658 matches
-
pe Napoleon cu o funie de gât. Napoleon s-a împotrivit, a încercat să fugă, dar în zadar. A fost aruncat în aceeași cușcă cu ceilalți câini vagabonzi. — Săracu’ de el! Dă-i drumu’! — Ăsta n-are pic de inimă! Chelnerițele îl copleșeau cu reproșuri și insulte pe hingher, dar omul a încuiat cușca, fără să se sinchisească măcar să le răspundă. Higurashitei a ieșit în fugă pe stradă și l-a implorat pe hingher, cu glas tremurând, să-l elibereze: — Bătrâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
strădui să vadă ce scrisese. — Nu fi indiscret, îi strigă Takamori, înroșindu-se tot, în timp ce-și băga în buzunar carnețelul. Nu era în firea lui să se fâstâcească astfel. — Am impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu e genul? Îmi amintesc remarca Lindei despre un alt gen de femeie, anume aceea care o șterge cu un bărbat care nu-i aparține, și mă foiesc stînjenită pe scaun În timp ce ea pare să-mi ghicească gîndurile. Face semn chelneriței să ne aducă nota, apoi se răsucește spre mine. — Ce mai fac prietenele tale? mă Întreabă. Trish și... Lisa? Îmi joacă mie feste imaginația sau chiar a ezitat? I-a rostit cumva numele cu o conotație aparte? E posibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
tine ori că se gândește numai, un fel de contact mental, completa Andrei Ionescu, atoateștiutor și mai enervant ca întotdeauna, răsucindu-și cu grijă șuvița de păr pe după urechea fragedă ca o ciupercă. Zogru îi asculta în tăcere, strecurat în chelnerița care aștepta comanda și hotărât brusc să tragă o fugă la fața locului, chiar înainte ca ei să fi luat decizia de a merge împreună acolo, în salonul cel mic dintre bucătărie și camera din fund. Îi așteptase chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
am îndreptat spre cafenea. Am intrat. Când Alex m-a văzut, mi-a zâmbit cald. Ne am așezat la o masă. El a comandat o cafea cu apă. Mie îmi era atât de foame, încât mi-a venit să întreb chelnerița dacă nu are niște sânge. În schimb, am comandat niște apă plata cu lămâie. Ce ai mai aflat? l-am întrebat nerăbdătoare. E complicat. Se pare că înjunghie oamenii cu o armă necunoscută. Pur și simplu le scoate inima din
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vîntul conteni, iar potopul se transformă treptat În burniță, ploaia aceea fină și pătrunzătoare al cărei secret de fabricație Bretania pare să-l dețină dintotdeauna. Legătura cu continentul avea să fie curînd restabilită. La cafeneaua din port, Anne și mica chelneriță Împărțeau sandvișuri și căni cu grog celor care tocmai petrecuseră ceasuri bune scotocind insula În căutarea lui Nicolas și care făceau acum o pauză Înainte de a se reîntoarce pe teren. Sora lui Christian aprecia faptul că Ryan făcea parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mine coborând scările și-mi întinde o sticlă de vin. — Ăsta-i de la mine, zice. Nu e mult, dar... — Vai, ce frumos ! spun, mișcată. Mersi, Eamonn. — Și voiam să te întreb dacă te-ar interesa cumva să te angajezi ca chelneriță ? — La pub ? spun surprinsă, însă el clatină din cap. — La petreceri private. Avem un mic aranjament în sat. Nu e o afacere propriu-zisă, ci mai degrabă e un fel de împărțire a muncii cu prietenii. Mai facem un ban în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ar cunoaște. Nu-mi vine să cred că poate fi atât de ușor. Sinceră să fiu, sunt chiar un pic jignită. Oare mă contopeam chiar așa de tare cu peisajul ? — Am venit pentru petrecere, murmur, cu capul în jos. Sunt chelneriță. De la Bertram’s Caterers, adaug pentru mai multă siguranță. — A, da. E la etajul paisprezece. Bate la computer. Cum vă numiți ? — Mă numesc... Trish, zic. Trish Geiger. Melanie se uită pe ecran încruntată, bătând cu stiloul în dinți. — Nu sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bătută atât de ușor. Citesc pe fața femeii că începe să-și facă socotelile : dacă mă trimite la plimbare e posibil să-i fac o scenă urâtă, are alte lucruri stringente la care să se gândească, ce mai contează o chelneriță în plus... — Bine ! spune până la urmă, pufnind iritată. Dar va trebui să te schimbi. Cum ai zis că te cheamă ? — Trish Geiger. — Așa, da. Îmi notează numele. Păi hai să mergem sus, Trish. O, Doamne. Am intrat. E limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
inofensiv. N-o să-l las să scape. La șase fără zece ne strângem cu toții într-una dintre bucătării și suntem instruiți ce avem de dus. Mini-sandvișuri calde... mini-sandvișuri reci... abia dacă sunt atentă. Doar n-o să fac pe bune pe chelnerița. După ce Jan termină de vorbit, ies din bucătărie pe urmele turmei de chelneri. Mi se dă să duc o tavă cu pahare de șampanie, pe care o las jos cât de repede pot. Mă întorc în bucătărie și apuc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
urmă, deschid cu grijă ușa, ies și mă uit după colț. De unde stau văd coridorul și ușile spre sala cea mare pentru petreceri. S-a strâns deja destul de multă lume și aud râsete și oameni care vorbesc tare. Chelnerii și chelnerițele circulă peste tot și lumea continuă să vină pe hol, în flux continuu. Le recunosc pe fetele de la PR... îi recunosc pe niște stagiari... pe Oliver Swan, partener senior... se îndreaptă cu toții spre petrecere, luând din mers câte un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mulțime de persoane, care nu intră în raza privirii mele. Ei, e un risc pe care trebuie să mi-l asum. Inspir adânc de câteva ori, încercând să mă îmbărbătez. N-o să mă recunoască nimeni în ținuta asta alb-verde de chelneriță. Și am și o poveste pregătită dacă mă întreabă cineva : mă aflu la etajul ăsta pentru a-i pune domnului Saville această sticlă de șampanie în birou, ca o surpriză. Haide. Nu mai e timp de pierdut. Deschid încet ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
numărul unu e să ies de-aici. Când mă strecor pe ușa din capul scărilor și mă grăbesc spre camera unde mi-am lăsat hainele, petrecerea e în toi. Nu mă mai schimb. O să le înapoiez eu cumva vestimentația de chelneriță mai târziu... — Trish ? aud în ceafă glasul lui Jan. Tu ești ? Fuck. Fără prea mare tragere de inimă, mă întorc spre ea. Mă privește cu ochii scoși din orbite. Unde naiba ai fost ? — Păi... am servit. — Ba nu-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Îhm... da, șoptesc într-un final, fierbând de jenă. Eu sunt. Dar vă rog mult nu spuneți nimănui. Nu vreau să se știe. — Deci cu asta te ocupi acum ? Tipul cu ochelari fără ramă pare de-a dreptul bulversat. Ești chelneriță ? Stagiarii încă se mai uită la mine de parcă aș fi Stafia Viitorilor Avocați Ratați. Nu e chiar așa de rău. Încerc un surâs relaxat. Primești sandvișuri fantezi gratis ! — Deci o singură greșeală... și gata ? zice cu un nod în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu ochelari. Să verific dacă nu cumva am ceva urgent de făcut... — Și eu, spune fata, lăsându-și jos paharul. — Samantha Sweeting e aici ! îl aud deodată pe alt stagiar șoptând spre un grup de asociați juniori. Uite-o ! E chelneriță ! — Nu! zic cu respirația tăiată. Nu mai spune nimănui... E prea târziu. Îi văd pe toți cei din grup întorcându-se să se uite la mine cu expresii identice de spaimă stânjenită. O clipă, sunt atât de îngrozită că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și-i servesc. Însă chiar în acel moment, simt cum îmi crește în suflet o dorință tot mai puternică de a-i sfida. Să vă ia naiba, mă trezesc gândind. Și de ce mă rog n-aș avea voie să fiu chelneriță ? — Bună, zic, scuturându-mi părul spre spate. Vrea cineva desert ? Tot mai mulți oameni se întorc să se uite la mine. Le aud șoaptele înconjurând încăperea. Ceilalți membri ai personalului care servește s-au adunat ciorchine și mă fixează insistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trezesc replicându-i la fel de tăios. N-am avut de ales. O, Doamne. Răspuns greșit. Prea plângăcios și insipid. Trebuie să-mi regăsesc cumpătul, sau o să pierd această dispută verbală. Deja mă aflu în dezavantaj, cum stau așa în ținută de chelneriță și întreaga asistență se uită la mine de parcă aș fi o mizerie adusă de-afară de un câine. Trebuie să fiu calmă, neclintită și inspirată. Dar vederea lui Arnold în carne și oase după tot acest timp m-a dat pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
hol împreună, Guy încă absorbit de BlackBerry-ul lui. Doamne, e total dependent de drăcovenia aia, mă gândesc ușor agasată. Și unde naiba ai dispărut ? În fine, se oprește din scris. Ce-ai făcut tot timpul ăsta ? Doar nu ești chelneriță pe bune ! — Nu. Nu-mi pot reprima un surâs. Nu sunt. Am o slujbă. — Știam eu că o să te înhațe imediat cineva. Dă din cap cu satisfacție. Cine te-a angajat ? — Ei... nu-i cunoști, spun după o pauză. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ai venit înapoi, îi țin isonul alți câțiva. David Elldridge îmi zâmbește cu căldură. Guy ridică degetul mare a felicitare. — Avem niște șampanie. Ketterman îi face semn din cap lui Guy, care deschide ușile duble. O clipă mai târziu, două chelnerițe de la Sala de Protocol intră cu tăvi pe care sunt pahare de șampanie. Cineva îmi pune un pahar în mână. Toate astea se întâmplă mult prea repede. Trebuie neapărat să zic ceva. — Ăă... îmi cer scuze, strig. Încă n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fost amabil cu chelnerii, dacă are cineva nevoie de un sfat la o cină cu sud-africanii ne zice Cornel: cel mai bine e să fii amabil cu chelnerii. Binedispus, șeful l-a întrebat, ridicând o sprânceană: cu chelnerii sau cu... chelnerițele, iar Cornel s-a declarat învins de umorul șefului, dând din cap și râzând ușurel. Oameni buni, a spus apoi șeful și a ridicat o mână în semn de salut (în palmă avea cheile de la mașină, care clincheneau), vă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mi-a trecut prin cap așa ceva! —E posibil, nu? Mai plauzibil decât doi farsori care bântuie pe aici, fiecare cu treaba lui. Nu prea-ți vine a crede. — Am crezut că s-a terminat cu povestea aia, zise Violet, supărată. Chelnerița ne aduse mâncarea, la care ea îi răspunse automat cu un zâmbet orbitor și cu un „mulțumesc“ murmurat, pe tonul ei cel mai cald. Când Violet își punea farmecul în acțiune, făcea ravagii; chelnerița s-a dat un pic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu povestea aia, zise Violet, supărată. Chelnerița ne aduse mâncarea, la care ea îi răspunse automat cu un zâmbet orbitor și cu un „mulțumesc“ murmurat, pe tonul ei cel mai cald. Când Violet își punea farmecul în acțiune, făcea ravagii; chelnerița s-a dat un pic în spate, vizibil uimită. Hugo se năpusti cu voluptate asupra fripturii. Violet se uita în gol la farfuria din față, încă abătută. —Ei, hai Vi, nu mai fi supărată, îi zise Hugo încurajator. E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sabotat cablul. MM era de-a dreptul nemulțumită de această replică, dar n-aveam de gând să spun mai mult. Fisher ridicase atât de mult din sprâncene, încât acum aproape că i se confundau cu părul de pe frunte. Sally comandă chelneriței o altă cafea. Nu scosese aproape nici un cuvânt de când ajunsesem acolo, lucru neobișnuit pentru el. Măcar s-a rezolvat, zise Fisher în cele din urmă, observând că voiam să schimbe subiectul. Aruncă o privire gânditoare celor de la masă, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
toată ziua. Asta a fost singura întrebare care i-a fost adresată toată seara, singura indicație că ceilalți o considerau ca făcând parte din grupul de petrecere. Altfel, toată lumea, inclusiv Jake, părea să aibă senzația că se afla acolo în calitate de chelneriță. —...trebuie să depășim înfierarea gunoiului. Această ultimă remarcă fusese rostită de Joss, ai cărui ochi ardeau cu o flacără mesianică. Gunoiul este o responsabilitate individuală, a tunat la rândul ei Jessamy. Trebuie urmat mottoul celor trei R - Reduceți, Refolosiți, Reciclați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe bătrân. Cred că-i voi spune vreo două, doar așa, ca să mă țină minte... * Peste drum, într-o cafenea, așezat lângă fereastră, cu un ceai negru în față, Magicianul puse picior peste picior și urmări amuzat întreaga scenă. O chelneriță cu fustă scurtă se apropie de masa lui și îl întrebă dacă mai dorește ceva. Ceru un corn cu gem și încă o cană cu ceai. Apoi întoarse din nou privirile către stradă. * Reuși să rămână calm. Și rosti cu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]