707 matches
-
perspectivă materială asupra „subiectului virtual” a fost deja analizată în acest eseu. Studiile despre corpul virtual al cyborgului sau despre identitatea virtuală a avatarului converg în numeroase planuri la teoriile despre condiția postumană a subiectului (vezi Hayles, 1999Ă. Ce înțelege cercetătoarea prin postuman este nu dispariția corpului material, ci pierderea concepției abstracte a trupului ca fundamentare unitară și universală a eului, și anume „sfârșitul” perspectivei liberal-umaniste. Ceea ce urmează acestei pierderi a unei idei a umanului este procesul complementar al reconstrucției corpului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Autoarea contestă caracterul decorporalizat și dematerializat al cyborgului din cadrul relației postumanului cu teoria informației, în timp ce ia distanță față de textele ciberneticienilor. Această contestare a inevitabilității destrupării informației merge în paralel cu combaterea determinismului corpului uman conceput strict ca structură informațională abstractă. Cercetătoarea se exprimă împotriva descarnării și a dematerializării, procese care operează ca abstractizare a încorporării. În trecerea de la uman la postuman, materialitatea este conservată, astfel că umanul și postumanul coexistă în cadrul acestei paradigme. Atenția acordată implicațiilor culturale-materiale este punctul cel mai
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
este judecată drept una ambiguă și duplicitară, promovând postumanul în același timp în care conservă umanul. În cadrul acestei perspective asupra postumanului, Hayles (1999Ă nu înțelege prin corp ideea abstractă a conceptului de corp, ci practica materială a încorporării („embodiment”Ă20. Cercetătoarea combate teoria cibernetică a corpului ca sistem informațional codat genetic prin juxtapunerea patternului informației la substratul biologic. Distincția dintre pattern (informatică și substrat (organică este concepută drept una iluzorie întrucât informația nu poate exista doar ca pattern, ci încorporată în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Orice tip de asociație presupune, din partea participanților, avansarea unui comportament de cooperare, dobândirea unei competențe interpersonale pentru rolul de partener în grup, colectiv, organizație, apariția unui tip anume de cultură colectivă, de competență de cooperare pe care, cu inspirație, o cercetătoare a numit-o „cultura relațiilor interpersonale” (Zamfir, 1982). Ca unitate socială, asociația sau grupul pot fi întâlnite încă în preistoria umanității. Constructorii Turnului Babel, de exemplu, au fost lipsiți de ceea ce astăzi numim „spirit de echipă”, iar eșecul pe care
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
19. Răspundeți la întrebările „DE CE” legate de compania dumneavoastră Atunci când erați copil, pe la 2, 3 sau 4 ani, aveați o întrebare preferată: DE CE? Se pare că fiecare copil întreabă de ce și de multe ori aproape că își înnebunește părinții. Mințile cercetătoare doresc să știe de ce. Atunci când Don, responsabil cu o fabrică din Georgia, s-a văzut nevoit să suspende temporar 80% dintre muncitori, prima lui decizie a fost să meargă în fabrică și să le spună motivele. A chemat pe toată lumea
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
cap, au spus că vor lucra mai bine, întrucât partidul și conducerea le-o cere. Intr-un cerc mai restrâns, că altfel îți era frică de consecințe, am explicat de ce eu, o simplă asistentă universitară, nu pot fi o bună cercetătoare ca Marie Curie. In rezumat erau 2 motive: 1) nu sunt așa de deșteaptă ca Marie Curie; 2) Marie Curie avea doi copii și 2 servitoare, eu aveam 2 copii mici și eram tot eu și servitoare (pentru că trebuia să
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Mihai Eminescu "Scritti scelti" (ISTAR Editrice, Reggio Calabria, 2002, 174 pag.). Versiunea în dulcele idiom aparține Marianei Câmpean, născută în România, rezidentă de mai mulți ani în Italia (Imola, Bologna). Licențiată în Litere și Filosofie, desfășoară o intensă activitate de cercetătoare în domeniul literar, și care, așa cum se specifică pe coperta IV, și-a dedicat cercetările mai bine de douăzeci de ani cu precădere operei lui Eminescu. Frumoasa carte cuprinde o prefață menită să-i motiveze dificila întreprindere de traducătoare ce
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
făcea un titlu de glorie din măestria lui gastronomică. Mai elocvent este cazul lui Leonardo da Vinci, care, întreaga viață, a fost convins că cercetările și lucrările sale științifice sunt net superioare capodoperelor plastice pe care le-a oferit posterității. Cercetătoarea franceză propune, ca ipoteză euristică, un soi de stratagemă la care recurg acești artiști, neurmărind altceva decât să își înșele Supraeul, oferindu-i, în compensație, o creație secundară, cu un evident rol de "alibi". Un număr mare de pictori nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
dar deșteptat Înlăuntru și cugetul oglindă chaucerian puntea sintagmatică este realizată de mai vechea scolie biblică unde ni se relatează „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.” Iov, 42, 5. Iată cum comentează cercetătoarea Annick de Souzenelle În cartea sa „Simbolismul corpului uman” acest pasaj biblic : „Ieșind din arcă, Noe, deschis aceleași Vederi, răspîndește o lumina atît de puternică, Încît, atunci cînd cei trei fiii ai săi se Îndreaptă spre el, doi dintre ei
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
condiționată: în primul rând de sentimentul de apartenență la spațiul copilăriei, la insula natală, Sicilia; în al doilea rând, de umbrele antichității încă vii pe aceste meleaguri; în final, de operă leopardiană, ce nu o dată i-a oferit cuvinte potrivite. Cercetătoarea Marinella Cantelmo demonstrează, pornind de la termenul cheie siepe, tradus de Eta Boeriu liber prin desiș, ca primă strofa a poeziei quasimodiene Cuvânt nu este altceva decât o rescriere a celei mai cunoscute creații leopardiene, Infinitul.22 Întoarcerea la această capodoperă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
leopardiene, Infinitul.22 Întoarcerea la această capodoperă ascunde, în opinia autoarei, refuzul ermeticului de a îmbrățișa clasicismul manierist promovat de Gabriele D'Annunzio, pe care, la drept vorbind, tânărul sicilian îl divinizase în anii primei tinereți. Este posibil, mai precizează cercetătoarea, că prezența incontestabila a idiolectului Canturilor în volumul Oboi scufundat să se datoreze și unor întâlniri ce au marcat carieră și viața poetului, precum cea din anii treizeci cu Eugenio Montale care își sfătuia prietenul să iși însușească lecția de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acum (Safo, Afroditei), Si vino înainte-mi, împrejurul tău (Safo, Gòngilei), Pe mine nu mă liniștește / flautul blând sonor al multor voci (Stesihor, Pe mine nu mă liniștește), În mine Eros (Ibykos, Că vântul din nord roșu de fulgere).486 Cercetătoarea menționează și cuvântul sillaba, caracteristic poeziei quasimodiene originale, întâlnit în Vânt la Tìndari, în Latomie, în Cuvânt, dar și în traduceri: Și asta voce neștiuta / până la noi răsună, silaba cu silaba (Safo, Catre Atthis, Amintindu-mi de prietena rămasă departe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fi susținută de indianism, ca unul din intertextele cele mai acceptate. Amita Bhose arată în cărțile ei consubstanțialitatea eminesciană la spiritul înțelepciunii indiene, care umbrește teza influenței și încurajează legitimarea conferită de afinități. Ceva mai recent, o (deja) regretată tânără cercetătoare din India a operei lui Mihai Eminescu face apropieri între texte poetice eminesciene și scrieri indiene, dar se menține în spațiul intertextualității. Se pare că nu a avut timpul necesar să acceadă în intratextu alitatea eminesciană, unde ar fi identificat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cel poetic. Altfel spus: ce anume deosebește intertextualitatea critică de cea poetică? În principiu, critica literară a fost mereu intertextuală, în sens larg, în măsura în care discursul critic se articulează pe desenul întâlnirii textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă la faptul că intertextualitatea critică este declarată (s.a.), adică supusă unei legi, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu se abate, echivalează cu un fel de subordonare. În consecință, nu poate fi vorba despre parteneriat în cazul criticii, implicit, dialogul nu este autentic. De fapt, dialogismul descris de Mihail Bahtin nici nu se aplică discursului critic, după opinia cercetătoarei intertextualității critice. Centrul de greutate al studiului realizat de Leyla Perrone-Moisés se fixează pe ipostaza criticului, urmărind posibilitatea ca și acesta să practice liber intertextualitatea, cu toate consecințele ei (de exemplu, arhitectura textuală complicată prin dublarea limbajului, istoriei și a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vezi infra, capitolul care propune o perspectivă antropologică asupra intertextualității). Analiza straturilor povestirii oferă imaginea firului roșu intratextual: examinarea mai multor variante ale aceluiași text revelează și o circularitate a referinței care dezvăluie originea (Samoyault: 2001, 92) textului în cauză. Cercetătoarea funcției mnezice a intertextualității lasă să-i "scape" o nemulțumire voalată la adresa neclarității terminologice a conceptului kristevian, în formularea lui "maternă": "în orice text, cuvântul introduce un dialog cu alte texte: iată ideea pe care J. Kristeva a împrumutat-o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui text iată cum ar putea fi definită o poetică a intertextualității 38 (Rabau: 2002, 16). Anne Claire Gignoux (2005) consideră critica genetică un fel de paratextualitate, de vreme ce exploatează manuscrise la care cititorul nu are acces în lectura sa lineară. Cercetătoarea face o analogie între traseele evoluției celor două, din 1970 (critica genetică) și 1968 (intertextualitate). Prezentarea actualității de care se bucură critica genetică pleacă de la un scurt istoric al criticii surselor. Sursa este definită ca un text în integralitatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care ajuta la înțelegerea textelor, în timp ce intertextualitatea a apărut ca esențială pentru scriitură, ca și pentru lectură, angajând chiar literaritatea textelor. Critica surselor a pierdut teren, în pofida importanței pe care o avea pentru critica literară, din cauză că devenise cam elitist-universitară consideră cercetătoarea într-o societate care se democratiza tot mai mult și în care cititorul " ordinar " dovedea resurse comprehensive și predispoziție hermeneutică. Un alt motiv plin de greutate pentru care critica surselor a pierdut teren este legat de lipsa perspectivei : ea vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ale textului 43. (În Mitul Eternei Reîntoarceri MER -, reeditarea are loc la nivelul structurii de suprafață, cu propagarea undelor către structura de adâncime. Ritualul vizează prima structură, iar anularea timpului profan și proiecția în cel sacru țin de structura profundă.) Cercetătoarea stabilește la rândul ei o taxinomie a materializărilor intertextuale și obține 9 situații, prin operații de combinări și aranjamente (repetare:structură de suprafață/structură de adâncime), oprindu-se la cazul în care "unui text individual preexistent i se conferă altă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o rescriere intertextuală: traducere, citat indexat, citat integrat; o rescriere intratextuală: pasaj reluat, leitmotiv; o rescrierea macrotextuală. Carmen Pascu opinează că "intertextualitatea particulară (hipertextualitatea) se întâlnește și conviețuiește destul de bine cu rescrierea. (Poate că da.) E mai puțin important consideră cercetătoarea dacă numim intertextualitate sau rescriere tehnica deviantă și metamorfică prin care literatura de grad secund (cu toate sub-tipurile) își atinge și își afirmă diferența ei în același timp infimă și infinită".49 Ne despărțim de enunțul acestui punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Efectul de real, semnat de Roland Barthes, pagini în care aparatul descriptiv era demontat, pentru a dezvălui o iluzie: nu reprezenta realitatea, ci compunea o lume care să convingă asupra realității ei. Referințialitatea se manifestă în trei situații propuse de cercetătoare pentru ilustrarea intertextualității-semn: o intertextualitatea substitutivă (s.a.), care semnalează imposibilitatea scrierii literare referențiale în același timp în care pagina ascunde, de fapt, realitatea. Scriitorul recurge la bibliotecă, pentru a ieși din situație, ca soluție de mijloc între ficțiune și redarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest punct de vedere, atitudinea eminesciană se apropie mai mult de cea a lui Hegel decât de cea a teoreticienilor romantici ai ironiei" (ibidem, pp. 71-72). Cercetătoarea clujeană susține prezența unor elemente hegeliene în gândirea emines ciană, în ciuda infirmărilor pe care le aduce G. Călinescu. Autorul Istoriei literaturii române... remarca faptul că, dacă maniera lui Schopenhauer este vizibilă pretutindeni la Eminescu, aceea a lui Hegel rămâne complet
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din convingerea că spiritul universului (Brahmăn) se reflectă în profunzimea nemărginită a sufletului uman (ătman). Însă omul trebuie să se interiorizeze pe deplin ca să ajungă la Realitatea supremă explică eminescologul din Bengal. După ani de studiu în România, o altă cercetătoare din India a operei eminesciene a lăsat o contribuție importantă 23 pentru acest capitol al creației poetului nostru: Zricha Vaswani Eminescu și gândirea indiană, ediție bilingvă româno-engleză, Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2011. Lucrarea menționată mizează mult pe analiza textelor, vers(et
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
erou, nebunul său nebun, scepticul său sceptic și fiecare om e muruit din gros cu coloarea caracterului său, căci poporul concepe cum vede, și Shakespeare a fost al poporului său prin escelință" ([Shakespeare și arta națională] Eminescu: 2011, X, 198). Cercetătoarea retrasă la Văratec descrie "foarte puternica și durabila influență a lui Shakespeare asupra lui Eminescu" în termenii unei înrâuriri mai clare decât a oricărui alt autor, poate și decât cea kantiană, deși adeziunea poetului român este destul de explicită și entuziastă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și vom afla puterea asupra lumii spiritelor (Aurélia). (...) mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă (Ms. 2257). Semnele arabe din nuvela Sărmanul Dionis, a căror apariție intratextuală o remarcăm și în Povestea magului călător în stele, sunt identificate de cercetătoarea ieșeană și pe inelul magic al eroului din Aurélia, podoabă gravată cu "trei cuvinte arabe". Onirismul filosofic al celor doi romantici presupune nu doar evadarea din cotidian, ci mai ales o cale de cunoaștere, accesul spre o lume de esențe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]