519 matches
-
propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mi-am asumat-o, cu mult timp în urmă. Fericirea altcuiva, într-un astfel de moment, devine fericirea mea. Cu o singură observație: nu avem dreptul de a consuma fericire, fără a o produce... FLASH 26 („Fără artă, suntem niște ciulini în dunga vântului") „Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat.” Un adevăr surprins în câteva cuvinte de Immanuel Kant. O crudă și devastatoare realitate a nației noastre, de aproape douăzeci și șapte de ani încoace. Ușor, dar
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Hermippus și traduse de Friedrich Nietzsche, mai puțin poiana înflorită din Sibma, bogată în vițe și Eleale pînă la piscina asfaltată; soarele, vîntul și spuma orbitoare; triumful Galateei și căsătoria ei cu Grant; prăbușirea Cocqigrues; Dumnezeu se predă; înflorirea strălucitorilor ciulini cenușii; construcția acelei Nephelococugia; ciocîrliile, alăutele, violoncelele, violetele și revărsarea de furie; vapoarele de cursă liberă pe fluviul Clyde; fericirea și activitatea pozitivă a lui Coulter, venirea lui McAlpin și învierea lui Aiken Drummond; Apoteoza și încoronarea Fecioarei AmyAnnieMoraTracyKatrina Veronica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de floarea-soarelui cu alți câțiva, doar în chiloți negri de murdărie și-n maieuri rupte. Între bălăriile care tiveau golurile căscate, duhnitoare, ale ferestrelor, unde tencuiala se mâncase până la cărămizi, am zărit ceva lucind auriu. Am pătruns printre gunoaie și ciulini, pătîndu-mi pantalonii de bidoane ruginite și țevi unsuroase, până lângă zidul casei. Fecale omenești, uscate și pline de muște, erau risipite peste tot, în colțurile odăilor goale, pe iarbă, între mărăcini... Am ridicat banda de alamă, ca un semicerc strâmb
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
foarte leneșe, foarte subțiri. Mama a intrat în clădirea de cărămidă iar eu, între damigenele din curte, fiecare în coșul ei de rafie, mi-am făcut de lucru cu un câine mare și flocos, negru, căruia i-am scos câțiva ciulini din coadă. Mă-ntrebam dacă avea să iasă din nou plîn-să și disperată din clădirea care pentru mine n-avea interior - fiecare casă se desfăcea abia când intram în ea - sau dacă nu cumva avea să se-ntîmple o minune demnă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cunoștea fiecare detaliu din opera sa, era fascinat de stilul și naturalețea acestuia. La urma urmei, tata se născuse și crescuse în Brăila Interbelică, dar mai cu seamă îi cunoștea toate misterele și poveștile sale frumoase, gen „Chira-Chiralina”, „Moș Anghel”, „Ciulinii Bărăganului”. Era pe undeva și o trimitere la rădăcinile noastre, gândindu-mă aici că ne-am născut și-am crescut în același areal geografic cu care se identificase existența inegalabilului Panait Istrati. Iar tata era tare mândru de acest aspect
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
aduc aminte, strada noastră - îndeosebi după ploile torențiale de vară - era încadrată pe ambele părți de adevărate invazii de stânjenei violet. Ieșeam la poartă, mă așezam pe bancă și acolo, în liniștea serii, savuram miresmele amestecate de stânjenei, salcâm și ciulini ce apăreau ad-hoc pe marginea șanțurilor. Cred că o astfel de notă florală mi-ar stimula în mod cert trăirile și simțurile, iar dacă ar fi să definesc, i-aș spune simplu „ploaie mov”. Casele sunt construite în marea lor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Întregul oraș este plin de istorie și are un parfum anume, ceva diferit față de ceea ce simt acasă, la Pașcani. Cu cât te apropii mai mult de Dunăre, simți mirosul Dunării, uneori amestecat cu cel de iarbă uscată, de colilie și ciulin. Există câteva locuri speciale în inima mamei pe care le vizităm, le revedem, ori de câte ori revenim în Brăila. Mă gândesc aici la centrul vechi al orașului, faleza Dunării, liceul care-i produce atâta nostalgie, Bulevardul „Karl Marx” înțesat de trandafiri, tei
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
fiecare detaliu din opera sa, era fascinat de stilul și naturalețea acestuia. La urma urmei, tata se născuse și crescuse în Brăila Interbelică, dar mai cu seamă îi cunoștea toate misterele și poveștile sale frumoase, gen „Chira Chiralina”, „Moș Anghel”, „Ciulinii Bărăganului”. Era pe undeva și o trimitere la rădăcinile noastre, gândindu-mă aici că ne-am născut și-am crescut în același areal geografic cu care se identificase existența inegalabilului Panait Istrati. Iar tata era tare mândru de acest aspect
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
aduc aminte, strada noastră - îndeosebi după ploile torențiale de vară - era încadrată pe ambele părți de adevărate invazii de stânjenei violet. Ieșeam la poartă, mă așezam pe bancă și acolo, în liniștea serii, savuram miresmele amestecate de stânjenei, salcâm și ciulini ce apăreau ad-hoc pe marginea șanțurilor. Cred că o astfel de notă florală mi-ar stimula în mod cert trăirile și simțurile, iar dacă ar fi să definesc, i-aș spune simplu „ploaie mov”. Casele sunt construite în marea lor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Întregul oraș este plin de istorie și are un parfum anume, ceva diferit față de ceea ce simt acasă, la Pașcani. Cu cât te apropii mai mult de Dunăre, simți mirosul Dunării, uneori amestecat cu cel de iarbă uscată, de colilie și ciulin. Există câteva locuri speciale în inima mamei pe care le vizităm, le revedem, ori de câte ori revenim în Brăila. Mă gândesc aici la centrul vechi al orașului, faleza Dunării, liceul care-i produce atâta nostalgie, Bulevardul „Karl Marx” înțesat de trandafiri, tei
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
probelor de care pomenise poliția. Scotociră amândoi prin micul șanț de pe partea sudică a șoselei, părând în ochii tuturor că luaseră urma unui animal. Adu-ți sfera auzului înăuntrul sferei văzului. Se târâră printre ierburile și rogozul primăvăratic, printre cârmâz, ciulini și măzăriche. Treaba naturii era să acopere, să transforme trecutul în prezent. Daniel găsi o bucată de pământ presărată cu cioburi, vizibilă doar pentru un naturalist. Ochii lui Karin se adaptară. Văzu locul în care camionul trebuie să fi zăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de pe șosea în șanț, unde nimeri pe o moviliță de mei. Karin țipă și se repezi după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele într-o tufă de ciulini. Se aplecă și apucă hârtia, fornăind. Se întoarse spre el, triumfătoare. Mark stătea pe șosea nemișcat, uitându-se spre est. Îl strigă, dar n-o auzi. Nu se întrerupse din contemplație nici când ea veni lângă el. Era ceva chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
marșul și-și întinseseră corturile într-un asemenea loc. Cu mintea înfierbântată de flăcăruia libertății și cu picioarele încinse în cizmele cu carâmb, Vladimirescu trebuie să fi adulmecat un fel de ordine celestă care sălășluia pe câmpurile alea pline de ciulini, măselariță și coada-șoricelului, de unde câinii Bucuresciilor se auzeau lătrând până-n zori. Eu sigur am simțit ceva în genul ăsta, chiar dacă, la un secol și jumătate distanță, dincolo de Răzoare, bălăriile mai creșteau doar în spațiile verzi dintre blocuri, în crăpăturile asfaltului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
putea considera un Învins! Cu siguranță Învins, tocmai datorită unei puteri de apărare pe care el n’o reușise s’o contracareze. Totuși, ca oricare fată ce abea a deschis ochii către lume, se putea rătăci În „Imensitatea hidoasă a ciulinilor!!”. Amândoi de mână, străbătură o porțiune de drum pe jos, iar În dreptul vitrinelor puternic luminate Își alese fiecare obiectul dorit cu condiția ca În zilele imediat următoare să intre neapărat În posesia lui. Continuară să meargă pe jos până În momentul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a trage cu subtilitate linii într-un spațiu vid. Mâinile mele povestesc mereu lucruri diferite. Mâna dreaptă povestește despre tot ce se întâmplă omului exterior: despre război, recoltă, pomi și fructe, despre binecuvântare și creștere, dar și despre mlaștini, spini, ciulini și urzici, despre o altă grădină plină de blesteme și distrugere. Mâna dreaptă trimite vibrații, valuri de energii, ea e gentilă, spune: bună ziua!, hei și la revedere! Mâna dreaptă e plină de simpatie, acceptând viața, dând ajutor și consolând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
țeastă, sferturi de maxilar, resturi de vertebre. Timpul șuierase pe deasupra lui cu o viteză și o furie de necrezut. Am ieșit abătute din acest osuar și ne-am continuat drumul, peste câmp, spre foișorul care se înălța sub cerul sclipitor. Ciulini cu flori albastre ne zgâriau picioarele încălțate în sandale de pânză. Albine pântecoase se opreau din zbor pe o buză de gura-leului, o deschideau și intrau înăuntru. Cotrobăiau acolo și ieșeau galbene de polen pe spinare. Zburau mai departe, atârnând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
textura cărții) începe povestirea în stilul preferat de Tolstoi în romanele scurte: încadrează povestirea într-un chenar. Acesta ar putea fi unul strict narativ: cum e „sertarul“ teoretic-polemic în Sonata Kreutzer; de data asta scriitorul alege un frame metaforic: superbii ciulini denumiți de popor tătari... „Tufa de tătar avea trei tulpini. Una dintre ele era ruptă și semăna cu o mână retezată. Celelalte două aveau fiecare câte o floare ce fusese roșie cândva, iar acum se înnegrise. O tulpină atârna în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
reținut, plin de eleganță, un luptător experimentat care a ieșit mai întotdeauna din capcanele cele mai dibace puse în cale-i de dușmani. Pare să nu aibă defecte... De data aceasta însă soarta lui stă sub semnul metaforei incipiente, a ciulinului retezat de căruță. Și, mai important, în acest foarte scurt roman, Tolstoi reușește să dea naștere câtorva zeci de personaje excepționale. Nu există, practic, nici un figurant în paginile cărții: fiecare apariție e fascinantă prin concretețea trăsăturilor, fie că i se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
lui Murad... Și, cum remarca excelent Bloom, Murad e un Ulise înfrânt. Numai că această înfrângere pare a se înscrie, apoteotic, într-un tablou al „înfrângerilor necesare“, al eșecurilor eroice... Și, ca să revin la promisiunea mea, recitește, te rog, descrierea ciulinului, care deschide romanul... iar acum iată moartea lui Hagi-Murad, care-l închide: „Dar trupul, pe care-l credeau mort, zvâcni. El săltă întâi capul însângerat, descoperit și ras, apoi trupul; apucându-se cu mâna de trunchiul unui copac, Hagi-Murad se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
trupul; apucându-se cu mâna de trunchiul unui copac, Hagi-Murad se ridică în picioare. Avea o înfățișare atât de fioroasă, încât cei care se repeziseră spre el se opriră, înlemniți. Deodată însă tresări, se desprinse de copac și, ca un ciulin cosit, se prăbuși cu fața la pământ și rămase nemișcat“. Îmi vine să spun, ca Joyce prin gura lui Molly, „Da“. Nu e nimic trist în această moarte îndelung presimțită, în această plecare îndelung plănuită și chibzuită. E o plecare ce trimite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
lucrurile, că mă lăsase singură, neștiind decât cum să se salveze mai repede. Am pornit-o și eu încet, spre cișmeaua din fundul grădinii, și, în timp ce mergeam, m-a izbit iar duhoarea de la maidanul învecinat ; prin zăbrelele gardului am văzut ciulinii plini de praf, o tufă imensă de mătrăgună crescută pe un dâmb de gunoi, un câine flocăit care tocmai ridica piciorul, câțiva pari mucezi și fără rost, care se înfigeau în cerul decolorat. Nu mă durea însă nimic și dacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
crește și curpenul de pădure (Clematis vitalba), hameiul (Humulus lupulus) și vița sălbatică (vitis silvestris). În locurile mlăștinoase, pe suprafețele ocupate temporar sau permanent de bălți, cresc rogozul (Carex), papura (Typha), stuful (Phragnithes), pipirigul (Scirpus), iarba de baltă (Potamogeton pectinatus), ciulinul de baltă (Trapa natans) ș.a. În locurile unde există sărături se dezvoltă o vegetație specifică - vegetația halofilă - alcătuită din bălănică (Atropis distans), steluță (Aster tripholium), peliniță de sărături (Arthemisia salina), lăptuca de sărături (Taraxacum bessarabicum), sica (Staticae gmelini) ș.a. Pe
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
să Întîrzie Întreg șirul de pelerini tot culegînd flori alături de copiii printre care mă aflam și eu și tot vorbindu-ne despre monocotiledonate și gamopetale, cuvinte care ne lăsau cu gura căscată. Nu-i mai tăcea gura cînd discuta despre ciulini, păpădii și licheni. M-a Îndemnat să-mi fac un ierbar, așa că am lăsat baltă colecția de timbre, lucru pentru care m-a felicitat: „Vezi, Începi să te maturizezi“, mi-a zis el. Învățătura Sfîntului Francisc, așa cum mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
societatea noastră, ar fi fost straniu ca ele să nu fie notate de diverși autori înzestrați cu un spirit ascuțit de observație. Dintre multele exemple posibile, mă voi referi aici la câteva, alese mai mult sau mai puțin întâmplător. În Ciulinii Bărăganului (1997, p. 173), Panait Istrati observă la un moment dat un paradox. În toată Muntenia, notează el, oamenii abia aveau cu ce trăi, hrănindu-se prost, cu mămăligă și cu zarzavaturi, fiind prea săraci pentru a cumpăra carne. Or
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Adrian Miroiu () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1759]