838 matches
-
putea acel om să intre atât de calm în mijlocul inamicilor? În timp ce urca pe aleea prelungă, în pat, dintre prima poartă și poarta centrală, Hideyoshi nu-l învrednici cu nici o atenție pe omul care îl conducea. Când se apropie de intrarea citadelei, Mikawa îi ieși în întâmpinare. — Nu ne-am văzut de mult, spuse Hideyoshi, ca și cum n-ar fi fost decât un salut firesc. Se cunoscuseră cândva, iar Mikawa îi răspunse la salut cu un zâmbet: — Da, neîndoielnic, a trecut multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nenumăraților ani de război civil fusese în declin. Câmpiile de duzi au dispărut într-o singură noapte, devenind un plan de străzi temeinic întocmit, câtă vreme, pe culmea muntelui, schelăria donjonului apăru aproape înainte ca oamenii să-și dat seama. Citadela principală, modelată după miticul Munte Heru, avea patru turnuri - reprezentându-i pe Regii celor Patru Vânturi - în jurul donjonului central cu cinci niveluri. Sub el se înălța un enorm edificiu de piatră, din care se răspândeau anexe. Deasupra și dedesubt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
construind un turn de recunoaștere, din lemn. Apoi, în vârful turnului a fost urcat un tun, cu care s-a tras spre castel. Zidul de pământ și poarta castelului au fost distruse cu ușurință. Adevăratele ținte, însă, erau turnurile și citadela interioară. Dar inamicul avea și el artilerie, precum și cele mai noi arme ușoare și tipuri de pulbere. Turnul de recunoaștere fu pulverizat sau ars până-n temelii de mai mule ori, numai pentru a fi reconstruit și dărâmat din nou. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
apusul provinciei Harima. La miazănoapte, curgea râul Miki. La răsărit creșteau desișuri de bambus, culturi agricole și buruieni. În sfârșit, un număr de fortărețe încercuiau zidurile castelului din trei laturi, pe dealurile învecinate. Acestea, la rândul lor, aveau în centru citadela principală, înconjurată de a doua citadelă și de o a treia incintă. — Te face să te întrebi dacă poate fi cucerit rapid, Hideyoshi, murmură Nobutada, privind spre castel. — Mă îndoiesc serios că poate fi învins cu ușurință. E ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
râul Miki. La răsărit creșteau desișuri de bambus, culturi agricole și buruieni. În sfârșit, un număr de fortărețe încercuiau zidurile castelului din trei laturi, pe dealurile învecinate. Acestea, la rândul lor, aveau în centru citadela principală, înconjurată de a doua citadelă și de o a treia incintă. — Te face să te întrebi dacă poate fi cucerit rapid, Hideyoshi, murmură Nobutada, privind spre castel. — Mă îndoiesc serios că poate fi învins cu ușurință. E ca un dinte stricat, cu rădăcini adânci. — Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deloc în seamă preocupările însoțitorului său. Intrarea principală în castel forfotea de ajutoare ale vasalilor care aflaseră despre trădarea lui Murashige și veneau la castel, precum șide mesageri șiroind din provinciile învecinate. Hideyoshi și Ranmaru se îmbulziră prin mulțime, până în citadela interioară, numai pentru a li se spune că Seniorul Nobunaga era în toiul unei consfătuiri. Ranmaru intră, vorbi cu Nobunaga și se întoarse repede, spunându-i lui Hideyoshi: — A cerut să așteptați în Sala de Bambus. Și îl conduse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Seniorul Nobunaga era în toiul unei consfătuiri. Ranmaru intră, vorbi cu Nobunaga și se întoarse repede, spunându-i lui Hideyoshi: — A cerut să așteptați în Sala de Bambus. Și îl conduse pe Hideyoshi spre un turn cu trei niveluri din citadela interioară. Sala de Bambus făcea parte din apartamentul de zi al lui Nobunaga. Hideyoshi se așeză, singur, privind spre lac. Curând, apăru și Nobunaga, care scoase un strigăt de bucurie când îl văzu și se așeză, fără formalisme. Hideyoshi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-ul e gata, anunță un servitor. Părând ușurat, Murashige se ridică: — Kanbei, poftește înăuntru. Lăsând totul la o parte, nu ne-am mai văzut de mult. Hai să bem ceva împreună, propuse el. Murashige se arătă un amfitrion generos. În citadela principală fusese pregătit un banchet. Evident, cei doi evitară orice conflict în timp ce beau sake, iar expresia lui Murashige se relaxă considerabil. La un moment dat, însă, Kanbei abordă din nou subiectul: — Cum rămâne, Murashige? De ce nu oprești situația asta până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ar preface bolnav. Întrucât, de obicei, Shoyoken era un om excepțional de bine dispus, răspunsul său nu-l liniști deloc pe Katsuyori. Shoyoken rămase tăcut. Nici Katsuyori nu mai spuse nimic, și-și continuară plimbarea în liniște. Între fort și citadela interioară se afla o ravină îngustă, plină cu copaci de diverse soiuri. O pasăre cântătoare se prăvăli aproape ca în cădere, bătu din aripi și zburătăci speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi pe neașteptate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o lipsă de maturitate omenească. Acum, însă, indiferent de ceea ce-i dicta temperamentul său nativ, trebuia să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele culisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism care continua zi și noapte. În mod firesc, erau întinse perdele chiar și în grădină, scuturile erau instalate unul lângă altul iar soldații nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fuga era soarta de neocolit cu care se resemnaseră Katsuyori și generalii lui. Era a treia zi din Luna a Treia. Dacă ar fi fost oricare alt an, Katsuyori și suita lui s-ar fi delectat cu Festivalul Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi și el castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase ceasul și se grăbiră să se pregătească pentru moarte. Printre ei, soția lui Katsuyori stătea așezată ca și cum încă s-ar mai fi aflat în conacul ei din citadela interioară. Cu fața ca o floare albă, privea în jur amețită. Femeile care o înconjurau izbucniseră în lacrimi. Dacă tot ne-a fost scris să ajungem aici, mai bine am fi rămas în castelul cel nou de la Nirasaki. Ce jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu copitele cailor stârnind un nor de praf în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga, din Kai. Hideyoshi era afla în citadelă, când intră un servitor pentru a anunța sosirea mesagerilor. Pune-i să aștepte în Camera Bâtlanului, ordonă el. Acea încăpere era rezevată conversațiilor de cea mai secretă natură. Aproape imediat ce intrară cei doi mesageri, Hideyoshi apăru și el și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ochii păsărilor fusese aplicat pigment galben și păreau să-l privească. „Va trebui să fie Kanbei,” își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în citadela exterioară. Trimite-l aici, pe el și pe Hachisuka Hikoemon. Hideyoshi scoase scrisoarea și o mai citi odată. Nu era cu adevărat o scrisoare, ci declarația pe care i-o ceruse lui Nobunaga. Hideyoshi ar fi putut mobiliza cu ușurință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale se înălțau tot mai aproape deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile ascuțite, tăioase, ale citadelei principale se înălțau tot mai aproape deasupra capetelor. Ajunși în citadela principală, cei doi emisari înțeleseră imediat că aceea era cea mai puternică dintre cele șapte fortărețe de la frontieră. Incinta castelului era spațioasă și, cu toate că înăuntru erau postați peste două mii de ostași, domnea tăcerea. Datorită hotărârii lui Muneharu de a lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți servitori rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzea până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vocilor omenești se auzea până departe. Mitsuhide își schimbase hainele de pe drum. Se simțea atât de relaxat în apartamentele lui Mitsuhide, încât parcă ar fi fost la el acasă. Avea vedere spre lac și spre Muntele Hiei din fiecare cameră. Citadela interioară era situată într-o zonă care avusese cândva cel mai pitoresc peisaj, dar nimeni nu mai putea aprecia acum acel peisaj. De când Nobunaga dăduse ordin ca Muntele Hiei să fie distrus prin foc, din mânăstiri și temple nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era un om atât de optimist și vesel încât îi distrăgea pe toți ceilalți. Cu toate că generalii se pregăteau să plece în campanie, Chokansai părea bine dispus ca de obicei. întoarse capul în altă direcție. Dar, când apăru în apartamentele din citadelă ale doamnelor, femeile și numeroșii lor copii alergară în calea lui. — O, a venit Domnul Măscărici! strigau copiii. Domnule Măscărici! Când ai ajuns aici? Oriunde stătea sau se așeza, glasurile fericite din jurul lui nu mai conteneau. — Stai peste noapte, Domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de onoare și ajutoarele râdeau atât de tare încât se țineau cu mâinile de burtă. Nici chiar la căderea nopții, râsetele și hărmălaia nu se potoliră. Atmosfera din apartamentele femeilor era la fel de diferit de aceea din camera lui Mitsuhide, în citadela principală, ca o pajiște primăvara de o mlaștină înzăpezită iarna. — Unchiule, acum când înaintezi în vârstă, spuse Mitsuharu, ți-aș fi recunoscător dacă ai sta aici, să te ocupi de familie, în loc de a veni cu noi în campanie. Cred c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ăștia nu mă mai lasă în pace. Se înnoptase, iar copiii îl pisau să le spună una dintre faimoasele lui povești. Era ultima seară dinaintea plecării în campanie. Mitsuharu se așteptase să aibă loc o conferință generală, dar cum în citadela principală domnea liniștea, se duse într-a doua citadelă și se culcă. A doua zi, Mitsuharu așteptă tot timpul cu nerăbdare, dar nu sosea nici un ordin. Nici chiar la căderea serii, în citadela principală nu se zărea nici o mișcare. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
iar copiii îl pisau să le spună una dintre faimoasele lui povești. Era ultima seară dinaintea plecării în campanie. Mitsuharu se așteptase să aibă loc o conferință generală, dar cum în citadela principală domnea liniștea, se duse într-a doua citadelă și se culcă. A doua zi, Mitsuharu așteptă tot timpul cu nerăbdare, dar nu sosea nici un ordin. Nici chiar la căderea serii, în citadela principală nu se zărea nici o mișcare. Când trimise un servitor să se intereseze care era situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
loc o conferință generală, dar cum în citadela principală domnea liniștea, se duse într-a doua citadelă și se culcă. A doua zi, Mitsuharu așteptă tot timpul cu nerăbdare, dar nu sosea nici un ordin. Nici chiar la căderea serii, în citadela principală nu se zărea nici o mișcare. Când trimise un servitor să se intereseze care era situația, primi răspunsul că Mitsuhide se culcase deja și dormea. Mitsuharu începea să aibă bănuieli, dar nu avu ce face decât să se culce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe culoar. Se apropairă pași, iar ușa camerei lui se deschise fără zgomot. — Ce e? întrebă Mitsuharu. Gardianul, care probabil crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în citadela principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătate din Ora Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul lungului drum pe coridorul întortocheat, nu întâlniră pe nimeni. Aproape toți cei din citadela principală dormeau liniștiți, dar în acea unică parte a clădirii domnea o atmosferă neobișnuită și se părea că, în două sau trei camere, oamenii erau treji. — Unde e Domnia Sa? — În apartamentul său de culcare. La intrarea în culoarul care ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]