571 matches
-
Ca și cum ar fi fost subit despachetate din hârtii subțiri și transparente în cari ar fi stat învelite până atunci, aspectul lor devenea inefabil și nou. Păreau menite unei noi utilități superioare și fantastice pe care în zadar m-aș fi căznit s-o găsesc"410 devin ,,niveluri de realitate" în care eul trăiește. Rezultatul obținut în urma acestor subiectivizări și obiectivizări succesive este ceea ce Basarab Nicolescu numește în studiul amintit, o ,,trans-natură" ultima treaptă din modelul transdisciplinar al naturii, propus de savantul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
care însă dimineața îl găsește complet sănătos și gata să iasă în lume din nou. cum ziceam, vinovăția e o problemă de carne. dumnezeule, e deja nouă dimineața și e mîine. pe o cărare îngustă, prin zăpada căzută aseară, mă căznesc să ajung la șosea. vă dați seama? dacă nu s-ar fi așternut zăpada asta, cărarea n-ar mai fi existat. dar pînă la urmă ia să nu mă mai mir eu prostește: istoria e poezia învingătorilor, iar poezia istoria
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/8860_a_10185]
-
pictorul nu este partizanul transcrierii naturii în tablou, ci filtrării ei printr-o "état d'âme". Theodor Enescu face un portret al artistului la tinerețe prezentându-l ca funciar antiteoretic, urmându-și propriile instincte: "eu fac ce simt și mă căznesc să înțeleg", "pictura nu se face cu idei, se face cu emoție". Estetica și practica picturală la Luchian întrețin, în opinia criticului, o relație aproape simbiotică, de unde și riscul ca opera sa să fie supusă "unui empirism primejdios". Theodor Enescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
principalul critic de artă al revistei, cu articole pertinente, cu un gust artistic rafinat și bine informat cultural, criticul de artă destul de scolastic și nesărat, C. Demetrescu-Iași, prezent cu un singur articol în numărul 2 al revistei, unde încearcă oarecum căznit o abordare gheristă, sociologizantă a artei pe calapodul dicotomiei dintre natura obiectivă a factorilor de mediu și natura subiectivă a vieții sufletești cu reflexe din teoria păturilor superpuse, poeți cu fulgurații simboliste, mai degrabă prizonierii unei maniere, având ca numitor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reflecteze: Nu mă interesează eroina, este un caz patologic”[...]” (p. 216). Uneori, conștiința de scriitor a naratorului iese la suprafață într-un mod cât se poate de spontan, ca efect al aceleiași lucidități angoasante: „De ce scriu această carte? De ce mă căznesc să refac atmosfera? Din manie de autor, care profită de experiențele lui intime ca să le dea în vileag și să aștepte laude? Din nostalgie după vremuri care se duc? Dar mai ales e un țipăt către oameni ca să mă consoleze
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Simion la ediția Slavici din Colecția Opere fundamentale publicată în 2001 la Editura Universul Enciclopedic. Redăm un fragment elocvent, credem, în acest sens: ,, Impresia pe care o ai, când îl citești narațiunile sufocate de atâtea determinări, este că el se căznește... Scrisa nu-i iese ușor, își compune în chinuri ca și Creangă fraza, cu deosebirea că la Creangă fraza iese bine, rotunjită, aproape savantă prin numărul mare de propoziții subiective și atributive strânse ca boabele de strugure într-un ciorchine
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
unui dorobanț și pasul neîntrerupt al celuilalt. Prin ferestre pătrundea vântul. S-a schimbat vremea, mai gândi vodă și adormi. Iar dimineața când se trezi cu mult înainte de a se lumina avu senzația că toată noaptea în vis s-a căznit să-i explice marelui său prieten mitropolitul că nici un scop nu va putea scuza mijloacele folosite de diplomația iezuită franceză care asmute continuu pe turci împotriva domnitorilor țărilor române. Nu avea în gură amărăciunea aceea îngrozitoare cu care se scula
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rugă de un dorobanț din gardă să-l ducă la prinț, dar i se comunică sec: — Beizadea Ștefan este la vodă. — Moare Smardalac, e musai să-i spun... — Smardalac? — Smardalac, armăsarul arăbesc, ce faci pe prostul? Doi ani m-am căznit cu el să-l fac buiestraș. Turculeț puțea atât de tare a sudoare de cal încât dorobanțul îl crezu. Fără să-și dea seama ce face, intră în spătăria mare în care se ținea divanul, dădu onorul la voievod și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
știa neica Mihai ce o să-i propună vizirul și de unde? De ce nu i-a spus până acum? Ce cursă mai este și asta? Trecea grăbit prin încăperi pe unde nici un muritor până la el nu trecuse cu fruntea sus. Pășea înainte, căznindu-și gândul cu întrebări fără număr, rugându-se mereu la Domnul Hristos să-i dea putere să pună capăt furiei care-l cuprinsese. „Doamne, ajută-mă, nu mă aduce în stare să-i blestem!” repeta mecanic o parte din mintea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mormăind și se sperie la gândul că l-ar putea trezi pe vodă, ca să continue în gând: da, asta este, eu sunt altfel decât ceilalți, nu gândesc cu mintea ci cu ochii, ei sunt poarta sufletului meu. Cât m-am căznit să-mi aduc aminte cântările care străbăteau văzduhul muntelui acolo în Sinai și nu am reușit niciodată să mi le amintesc, doar culorile cerului și ale tufișurilor de spini stăruie în mintea mea înlănțuite ca notele într-o melodie. Cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adormit, pentru că era noapte. Mai întâi luă mânăstirile, apoi toate ctitoriile la rând. Dar clopotnița Mitropoliei, când? Și asta am înălțat-o tot eu. La Sfântul Ion grecesc, mare minune: așa cum este noapte, ieromonahul stă la ușa bisericii și se căznește să-i descuie ușa. „Nu pot să deschid, măria ta, du te la Sfântul Gheorghe.” „Nu, nu, mă duc la Hurezi.” „Ce să caute Hurezii în târg la București, măria ta?” Și așa mereu, la nesfârșit, de la ctitorie la ctitorie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tare. Cred, Doamne! Își cerură iertare între ei când se întâlniră în curtea interioară a închisorii de la Bostangi bașa. Nu erau legați, așa că se îmbrățișară. Fiecare încerca să-i cruțe pe ceilalți și se trudea să pară nepăsător. Mateiaș se căznea să pară chiar viteaz. Nu-l mai văzuse pe taica de când stătuseră cele patru zile în amăgitoarea libertate de la Vlah serai, gândea el, și azi era ziua lui taica, atunci fusese în iunie și azi este cincisprezece august, Sfânta Maria
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar să recunoască glasul care-i mormăia în urechi: " E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni pe Ilo-na, care stătea la picioarele patului și care, văzîndu-i mișcarea, strigă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
geloși pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele și fericite cu toate că durerea lor permanentă se transformase în a doua natură însă, nu plângeau! Acum aproape ajunseseră la sala de mese, unii dintre ei mai ''sprinteni'' se căzneau să treacă pragul cantinei în timp ce alții erau încă departe. Fetele erau grăbite și preocupate cum să-i așeze la mese, i-au sărutat în viteză și au dispărut, totuși, ea, i-a reamintit și rugat în timp ce-l mângâia ușor pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era liniște și seninătate. Se simțea odihnit. Dormise în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își ridică puțin capul de la pământ și se uită în dreapta, în stânga, înainte. Nu văzu nimic, decât lanul de grâu, decât cerul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sclavul nu-l putu rosti. Străinul mai rosti un cuvânt. Auta se gândi că ar fi spus vorbele străine mai ușor din flaut de argint decât din gură. Rămase mut. Străinul mai rosti de câteva ori aceleași două cuvinte, până când, căznindu-se, le putu spune și Auta. După aceea arătă cu mâna sa subțire turnul și numaidecât mută cu greutate mâna spre cer și o coborî iarăși spre turn, apoi arătă spre sine. Sclavul rămase mai multe clipe nedumerit, apoi bănuiala
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și, chiar dacă nu le înțelegea pe toate, căpătase încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea să le priceapă, dîndu-și seama de uriașa depărtare între mintea lui și mintea acestor oaspeți cerești. într-o zi, Auta fu întrebat de ei dacă nu vrea să-i însoțească într-o călătorie prin Atlantida. - Vrem să facem o călătorie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Hor, nu mai avea cum. Văzând ce se petrecea, Mai-Baka înțelese numaidecât că cei patru inși erau vânători de robi, și se prefăcu neputincios căzând cu fața la pământ și cu mâinile sub el. Doi îl legau pe Auta, alți doi se căzneau să-i tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se întoarse fulgerător în genunchi și își împlîntă cuțitul în pântecele unuia din ei. Vânătorul de robi căzu cu sângele gâlgâind din mațe. O clipă ceilalți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Puternici. Acum se uita lung la Min, pe care nu-l mai văzuse. Întrebă sfios: - Dar tu cine ești? Veselul cârmaci al luntrelor străine apucase să învețe câteva cuvinte din limba lui Abraam și, ca să-i facă bătrânului plăcere, se căzni să înceapă a-i spune ceva, rostind greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise el și se poticni. Voia să spună: eu sunt cel care e cârmaciul luntrei noastre; însă nu izbuti să zică decît: eu sunt cel ce este
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și dacă greșești, pripindu-te? - Îți corectezi greșeala și înveți din ea. Dar ai folosit un termen fals: nu sunt pripit, cel mult avîntat! Știu bine că nu trebuie să ne mulțumim niciodată cu ce cunoaștem. Unii oameni s-au căznit milenii să se creadă buricul lumii și să fie mulțumiți de cât aflaseră întîmplător, adică mai nimic. Alții s-au scuturat de beleaua asta și s-au căznit întruna să afle mai mult. Asta e lupta milenară despre cunoaștere și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
trebuie să ne mulțumim niciodată cu ce cunoaștem. Unii oameni s-au căznit milenii să se creadă buricul lumii și să fie mulțumiți de cât aflaseră întîmplător, adică mai nimic. Alții s-au scuturat de beleaua asta și s-au căznit întruna să afle mai mult. Asta e lupta milenară despre cunoaștere și ignoranță, dintre spiritul progresului și spiritul retrograd. La început lumea era un sat și stelele felinare. Insecta fragilă pictată cu două din cele șapte culori vizibile ale lumii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
inchiziție, a socotit că o carte indescifrabilă este o carte comestibilă. Căci când i-a zis îngerul, dîndu-i cartea, "Ia-o și mănînc-o", Ioan mărturisește senin: Atunci am luat cartea din mâna îngerului și am mîncat-o ". Mulți s-au tot căznit să șteargă urmele vechilor civilizații. Ani în șir s-au străduit și musulmanii, în numele Coranului, să desfigureze fața marelui Sfinx. Ei s-au gândit că Allah le va și pune de-o parte câte o hurie și un munte de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
infinitele subdiviziuni ale lui Zenon. (Era o exagerare, însă mulți învățați au crezut-o; unii au optat chiar și pentru povestea creației, ca o dovadă în plus a existenței lui Dumnezeu. Filozofii și teologii medievali au fost condamnați să se căznească sute de ani pentru a lămuri problema.) Viziunea aristotelică asupra fizicii era pe cât de greșită, pe atât de influentă, astfel că timp de mai bine de un mileniu a dominat toate celelalte viziuni rivale, inclusiv pe cele mai realiste. Știința
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
apele unui puhoi pe care vrea să-l treacă într-o zi de furtună (Ahile este el însuși gata să se înece în apele, încrâncenate împotriva lui, ale Scamandrului); niște pui de păsări încă fără aripi, cărora mama lor se căznește, răbdând de foame, să le-aducă tot ce poate s-adune din preajmă (este tot el, Ahile, aducând aheilor prăzi cu greu dobândite); și o fetiță care aleargă după mama ei și i se agață de poale, împiedicând-o din
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
apele unui puhoi pe care vrea să-l treacă într-o zi de furtună (Ahile este el însuși gata să se înece în apele, încrâncenate împotriva lui, ale Scamandrului); niște pui de păsări încă fără aripi, cărora mama lor se căznește, răbdând de foame, să le-aducă tot ce poate s-adune din preajmă (este tot el, Ahile, aducând aheilor prăzi cu greu dobândite); și o fetiță care aleargă după mama ei și i se agață de poale, împiedicând-o din
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]