634 matches
-
să se teamă. Răspundea pur și simplu că tocmai se îmbracă. — Vezi să nu mă minți! — Bine. Zău că vin! Nu mai putea fi dusă de nas prea mult timp. El știa că ea stă nemișcată pe scări, cu urechile ciulite la fiecare zgomot de-al lui. — Atunci vino și vezi, îi striga el provocator. Dar sunt gol pușcă. Dacă nu te deranjează... — Ceeee?!... Când nu mai simțea nici un pericol pe-aproape, se întindea cu voluptate și-și lua o țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
neclintit în pat, ca o broască țestoasă, cu plapuma trasă deasupra capului. Pe jumătate adormit încă, a auzit treptele scârțâind ușor și a întins automat mâna după hainele de lângă pat. Dând la o parte un colț al plăpumii, și-a ciulit urechile ca să se convingă de venirea surorii lui, gata să acționeze în caz de nevoie. — Takamori! Vocea lui Tomoe, pe scări, era neobișnuit de blândă în dimineața aceea. — Takamori! strigă ea din nou. — M-am sculat, dar visez cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca să-l Îmbrățișez. Mă așez În baie și zîmbesc tăcută, printre lacrimi. — O să te duci imediat În casă și-o să-i ceri iertare lui Ellie, spune el pe un ton atît de rece și de scăzut, că trebuie să-mi ciulesc serios urechile ca să-l aud din poziția În care am Încremenit, sub fereastră. O să te oferi să duci totul Înapoi și o să continui să-ți ceri scuze pînă În clipa În care ea te iartă. Linda deschide, evident, gura ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Îi eram egal. La dracu’, eram chiar mai bună. — Ultima noastră campanie a fost făcută de Bruce Weber, zic. Probabil că ai văzut-o. Calden. Am luat trei premii pentru ea. Bruce a lucrat bine. În cele din urmă, Își ciulește și el urechile. — Calden? Hotelurile? — Da. A sosit clipa să fiu eu cea nonșalantă și plictisită. — Cu ce te ocupi acolo? E atît de dornic să vorbim Încît Îi atîrnă, practic, limba din gură, pentru că sus-menționata campanie fusese una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că Lisa arată trăsnet. Nu-ți face griji. Cu cît ajungi s-o cunoști mai bine, cu atît mai puțin atrăgătoare devine. Vorbește pe un ton scăzut, ca să nu-l audă ceilalți, cu excepția mea, firește, care stau lîngă el și ciulesc urechea la conversație. — O, dar nu-mi fac griji pentru el, zice soacră-mea. Doar că nu sînt prea sigură În privința ei, adaugă ea, privind țintă la Dan, iar eu Îmi dau ochii peste cap și mai iau o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o uliță care dădea într-o pădure din ce în ce mai deasă și mai întunecată. Mergea în fața noastră, încet, dar cu pași mari și statornici. Când și când se oprea, ridica o mână ca semn să nu mai facem zgomot, cu toate că nu vorbeam, ciulea urechile și scruta împrejurimile încercând să vadă dincolo de desișurile arborilor. Opririle nu erau scurte. Felul acesta al lui precaut de a înainta părea sigur și, deoarece ajunseserăm de două ori la o răscruce unde alesese drumul de urmat fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-i ațâțe pe tineri în contra lui Ariald și a bătrânilor, afirmând că îl antipatizau și nu prea puneau preț pe opiniile lor la întruniri. - Ăla sapă șanțuri ca apa de la Grado să se reverse pe domeniu! a exclamat. Am ciulit imediat urechile. - Dar nu este vorba despre un arian trimis al episcopului de Concordia? am întrebat. Fortunato a aruncat disprețuitor scrisoarea pe masă, spunând: - A fost catolic până acum câțiva ani. Îi folosește pe tineri pentru a-și atinge propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Lui Însă, În timpul excursiei la Assisi, fata Îi povestise despre divorțul părinților ei. Spunea că nu reușea să adoarmă, căci Îi părea că trebuie să-l aștepte pe tatăl ei să se Întoarcă de la muncă, și atunci stătea cu urechile ciulite la toate zgomotele din bloc, și de fiecare dată când se mișca ascensorul inima Îi bubuia În gât, chiar dacă era conștientă că nu putea fi el. Încă de mică trăise cu teama că nu avea să se mai Întoarcă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
măturile și gălețile lor, linia B a metroului va rămâne tăcută. Stațiile goale, galeriile goale, inofensiva și inerta linie electrică, chioșcurile Închise și ascensoarele pentru handicapați oprite. Dar nu e adevărat că metroul rămâne pustiu. Din când În când, dacă ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa care se scurge din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Miki, și atunci, mișcându-se Prodan din loc, chinga acordeonului s-a desfăcut, iar acesta, umflându-se cu aer, a scos un sunet, și atunci nea Miki s-a oprit și s-a întors, am văzut cum își înclină capul, ciulind urechile, între timp acordeonul era cât pe ce să cadă, iar cum Prodan ținea de el să nu cadă, acordeonul a mai scos un sunet, și atunci bătrânul a pornit-o spre bancă și s-a oprit în fața noastră, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sunt destul de multe de scos. Zsolt o și pornise spre baracă, chemându-mă și pe mine, eu nu prea aveam chef, dar nici să mă-mpotrivesc nu-mi convenea, ei, și cum ne îndreptam noi spre baracă, câinii și-au ciulit urechile, au început să mârâie, și de-abia atunci am băgat de seamă că toți aveau o ureche tăiată, iar caporalul s-a răstit la ei să se așeze, că noi nu trebuie să fim păziți, noi suntem prietenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
m-am dus la masa de camping, am aruncat restul de mămăligă pe jos, am turnat peste ea spirtul din borcan, mai rămăseseră vreo doi litri, dacă nu mai mult, am aruncat și borcanul gol, și atunci câinii și-au ciulit urechile la zgomot, eu i-am chemat, să vină la păpică, și nici n-am apucat bine să mă dau la o parte, că au și venit, începând să înfulece mămăliga îmbibată cu spirt. Deși mai eram încă amețit, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
complet goală, stătea turcește pe covorul din salon. „Gone to the beach...”, făcu ea drept răspuns la Întrebările lui, după care căzu iar În apatie. În camera Janinei, un zdrahon bărbos, vizibil beat, sforăia prăvălit de-a curmezișul patului. Marc ciuli urechea; auzea gemete sau horcăieli. În camera de la etaj domnea o duhoare cumplită; soarele, pătrunzând pe fereastra largă, lumina violent dalele albe și negre. Pe dale, fiul său se târa cu stângăcie, alunecând din când În când Într-o baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lucra pentru familia Ellise ce-ai făcut ? Apuc cu vârful degetelor caisele congelate și le arunc cu scârbă la coș. — Am lucrat la Marchant House, răspunde Nathaniel. E un conac-muzeu, de lângă Oxford. Și, înainte de asta, la universitate. — La universitate ? zic, ciulind urechile. Nu știam că... Mă opresc, înroșindu-mă. Tocmai eram pe punctul de a spune „Nu știam că grădinarii fac facultate.” — Am făcut biologie. Îmi aruncă o privire care îmi spune că știe exact la ce m-am gândit. Deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă uit după el ; să ridic capul și să-l caut din priviri. Însă nu-mi pot asuma acest risc. În loc de asta, mă plimb întruna prin cameră. Peste tot văd chipuri familiare. Aud frânturi de conversație, care mă fac să ciulesc urechile. — Ketterman unde e ? întreabă cineva când trec pe lângă el. — E plecat la Dublin, vine diseară, răspunde Oliver Swan și răsuflu ușurată. Dacă ar fi aici, sunt sigură că ochii de laser ai lui Ketterman m-ar gini pe loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
moment observ un individ care se apropie pe alee. E îmbrăcat în jeanși și un tricou polo și are un aparat foto atârnat de gât. Dispare din vizorul meu și mă încrunt nedumerită. Poate e un comisionar. Măsor zahărul rafinat, ciulind urechea la sonerie și încep să-l amestec cu albușurile de ou, exact așa cum m-a învățat Iris. Și, o clipă mai târziu, bărbatul se află la ușa bucătăriei și se uită prin fereastră. N-am de gând să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sun eu. Te iubesc. — Și eu te iubesc, fată dragă. Las telefonul jos radiind de satisfacție. Am făcut un lucru foarte bun. Dar ce fac cu Connor ? — Mă duc să caut prin arhivă, spune Caroline din partea opusă a biroului, și ciulesc urechile. Arhiva. Sigur că da. Sigur că da ! Nimeni nu se duce la arhivă decît dacă trebuie neapărat. E tocmai la mama naibii la subsol și e plină de cărți și de reviste vechi și trebuie să te chirchești ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tronîndu-mi pe birou. Shit. O apuc cu gesturi cît pot de normale, o fac cocoloș și o arunc nonșalantă la coș. Toată bîrfa despre Sven și Jack a Încetat brusc. Știu că toți cei din birou sînt acum cu urechile ciulite la noi, chiar dacă se prefac că au altă treabă. Parcă am fi Într-o telenovelă ad-hoc sau așa ceva. Și știu și ce personaj interpretez eu. SÎnt afurisita aia fără pic de inimă care i-a dat papucii unui asemenea bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Jack. Nu sînt prea sigură că-mi place chestia asta. — Emma, zilele trecute l-am văzut pe Danny Nussbaum la poștă, adaugă mama, tăind expertă niște roșii. M-a Întrebat ce mai faci. Îl văd cu coada ochiului pe Jack ciulind urechile. — Dumnezeule ! spun, cu obrajii În flăcări. Danny Nussbaum ! Nu m-am mai gîndit la el de o mie de ani. — Danny a fost prietenul Emmei mai demult, Îi explică mama lui Jack cu un zîmbet duios. Un băiat așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
perfect nevinovată, ca de obicei și m-aș fi dus drept În camera ei și aș fi deschis ușa? Cine ce-ar avea să-mi reproșeze ? Ar fi o simplă greșeală pe care o poate face oricine. Ies din bucătărie, ciulesc urechile cîteva clipe, apoi mă duc tiptil spre ușa de la intrare. Refă mișcarea. Intru În casă, de parcă acum aș fi venit. — Bună, Lissy ! strig teatral, de parcă m-aș afla În fața unui aparat de filmat. Dumnezeule ! Oare unde-o fi ? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi plecat la drum ucigașul de Krog? Cum adică: să pierzi clipa potrivită? - m-am Întrebat. Clipa asta potrivită aducea Într-un fel cu vânătoarea. Pândeai capra care se adăpa. Capra bea apă cu guri mici. Între două guri, totdeauna ciulea urechile după cel mai mărunt zgomot. Dacă te grăbeai și azvârleai sulița Înainte să bage botul În apă, te auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu Runa. - Ești un prost, am spus amândoi și l-am săltat de jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne slăbea. - Câți urși să fie, Tată din Cer? mormăi Runa. Hai s-o luăm mai Într-o parte! - Dacă o tot cotim așa, mai găsim noi apa aia? Runa a ridicat din umeri și am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot. Ne-am oprit. Runa a adulmecat din nou. Mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să caut vreascuri și le-am Îngrămădit la capătul gropii. M-am pus pe așteptat. Aproape că mă luase somnul când, deodată, Runa dădu un strigăt, singurul de până atunci. Am tresărit, m-am ridicat În capul oaselor și am ciulit urechile. Am auzit un fel de scârțâit ca de copac bătrân pregătindu-se să cadă, apoi câteva pliciuituri de palme. Încă un scârțâit din acela. - Om e, măi, Krog, măi! - răcni Enkim cu glas Întretăiat. M-am repezit la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spuneam și, curând, am adormit. Era o noapte În care ar fi meritat să visez, dar Tatăl, drăguțul, nu m-a lăsat. Dădea să se crape de ziuă când, m-a trezit un zgrepțănit ușor care venea dindărătul casei. Am ciulit urechile. Am auzit același zgrepțănit, dar parcă mai slab. Am adulmecat aerul. Mirosul plin al lui Nunatuk. Mirosul ca de lapte al celor doi prunci. Mirosul uscat al pământului roșu din sat. Și, dincolo de toate astea, mirosul de om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]