612 matches
-
generală, azvârlea în sus un braț fără palmă, agitându-l cu așa o disperare, că l-am suprins în colțul ochilor și am ridicat instinctiv capul. Am privit neîncrezător ciotul acela fluturând, amintindu-mi de ziua când o femeie cu cearcăne mari mi-a înmânat o scutire unsuroasă, ștergându-și lacrimile cu un șal negru. Cristinuca și-a pierdut mâna dreaptă, a bâiguit ea printre lacrimi, a strivit-o un compresor, dar slavă Domnului, o să se facă bine. Deci am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe creștet și pe antebraț. Când rămâneam singuri, se uita la mine cu capul aplecat puțin într-o parte, ducându-și mâna la obraz, și cu o unghie scurtă și ascuțită, tăiată special pentru a ascunde scăpările keratinei, își atingea cearcănele într-un gest melancolic. Mă întreba: ce crezi, Mian (așa-mi spunea din copilărie, probabil de când învățasem să vorbesc și pocisem numele de „Mihai”), mai sunt frumoasă? Da, Mama Mare, ești frumoasă, trebuia să zic, dar, ceea ce era curios, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu observe contrastul izbitor dintre cei doi pretendenți ai ei. De o parte credința; de cealaltă scepticismul. De o parte bunătate; de cealaltă ostilitate. Un tânăr scund, Într-adevăr, dar cu Înfățișare plăcută, Împotriva unui băiat sfrijit, bubos, 4-F, cu cearcăne sub ochi ca un lup flămând. Michael Antoniou nici măcar nu Încercase să o sărute pe Tessie, În timp ce Milton o mânase pe drumuri greșite cu ajutorul unui instrument de suflat. Re-uri bemol și La-uri diez lingând-o ca niște limbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Zebrei, tatăl meu Încerca să nu adoarmă. Baricadat În spatele tejghelei, cu pistolul Într-o mână și un sandviș cu șuncă În cealaltă, Milton se uita pe geam afară, ca să vadă ce se Întâmpla În stradă. În ultimele două nopți nedormite cearcănele lui Milton se Întunecaseră constant cu fiecare ceașcă de cafea băută. Pleoapele Îi erau arborate În bernă, deși sprâncenele Îi erau umede de transpirația neliniștii și a vigilenței. Îl durea stomacul. Trebuia neapărat să meargă la baie, dar nu Îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
adevărat: deși avea numai patruzeci și doi de ani, fața Îi era scofâlcită, Împovărată de gușă, iar părul alb i se zburlea În părțile laterale ale capului, În timp ce tatăl meu, la patruzeci și opt de ani, lăsând la o parte cearcănele, era posesorul unui ten măsliniu fără riduri și al unui păr des, lucios și negru. Nu degeaba Îi spuneau ei Formula Grecească. Era ceva În mâncarea noastră. Un adevărat izvor al tinereții În dolmadele noastre și În taramasalata și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spectacol. Și acum mesteca pastile antiacid. Era ceva ce ținea de vechimea averii, se pare să aibă năravuri de om bătrân, acele nevoi grosolane, adulte, și paliative disperate. Obiectul era Încă prea tânără ca să se vadă efectele. Încă nu avea cearcăne sau unghii Îngălbenite. Dar sofisticata sete de distrugere era deja prezentă. Când te apropiai de ea, mirosea a fum. Avea stomacul făcut praf. Dar fața Îi emana În continuare Înfățișarea autumnală. Ochii de pisică de deasupra nasului cârn Îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bol și m-am așezat de cealaltă parte a mesei. Probabil că mi-a scăpat o grimasă. ― Care-i problema? mă Întrebă Obiectul cu sarcasm. Ești iritată? Își ținea fața răutăcioasă În palmă. Nici ea nu arăta prea grozav. Avea cearcăne. Erau momente când pistruii ei nu erau Însoriți, ci arătau ca un fel de rugină sau coroziune. ― Tu ar trebui să fii iritată, am răspuns. ― Dacă vrei să știi, nu sunt iritată de loc, spuse Obiectul. ― Am uitat, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Grecul, Michael, și Tatiana Venediktova asistă, în picioare, cu cafelele în mâini. în jurul unei măsuțe stau Gass, figură de bunicuț rotofei și cărunt sub pielea căruia s-ar fi strecurat un adolescent vioi, și Ihab, la costum și cravată, cu cearcăne la ochi, delicat și blând, mai curând un simbol al toleranței, pluralismului și unității planetare decât un teoretician literar. Sânt cu soțiile. Willie Masters'Lonesome Wife. Malcolm vorbește și vorbește și vorbește. E-n cămașă cu mânecile suflecate. Are un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
o rulotă fără căldură, fără o toaletă pentru nevoile firești și fără apă pentru duș sau pentru spălat pe dinți. Zări o față aprinsă Într-o oglindă din perete. Era a ei. Părea schimbată, ca și când ar fi avut febră, avea cearcăne mari și părul Îi atârna În dezordine. Fără apă, lipsită de un minim confort, avea să se transforme curând Într-o cotoroanță urât mirositoare. Se Întrebă cum mai arăta Ana, prietena ei din copilărie. Se cunoscuseră În Prăjani, un sătuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ușa se deschise iar Atena fu introdusă legată În cătușe cu mîinile la spate!! Privind-o, puțin a lipsit ca Tony Pavone să nu dezlănțuie o criză de nervi. Fata apăru cu părul vâlvoi, urme de sânge Închegat În jurul bărbiei, cearcăne evidente În jurul ochilor, hainele mototolite o dovadă În plus a coșmarului pe care-l trăise! Când Îl văzu, se aruncă de gâtul lui scoțând un strigăt de bucurie cu lacrimi curgându-i șiroaie, rostind. “Iartă-mă...!” IV VULPE TRANVESTITĂ ÎN
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
înfulecat-o grăbit, a înghițit-o pe nemestecate și așteaptă vremuri mai bune ca s-o rumege. Acum nu mai vreau decât să mă duc acasă și să mă culc, să nu te mai văd niciodată. Ești moale, epuizată, ai cearcăne cât toată fața, părul îți stă zbârlit, tenul tău are pori nenumărați, pe care seara îi mai camuflezi tu cumva, dar acum... Și e al dracului de frig în camera asta. Hai, femeie, distracția s-a terminat. M-ai uitat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cameră miros de tămâie și agheasmă! Foarte ciudat! Se duse la baie, își privi fața în oglindă și ajunse la concluzia că cel care-l privea nu era el. Îi crescuse barba, i se adânciseră cutele de pe frunte, avea niște cearcăne adânci sub ochi... Parcă era un strigoi! Își făcu cruce, intră la duș, lăsă apa rece să curgă în neștire, se frecă bine cu un prosop aspru, se bărbieri, se îmbrăcă și, urmat de Toni, pregăti pentru amândoi "micul dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mesaj la vedere. International Romani Art Festival (IRAF) a adunat însă imagine și public în primul rând în preajma concertelor. Sunt 50 de tineri implicați în festival, majoritatea voluntari, ademeniți inclusiv din afara Timișoarei. Dorm câte două ore pe noapte, iar cu cearcănele umflate construiesc în fiecare dimineață câte un nou episod IRAF. Au convins chiar un număr de copii mai mari să „bloguiască“ festivalul prin comentarii zilnice postate pe http://irafro.blogspot.com. Numai amenințarea ploii le mai ține audiența acasă. Cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
personajului gânduri pe mai multe planuri, transmise fără vorbe. Ador să filmez fără vorbe. Mi-a plăcut că răspândeam lumină în filmul acesta, deși m-am simțit foarte urâtă la filmări, pentru că eram foarte puțin machiată, aveam haine îngrozitoare și cearcăne tot timpul. Eu și Cristi ne-am dorit ca Monica să nu atragă neapărat prin haine și fizic. Ci prin dorința ei de a fi liberă și stăpână pe viața ei. Exact, și asta se vede. Cred că de aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
să-i scape. Încerca să adoarmă de-a binelea, însă, pe dată ce imaginea Otiliei se amesteca și fugea, se trezea speriat și o aducea înapoi. Începuse să nu mai poată visa altceva și căpătase adevărate insomnii, care-i făcuse cearcăne la ochi. Ziua scria în caiete, caligrafic: "Iubesc pe Otilia". Căuta, recurgând chiar la disimulații, gesturile de ocrotire ale Otiliei, care le oferea cu multă spontaneitate. De altfel, față de Otilia își exercita sentimentul filial, rămas nefolosit din pricina morții timpurii a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
inteligență, mai mult de instinct, e să nu pierdem cei câțiva ani de existență, vreo zece ani cel mult. Cât crezi tu că mai am de trăit, în înțelesul adevărat al cuvîntului? Cinci, șase ani! Pe urmă, am să capăt cearcăne la ochi, zbârcituri pe obraz, o să devin agitată ca Aurica, imposibilă. Când ai venit tu eram o fetiță, și acum, după atât de scurt timp, sunt bătrână. Tu nu te pricepi în lucrurile astea, Felix. Voi la douăzeci și unu de ani
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să poarte cu ea sensul unei recunoașteri vechi, în care și prin care ne simțim păstrați, regăsiți și adăpostiți. Acest tip de suferință este altfel decât suferința care ne lovește în față; ea nu bruschează, ci este umbrită de un cearcăn și se insinuează în noi ca să ne facă să simțim că viața noastră se petrece în altă parte. Ea ne scoate din noi înșine ca să ne facă să dispărem cu bucurie într-o zonă vagă și vacantă în care pare
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lângă gheridon : un domn între două vârste, cu fruntea și tâmplele lungite de calviție, cufundat în lectura unei reviste. După cum o ține între degetele descărnate, pare doar să fi vrut s-o răsfoiască, dar l-a prins lectura. Fața slabă, cearcăne în jurul ochilor plecați, obrajii îngrijit rași, mustața cu vârfurile răsucite după moda veche : o mustață neașteptat de bogată, față de puful firav - poate blonziu, poate încărunțit - care îi aburește fruntea pleșuvă. Lanțul ceasornicului cu capace se petrece de la un buzunar al
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai răsune acea frază nerușinată în cap și nici să mai văd, chiar de câteva ori pe zi, lucruri care de obicei se trec sub tăcere. Cel mai tare însă nu mai voiam să văd ochii lui Ștefan, ieșind din cearcănele învinețite. Am ajuns să mă tem de ochii aceia sfredelitori, fixați în permanență asupra mea, întărâtați de ură și neînțelegere. Viața însă nu ne este dată ca să ne fie povară, ci bucurie, și, fiindcă eu așa cred, pot să-mi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în spatele acestei zarve, de inima și, mai ales, de mâna noastră, ce construiește burghez și trainic... Da, sentimentul neplăcut dinlăuntrul său îi dă logoreea ! Numai că zâmbetul îi rămâne atât timp pe obraz, încât începe să-l strângă. Și deodată, cearcănele adâncite, violet maronii, și împrejur părul rar, pătat de căruntețe. — Aceasta pentru că nimeni aici nu este dispus a recunoaște celuilalt sentimentul generos, fapta dezinteresată, truda pentru interesul public... Sau poate că ele nici nu există și doar biata mea iluzie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
orice standarde, Connor arată de vis. Radiază sănătate prin toți porii. Părul Îi strălucește, are ochi albaștri superbi și, atunci cînd zîmbește, are o gropiță de te topești. Pe de altă parte, Jack Harper arată cam obosit și neîngrijit. Are cearcăne sub ochi și părul Îi stă În toate direcțiile. Și-are și blugii rupți ! Dar chiar și așa. Mă atrage ca un magnet. Oricît aș Încerca să mă concentrez asupra căruciorului pe care se află ceaiul, nu reușeșc deloc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Sonata lunii? De două ori. Îți mai amintești ce s-a întîmplat după aceea, cînd ai plecat cu Andrei? Liliana se uită speriată spre el. Obrajii ei devin roșii. Înăuntrul ochilor, luminile se sting, lăsînd două orbite goale, întunecate, cu cearcăne de durere. Mi-ai spus c-ai devenit femeie mult mai tîrziu... Liliana își ia ceașca și soarbe cafeaua ca pe apă. Privind-o cu același interes, Mihai continuă să se miște cu fotoliul. Niciodată n-am jignit pe cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
II 3). Agamemnon o găsește pradă unui rău nedefinit (Mi-e rău... inima bolnavă - II 6), aproape metafizic (O ține în mână un zeu și o strânge - II 6). El e frapat de aspectul nesănătos al soției sale (Totdeauna are cearcăne negre sub ochi și pete vinete ? - II 8), înfățișare maladivă accentuată după închiderea ei în temniță (s-a tulburat sângele în ea... e ca moartă, cu pete vinete - III 13) și confirmată de vocea moartă, semn al hotărârii de a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
greșește niciodată, are fler în afaceri, după cum confirmă Spyros care încheie tranzacțiile cele mai reușite după indicațiile lui (III, p. 82). Cu toate că acum se bucură de autoritate deplină, eroul nu arată a fi fericit : e răvășit, are o figură descompusă, cearcăne, privirea rătăcită și pare mereu absent, cu gândul aiurea (III, p. 82). Omnisciența nu îi aduce vreo satisfacție și declară, dimpotrivă, cu o prefigurare, parcă, a viitoarei sale automutilări : Asta e nenorocirea : văd prea bine. Aș vrea să nu mai
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
bisericii. M-am Îmbrăcat cu ce mi-a venit la Îndemînă și am coborît să-i deschid. Fermín aducea cu sine entuziasmul lui insuportabil de luni dimineața. Am ridicat grilajul și am atîrnat cartonul cu deschis. — Ia te uită ce cearcăne ai, Daniel. CÎt ditamai terenurile de construcție. Se cunoaște că ai dus motanul la apă. Ducîndu-mă În spatele prăvăliei, mi-am tras șorțul meu albastru și i l-am Întins pe al lui sau, mai bine zis, i l-am aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]