610 matches
-
lungi plete pân- pe spate Dar la frunte retezate, Copilaș în haine strâmte Ușurel mi se mai simte. De ochește-o căprioară Șoimul pe de-asupra-i sboară, De-și întinde mîna-n sus Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când prinde a cânta Codri - ncep a răsuna, Doina când o tragănă Frunza toată-o leagănă, Că o cântă trăgănat Codrului de legănat. Nime-n juru-i nu era Numai mierla fluera, Iară el se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o luăm La - mpăratul s-o ducem. Și pornirăm și venirăm Nu știurăm sama bine Să venim pe drumuri line, Ci ne-am îndreptat pe stele ... De venirăm după ele, Pe fața pământului Pe aburii vântului, Mai bând și mai chiuind Și din bice lungi pocnind, Caii noștri în curând, Pe-a lor nări flacări lăsând Din copite scăpărând. Am sosit și v-am găsit, Cerem floarea să ne-o dați, De unde nu, nu scăpați, Căci cu sape de argint Scoatem
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
scoată un popândău din gaură’’. Bineînțeles că ne-a tras o urecheală zdravănă. Eram un elev sârguincios, iar învățătoarea mă îndrăgea alintându-mă ,,Ghivirel cel cuminte’’ fiindcă eram atent la ore,cuminte și sârguincios. În pauză săream pe bănci și chiuiam, iar unii copii spuneau: Unde-i doamna să-l vadă pe Ghivirel cel cuminte?’’, dar trebuia să-mi consum și eu energia într-un fel. De multe ori mă trimitea din clasă în camera lor să stau cu fiul lor
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
-i dea la o parte fusta lungă. Când a pătruns în ea, a intrat într-un vârtej și, odată cu el, toată lumea. Vedea în zare coroanele albe ale copacilor, cerul senin ca lacrima și auzea stins ritmul muzicii și glasurile care chiuiau din timp în timp. Pe urmă a privit în ochii ei și l-a cuprins un sentiment de milă, de bucurie, de biruință și de sacrificiu în același timp. Se simțea trup și suflet cu ea, era parcă pregătit s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mărgăritar amestecat cu tămâie. Stătea cu nările umflate, ca omul care adulmecă. Ziua de Paște fusese cu adevărat de coșmar. Spătarul plecase fără să-i spună la revedere, iar ea privise din foișor hora din fața bisericii. Îl vedea destul de bine, chiuind și zbătându-se în ritmul dansului, și-i venea să plângă de gelozie, mai ales dintr-un fel de invidie la gândul că ei îi era cu totul interzisă distracția aceea. Nu se punea nici măcar problema să vină la horă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și un surâs murdar se prelingea sub mustața tușinată. Inima îi era plină de veselie și stomacul chiorăia dornic să se înfrupte din carnea proaspătă. În timp ce mârșavul pregătea măcelul, capra, nebănuind nimic din toate acestea, s-a întors de la piață chiuind și râzând, bucuroasă fiind că a găsit toate bucatele și le va face o surpriză iezilor. Nu știa biata de ea, că cea cuprinsă va fi chiar ea și într-un mod total neașteptat. Ajunsă acasă, a văzut că iezii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încât să devină somnoros sau prost. Până la urmă Iacob s-a ridicat și m-a ajutat și pe mine să mă ridic. M-a condus la cortul unde aveam să ne petrecem cele șapte zile, cu Laban după noi, care chiuia și ne ura să avem parte de mulți fii, își amintea Lea. Iacob nu s-a apropiat de mine până când nu s-a făcut liniște afară. Atunci mi-a dat vălul la o parte. Era un văl frumos, brodat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pentru a amplifica opoziția dintre cele două personaje, Dănilă și Sarsailă: “...cât era de pusnic Dănilă, tot mai mult se sprijinea în drughineață decât în sfânta cruce și pac! La tâmpla dracului cea dreaptă, una!/ -A...leu! Destul! Nu mai chiui./ Ba nu! Stai, tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! și la stânga una./ -Va...leu, destul!/ -Ba nu-i destul. Și-i trage și-n numele tatălui una!” În cea de-a cincea probă, dracul este nevoit să renunțe
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
personaje, Dănilă și Sarsailă: “...cât era de pusnic Dănilă, tot mai mult se sprijinea în drughineață decât în sfânta cruce și pac! La tâmpla dracului cea dreaptă, una!/ -A...leu! Destul! Nu mai chiui./ Ba nu! Stai, tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! și la stânga una./ -Va...leu, destul!/ -Ba nu-i destul. Și-i trage și-n numele tatălui una!” În cea de-a cincea probă, dracul este nevoit să renunțe la întrecerea în aruncarea buzduganului, smulgând prețioasa
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit În ea. Fructul pârâi și se rupse În bucăți. Avea miezul roșu, precum sângele de pasăre, și era mai dulce decât mierea. Răcoros. - Așa, rosti femeia după care se repezi afară, chiuind și sorbecăind Împreună cu celelalte. - Auzisem eu că femeila astea știu tot felul de neștiute, zise Enkim mușcând bucăți Întregi din miezul acela rece. După ce am terminat de mâncat, una dintre femei a venit la noi În casă și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre Între ele și chiuiam de ne luau foc piepții. Ursul e animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă, se sperie așa de tare Încât se năpustește asupra ta. Dacă te aude de la depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai mult Îmi place de tată-său! El parcă nu... murdărește. Minos a pufnit În râs, iar eu am dat să trec apa care curge dar, chiar atunci, un tânăr ce venea În fugă din sat, se năpusti spre noi, chiuind și făcându-ne semn să așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni coborât din munte... strigă el, amestecând graiul horcăit cu vorbele spuse În minte și cu gesturile. Întâlnit lângă Marea cea mare cu străini așa de mulți-mulți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pricepi tu... eu unul n-am de gând să-mi pun pielea pe băț nici măcar pentru tine. Acum, hai să plecăm odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am Întors privirea, căci astea erau lucruri de femei. - E om, măi Krog, măi! răcni Enkim din nou. Tocmai prinsese măruntaiele-de-mumă și le privea, căutând să vadă dacă erau Întregi. - Tatăl din Cer a fost cu femeia mea, izbucni el, chiuind. Era plin de sânge pe mâini. Ne-am aplecat s-o săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai repede ca oricând, mai ales că era o noapte Într-atât de rece Încât, la fiecare pas, scoteam aburi groși pe nări. Am urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată de povârniș molcom Înainte să ajungem pe culmea unei dune. Nu ne-am mai oprit, așa cum ne era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
calzi pe potecă. Ne tot Întrebam ce putea să Însemne asta când Runa dădu peste niște urme de pași În pământul umed. - Copii? se miră ea, măsurând urmele. - Coțcarii! Vor să ne sperie, râse Enkim. Am strigat după ei, am chiuit, dar n-am căpătat nici un fel de răspuns. Am mai mers o vreme și am Înnoptat lângă un firicel de apă. Am făcut focul, am Înfulecat câte ceva și ne-am culcat. Nu prea puteam să adorm. Mă tot Întrebam dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noastră, a oamenilor. Când dădură cu ochii de Unu, se repeziră care mai de care să-l legene și să-l strângă În brațe. Unu se revoltă și-și dădu drumul pe pieptul unuia dintre ei, ceea ce Îi făcu să chiuie de bucurie. Se uitară la sulițele noastre iar câțiva, mai curajoși, ni le traseră din mâini și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iasă În cale. - Enkim tot nu se potolește, Îmi zise Logon, posomorât, și-mi arătă fumul care iarăși prinsese a se ridica de pe piscul lăsat În urmă. - Pfuuh, ia să ne vedem noi de-ale noastre, am spus atunci și, chiuind veseli, am luat-o din loc. Nu trecu mult și cei ce veneau dinspre Miazăzi ne văzură și ei. Își dădură lucrurile jos din spinare, lăsară deoparte ce târau după ei, iar oamenii se așezară În față, amenințători, cu sulițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și luară de-o parte și de alta a țărmului, cu gând să le pice În spate celor patru. Între timp, primele luntre ale lui Logon porniră către Gemeni, scârțâind și aplecându-se greoi sub bătaia vântului. Copiii mai curajoși chiuiau, mamele lor Îi Înghionteau, vânătorii Împingeau În apă cu vâslele, iar Logon veghea ca tot mai multe luntre să pornească spre Gemeni. Era o zi În care norul cel uriaș se spărsese, parcă, În bulgări mulți-mulți. Vântul bătea puternic către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și Barra se apropiară. Kikil se trăsese Îndărătul lor și râdea de unul singur, țopăind ca un prost În zăpadă. Ai lui țopăiau și ei și, nu trecu mult până ce toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui de răzvrătiți mai au mult-mult până să vadă țărm. - Arătat la ei Încotro am luat-o? - Îl Întrebă Barra pe Logon cu vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dintre vânătorii lui Tek aținti mâna Înspre un loc anume de pe Marea cea mare, Între două stele strălucitoare, și ne spuse, sigur pe el: - De acolo vine. Acolo e tare departe. Iar am aprins focurile și ne-am apucat să chiuim din străfundurile rărunchilor dar, În afara slabelor mirosuri pe care, și-așa, nici nu le simțeau toți, nu căpătarăm alt semn. După ce a răsărit soarele, i-am chemat pe toți Vindecătorii la mine și le-am spus că Îl voi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aduseseră o burtă dintr-un fel de vin pișcător, din cel pe care Îl Întâlnisem pe la mai toți cei la care ajunsesem. Era rece, era amărui și deodată mă Întremă. Vestea că aveam gemeni se răspândise deja, iar vânătorii noștri chiuiau de bucurie. Cei din neamul Cipusik veniră cei dintâi, iar Vindecătorul lor Îmi spuse că nu puteam să am decât gemeni după ce o Împuiasem pe Nunatuk pe ghețarul pe care toate neamurile mele Îl știau drept Gemenii. - Atunci, le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
s-a mai și golit după ce a trecut de centru, nu mai sunt acum decât puțini călători. Unul sau doi au rămas în picioare, ca doi marinari lângă catargul ce înfruntă marea agitată, spumegând de furia lui Poseidon. Șoferul accelerează chiuind și cei doi temerari sunt zgâlțâiți de colo colo prin marile hârtoape, dar nu se dau bătuți. Restul pasagerilor, mai cuminți, stau jos și privesc cu sau fără luare aminte pe geam, afară. De-a lungul șoselei n-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
încovoiate. - Aici? Întrebă, ciocănind cu inelarul pe un loc liber, o căsuță lunguiață, din josul formularului, pe dreapta. Funcționarul slobozi doar un chiuit lung, amarnic, final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia cocoțat pe Cassa de bani, zvâcnind să se atârne de lampadarul cu cinci brațe și cu patruzeci de becuri care, abia acum observă nedumerit, luminau toate. -Doooooom Peeeeeeriiiiii...ngh...nghhh...iiiiiițăăăăăăă... Breeeeeee, n-auzi? Ăsta vrea să semneeeeeeze, breeeeeeeeee.... Pălăriatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]