1,124 matches
-
teatral îi este foarte familiar. Traduce din Cervantes, Charles Perrault, Edgar Poë și Mark Twain. Caută motive în vechii povestitori, în Machiavelli și La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de personaje. Caragiale urmărește relații care să fixeze istoric un mediu și o situație. Lumea și calitatea privirii sunt inseparabile. „Ambițul“ lui Dumitrache, prelegerile lui Leonida, complicitatea din Scrisoarea pierdută aparțin în același timp societății românești de la 1880 și universului caragialian. Mascarea unuia dintre termeni deformează contururile, schimbă culorile. Elementele clasice sunt importante în operă. Un aspect semnificativ este faptul că teatrul e tentat să respecte unitatea de timp. Nu intră în discuție Conul Leonida, farsă într-un act. Dar încurcăturile
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
produs neamul nostru. Ceea ce e un imens folos pentru contemporani ș-o ireparabilă pierdere pentru posteritate, căci o bună parte din comorile acestui suflet, așa de frumos înzestrat, se-mprăștie în spulberul clipelor zgomotoase și deșarte ale vieții.“ (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 388) Caragiale nu poate crede în prostia fără leac a colectivității noastre, ci numai în aceea a unei obraznice și triviale suprastructuri. Prostia, tema favorită a lui Caragiale, îi inspiră o disociație justă: Prostul se
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
este un pedagog indirect, un „satiric“ care dorește îndreptarea relelor și contribuie la adevăratul progres social prin ironia sa incisivă. Rolul ironiei în opera lui Caragiale este dominant. Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în ton: gestul Efimiței, care caută în dulap inamici nevăzuți, felul în care Farfuridi își pierde progresiv cumpătul și începe să aplaude, schimbările de registru ale lui Cațavencu, care trece brusc de la lacrimi la tonul vioi. După cum afirmă Șerban Cioculescu (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003), cel dintâi regizor al teatrului caragialian a fost însuși autorul său. Constantin Nottara, ca director de scenă, îl asistă pe Caragiale. El menționează în memoriile sale cum Caragiale spunea întâi replicile, îi corecta pe actori, iar
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
felul în care Farfuridi își pierde progresiv cumpătul și începe să aplaude, schimbările de registru ale lui Cațavencu, care trece brusc de la lacrimi la tonul vioi. După cum afirmă Șerban Cioculescu (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003), cel dintâi regizor al teatrului caragialian a fost însuși autorul său. Constantin Nottara, ca director de scenă, îl asistă pe Caragiale. El menționează în memoriile sale cum Caragiale spunea întâi replicile, îi corecta pe actori, iar le spunea, iar îi corecta, până se declara mulțumit. Nottara
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Născută spontan, prin imitare și adaptare bruscă, ea este reticentă la spiritul critic. Caragiale nu găsește astfel un public potrivit, care să se recunoască în comediile sale și care să aplaude fără rețineri. 1.7. Individualul și tipicul în dramaturgia caragialiană Scopul operei lui Caragiale, așa cum îl formulează în scrisoarea către Mihail Dragomirescu, este de a reprezenta împrejurările ce nasc din felul particular al atâtor suflete și minți, asemănătoare, în general, cu ale noastre. Individualul și tipicul îl preocupă, așadar, pe
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
peisajul, subordonat, totuși, obiectivului principal: „Pitorescul naturii însuflețite și moarte, precum și lirica, ele în de ele, așa cel puțin socotesc eu, fac obiectul altor arte decât arta povestită; și astfel, eu le cred numai niște ajutoare ale acesteia....“ (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 99) Cu siguranță, peisajul la Caragiale nu este o fuziune intimă între subiect și obiect. Scriitorul vede omul în societate, nu îl vede în natură, vede omul în interdependența sa socială, nu în interdependența sa
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
realitate și ficțiune Este interesant de urmărit modul în care criticul Mircea Tomuș tratează în studiul său (referirea se face la același studiu) raportul dintre reprezentarea realității și a ficțiunii în această comedie în particular și în întreaga operă dramaturgică caragialiană în general. Astfel, după cum însuși criticul afirmă, așezat pe acest piedestal al autorității, Jupân Dumitrache ar trebui să reprezinte un pol de realitate și să emane realism; de altfel, toți companionii lui îl înțeleg și-l acceptă ca atare, așteaptă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
căruia i se dăruiește cu frenezia așteptării de o viață. Dragostea ei pentru Chiriac este un autentic element de dramă în această comedie politică a lui Caragiale. Cine iubește cu adevărat comite cu ușurință imprudențe de tot felul. Șerban Cioculescu (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003) remarcă finețea psihologică a autorului de a o face pe Veta să comită o seamă de imprudențe, care într-o dramă propriu-zisă i-ar fi fost fatale. Zița, sora mai tânără a Vetei, este copilul teribil
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
altceva decât o realitate pe care trebuie să o considerăm ca atare pentru a avea o imagine de ansamblu a comediei, dar și a întregii opere a lui Caragiale. 2.8. Rică Venturiano - cea dintâi figură de gazetar a literaturii caragialiene În opera lui Caragiale, Rică Venturiano este cea dintâi figură vie de gazetar dintr-o galerie de tipuri care va străluci mai puternic prin creația lui Nae Cațavencu; este redus, ca într-o caricatură, la câteva elemente: chintesența poziției și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
care îl etalează ca teoretician politic încă de pe băncile facultății promite mai mult decât și-a imaginat însuși Caragiale. În studiul despre Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, G. Ibrăileanu observă cu finețe puterea de sugestie a onomasticii caragialiene, relația dintre nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la Berlin, când după 20-25 de ani decide să urmărească mai departe, în devenirea lor, personajele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
s-ar părea că nu în van mă cheamă Venturianu... Este un martir al tempului său - spune autorul -, un monument al împregiurărilor politice și sociali în care a trăit, un caracter model, și un român de înalte simțăminte.“ (Cioculescu, Șerban, Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, pag. 175) Prin unirea numelor Rică și Venturiano, observă în continuare Ibrăileanu, Caragiale obține un efect comic. Întradevăr, alăturarea unui diminutiv mahalagesc cu un nume patronimic, cu un iz italienesc sau fanariot, stârnește comicitate prin contrastul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
atenție ridicolul personajului principal, atunci când Jupân Dumitrache găsește cravata lui Chiriac pe patul Vetei. Unii critici din trecut, începând cu anonimul cronicar a cărui idei au fost publicate în „Binelui public“ la 24 ianuarie 1879, au susținut teza caducității tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 185-186) De aceeași părere sunt Pompiliu Eliade și Eugen Lovinescu. Cel dintâi, ca director al Teatrului Național, considerând bietele capodopere ale lui Caragiale cam obosite, îl sfătuiește pe autorul lor să le retragă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
situații și limbaj, marea valoare a creației dramatice sunt calitățile care au conferit acestei piese, până în zilele noastre, dreptul la actualitate. 3. Conu Leonida față cu reacțiunea - „o utopie politică“ 3.1. Gazeta și triunghiul conjugal: elemente obligatorii în dramaturgia caragialiană Conu Leonida față cu reacțiunea urmează șirul cronologic al comediilor lui Caragiale și este publicată în „Convorbirile literare“ din 1 februarie 1880. Subliniem de la început faptul că această comedie a lui Caragiale nu este întru nimic inferioară celor două creații
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
om cinstit“ sau, cum ar fi spus Caragiale, „un om onorabil“. Este dificil de spus întrucât, așa cum observă criticul, nu-i cunoaștem trecutul, nici nu suntem în măsură să știm ce cred despre el concetățenii săi, de ce „considerație“ se bucură. (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 197-198) Referindu-se la conul Leonida, Sică Alexandrescu atrage atenția, în caietul său de regie, asupra faptului că dramaturgul... s-a decis să biciuiască un tip mai răspândit din fauna politică a vremii sale, mai
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
biciuiască un tip mai răspândit din fauna politică a vremii sale, mai actual, rezultat al noilor aspecte pe care le luase viața publică: micul burghez care se desprinde să îmbrace măruntele chiverniseli personale în sforăitoare și găunoase slogane pseudodemocratice, pseudopro-gresiste (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p.199) De altă părere este același Șerban Cioculescu, care din afirmația lui Sică Alexandrescu desprinde ideea de „fustigație satirică“, considerând că, dimpotrivă, în piesa sa, Caragiale adoptă o metodă care presupune prezentarea pură
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fără ca el, autorul, să pară a lua nici un fel de atitudine în fața modelului. Personajul se caracterizează prin dialog și în acțiune... Deznodământul, departe de a-l umili, îl confirmă în poziția de observator competent peste întregul câmp al vieții politic. (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.199-200) Mircea Tomuș (Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 41) consideră că dramaturgul creează aici o adevărată utopie politică, girată de recunoașterea unui erou al contemporaneității ca Garibaldi care, la rândul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
căsătorie, ca o bună soție „ideală“ „să consune“ cu tovarășul ei de viață, să-l respecte, să-l admire, să se lase condusă sau chiar să-și rezerve conducerea afectivă în gospodărie, lăsând soțului impresia confortabilă că el este capul.“ (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.198) Mai mult, Efimița este cea de-a doua soție a lui Leonida, și, ca și cea dintâi, este o soție docilă, o femeie care știe să se pună în umbra soțului. În timpul discursului politic
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
trece vreme cu vorba -, în timp ce Efimița dorește să mai întârzie sub fascinația iluziei - Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. 3.4. Gazeta - cheia dramei Așa cum am mai afirmat, în teatrul caragialian ziarul ocupă locul cel mai înalt. În Conu Leonida față cu reacțiunea, gazeta deține cheia dramei: ea o deschide și tot ea o închide. Lectura gazetei îi dă pensionarului orgoliu savant: −Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
aceeași siguranță: Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... Astfel de fraze care circulă deja în afara pieselor și care au intrat în limbajul comun demonstrează că Leonida rămâne un suveran în universul teatrului comic caragialian. 4. O scrisoare pierdută - „teatrul lumii politice pe scena teatrului“ 4.1. Panorama piesei În piesele O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea, Caragiale se oprește asupra unor personaje din burghezia periferică, aflată oarecum în afara arenei politice, dar
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
voturile posibile și unde cetățeanul fără drept de vot - dacă votează, merge la pușcărie, onorabilul - are drept să voteze cu guvernul: Altă vorbă... Să voteze cu noi e ușor: are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare. 4.6. Comicul microcosmului caragialian Latura socială a comicului apare în O scrisoare pierdută mai mult decât în orice altă piesă a lui Caragiale. Personajele sunt înfățișate sub multe aspecte individuale, precum nume proprii, ticuri verbale, stâlciri de cuvinte, costum, gestică. Structura lor grotească are
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ei instrumente expresive ale comicului de limbaj. Dar efectele cele mai puternice sunt obținute în timpul ședinței pentru alegerea candidatului; aici Farfuridi și Cațavencu schimbă replici care reprezintă mostre de exprimare incoerentă și semidoctă a unor demagogi. Referindu-se la comicul caragialian, Ion Șerdeanu afirmă: „Comicul lui Caragiale - a acestui om care a râs printre lacrimi - molipsește pe toți spectatorii care se conving că se găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol.“ (Critica teatrală străină despre O
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]