820 matches
-
IV CARTEA DE LA ROMA Nu mai vedeam nici uscat, nici mare, nici soare, nici capătul călătoriei. Limba îmi era sălcie, capul, doar greață, cețuri și dureri. Cala unde fusesem zvârlit mirosea a șobolan mort, a scânduri putrede, a trupuri de captivi care o umpluseră înaintea mea. Așadar, eram rob, fiule, iar sângele meu se simțea rușinat. Eu, ai cărui strămoși pășiseră în chip de cuceritori pe pământul Europei, urma să fiu vândut vreunui prinț, vreunui negustor bogat din Palermo sau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mod tragic sau grotesc. Pentru a sugera acest univers dominat de absurd, fatalitate, angoasă, vină, eșec și moarte, Kafka apelează la alegorie și simbol, al căror rol este de a accentua viziunea halucinantă a unei lumi în care eroii sunt captivii unui cerc închis din care nu se poate ieși altfel decât prin moarte. În Metamorfoza, deși cu aparență (carapace) de insectă, Gregor este adevărata ființă umană a romanului, în timp ce familia sa este compusă din insecte deghizate în oameni. De altfel
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
cărui nume de familie este mai nou decât cel de botez. Lui Grințu Îi venea tot mai greu să Înțeleagă toată această batere a câmpilor și cerea noi explicații fără să știe că astfel avea să devină și el un captiv fascinat al ipotezei neștiințifice a soldatului Zare. — Apropo, zise la un moment dat Grințu, știi că și pe colonel Îl cheamă Anton? Apoi se văzuse pe cer și ultima rachetă roșie din acea zi și plecară amândoi să-și regăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
decorul se schimbase. Grădina a dispărut iar vrăjitoarea atât de mândră mai înainte, îi cerea acum îndurare asigurându-l că multe vieți depindeau de cruțarea ei. Roland i-a făgăduit că-i lasă viața, dacă se face chezașă pentru eliberarea captivilor săi. Dar aceasta nu era ușor. Pentru că prizonierii nu se aflau la ea, ci sub paza unei vrăjitoare cu mult mai puternică, Morgana, Doamna Lacului și numai la gândul că trebuia să se reidice împotriva ei, Faleria, păli de frică
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
adăugat, apoi, că o zadarnică încercare mai făcuseră pentru el doi cavaleri, pe care întâmplarea îi adusese prin părțile acelea. Aceștia erau Gradasso, regele Sericaniei și Rogero , maurul. Dar ambii fuseseră amăgiți de șiretlicurile unui vrăjitor și adăugiți la numărul captivilor, pe care acesta îi ținea într-un castel cu neputință de cucerit, ce se ridica în vârful unui munte. La auzul numelui lui Rogero, Brandaamanta a tresărit de o mare bucxurie , care s-a schimbat îndată în mâhnire atunci când a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
apărut la editura Blumenthal București în 2011. Deasemenea este prezent cu poezie în antologiile: FlorilegiuPoezii a revistei literare online ,,Visul”, 55 de poeți contemporai(pagini alese) și Artă sfâșiată de Valentina Becart, Lanțul prieteniei de Tudor Gheorghe Calotescu, Junimea Digitală ,,Captivi în sfera de minuni”, Amprente literare(poezie vol.2, vol. 3 și vol.4 ), Antologia Esențelor Literare,,Vis și Pasiune”, Virtualia antologie de cenaclu coordonată de Alina Manole, antologiile revistei Singur: Poezie, Cuvântul în timp; ,,Vis și Pasiune”,etc. și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
însetații însuflețesc fiecare picătură.” Reverie Adorm tremurând genele pe rama fotografiei prăfuite abandonată-n visele șoptite. Mă așez pe banca din scânduri zăcute, îmi pun condurii amintirilor să pot păși poteca depărtată și aruncată în calea anotimpului pustiu. Și gol, captiv în ramă îmi scap un sâmbure de-amar când pașii mă uită la final. Remarc năuc cum preț de o clipită îmi ațipește și amurgul în timpul ce nu-și află ispită. Tu dor neinventat Citește-mi gândurile toate, înalță-mi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
om, în timp ce al doilea reuși să scape. Nu are importanță dacă e unul dintre soldații de la castel sau un trimis al clanului Mori. Seniorul Hideyoshi trebuie să-l interogheze pe acest om cu mare atenție. Comandantul gărzilor îl trimise pe captiv la Muntele Ishii. — Cine e omul acesta? întrebă Hideyoshi, ieșind pe verandă. Vasalii țineau lămpi de o parte și de alta a lui, pe când Hideyoshi privea spre soldatul inamic, care îngenunchease sub streșinile ude de ploaie. Omul stătea în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
speranțe, până ce lațul nevăzut se strânge brusc și e prea târziu, nu se mai poate face nimic. Ieri boala era încă la vecin sau la vecinul vecinului, azi e deja în tine și e prea târziu. Premisele răului, în fiecare captiv, nu doar în călăi? Vânătorii și victima, focul, un fel de linșaj, da, da, și pretextul nu contează, deloc nu contează, ar fi putut fi oricare altul. Prea simplă explicația, prea simplă... Primăvara să fie de vină? Primăvara, ca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
putea fi considerat el însuși, cu aceste fișe și citate pentru o lucrare de nimeni cerută, nici așteptată, nici dorită. Îl durea capul. Nu, azi nu putea lucra. Primăvara să fie de vină... tulburarea, migrenele... o întâlnire întârziată, pentru care captivii îndelung dresați, iată, nu se dovedesc apți... Tumultul acesta zăpăcitor, un miraj în care nu puteai avea încredere. Domnul Gafton își duse, fără să vrea, mâna la frunte, să-și șteargă sudoarea. Un vârtej, da, da! Se aplecă peste caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
veniseră de mult și se înmulțiseră și ocupaseră, treptat, nu doar năruita cetate, ci sufletele, bolile și spaimele șoricimii. Nu încetau să tot vină, barbarii, să se amestece cu onorabilii cetățeni rozători. Atât rămăsese, atât deveniseră barbarii și barbarizații lor captivi, o enormă masă de șoricei flămânzi și șireți, gata de marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dar Dida Voinov nu-și mai intercepta gândurile. O statuie carbonizată, cuvintele muriseră. Un mic grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
văzut vreun dictator vorbind copiilor? Stânjenit, imbecil. Ca și cum ar vorbi soldaților sau tribunalului ceresc. Fraze serioase, tăiate cu toporul. Un om singur și serios, absolut serios! Libertatea i se pare o glumă. O golănie, o șmecherie îndreptată împotriva lui, bietul captiv. D-aia, frivolitatea... într-o dictatură, frivolitatea nu mai e ce-a fost. Devine provocare, regenerare. Și umor și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune, mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
câteva ori a simțit, parcă, în preajmă, umbra obsesivă a urmăritorilor. Trecut de miezul nopții. Ora coșmarurilor, ora lui Toma... — Oamenii pot orice, vânătorule Toma A. Toma. Poți cita această banalitate în rapoartele pentru Arhiva Suspiciunii. Abia de au timp, captivii, să se înțeleagă pe ei înșiși, pe scurtul traseu care le este îngăduit. Abia de pot evalua proba de desfigurare numită om. Cine mai bine ca voi să le știe slăbiciunile și neputința? Dar Vancea? Ce se poate gândi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
panică: Moartea. Masca nepăsării și a bucuriei, strălucirea vorace, frenezia, intensitatea extremă. Nu era o abstracție. Avea nume, adresă, telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
geanta de pe umăr, dar se răzgândi. Nu o atârnă, intră cu ea în sufragerie. — Superbă zi, scumpă doamnă. O limpezime, o frăgezime, o șovăială! Nu mă mai săturam să întârzii pe străzi, prin stații, nu mă mai săturam. Pe noi,captivii, primăvara ne turbează, ne înnebunește, asta e. Pe masă se aflau deja pregătite tava și cafelele. O surpriză, într-adevăr. De obicei, doamna Venera începea tratațiile abia pe la mijlocul conversației. Tavi se afla deja la picioarele scaunului, Venera arăta excelent, ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și luă, cu o mișcare delicată, coroana din brațeleplebeului. — O zi fragedă, turbată, scumpă doamnă, izbuti să bâiguie netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată, un june superb, o flacără grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-l înjur... Doamna făcu un gest agasat. Un gest de lahamite, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu i-ai fi putut salva de bătrânețe, de sfârșitul inevitabil. În schimb, ai trăit aici Într-o ambianță mai civilizată decât ți-ar fi oferit țara ta, ai ajuns mult mai departe În meserie... I-a fost mai ușor? Captiv Într-o țară străină, Înspăimântat de războiul pentru care era somat să se Întoarcă acasă ca să plece pe front, hotărât să nu răspundă ordinului de mobilizare, bursa retrasă, singur, de dimineața până seara În bibliotecă, Întinzând seara singurul costum, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
om pentru o întreagă familie. Dacă acest om este oaspetele lui, nu poate accepta. Legea noastră nu-i permite. — Legea voastră nu mai există! Malik-el-Haideri se așeză pe o piatră și-și aprinse o țigară, în timp ce coloana de soldați și captivi începu să coboare colina stâncoasă spre șes, unde așteptau mașinile. — Legea voastră, făcută de tuaregi pentru tuaregi și în folosul lor, nu mai are valabilitate în fața legilor naționale. îi suflă fumul în față. — Soțul tău n-a vrut să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Te rog! Alungă acest vis malefic și rânduiește-ne nouă, tuturor, ca să ne deșteptăm la masă, la nea Petre, unde... A-hh... În sfârșit! Cu pumnalele colților necruțători ai Poetului, mușcându-l de ceafă, Fratele aude trâmbița victorioasă a cocoșilor răsăritului, captivi prin curțile dosnice ale oamenilor, din vecinătatea cimitirului. O aude odată. O aude de două ori. EPILOG I ( Fragmente din Jurnalul doctorului Zmeu ) Muncă, muncă și iar muncă. Recunoaștere și recunoștință, ioc! Începând din noaptea de..., când s-a produs
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mine și în ceilalți oameni, să nu regret trecutul; să mă port fin cu ceilalți, fără ură și jignire; să nu vorbesc de rău pe nimeni și să am credință, speranță și iubire. Când ești bolnav ești prins, ca un captiv, în propria suferință și cauți, cu disperare, orice ieșire din captivitate, sperând cu înverșunare și agățându-te de orice te-ar putea elibera și însănătoși. După indicațiile lui Daniel Reid, din cartea „ Tao pentru sănătate sex și longevitate” am respirat
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
strălucire de astru orbește privirea imprudentă a celui îndrăgostit. Aici survine întâlnirea inedită dintre excesul de lumină și cel al întunericului. Cele două se împletesc și își potențează reciproc efectele. Plutind în lipsa de contur și certitudine a beznei învăluitoare, cel captiv rezonanțelor erosului se apropie magnetic de nucleul luminii mult dorite sub magia hipnotică a unei senzuale rătăciri de sine. Deși nu se poate înlocui cu eul său ideatic, el trăiește ca și cum acest schimb existențial s-ar fi petrecut, ca și cum amintirea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de conținut. Survine aici imaginea fragmentară a unei dimensiuni în care eternitatea se prăbușește constant în sine generând crepusculul unei implozii unde ființează doar măreția absolută a spiritului. Cel căruia i se oferă o astfel de priveliște necunoscută omului rămas captiv banalității cotidiene cunoaște impactul cutremurător al trăirilor ce-și depășesc într-un salt amețitor propriile limite. Astfel, în planul transcendenței experiența iubirii sau a înfricoșării este una totală corelată fiind cu absolutul a ceea ce se relevă a fi iubit sau
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ateului. Această analiză poate fi justă dar se dovedește aici insuficientă. În versiunea misticului, răutatea își are fundamentul în oferte malefice ce picură tentant din crepusculul transcendenței înveninând solul însetat al conștiinței umane seduse. Cum se privește pe sine cel captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în oferte malefice ce picură tentant din crepusculul transcendenței înveninând solul însetat al conștiinței umane seduse. Cum se privește pe sine cel captiv acestei voluptăți înnegurate? De ce misticul consideră că acest spirit, pe care îl definește în limbajul său drept captiv demonizării, ratează cunoașterea profundă a propriului sine, eșuează în demersul unei introspecții ce se dorea autentice? Ce rol ocupă aici strălucirea orbitoare a orgoliului de sine și falsa impresie asupra propriilor potențialități și limite? De ce nu vede cel sedus răutății
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]