837 matches
-
ambiționă ea. Trebuie? Întrebă el și-și tamponă buzele cu șervetul și ceva din tonul lui spunea că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Fana se înroși și se sprijini de speteaza înaltă. I se părea că Dimitrie și Carmina se comportau nefiresc. Privirea ei oscila de la unul la altul. Pândea un semn, o ocheadă, ceva. N-am știut că vii la masă, spuse Fana către Dimitrie, aș fi întârziat deschiderea sticlei de șampanie. Mi-a spus cineva că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui Ovidiu, de aceea am venit, altfel aș fi mâncat la fermă. Dar nu-i păcat dacă mai deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deschidem o sticlă. Chiar așa, se însufleți ea și plecă să aducă paharele. În timp ce se ciocneau paharele, Fana îi inspectă curioasă pe Carmina, pe Dimitrie, cu respirația tăiată, fără să-și mai poată controla vorbele, urările de fericire adresate logodnicilor. Carmina înțelese că prietena ei era geloasă. Nu înțelegea ce anume o îndreptățea să procedeze astfel, să stea contractată, gata de atac, ca și cum era vorba de-o înfruntare pe viață și pe moarte. Își aminti de după amiezile lor liniștite, când ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Își aminti de după amiezile lor liniștite, când ieșea împreună cu Fana în oraș, de sentimentul ei confortabil, când se simțea ținta privirilor, mica victorie feminină de a se ști mai atractivă decât cealaltă. Suntem niște hiene, orice s-ar spune, gândi Carmina. Nu același lucru se întâmpla când erau împreună într-o mică mulțime de oameni. Fana câștiga atunci cu sporovăiala ei cântată, spumoasă, de îndată ce deschidea gura se făcea în jurul ei cerc, știa să-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spumoasă, de îndată ce deschidea gura se făcea în jurul ei cerc, știa să-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele mai banale evenimente ale zilei, câștiga prin locvacitatea ei debordantă, atât de plăcută la suprafață și atât de puțin profundă! Atunci Carmina era cea care se simțea marginalizată în timp ce prietena ei triumfa. Carmina se mulțumea să asculte, să zâmbească, ori dacă se aflau undeva într-o încăpere se retrăgea să contemple un tablou sau să răsfoiască o carte. Când erau într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și dozeze umorul, să scoată caraghioslâcul din cele mai banale evenimente ale zilei, câștiga prin locvacitatea ei debordantă, atât de plăcută la suprafață și atât de puțin profundă! Atunci Carmina era cea care se simțea marginalizată în timp ce prietena ei triumfa. Carmina se mulțumea să asculte, să zâmbească, ori dacă se aflau undeva într-o încăpere se retrăgea să contemple un tablou sau să răsfoiască o carte. Când erau într-o societate, frazele bogate, frumos înșiruite ale Fanei nu reușeau s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu reușeau s-o prindă, să-i capteze atenția. Când erau numai ele două, Fana se pricepea de minune să instaureze rapid acea magie verbală, atât de perfidă și imposibil de înlăturat, găunoasă, lipsită de conținut, dar de acest lucru Carmina era conștientă abia după plecarea prietenei, când timpul pierdut o revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul, ne vom obișnui să ne vedem ca două pupeze bătrâne, să cârâim pe unul sau pe altul și să nu ne alegem cu nimic din asta. Carmina avea impresia că nu prin vorbărie îl cucerise Fana pe Dimitrie, de când sosise el acasă, frazele ei lungi, cântate, inepuizabile, încetaseră, cu el avea un dialog limitat, aproape timid, între ei exista o atracție, un "ce" inexplicabil, dar victima nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un "ce" inexplicabil, dar victima nu era Dimitrie, victima era Fana, se lăsa subjugată de prezența bărbatului și lipsită de încredere în ea se temea că o altă femeie ar putea să intervină. Cum v-ați cunoscut voi? Întrebă curioasă Carmina, fiindcă nu reușise să întrevadă, prin puterea deducțiilor adevărul. Fana tresări evident și cu umerii pleoștiți se uită spre Dimitrie ca și cum i-ar fi cerut ajutorul. Dragoste la prima vedere, anunță el, amuzat, evaziv totodată. Fana se ridică și aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
jur. Să nu te lupți cu morile de vânt Știa că avea să plece, chiar dacă somnul lui părea adânc, semăna cu o eternitate. Una mică de tot. Bărbatul ședea cu fața în sus, poziție de om mulțumit. Lipită de el, Carmina îi simțea vena gâtului caldă, pulsând, plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea să nu adoarmă și somnul să-i scurteze această imensă clipă de voluptuoasă tandrețe, nu, nu voia să adoarmă, voia să trăiască cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
între razele ridurilor, parcă era un orbete cu nările contractate. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă, amândoi sunteți copiii mei și nu pot concepe o asemenea situație. Și totuși, dincolo de vorbele astea, cu tact, cu migală, ea o făcea pe Carmina să accepte unele învinuiri ce trebuiau neapărat să atârne pe talerul ei de balanță, aceste fapte nu sunt luate în seamă de nimeni, o asigura, poți să fii liniștită, sunt ca niște reguli ce fac o pronunțare să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și alta, bătea măsura unui ritm nervos, fața ei arăta o expresie chinuită ce părea autentică, își sprijinea ceafa de marginea fotoliului, ce mare lucru, spunea, să vrei dintr-odată să fii liber și să poți să o faci. Tu, Carmina, poți să declari că nu-l mai poți suporta ca prezență fizică, că te irită simpla lui apropiere și trebuie să vă separați, altfel te temi că ai să faci vreun act necugetat, mă rog vei spune că starea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de ori, ce naiba și a fost inutil. N-a mai rămas nimic nou, imaginează-ți. Te-am chemat aici să ne ajuți, nu să încurci și mai rău lucrurile! Era o după amiază luminoasă, mașina era jos sub privirile lui, Carmina bănuia că Ovidiu arde de nerăbdare să plece, îl cunoștea atât de bine, acum abia își strunea nervii. În cameră se lăsase tăcerea, o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului ei, o tresărire pe mușchiul omoplatului stâng, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rău lucrurile! Era o după amiază luminoasă, mașina era jos sub privirile lui, Carmina bănuia că Ovidiu arde de nerăbdare să plece, îl cunoștea atât de bine, acum abia își strunea nervii. În cameră se lăsase tăcerea, o liniște stânjenitoare, Carmina era atentă la gesturile soțului ei, o tresărire pe mușchiul omoplatului stâng, o clătinare nervoasă a capului, mișcarea oscilantă de pe un picior pe altul. Târziu observă lacrimile Sidoniei ce săreau anevoie peste ridurile ce-i cutau obrazul, mari, limpezi, ostentative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atât de frământată, încât se încruntă cuprins și el de tulburare. O șuviță din părul Carminei trecuse peste speteaza fotoliului, abia își înfrână gestul de a lua șuvița între degete, de-a o răsuci pe arătător. Parcă simțindu-i dezechilibrul, Carmina se întoarse spre el, era atâta descurajare afișată pe chipul ei, încât, pentru o clipă, el se temu că lucrurile vor lua o turnură nedorită. Să mergem, maman, zise, și îi surâse în modul cel mai plăcut, aproape de autentic, astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chipul ei, încât, pentru o clipă, el se temu că lucrurile vor lua o turnură nedorită. Să mergem, maman, zise, și îi surâse în modul cel mai plăcut, aproape de autentic, astăzi nu se poate discuta cu tine. După plecarea lor, Carmina se gândi intens la Sidonia. Cât era firesc și cât era control în purtările ei? Uneori femeia asta se manifesta ca o avalanșă, puternică, vie. Neprevăzută. Era atât de greu să știi ce gândește dincolo de cuvintele ei, dincolo de măștile grăitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ai mai făcut? O întrebare aparent inofensivă, da, poate altădată, ar fi fost de-a dreptul inofensivă. Ea îl privi deprimată, încărcată de reproșuri. Un gol, un vid interior creștea, îi presa toracele. Mă duc să fac o cafea, spuse Carmina și dispăru din încăpere. În picioare, lângă aragaz, cu mâna pe coada ibricului, mintea ei pendula în gol. Scoase cu gesturi mecanice ceștile din dulap, le așeză pe masă, apoi culese cu lingurița spuma, așeză din noi vasul pe flacără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
exact trei zile. Trei zile, fie, ce importanță poate să aibă o zi? Pentru mine are, spune-mi! Ieri a plouat, nu aveam umbrela la mine, am stat in cofetăria de lângă uzină. Am mâncat o prăjitură. Ieri n-a plouat, Carmina, tu mă înnebunești pur și simplu. A plouat alaltăieri. Alaltăieri, la dracu, ce importanță are, voiam să spun că ploaia a spulberat o zi din cele trei. Atunci am venit acasă foarte grăbită. Nu încetase ploaia dar mă plictisisem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mă mai supără. Intenționam de mult să trec prin piață ca să-mi cumpăr fructe. El își continuă interogatoriul strâns. Ai fost pe la el? Doar stă pe acolo. Nu. Nu l-ai văzut? Nu l-am văzut. Nici măcar întâmplător? Nici măcar întâmplător. Carmina îl privi răutăcioasă, zâmbind, biet sărman, de fapt îi urmărea cu respirația tăiată reacțiile. La un moment dat avu impresia că prinde un semn de slăbiciune. Atacă: Nu înțeleg, Ovidiu, cu ce drept toate întrebările astea? Nu-ți mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu Larisa, o femeie la fel de ambițioasă ca tine. Cu mine băteai pasul pe loc, nimic nu mergea ca lumea, mai era și tatăl meu, ruda prin alianță care îți strica dosarul și o mulțime de alte neajunsuri. Fleacuri, fleacuri, fleacuri, Carmina. Toate astea sunt fleacuri. Au fost, s-au dus, s-au spulberat. Ea respiră adânc și aplecă aprobativ capul. Își așeză a împăcare mâna în părul lui. Se arăta încurcată, nu voia să mai scormonească trecutul, era încă șocată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împăcare mâna în părul lui. Se arăta încurcată, nu voia să mai scormonească trecutul, era încă șocată de acea forță paralizantă a voinței lui Ovidiu, atât de disonantă și de neașteptată, în disproporție cu lentoarea și plictisul afișat altă dată. Carmina, șopti bărbatul și își lipi buzele de brațul ei. Da. Spune-mi, de ce n-ai plătit telefonul la poșta din cartier? Continua să-i sărute brațul mărunt, mărunt, cu mâna stângă descheia nasturii rochiei, degetele i se încurcau în butoniere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
piață două pâinișoare fierbinți. Pe urmă puțină lectură, înțelegi, tot Kafka. N-a sunat telefonul, n-a sunat nimeni la ușă. Spre seară ploaia bătea cu furie în ferestre. Eram agitată, nu știu de ce. Ploaia, neputința. Asta a fost alaltăieri, Carmina. Ce? Ploaia. Da, da, ieri, alaltăieri, la dracu, tot una, cum să deosebești o zi de alta, când toate sunt la fel, insipide. Te-am așteptat atunci când ploua. Aș fi vrut să vii atunci, sau să telefonezi măcar. Mă pisezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plăcută liniștea nopții, e perfectă. Îl mai aude apoi pășind de-a lungul aleii, grăbit, grăbit ca întotdeauna, cum trântește portiera mașinii în urma lui, cum ambreiază motorul și pornește cu amândouă mâinile pe volan, conștient, treaz, stăpân pe toate reflexele. Carmina îl urmărește cu auzul încordat până când zgomotul mașinii lui, devenit pentru ea cunoscut, aparte, ca un glas uman, se pierde în noapte. Adoarme cu un sentiment nespus de ușurare. Se simte bine așa, iubită, îmbăiată, cu mintea golită de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pe Elena la popă, să se mărturisească, era un preot bătrân, înțelept, nu le punea niciodată întrebări jenante la care ar fi răspuns printr-o minciună, le așeza doar patrafirul pe cap și rostea, miluiește Doamne, pe roabele tale Carmina și Elena și le iartă greșelile lor cele de voie și cele fără de voie, izbăvește sufletul lor, amin. Le primea ouăle în palmele lui stafidite, uscate, asemănătoare cu două scoici, clipea des, împăcat, le urmărea cum ies din biserică tăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răsturna într-o clipă tot ce socotiseși ca fiind clar și limpede ca apa de izvor... Scurtă vreme după semnarea contractului de căsătorie, casa celor doi tineri se umpluse cu toate acele obiecte necesare unei familii. Revenind în apartamentul său, Carmina găsise totul schimbat. Faianță la baie, la bucătărie, pereții văruiți, mobilă de bucătărie, perdele, draperii, cuverturi, mobilă de dormitor cu pat dublu pe mijloc în camera ce fusese până atunci goală. Era un univers nou, plăcut nuanțat și chiar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]