KorAP: Find »[drukola/base=ceasornicar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...21 >

504 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

e timpul să te culci!” „O să facă un ceas cu pitpalac. Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt seara. Ceasornicarul încuia pe dinăuntru obloanele și ușa, apoi trecea în altă încăpere, ce-i servea drept dormitor și bucătărie. În ogradă sădise flori de piatră, covor, iar în podul casei ținea câteva perechi de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul în creștetul capului, celălalt pe frunte, ca un vârtej. Îi privea, în zori, cum se înălțau în văzduhul proaspăt și cum se rostogoleau, apoi, ca niște moriști căzătoare. Cu greu își desprindea Ceasornicarul privirile de la ei. Seara, așadar, meșterul se retrăgea în camera amintită și, după cel mult o oră, se culca; adormea repede. De la o vreme însă rămânea în atelier dincolo de miezul nopții, până spre ziuă. Sub lampa cu gaz, lucra. Curioșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
pe umerii altora, încercând să distingă, printre crăpături, detalii care să le potolească, măcar în parte, curiozitatea. Dar unghiul era nepotrivit; singura imagine mai clară era o parte din pălăria meșterului, agățată în cui. S-au scurs așa mulți ani. Ceasornicarul era chiar bătrân. Chelise aproape de tot, iar puținul păr ce-i mai rămăsese, ca niște smocuri, pe la urechi, albise. De acasă pleca doar rareori. Pentru de-ale gurii, trimitea câte un copil din vecini să-i cumpere pâine, măsline și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Pentru de-ale gurii, trimitea câte un copil din vecini să-i cumpere pâine, măsline și pastramă. Și la trup se împuținase. De atâta sare - ziceau oamenii - se uscase. Și de sminteală! adăugau alții. Numai că, după cum s-a dovedit, Ceasornicarul nu-și trecuse vremea degeaba. Și ca să arate asta, a chemat zidari și i-a pus să clădească un turn în ogradă. Înalt de vrea cinci metri, gros cât l-ar cuprinde trei bărbați... Când construcția a fost gata, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
busolă sau de giruetă”, au zis câțiva. „De far”, a crezut unul. „Noaptea va reflecta razele lunii. Sau are înăuntru un felinar.” „Poate arată și orele din alte țări.” „Înăuntru e un pitic. Urmărește, de acolo, oamenii...” Până la urmă, chiar Ceasornicarul - de parcă asta aștepta - a încercat să lămurească lucrurile. „...Va bate ora doar când va fi să se întâmple ceva important!” le-a zis, cocoțat pe scară, celor adunați. „Și o va face tocmai când ne așteptăm mai puțin: nici eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Poate după cât râseseră ei de meșter, zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un ornic ce-o să se întâmple în scurtă vreme? Dar nu, ceasul nu va hotărî cele ce vor fi - luați aminte! -, ci doar va atenționa, ceea ce e cu totul altceva. O viață întreagă m-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
asta nimic nu este imposibil. Absolut nimic!” Cei adunați s-au uitat unii la alții. Ce să mai zică? Și ce să întrebe? Ar fi fost, poate, o mulțime de aflat, dar nu doreau să-i dea apă la moară Ceasornicarului, care acum se grozăvea atâta cu pendula lui nenorocită. Pitpalacu’ naibii! N-are decât să trăncănească până l-or durea și fălcile, și bojocii; vor pleca fără o vorbă, așa s-au înțeles ei... „Eu un lucru aș mai avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
atâta cu pendula lui nenorocită. Pitpalacu’ naibii! N-are decât să trăncănească până l-or durea și fălcile, și bojocii; vor pleca fără o vorbă, așa s-au înțeles ei... „Eu un lucru aș mai avea de zis”, a continuat Ceasornicarul. „Să nu încercați a-l strica. Fiindcă, oricum, ce va fi să se întâmple tot se va întâmpla! Așa că, lăsându-l în plata lui, fie că va bate de bine, fie că va bate de rău, veți fi mai pregătiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
a-l strica. Fiindcă, oricum, ce va fi să se întâmple tot se va întâmpla! Așa că, lăsându-l în plata lui, fie că va bate de bine, fie că va bate de rău, veți fi mai pregătiți... Înseamnă ceva, nu?” Ceasornicarul a coborât de pe scară și a intrat în odaia sa, probabil să se odihnească, mulțumit de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de-acum. Rari erau aceia care mai treceau pragul atelierului. De aveau trebuință să repare vreun ornic, unii mergeau în așezarea vecină, cale de mulți kilometri; meșterul îi desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se mai aduceau. În răstimpuri, ieșea în ogradă pentru a-și privi hulubii jucători cum se înalță, rotitori, în vânt. Cădeau apoi, rostogol, zeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
oară orologiul. Trei bătăi prelungi, puternice; multe geamuri au vibrat ușor. Nu era un început de oră; celelalte trei orologii din așezare bătuseră de vreun sfert de ceas. Sunetul fiecăruia era bine știut. Oamenii s-au dus cu gândul spre Ceasornicar: unii au luat drumul atelierului. Chiar se va întâmpla ceva? Javra aia bătrână o luase razna atunci când le vorbise; va trece o oră, mai puțin de-acum, și se va dovedi asta! De aceea și mergeau, destui, într-acolo: să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
la lucru în cele câteva manufacturi; și la câmp se găseau destui oameni. Cei adunați așteptau nerăbdători să treacă ora... Unii chicoteau; glumele lor nu prevesteau nimic bun. Alții stăteau țepeni, ca la o solemnitate pe care nu o înțelegeau. Ceasornicarul era în atelier, lucra. Se făcea că lucrează. Nici el nu se așteptase ca orologiul să bată în ziua aceea de primăvară atât de liniștită și înmiresmată. Mai erau vreo douăzeci de minute. Și cei puși pe glume se foiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
auzeau explozii; venea un miros greu. Nimeni nu scotea o vorbă. Apoi, cei strânși în dreptul orologiului au început să strige și să alerge spre incendiu. Poate era o coincidență. Profesorul de naturale de la liceul de fete avea altă părere. Cândva, Ceasornicarul îi povestise despre orologiu, neterminat pe atunci. Doar lui; discutau, uneori. Îi vorbise despre locurile de intersecție ale timpului cu lumina, despre stările generate de presiunea aerului și de electricitatea cuprinsă în oameni și în lucruri, despre periodicitatea evenimentelor deosebite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fulgere, cutremure!... Nu fusese prea atent Profesorul atunci; i se păruse că bătrânul încerca să se fudulească, aducând în discuție lucruri peste condiția sa; meșterul părea puțin băut. Regreta că nu reținuse mai mult din cele auzite. Ce legi descoperise Ceasornicarul? Ce mecanism? Din zdrențele alea de cărți aflase. Dar cum deslușișe graiul? Mai mult întrebări; Profesorul de naturale și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Ce mecanism? Din zdrențele alea de cărți aflase. Dar cum deslușișe graiul? Mai mult întrebări; Profesorul de naturale și-a zis să mai aștepte... Mulți și-au dat seama, ca treziți din vis, că nu-l cunoșteau mai deloc pe Ceasornicar. Și doar venise de zeci de ani în târg; se bucuraseră, atunci, că aveau un meșter de ornice; știa să repare și cutii muzicale. Cel venit, burlac, nu ieșea niciodată la plimbare, nu mergea la birt, la tutungerie, la nunți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în seamă. Or, caricatura - i se mai înroșise și nasul, „bea pe ascuns”, ziceau unii - le făcea, de-acum, zile fripte! Se jucaseră niște copii cu chibriturile. Cu greu a fost potolit prăpădul, spre seară; au ars și câteva case. Ceasornicarul, în acest răstimp, ieșise, de vreo două ori, doar până în ușa atelierului. De acolo văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist. Pe fața lui cu greu deslușise cineva vreun semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
animale. Oamenii s-au salvat și mai toți au zis că orologiul îi trezise la timp. Unii mârâiau; dacă în târg se vor mai petrece lucruri pocite - după ce va bate ceasul -, vor face fărâme turnul, cu mașinărie cu tot. Iar Ceasornicarului or să-i turtească, neapărat, botul, că nu de cobe au ei nevoie în târg! După inundație se lăsase uscăciune mare; ploile din martie secaseră, parcă, ultimul nor. Localnicii, mulți încă țărani, cu vite și semănături, își frângeau gâtul tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
curgeau acum șuvoaie! Torente! Sevă pentru știuleții de mai târziu și pentru fânețe; merele vor fi zemoase, numai bune pentru cidru; moara de la cascadă își va învârti iarăși roata! Apa fântânilor va fi mai proaspătă; aerul curat! După povestea asta, Ceasornicarul ar fi devenit, poate, pentru mai toți oamenii locului, un fel de Dumnezeu. Mulți l-au binecuvântat, i-au făcut și un cântec. Unul din preoți l-a numit proroc, dar Ceasornicarul, aflând, i-a trimis vorbă că habar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fi mai proaspătă; aerul curat! După povestea asta, Ceasornicarul ar fi devenit, poate, pentru mai toți oamenii locului, un fel de Dumnezeu. Mulți l-au binecuvântat, i-au făcut și un cântec. Unul din preoți l-a numit proroc, dar Ceasornicarul, aflând, i-a trimis vorbă că habar nu are ce spune și că amestecă oamenii cu sfinții. Drept care părintele, fără a sta prea mult pe gânduri, i-a zis Talpa Iadului, punându-l la locul său. Filozoful urbei - studiase, cândva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
înainte de a sosi vestea - printr-o telegramă fulger - că obștea și-a redobândit, judecându-se cu statul, izlazul cândva expropriat. Era ultima hotărâre, definitivă, după un recurs extraordinar în Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Capitală. Se făcuse dreptate; până atunci, obștea pierduse toate procesele! Nu Ceasornicarul recâștigase pământul - nimeni nu credea asta -, dar vestise de bine; ostilitatea târgoveților era înlocuită de recunoștință. Uitând toate relele, lumea și-a amintit și de ploaie. Să trăiești, Ceasornicarule! A mai bătut orologiul, într-o noapte, la vreo două săptămâni. Când s-a luminat, oamenii au aflat că fusese jefuită Banca! Filiala unei case de credit din T.; un birou, de fapt, căruia localnicii îi spuneau Bancă. Mulți dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de creditele greu de întors - îi costa cam scump. Or, peste noapte, cineva îi tâlhărise: le luase agoniseala și atentase, poate decisiv, la statutul lor de bancheri. Erau furioși. Orologiul vestise, de data asta, o nenorocire cum nu se poate. Ceasornicarul, precis, știa ceva, târgoveții erau convinși. Ba, mai mult, se afla îndărătul tuturor celor ce se petreceau de la o vreme. Nu spărsese el Banca, făcuse asta un ins în putere, poate mai mulți: zăvoarele fuseseră smulse c-un drug de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și de bine? Și ce-i cu asta? Dacă nu știm c-o oră înainte ne prăpădim?” „Să dăm fuga și să sfârșim odată cu pendula asta nenorocită! Pentru atâta lucru n-o să ajungem la judecăți!” Nici cu Primăria nu stătea Ceasornicarul prea bine. Zăpăcea oamenii cu scorneala lui. Îi scotea pe străzi; pornirile mulțimii sunt, uneori, imprevizibile. Târgul fusese un loc al liniștii, maimarii urbei se îngrijiseră întotdeauna. Din primăvară, multe erau pe dos și nu se luase nici o măsură. Chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
jar? Cum am trăit pân’ acu’ fără mașinăria asta, o să ne descurcăm și de-acu’ încolo. Eu aș fărâma-o singur!” „Și eu!” Cei care s-au nimerit în dreptul atelierului priveau c-un ochi la orologiu și cu celălalt spre Ceasornicar. Acesta se uita pe fereastră. Se gândea, poate, că îndrăznelii dintâi a mulțimii îi luase loc înțelegerea. Sau, neputincios, aștepta prăpădul. „Crezi că dacă ai inventat chestia asta cu ceasul, ne-ai pus la colț?” i-a strigat, din poartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]