645 matches
-
mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub care se ascundea un om viu, timid, vulnerabil și îndrăgostit până la disperare de viață. Dar nu treceam niciodată de această constatare pe care o făceam parcă numai pentru a-mi găsi în complexele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în salon. Bietul om își petrece întreaga viață aducând pe lume copii, nu cred că vrea să vadă ce ajung când cresc mari, s-ar putea să se apuce de altceva. Henrietta îi luă haina oaspetelui și îl împinse foarte ceremonios în salon. — Bun, toată lumea e atentă, dați-mi voie să vi-l prezint pe omul serii, domnul doctor Laurence Westcott. Fran îl compătimi pe bietul om pentru prezentarea odioasă, dar el nu părea câtuși de puțin tulburat. Îl studie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l și pe prietenul tău. Mi-aș dori foarte mult să-l cunosc. Fran îl îmbrățișă, ca nu cumva să o vadă plângând. Se întâmpla ceva îngrozitor cu tatăl ei iubit. Se transforma, sub ochii ei aproape, într-un străin ceremonios și distant. — Poftim, zise maică-sa repede, întinzându-i cutia albă de carton în care se afla prăjitura. Ia-o înapoi la birou și servește-i pe cei de-acolo. Era prăjitura cu nucă pe care o adusese ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
surpriză plăcută în camera dumneavoastră. Uitați. Deschise larg ușa. Ralph Tyler se uită de jur-împrejurul camerei, în timp ce un zâmbet nedumerit, dar încântat, lumina chipul care-i era atât de drag lui Fran. — Bună, zise el întinzându-i mâna, cu un aer ceremonios, cald, dar demodat, și privind-o pe Fran de parcă ar fi fost oaspetele de onoare la o premiere. Îmi e cunoscută figura dumneavoastră. Suntem cunoștințe vechi, nu? Fran simți că i se frânge inima. Îmi pare rău, draga mea. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un alt trup și cu un alt suflet, cu alte simțuri decît ale noastre, un om de vată sau de hîrtie, ar cădea prin cine știe ce miracol în universul de fetișuri fabricat de noi într-o noapte, și minunat de mulțimea ceremonioșilor cuprinși de-o stranie dorință de a petrece, ar strîmba pirostriile ruginite ale lumii noastre, ne-ar răsturna valoarea tuturor noțiunilor, brusc”. Răsturnarea valorilor dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rușina Încă la gândul că paznicul firmei, un necunoscut oarecare, i-ar fi putut descoperi secretele căsniciei. Îl apăra pe el și pe ea Însăși. Antonio Îi ținu brațul, neslăbind strânsoarea. — Cum te simți? Arăți bine, Mina. Drăguț, curtenitor, aproape ceremonios. Capabil să deshumeze numele ei de alint. — Eu Însă nu te văd bine deloc, Îi răspunse Emma. Sigur ai renunțat la pastile? Amfetaminele Îți ard creierul. Putem vorbi ca doi oameni normali, spuse Antonio, sau trebuie să ne comportăm ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu și-a trimis vreo femeie înaintea noastră, doar a stat și ne-a așteptat în umbra cortului minunat, cu brațele încrușișate, uitându-se la noi în timp ce eu nu-mi mai puteam dezlipi ochii de pe ea. Nu-mi amintesc felul ceremonios în care a salutat-o tata sau ritualul prezentării fraților mei, unul câte unul și nici cum s-au oferit darurile și apoi cum am fost prezentate mama și cu mine. Eu n-aveam ochi decât pentru ea. Bunica - bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
rotit de câteva ori deasupra noastră. Levi a zis că e semn bun, dar mesagerul scuipa ori de câte ori umbra păsării trecea peste poteca noastră. Fratele meu m-a lăsat la ușa lui Hamor, urându-mi cu o voce foarte puternică și ceremonioasă, destinată urechilor mesagerului, „să mă port așa cum trebuie să se poarte fiicele lui Iacob”. Mai ales că eram singura, am zâmbit eu. Mi se spusese să mă port frumos. Exact asta aveam de gând să fac. În următoarele trei săptămâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
iubesc pentru totdeauna, chiar dacă ar fi fost să n-o mai văd niciodată. Noaptea am visat-o pe Rahela că-mi dădea o pereche de cărămăzi de aur, iar Inna îmi dăruia niște tuburi de argint. Iar eu primeam darurile ceremonios, plină de mândrie, având-o pe Meryt lângă mine. Când m-am trezit, fiul meu nu mai era. Speriată, am încercat să mă ridic în picioare, dar durerea m-a țintuit în pat. Am strigat, iar Meryt a intrat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grup; dar, este important de notat, fiecare apropiere face Întâi obiectul unui consimțământ, cel mai adesea explicit. Când o femeie vrea să refuze o relație nedorită, Își arată voința cu un simplu gest al capului - provocând imediat, la bărbat, scuze ceremonioase și aproape comice. Extrema urbanitate a participanților masculini pare și mai frapantă când te aventurezi spre interiorul zonei, dincolo de linia dunelor. Într-adevăr, această zonă e de regulă rezervată amatorilor de gang bang și de pluralitate masculină. Și aici, germenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
școală elvețiană de hotelieri. Nu pot spune mai mult de atât pentru că nu sunt persoana nimerită să redea toate amănuntele, dar Nikki era un maâtre d’hôtel autorizat. Se prăpădea de râs când ne Înfățișa, mie și lui Ravelstein, redingota ceremonioasă a Îndeletnicirii lui și când Își asuma demnitățile profesionale. Dineul fusese oferit În cinstea mea. A reprezentat modalitatea lui Ravelstein de a‑i mulțumi prietenului său Chick pentru sprijinul acordat În scrierea best‑seller‑ului său. Ideea Întregului proiect, afirma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
tace; se apropie de GUVERNATOR și-l privește lung; îl cercetează cu atenție; îi smulge batista din buzunarul de la piept și-și leagă singur ochii; se lasă în genunchi; își așează capul pe buturugă.) GUVERNATORUL ( Se ridică, plșește spre public; ceremonios.): Doamnelor și domnilor! Iată. un om deosebit! Iată un om minunat, cum fiecare dintre noi ar trebui să fim. Acest osândit s-a dovedit a fi o adevărată conștiință, o adevărată forță umană! A vrut să moară demn și, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. - Am auzit Aznavour și am trecut pe-aici, dădu el să se scuze. Mi-am permis să intru. Am simțit, așa, inexplicabil, dorința să vă invit la dans. Se aplecă ceremonios, o reverență de demult, cu un gest larg al mâinii întinse spre ea. - Vă rog... Ca vrăjită, se urni spre el, așa goală cum era. O înlănțui, rotindu-o ușor. Aznavour tocmai începuse să îngâne Boema lui. Se mlădia după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
real. Se temea ca nu cumva Iustin să se sperie din nou și să Tainicele cărări ale iubirii suporte un alt șoc ce-l putea retrimite acolo de unde abia revenise. - Care-i treaba, frate, de vorbești cu doamna atât de ceremonios? îl întrebă Emilian, imediat ce-l prinse puțin mai deconectat de obligațiile profesionale. Parcă erați la Consiliul Europei, tăticule! - Păi..., cum să-ți spun? Am nevoie de ea, dar știe că ce doresc este în afara atribuțiilor mele... Nici nu pot să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mazilescu era un poet apreciat, practica o poezie epurată și îndelung șlefuită. în primii ani ai boemei mele bucureștene, omul avea ceva dintr-un gentleman englez, semăna de altfel cu actorul richard Chamberlain. Virgil mazilescu se ridica și se înclina ceremonios în fața femeilor atunci cînd acestea veneau la masa unde se afla el... Pe noi, poeții ceva mai tineri cu 12 sau 13 ani decît el, ne-a adoptat fără rezerve, în așa fel încît deseori masa la care se așeza
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe amândoi obrajii, în vreme ce mâna acesteia era sărutată cu un respect afectat de Stănică. Cei doi salutară pe toți, și de departe și pe Simion, care se mulțumi numai să mormăie, fără să scoată capul din gherghef. Pascalopol se înclinase ceremonios în fața Olimpiei. - Sărut mâinile, doamnă Rațiu! și-i duse vârful degetelor la gură. Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion și cu Titi, având bărbia despicată la fel, în două, în chip supărător pentru o femeie. Era măslinie la față
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un pahar de apă bătrânului, care-l luă docil și sorbi din el. - Iar voi, se îndreptă Aglae către cei doi, plecați acum. Osă văd eu ce fac cu ăsta. Olimpia ieși suspinând, iar Stănică o urmă țanțoș, după ce dăduse ceremonios bună seara. Simion, calmat cu aceeași repeziciune cu care se înfuriase, cu aerul chiar de a nu ști ce s-a întîmplat, privea mâhnit la ghergheful lui și la ghemele de lână risipite pe jos și se aplecă să și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rămânerea peste noapte a unei lămpi aprinse. (Felix se gândi prin contrast la lampa cu petrol din casa lui moș Costache.) De altfel, bătrânul nu făcea nici o observație, privea cu ochi paterni pe tinerii care aduceau femei și le saluta ceremonios pe acestea, dacă păreau de condiție bună. Colegul mai adăugă că moș Costache avea obiceiul să încerce de a da restul, la unele sume plătite, în timbre poștale, pe care le ținea într-un portofoliu gros, legat cu gumilastic, pretextând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vocalizările și se extazia înaintea propriei opere, care consta din aplicarea cu ajutorul unui șablon, confecționat, precât părea, de el însuși, a unui feston cu fructe sintetice în partea de sus a peretelui exterior. La întrebările lui Stănică, zugravul se recomandă ceremonios. Era Sohațchi. Se dadu repede jos, luă de braț pe Stănică și-l vîrî în casă. O aduse numaidecât și pe Ana. Lui Stănică, agresoarea lui Titi îi făcu o impresie excelentă. Trupul ei plin, aproape gras, ochii îndrăzneți, vocea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care se vedeau instrumentele mai voluminoase ale unei orchestre. În sală nu era nimeni, deși erau orele opt. Stănică împinse pe Felix pe o ușă laterală, urmărit ceremonios de doi chelneri. Intrară într-o odaie mică, pe loc iluminată electric de un chelner, în care se afla o masă, chiuveta pentru șampanie, o canapea și tablouri banale. - Ei, zise Stănică, așa-i că-i bine? Local de noapte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așteptase la altceva. - Eu plec, zise el, să ne facă plata. Dumneavoastră, dacă vreți, mai stați. Felix protestă din cap, iar Georgeta refuză și ea: - Astă-seară mă simt obosită, mă duc să mă culc! - Ce au dumnealor de plată? întrebă ceremonios omul gras. Chelnerul îi arătă lista, și când Stănică făcu gestul, pur decorativ, de a plăti, omul cu smochingul protestă: - N-aveți nimic de plată! - Să trăiești, coane Iorgule! mulțumi Stănică. - Să nu mă uiți, zise Iorgu. Pune o vorbă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scoase banii, bodogănind: - L-a găsit acum să se-mbolnăvească, tocmai când suntmai supărată cu copiii ăștia. Stănică îi luă banii din mână, fără s-o mai asculte, și ieși în întîmpinarea doctorului, care se pregătea să plece. Îl luă ceremonios de braț și-l scoase pe ușă, într-un chip cam caraghios, căci gesticulația lui afectată contrasta cu afectarea cu care doctorul își păstra rigiditatea. Afară, Stănică strecură doctorului onorariul în mână și se crezu dator, ca de obicei, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de culoarea tabacului. În cap avea un melon, și în jurul gâtului o mare cravată de mătase, neagră, cu trei derivații. - Acesta-i tânărul dumitale prieten? Sunt încîntat. Îmi daivoie, generalul Păsărescu. Și generalul bătu ghetele militărește și, înclinîndu-se, întinse mâna, ceremonios, lui Felix. - Oh, zise el, fără nici o ironie, cu o sinceră părere de rău,sunt vinovat, n-am avut de lucru. V-am deranjat. Domnișoara Georgeta e o ștrengăriță, nu-mi comunică exact orele când primește. Georgeta fugi, fericită de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
furiș și se putea ghici uimirea lui față de o astfel de nesimțire. Prudent și politicos din fire, nu-și trădă sentimentul lăuntric și medită repede asupra mijloacelor oportune pentru a scoate pe bătrân din casă. - Domnule profesor, zise el foarte ceremonios, doamnele au glumit, fără îndoială, sau e la mijloc o eroare. Eu nu sunt doctor și n-am venit să vă consult. De altfel, sănătatea dumneavoastră mi-este cunoscută, vorbește toată lumea. Am venit atras de reputația dumneavoastră de... de învățat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
soacră-sei era infectă. Pascalopol, din tact, venea mai rar și convenise cu moș Costache sa-l cheme atunci când are nevoie de serviciile lui. Nu voia să deștepte bănuieli în Aglae că ar urmări ceva, și de aceea afecta oarecare răceală ceremonioasă față de Otilia, a cărei liniște mai tristă, ce e drept, dar încrezătoare, îi dovedea lui Felix că se-ntîlnea cu Pascalopol. În cele din urmă, Otilia însăși, văzîndu-l pe Felix adumbrit, mărturisi: - Felix, am observat că mă suspectezi! Nu ești cumintedeloc
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]