651 matches
-
ca să-l Îmbrățișez. Mă așez În baie și zîmbesc tăcută, printre lacrimi. — O să te duci imediat În casă și-o să-i ceri iertare lui Ellie, spune el pe un ton atît de rece și de scăzut, că trebuie să-mi ciulesc serios urechile ca să-l aud din poziția În care am Încremenit, sub fereastră. O să te oferi să duci totul Înapoi și o să continui să-ți ceri scuze pînă În clipa În care ea te iartă. Linda deschide, evident, gura ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Îi eram egal. La dracu’, eram chiar mai bună. — Ultima noastră campanie a fost făcută de Bruce Weber, zic. Probabil că ai văzut-o. Calden. Am luat trei premii pentru ea. Bruce a lucrat bine. În cele din urmă, Își ciulește și el urechile. — Calden? Hotelurile? — Da. A sosit clipa să fiu eu cea nonșalantă și plictisită. — Cu ce te ocupi acolo? E atît de dornic să vorbim Încît Îi atîrnă, practic, limba din gură, pentru că sus-menționata campanie fusese una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că Lisa arată trăsnet. Nu-ți face griji. Cu cît ajungi s-o cunoști mai bine, cu atît mai puțin atrăgătoare devine. Vorbește pe un ton scăzut, ca să nu-l audă ceilalți, cu excepția mea, firește, care stau lîngă el și ciulesc urechea la conversație. — O, dar nu-mi fac griji pentru el, zice soacră-mea. Doar că nu sînt prea sigură În privința ei, adaugă ea, privind țintă la Dan, iar eu Îmi dau ochii peste cap și mai iau o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
participi la investigații, dar cred c-ar trebui să-i facem o mică vizită amicului nostru Ocky În dimineața asta. E vineri și ar fi marfă să-i bușim ca lumea weekend-ul puțoiului, făcându-l să-și țină urechile ciulite pentru noi. Ai putea să obții niște informații despre droguri dacă-l zgâlțâim pe ticălos. Acucă vine Crăciunu toți vor să se aprovizioneze cu marfă. — Sacul ăla cu spermă a fost cam molâu În ultimu timp. A uitat care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
către câmpuri. Era în dimineața de 4 august. Soarele urca pe cer ca o săgeată, uscând roua dimineții. Urma să dea o căldură care avea să strivească toate dorințele. Nu se mai auzeau tunurile. Nu le mai auzeai nici măcar dacă ciuleai urechile. Lysia o coti pe lângă ferma lui Mureau și ajunse în câmp, unde mirosul fânului și al grânelor coapte te făcea să crezi că pământul era un trup mare, moleșit de parfumuri și de mângâieri. Fermillin rămăsese în pragul localului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
continuase tatăl meu războiul, bombardându-l cu micile bucăți de fier vechi pe dușmanul său dintotdeauna când acesta ieșea din casă. Mi l-am imaginat petrecând ore întregi, meditând și bând, privind tot timpul prin crăpătura ascunzătorii lui, cu urechea ciulită la zgomotele din stradă. Și apoi, punând brusc mâna pe o praștie, încărcând-o cu muniție și țintindu-l pe celălalt, așteptându-i răcnetele, auzindu-i-le, văzându-l cum își freacă coapsa, sau obrazul, sau fundul, poate și sângerând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în urmă toți. Nu cred că-și doresc să se bată în teren deschis. Relaxează-te. N-o să ajungem prea departe cu fierotania asta. Zăngănitul se amplifică atunci când mașina încetini. ― Nu-mi cere un diagnostic. Sunt conductoare, nu mecanic. Hicks ciuli urechile pentru a decela originea acestor zgomote metalice. ― Parcă ar fi o osie. Două, poate. Dumneata, efectiv, fabrici pilitură. Drept să spun, mă mir că planșeul ăsta n-a rămas în nivelul B. E solidă. ― Nu destul, declară Burke, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de întreținere care străbăteau subsolurile coloniei, descoperise valoarea tăcerii ca mijloc de supraviețuire. Ripley întinse un deget pentru a indica tuburile de stază. Newt le văzu și dădu iar din cap, fără să geamă măcar. Stăteau lipite una de alta ciulind urechile și scrutând tenebrele. Pândeau foșnete, mici forme redutabile care poate că alergau spre ele pe podea. Nu auzeau decât bâzâitul caloriferului. Ripley trase aer în piept, înghiți, se îndreptă de spate pentru a prinde lamele somierei metalice și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de-a umple ungherele goale ale zilei cu pânze extraordinar de fine, de monstruoase în geometria lor subțire, acaparatoare... (mă obsedează din copilărie fragilitatea amenințătoare a plaselor de paianjen)... uneori, zărindu-le îmbrobonate de rouă, între scaieții câmpului, am așteptat, ciulit la maximum, să cedeze, să se rupă, să cadă sub greutatea sferulelor transparente, sau să se prăbușească, tropăite de ghemotoacele acelea de coșmar, cu multe lăbuțe păroase, tarantulele... mă rog, cred că atunci când scrii, numai atunci, dar strict numai atunci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
în viața oricărui povestitor când povestea se subțiază, când prin vena altădată subtil ascunsă sub pielea cuvintelor unde curgea din belșug sângele roșu, clocotitor al întâmplărilor bogate, curge acum un lichid anemic, apos; când lupta cu auditoriul silit mereu să ciulească urechile se preschimbă într-o pașnică înțelegere: spune tu ce poți că eu ascult ce vreau. E vremea cuvintelor de rezervă, a epitetelor scoase din pachețele mici de plastic, a verbelor care se conjugă numai la trecut, cu precădere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aștept În vestibul. Ea țîșni În cameră, ridicîndu-și cu o mînă părul de pe ceafă și Îndreptînd cu cealaltă gulerul paltonului pe care și-l Îmbrăcase peste cămașa de noapte. M-am trezit căutînd pantofi de bărbat În vestibul, cu urechile ciulite la camera de alături... Oare ce mi se părea suspect?... Eram eu Însumi puțin cam dezamăgit... Era sau nu acolo? Un bărbat care se prefăcea dispărut, dar, de fapt, se ascundea În propria-i casă... Ideea era fantastică și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
perdea la bibliotecă și de-acolo mai departe, la telefon... Mi-am reîntors privirile căci Îmi atrăsese atenția o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de colțul perdelei, ceea ce m-a adus Înapoi la realitatea inexistenței LUI... Mi-am ciulit urechile să constat dacă e liniște perfectă În camera alăturată și am Înconjurat masa În vîrful picioarelor ca să ajung la bilețel. Cineva scrisese cu pixul șapte cifre. SÎnt mici, dar denotă un caracter ferm, de femeie... un număr de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-i cădea ușor pește față. Mi-am potrivit, În secret, respirația cu pîlpîierea scobiturii din dosul genunchilor ei ce se Întindeau și se adunau ușor, o dată cu mișcarea lină a picioarelor de sub fusta foarte scurtă. În același timp, Îmi țineam urechile ciulite la perete. Fremătam la gîndul că, deranjat de gelozie, el va scăpa ibricul cu apă clocotită. Dar În așteptarea mea Încordată n-am auzit nici măcar un plescăit de limbă, ca să nu mai vorbesc de vase de porțelan sparte. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai serios despre „vulcanieni“, de parcă ar exista cu adevărat. Un fragment de câteva secunde, apărut pe site-ul oficial al filmului, ne arată nava Enterprise în construcție și începe cu citatul care ar face pe orice fan Star Trek să ciulească urechile: „Space, the final frontier...“ (pentru că frontiera timpului, iată, uneori nu este atât de greu de trecut). Regizorul Nae Caranfil: „Noi glumim când folosim sintagma «succes comercial»“ George Onofrei De ce ați lansat filmul Restul e tăcere la atât de multe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
la un concert Live Earth, alături de fostul „vice“ american, Al Gore. PALINDROMAN Roșul ușor e rozul iluzor Serban FOARȚ| (Continuare din numărul trecut) Vasile Elisav se ridică. Ieși. Intră în camera de baie. Se auzi, din încăpere, jetul galben. Duduile ciuliră, fără să vrea, urechea. Nu se mai auzi, un timp, nimic. Se auzi, într-un târziu, cascada; pe urmă, lanțul „pendular de-ncet”. Se auzi, în fine, jetul incolor. Prosopul nu se auzi. Se auzi, scârțâitoare, ușa. Se auziră pașii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
2002, preotul românilor din Paris. E în stare să stea de vorbă ceasuri întregi, uitând de Internet, de telefonul care sună întruna, de Paris. Dincolo de zidul biroului - biblioteca răsuflă doar lumânările. Sfinții Arhangheli Mihail, Gavril și Rafael, ocrotitorii bisericii, au ciulit urechea. Cum e să locuiești în Cartierul Latin, vecin cu Dumnezeu, la biserica românească din Paris? E un privilegiu să locuiești în cartierul ăsta care a fost al studenților. Acum e cartierul neoburghezilor, al celor bogați. Ce spun vecinii francezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
doar câteva clinchete îndepărtate care încetează și ele după un scurt moment. Legănată de liniște și cu chipul vecinei de pat în gând, Dora doarme de ceva timp, când niște apeluri de ajutor care vin din spre culoar o trezesc. Ciulește urechea. Strigătul de ajutor este înlocuit de o voce stinsă, care imploră : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Un zvon de glasuri se aude de undeva din capătul nesfârșitului coridor. Și încă odată, mai slab, mai stins, mai disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să poată face atâtea că doar nu-i Samantha. Să le arunce? Nuuu, micul avar din ea se împotrivea din toate încheieturile, cum să arunc oale bune care nu sunt plesnite, ce, n-am minte? Deschise ușa de la intrare și ciuli urechile, poate, poate o auzi pașii femeii de serviciu, pași care ar fi salvat-o. Nu se auzea nici un pas. În spate îl simți pe Ovidiu, trecea către bucătărie, poate după un pahar de vin alb, Blegălăul, zise ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înțeleg anumite lucruri, dar dacă o să am vreodată timp, o să încerc să te înțeleg, o să-mi dau toată silința să te înțeleg mai bine decât ar putea-o face oricine altcineva pe lumea asta. Ne-am oprit, rămânând cu urechile ciulite în tăcerea aceea nelumească. Am rostogolit cu vârful pantofului niște conuri de pin și câteva cadavre de greieri, după care am privit la peticul de cer ce se zărea printre ramurile copacilor. Cu mâinile în buzunare, Naoko rămase cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nou că aud soarele cum strălucește la apus, strălucind În cerceii ei, ca niște scântei de lumină, am Înțeles că imaginația mi-o luase razna. Mi-am Întins gâtul - chiar dacă gulerul Înalt de crep mă cam incomoda - și mi-am ciulit urechile. Și pentru că nu mai auzeam țăcănitul tocurilor, am presupus că pășește pe covorașul Împletit din hol. Peste câteva secunde Însă, le-am distins din nou, vagi și distante, ca niște picături de ploaie grele și sporadice. Trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am Întors ceasul deșteptător de pe noptieră, ca să-l văd de unde stăteam. Puteam să fac ce aveam de gând doar până când minutarul nu depășea un anumit punct. Consideram aceste perioade circumscrise minutele mele „sigure“. Desigur, ca orice bun soldat, continuam să ciulesc și urechile. Dacă cineva trăgea un scaun În apartamentul de deasupra sau se auzeau pași pe scări, mă prefăceam extrem de preocupat - cu alergatul prin casă, spre exemplu. Încă mă antrenam să devin un biciclist competitiv. Dar după o vreme, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
singur - și că n-am fost singur din clipa În care am bătut la ușă. Dinăuntru se auzea un zgomot surd, ca atunci când cineva Își schimbă poziția corpului. Dintr-o dată Întunericul păru că Începe să respire, devenind din ce În ce mai strâmt. Am ciulit urechile, dar n-am reușit să disting nici o mișcare. Totuși, era clar că nu eram singur. Șira spinării mi se Încordase, urechile mi se micșoraseră, tălpile mi se Înfierbântaseră. Apoi cineva trase zăvorul și deschise ușa. Undeva deasupra mea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
accidental cu vreo copertă. Inșii fără mîini erau însă total ochi și urechi. spun acest lucru întrucît ei nu se mulțumeau doar să privească toate acele teancuri de cărți și toată acea dezordine de volume din rafturi, dar își și ciuleau urechile ca și cum ar fi vrut să audă ceva, niște șoapte venind dinspre cărțile închise. auzeau ei ceva acolo ? auzeau ei ceva ce nu auzeam eu ? Intrigat, într-o bună zi chiar i-am pus această întrebare unui domn distins, de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu Înteresu palpitant. Tu mă știi, așa că nu juca tristu rol să crezi că io o să perd gogeamitea spectacolu. A trecut niște zile și am concretizat decât că mă gineam la ceas, neliniștit c-o să Îngroș gașca lu ăia de ciulesc receptoru ș-o să rămân În șandrama, chiar dacă baremi ca burdihanu sub blana cu cap dă tigru. Am văzut Înscris pă tablă cu litere dă cretă că titlu Lectură și respingere la pesia Au sfârșit prin a se lua! Îl amânase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
avea nici o urmă de atenție pentru femeia asta. A urcat greoi pe trepte, nici ele nu se schimbaseră, poate scîrțîiau mai tare, dar asta se putea datora și faptului că în cinci ani greutatea adjutantului Radul Popianu nu rămăsese neschimbată, ciulea urechea să prindă foșnetul catifelei pe lemn, ajuns sus respiră ușurat, totul era la locul său, așa cum știa, așa cum de atâtea ori visase că este. S-a așezat exact în același loc, după ce K.F. și-a tras balansoarul către fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]