3,124 matches
-
luat-o razna? Ar pune mâna pe cuțitul lui - ori s-ar duce în camera de alături, să se uite la televizor până-și termină cei doi treaba? — De ce-ntorci capul? mă întreabă amuzată mama în timp ce-și îndreaptă ciorapii. Parc-aș fi o fătucă de două’ș’unu de ani, parcă nu eu te-aș fi șters la fund și nu eu ți-aș fi sărutat fundulețul atâția ani de zile. Ia uită-te la el - îi spune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dormitor mirosind a mobilă lăcuită? Cum mi-ar plăcea să-mi țin în sertar chiloții înnegriți de jeg și aruncați claie peste grămadă, ca ai lui Smolka? Ei bine, nu mi-ar plăcea. Cum mi-ar plăcea să umblu cu ciorapii găuriți și să n-am pe nimeni care să-mi aducă o limonadă fierbinte, cu miere, atunci când mă doare gâtul? Și invers, cum mi-ar plăcea s-o văd pe Bubbles Girardi venind la mine acasă după-amiaza, să mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vrei să miroși ceva - ceva năucitor? Se uită în jur, să fie sigură că nu-i nici o chelneriță prin preajmă, apoi se aplecă în față, băgându-și mâinile sub fața de masă, ca și cum ar fi vrut să-și îndrepte un ciorap. Peste o clipă își întinse degetele spre mine. Le-am dus la buze. — Păcatul meu, scumpete, zise Maimuța, direct din butoiul cu murături... anume pentru tine! Doar pentru tine! Și-atunci, dă-i ’nainte, iubește-o! Fii brav! Iată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Eckman, pe care-l urmâri iar În imaginație de la birou În apartamentul lui foarte modern, În toaleta strălucitoare, În baia cu argint aurit, În salonul cu tapiserie luminoasă, unde nevasta lui stătea și cosea, cosea, făcând veste, pantaloni, bonete și ciorapi pentru Misiunea Anglicană. Domnul Eckman era creștin. Cât era linia ferată de lungă, coșurile Înalte scoteau flăcări. Dogoarea lor nu pătrundea prin peretele de sticlă. Era teribil de rece - o noapte de aprilie precum o ilustrată de Crăciun de modă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cinematograf, dar fata asta nu era tot așa de drăguță ca și Janet, așa că era o fericire să stai timp de o oră urmărind fiecare mișcare a trupului lui Janet: Janet pieptănându-se, Janet schimbându-și rochia, Janet trăgându-și ciorapii, Janet amestecând În pahare. Însă probabil că avea o minte de două ori mai bună, chiar așa banală și vicleană cum pare să fie. — Dragă, Întrebă Janet Pardoe cu amuzament, ți-a căzut cumva cu tronc micuța aia? Trenul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dezgustului nu i se citi pe fața bucălată și roză. — Eh? Ea zâmbi și expiră lung, șuierător. — Oh, Anton! El sări În picioare, iar ea lăsă prosopul să cadă și veni spre el, cu pasul firav al unei păsări, În ciorapii ei negri de bumbac. — Un moment. Un moment, spuse el, ridicând mâna prevenitor, alarmat de faptul că trezise o dorință atât de stătută. Nici unul din noi nu e o frumusețe, se gândi el, și prezența unei Madone În roz cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de ce? Myatt Începu să-și piardă răbdarea. Nu voia să stea toată noaptea și să povestească. Picioarele ei, care pendulau În aer, fără să atingă podeaua, Îl excitară. — Ne vom simți bine. Îi scoase pantofii și Își trecu mâinile peste ciorapii ei. — Te pricepi destul de bine la asta, nu-i așa? El roși. — Te deranjează? Oh, mă bucur! spuse ea. Mă bucur. N-aș fi suportat să știu că nu te pricepi destul de bine. La Început, ochii ei largi și speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
adunând o cantitate amenințătoare de cuvinte, așa că Îi explică: — Ați fost atât de Îndatoritor cu mine. Era foarte frig afară, În aerul liber, așa că Începură amândoi să se miște. Noroiul Înghețat trosnea și se crăpa lângă pantofii ei, murdărindu-i ciorapii. — Mi-ar fi făcut multă plăcere, spuse el, Înșirându-și cuvintele cu multă corectitudine, și regret din tot sufletul că nu pot accepta. Cobor din tren la Belgrad În timpul nopții. Mi-ar fi făcut plăcere... Se opri la mijlocul pasului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mea, când am ajuns eu, Lauren era deja la Blue Ribbon, la intersecția dintre Downing și Bedford. Stătea la o masă rotundă lângă vitrina drăgălașului restaurant. Purta o rochie Înfoiată din șifon mocca. În ciuda vremii răcoroase de toamnă, nu avea ciorapi, fiind Încălțată cu niște papuci roz pastel din piele de crocodil. O capă moale, verde, din blană de vulpe, era aruncată neglijent peste spătarul scaunului pe care ședea. Arăta foarte odihnită pentu cineva care zburase deasupra Atlanticului de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
În mâna cealaltă. Ochii nu i se dezlipeau de ecranul televizorului. Schimba de pe un canal pe altul ca o maniacă. Era Îmbrăcată cu un costum Rochas de un alb imaculat, cu manșete din dantelă neagră și o fundă la gât, ciorapi de plasă și pantofi foarte Înalți, roșii. Părul Îi era aranjat În jurul feței, În bucle blonde. Lacrimile de mai devreme dispăruseră. Fața era palidă, dar frumoasă Într-un fel straniu, ca Nicole Kidman În The Others. Avea o Înfățișare perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ea, făcute de nenumărații paparazzi. Era Îmbrăcată cu o jachetă cu guler Înalt care Îi ascundea jumătate din față și cu o minusculă fustă din denim. Părul blond Îi cădea pe umeri, iar picioarele Îi erau ușor bronzate și fără ciorapi, chiar și În acea dimineață rece de noiembrie. Cred că erau chiar mai lungi decât picioarele Sophiei D’Arlan, dacă asta este posibil, și erau Încălțate cu o pereche de pantofi ușori, din piele de șarpe, de un verde Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
zis: — E o vrăjitoare. Iar menajera a închis ușa. În vila Gartoller, Helen Hoover Boyle se plimbă prin încăperile goale, cu ecou. Continuă să vorbească la telefon în timpul ăsta. Cu norul ei de păr roz, cu costumul roz asortat, cu ciorapii albi și pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate de ruj roz. Brațele îi sclipesc și zornăie de brățări aurii sau roz, de lanțuri, amulete și monede de aur. Cu toate ornamentele astea ai putea să umpli un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe urechi. Cu ochii strâns închiși. În patru labe, din rigolă, de lângă familiile cuprinse de flăcări, Helen se uită în sus la Stridie. Stridie e un om mort. Coafura lui Helen e distrusă; șuvițele roz i-au intrat în ochi. Ciorapii i s-au rupt. Genunchii îi sunt plini de sânge. — Nu-l omorî! strigă Mona. Nu-l omorî, te rog! Nu-l omorî! Stridie se aruncă în genunchi și înhață hârtia arsă de pe trotuar. Și încet, încet ca limba unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de sfinți. Cînd se liniștește, își dă seama că a ajuns deja în Cartierul de Nord, în fața blocului și se grăbește să urce, să aibă timp să-și facă o cafea, apoi să se bărbierească, să-și schimbe pantofii și ciorapii uzi, să-și ia paltonul, căciula și mănușile și să plece spre autogară, să aștepte cursa rapidă. *** Ștergătoarele de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu să mi te-ntinzi cu bărbatu-miu. Ia zi-i, ești bolnavă? De ce? Ca să știu, să-l tratez, că am doi copii... Fata stă chircită, băgată toată într-o ladă de citrice, cu fusta ridicată pînă la șolduri, un ciorap rupt de la genunchi în sus, răvășită la păr, smiorcăindu-și nasul din care se preling două șuvițe de sînge. Ieșită din minți, Sultana pune mîna pe-o scîndură de la o navetă cu sticle goale și-o smulge, îndreptînd spre fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să divorțez de el!" Oameni încărcați cu bagaje circulă dintr-o parte în alta iar Aura, cu pieptul apăsat în bara de aluminiu, cu nasul lipit de geamul în care se zbate viscolul, simțindu-și agățat de colțul unui geamantan ciorapul stîng, frîntă din cauza oboselii și a romului, simte cum începe să tremure iarăși de furie și nu-și dorește decît să ajungă acasă, unde, fără să spună un cuvînt măcar, va scoate bani de pe cec, atît cît să-i ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un gest delicat de atingere, parcă să sprijine trupul gata să cadă pe spate, peste pat. Învinsă, femeia vrea să facă un pas, să-și recapete echilibrul, dar genunchii ei se lovesc de-ai lui Mihai. Să nu-mi agăți ciorapii se aude brusc vocea Mariei, sonoră, albă, lipsită de orice inflexiune. Paralizate, brațele lui Mihai scapă trupul femeii, care se răstoarnă pe pat, cu capul pe blana ei de nurcă, puțin întors, cu un braț sub el, celălalt pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeia răsturnată pe patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai împresoară încă, născînd în el sentimentul umil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai împresoară încă, născînd în el sentimentul umil al culpabilității, făcîndu-l să-și plimbe iarăși privirea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihai, versurile lui Baudelaire despre hoitul "pe un prundiș zvîrlit", întregind fiorul de gheață ce l-a cuprins, coapsele femeii, deformate pe cuvertura bej de pe pat, asemănîndu-le cu hălcile de carne, diforme, de pe tejgheaua măcelarului un amestec dezgustător de carne, ciorapi și poale mototolite, ceva diform, de la care ochii lui se întorc spre fereastra clătinată mereu de viscol. "Doamne, ce coșmar!" gîndește, grăbindu-se să închidă fereastra, fericit că a găsit o salvare. Dar cînd se întoarce dinspre fereastră, vede cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sentimentele de mamă, cu atît mai mult cu cît Doina nu mă mai interesează." Spuneți, doamnă șoptește Mihai, așezîndu-se pe marginea patului. Piciorul Mariei se leagănă încet, anume parcă să pună în evidență mai mult frumusețea genunchiului dezgolit, pe care ciorapul de nylon, la lumina venită dinspre fereastră, îl face să semene cu o bucată de jar stînd gata să pălească, ori să întețească focul. Dimineață, începe Maria simplu, cu același ton alb, fără urmă de inflexiune eram prin apropiere cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
timpul rece, insensibilă o păpușă de cauciuc!..." Amintirea clipelor de mai înainte, cînd a îmbrățișat-o pe Maria, îl cutremură pe Mihai: "Un obsedat n-ar fi luat în seamă vocea ei rece, teama de-a nu i se rupe ciorapii; ar fi posedat-o. Dar asta am urmărit eu?! Sînt un psihopat, care se inhibă la cel mai mic protest, ori, ca bărbat, ca om, mai degrabă caut ceva, dincolo de trup?..." Viscolul izbit furios în fereastră face ca genunchiul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]