalonează lin cărarea, Navighez sub zări arcate și le sorb timpul cărunt. Nici nu e cântec mai trist ca siajul navei mele... Trupul tău în falduri albe plutea-n ceață așteptând, Aveai pe cap tiară sfântă din tremurătoare stele, Și într-un palid chip de înger noi ne-am contopit plângând. E
ALBATROS RĂNIT de STELIAN PLATON în ediţia nr. 415 din 19 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345224_a_346553]
-
spumos, Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri. Țin pe puntea navei sparte, pe genunchi însingurarea, Pun absența ta în prora și brăzdez oceanul crunt. Somnoroase mici meduze jalonează lin cărarea, Navighez sub zări arcate și le sorb timpul cărunt. Nici nu e cântec mai trist ca siajul navei mele... Trupul tău în falduri albe plutea-n ceață așteptând, Aveai pe cap tiară sfântă din tremurătoare stele, Și într-un palid chip de înger noi ne-am contopit plângând. E
ALBATROS RĂNIT de STELIAN PLATON în ediţia nr. 415 din 19 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345223_a_346552]
-
mereu în Reghin, Iar cei de-aici îl simt, îl vor iubi, El însuși, Demiurgul poeziei, Se va întoarce sigur într-o zi. Stau singur contemplând tăcut în noapte... Mi-e dor de el... Luceafăr absolut! În era glacială și căruntă Visez un Eminescu renăscut. foto sursa internet Mugurel Puscas ( Liga Scriitorilor din România ) Referință Bibliografică: PAȘI DE LUCEAFĂR ÎN REGHIN / Mugurel Pușcaș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1839, Anul VI, 13 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mugurel
PAŞI DE LUCEAFĂR ÎN REGHIN de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340352_a_341681]
-
tuturor! Dar un asemenea răspuns nu poate să ne mulțumească deplin, căci izvorul bucuriei noastre, o știm cu toții, răzbate din adîncimi mai mari. În această zi reînvie amintirea copilăriei noastre proprii, amintirea acelor timpuri binecuvîntate cînd noi, cei cu părul cărunt și cu inima mișcată, ne uitam la viață cu aceiași ochi mari și încrezători cu care se uită acum copiii noștri; și, cu inima caldă și dornică de iubire, întindeam mîna după darurile pe care ni le oferea viața, prin
BUCURIA CRĂCIUNULUI () [Corola-blog/BlogPost/339917_a_341246]
-
trăncănească despre cele multe nevoi de pe atunci ale chiaburilor și ale foștilor moșieri. Venea de la Corlate cu un fel de cotigă trasă de doi măgari și îmbrăcat cu un cămeșoi ca al lui Tolstoi, părând, cu barba-i mare și căruntă, un solomonar sub ale cărui puteri se află du- hurile toate ale cerurilor și ale pământurilor. Se zicea că ar fi fost căsătorit legal (în temeiul unei dispense acordate de chiar regele Carol al II-lea) cu două femei, una
Haralambie Grămescu: Pactul cu diavolul (1994) () [Corola-blog/BlogPost/339597_a_340926]
-
de pe-aici Și-a instalat un cort de veșnicie Chiar un descântec de ai ști să zici Nu mai miroase-acum a iasomie... Izvoare nu mai cântă sus în munți Tăcerea le-a adus melancolia Și printre frunze plâng copaci cărunți A adormit în toamne ciocârlia... Privighetoarea și-a pierdut sonorul E liniște de moarte-n dimineți Pe ici , pe colo mai aleargă dorul Prinzându-și lacrima între scaieți... Îmi place să fiu singură în toamne Cu liniștea ce-mi cântă
SINGURĂ ÎN TOAMNA MEA de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 261 din 18 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340829_a_342158]
-
fluiere romanța cu aripi de lumină venită din astral.. La ceasul, când amiaza își toropește glasul sub vămile albastre arzând cu dor sub frunți, te-aștept pe potecioara care-ți cunoaște pasul, să urci, să urci, iubito, în munții mei cărunți. Leonid IACOB Referință Bibliografică: vis de vară / Leonid Iacob : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 586, Anul II, 08 august 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Leonid Iacob : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
VIS DE VARĂ de LEONID IACOB în ediţia nr. 586 din 08 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340864_a_342193]
-
-n suflete...În noi... Cabana mea de foc v-așteaptă caldă, În secol de războaie și erori. Potecile urcând, v-așteaptă pasul, Se-aud tălăngi curgând pe căi de munți, Veniți prieteni, să uitați de lumea Nevoilor și-a timpilor cărunți. Sunt sigur! Nu veți regreta sosirea! Iubirea vă-nconjoară peste tot, Odihna vă așteaptă, primenirea... Apoi o veți lua, din nou, din loc. Pe alte căi, spre alte noi limanuri Eternii călători ai unei vieți... Vă mulțumesc că ați venit
VENIŢI LA CABANA DE FOC de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341014_a_342343]
-
îmi dau seama că sunt atrasă de o femeie de la masa cea mai apropiată, care nu se potrivește nici cu timpul, nici cu locul în care se află. Nu pot să-i apreciez vârsta. Baticul nou îi acoperă părul aproape cărunt, bine întins spre spate, unde probabil este strâns temeinic în agrafe de sârmă. Colțurile acestuia, neatinse încă de apă sau șifonate de repetate purtări, stau țepene, ascunzându-i gâtul până la gulerul rotunjit al bluzei albe, din care se arată de sub
TABLOURI: FEMEIA CU BATIC de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 2194 din 02 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/341035_a_342364]
-
violent de culori și linii contorsionate, care-mi provoacă amețeli. Nu-mi este foame, nu comand nimic de mâncare ca în alte dăți, stau în continuare lângă limonada băută doar pe jumătate, captivă în rezervația dintre două lumi. Recunosc femeia căruntă, îmi este rudă apropiată, îi trăiesc sângele care mă arde pe dinăuntru, sânge care se diluează din ce în ce mai mult în jurul ei, asemenea absențelor îndelungi. Văd prăpastia dintre tablouri, sute de ani despicați de un vis rapid și încă neterminat. Doar o
TABLOURI: FEMEIA CU BATIC de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 2194 din 02 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/341035_a_342364]
-
iar pe vârf de stânci, căci prăvălit-am fost o vreme, mi-adună zilele pierdute, din ele-mi face coliere, îmi spală-n lacrime genunchii, și mă dezleagă de blesteme. E seara mea când se-mpreună zarea cu anii mei cărunți, e seara mea când viața-mi spune că am greșit când am crezut că-ntr-un duel am fost cu ea , cu marea și cu ninșii munți, că am greșit când m-am luptat , și n-am căzut când am
INVERVIU CU DOAMNA CE ÎŞI SFIDEAZĂ VÂRSTA, DOAMNA SILVIA URLIH de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341020_a_342349]
-
Maica rugăciunii. Nu se spală de păcate Decât cel ce-n genunchi cade Și se roagă-n vers duios La măritul său Hristos Precum Mama sa cea bună La fântână i se-nchină. Este-n piatra dintre cruci Taina munților cărunți Și în liniștea fântânii Se adună taina lumii Spre unire-n rugăciune Și spre viață printre îngeri. ILUMINARE În lumina de pe coastă Se răsfrânge cerul lin. Se răsfrânge luna-n valuri Și-n miros de trandafiri. Clipele o iau la
ULUI de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1391 din 22 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341109_a_342438]
-
Acasa > Manuscris > Scriitori > ÎNTÂLNIRE CU SEARA. Autor: Maria Ileana Belean Publicat în: Ediția nr. 253 din 10 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului Seara e căruntă. I-aud chemarea singuratică dincolo de geam. E târziu. Veghez timpul să te găsească, malul mării să nu stingă flacăra domoală. Sunt acolo să nu schimbi locul țărmului, vom culege fructe. Vreau să mă înalț!... Chem cu un strigăt ultimul ceas
ÎNTÂLNIRE CU SEARA. de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341320_a_342649]
-
ZI Este o vilă modernă, cu spații verzi, alei printre flori și arbori, piscină... Doi bărbați deschid porțile duble și mașina pătrunde în curte. Din ea coboară Narcisa și Prințișor. Părinții fetei îi întâmpină. Tatăl, un bărbat voinic cu părul cărunt, își îmbrățișează fiica, apoi aceasta se sărută pe obraz cu mama sa, o femeie înaltă și părul șaten făcut coc. TATĂL:(bucuros) Bine ai venit, fiica mea! MAMA:(emoționată) Abia așteptam să te întorci! Fata arată spre cavalerul care o
REGATUL LUI DRACULA (V) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341993_a_343322]
-
Poetul e un înger tuns chilug,/ noaptea îl știe pe dinafară,/ în sufletul lui e atâta belșug:/ Evanghelie ce nu va să moară...// Poetul e un crocodil sfios,/ ochii săi Moartea înfruntă,/ sub al zării cernit patrafir/ vocea privirii devine căruntă...// Poetul e ce ești și tu, și el:/ Tăcere netăcută-n fața firii,/ prefacă-se lumina-n mărăcini,/ în gândul său apun toți trandafirii...// Poetul e toiagul către zei,/ cu plugul minții, iată, cerul ară,/ din focul prometeic destrupat/ Poetul
APOCALIPSA DUPA THEODOR RAPAN SAU VOCATIA UNIVERSALULUI de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341955_a_343284]
-
viață ca-ntr-un han pustiu Cu pete mari de mucegai Când vin căruțele cu cai Și căruțași după rachiu Și-mi bate burnița măruntă Prin tavanul coșcovit pereții S-au lăsat din zbor pe zid ereții Speriindu-mi liniștea căruntă Mi-a intrat singurătatea-n oase Și au plecat ca să se culce Domnițele ce beau vin dulce Din damigene pântecoase Și plouă cu melancolie Că nici o nuntă nu se face În hanul meu de-un veac încoace Și toată lumea e
HAN PUSTIU de ION UNTARU în ediţia nr. 739 din 08 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342200_a_343529]
-
a profanului: La infinit se naște lumina din miezul cosmic, / auriu, de nufăr / Numai ciocănitoarea vestește rana copacului. Dar nu mai sufăr.[5] Suferința este mana neocolitoare a sufletului gânditor, rezultat al unor experiențe peste care inițiații trec: Pe drum cărunt, cu capătul aproape, / Și chiar dac-am oftat, sau mi-a plâns inima / Prin stinse nopți,[6]el a iubit tăcut, că prin iubire a învins greul scriindu-l pe cenușia pagină celestă a Universului vizibil îndurerat. Prin Univers înțelegând
AMNARUL ŞI AMARUL GÂNDITORULUI PERPETUU de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341879_a_343208]
-
Acasa > Poeme > Constiinta > PARCUL Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 1139 din 12 februarie 2014 Toate Articolele Autorului PARCUL Pe alei cu pietricele astăzi albe, Aduse de undeva din munte, Trec bătrâni cu plete dalbe, De ani trecuți, acum cărunte. Pe bănci vechi, îmbătrânite, Din parcul cu eternii platani, Se așează pe scânduri obosite, De geamantanele pline cu ani. Copiii, viitorul care visează, Se joacă cu multă inocență, Nimeni și nimic nu-i deranjează, Orișice persoană prin prezență. Referință Bibliografică
PARCUL de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1139 din 12 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341981_a_343310]
-
1945, Părintele Teodul își luă toiagul și, trecând muntele Agapiei, mergea spre Sihăstria. Ajungând la o mică poiană numită „Poiana Trapezei", l-a întâlnit pe fericitul episcop Ioan, care-l aștepta. Era mic de statură, cu capul descoperit, cu părul cărunt și era îmbrăcat cu o haină lungă de lână, desculț și încins cu o frânghie de cânepă. Nu avea nici toiag, nici traistă, ci numai o ață de metanii făcută de el. Văzând pe duhovnic, l-a binecuvântat cu amândouă
SFÂNTUL IOAN, EPISCOPUL CEL MINUNAT de ION UNTARU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342507_a_343836]