3,254 matches
-
specială, roșie, și reușea să fie prinț în orice împrejurare. Poate de aceea se străduia să se vîre în toate mocirlele ca să se vadă mai bine cît de prinț este! Gusti. Dimitrie Gusti, profesor la Universitate, excelență. Basarab Cantacuzino a clipit nedumerit, pînă și pleoapele coborau și urcau încet, de parcă ar fi fost manevrate cu ajutorul unui mecanism ascuns "Ce-i cu ăsta, Gusti?" A răspuns sec, fără nici un angajament, ,,e din ăsta, sociolog, profesor de sociologie la Universitate, face și cercetări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
măsurii proprii. Pentru un funcționar al Serviciului era destul. Cafeaua își schimbă gustul, deveni leșioasă, dacă ar fi fost în altă parte ar fi scuipat în batistă și ar fi cerut apă rece să se clătească. Se foi pe scaun, clipi de cîteva ori, cuvintele îi stăteau în gît. Nu apucă să deschidă gura pentru că Mihai Mihail lovi cu palma în hârtiile din fața lui, încît se ridică un praf ușor ca un abur. "Eu n-am dreptul, dar dumneata ai obligația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
laba în jur, domnule Popianu, noi asta îți oferim, o savană, o junglă întreaga prin care să hălăduiești." "Povești de adormit copiii", îi trecu prin cap și atît de puternice i se părură a fi cuvintele, puternice și exacte, încît clipi speriat că le-ar fi spus cu voce tare. Dar August Stoicescu era preocupat de ale sale, iar maiorul Stavri îl asculta pe șeful său cu sfîntă admirație, ținîndu-și buzele cărnoase ușor întredeschise. "Am înțeles, și bine am înțeles de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dat din mînă ca pentru a alunga o gîză insistentă, "sigur, energie este destulă, domnule maior, chiar și ordinea este mulțumitoare. Drept să spun nu mai am ce face pe aici, tai frunza la cîini, cum s-ar zice". Stavri clipi ștrengărește, totuși nu putea fi un om rău, viclean da, însă rău nu era, "adevărata ordine este aceea în care toată lumea este implicată, în care toți sînt băgați pînă în gît, ceea ce faci dumneata se cheamă poliție, nu ordine, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai mult de Vilă, străzile erau bătute de patrulele băieților de prăvălie. Probabil data sosirii lui Caraiman se apropia, sus pe deal activitatea era frenetică, se muncea ziua întreagă, noaptea mărăcinii, scaieții erau arși în ruguri, nu era urît cum clipeau focurile pe culme, auzise că șanțurile, șanțurile lui, fuseseră astupate cu totul, se organizaseră chiar două parăzi, muzică de fanfară și defilare militărească, cot la cot, a detașamentului de "gardă civică". August Stoicescu nu stătuse pe treptele magazinului de fierărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
astfel. L-a privit printre gene, nu era înfloritor, pielea căpătase o culoare pămîntie, chelise ori numai i se rărise părul, trăsăturile se accentuaseră și, în fapt, părea mult mai în vîrstă decît era cu adevărat. Ochii lui galbeni nu clipeau. I-a făcut un semn, abia perceptibil, să ia loc. Observă o expresie de ușurare, probabil îl obosise drumul ori nu prea mai avea putere să stea în picioare. Aproape sfîrșit domnul Mihail, aproape sfîrșit! Nu era un semn bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aluneci într-o băltoacă, e drept, destul de plăcută dacă apuci să te bălăcești în ea, de lucruri "văzute altfel". Pe un ins cu un temperament lenevos cum era Cantaeuzino chestia asta trebuiți să-l dea gata. Prințul nici măcar n-a clipit. Ori nu pricepuse ee-i spusese, ori n-auzise nimic. A tușit cu un aer de stinghereală. "Așa se face că eu sînt de o părere ușor diferita de a excelenței-voastre. Viitorul este imprevizibil, în ciuda faptului că în cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de familie În rânduiala lui cronologică, de la prima sa Întâlnire cu Marieta).PRIVATE O zărise Într‑o seară târzie a anului o mie nouă sute nouăsprezece, de cum debarcase de pe Franken, În Hamburg. Era o seară cenușie de noiembrie, iar felinarele străzii clipeau În ceață. A doua zi urma să intre În legătură cu Apparatul (printr‑o parolă prestabilită), iar până atunci trebuia să treacă neobservat, să nu se remarce prin vreun gest, vreo vorbă, prin ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o „inimă de aur“. Dacă avea o „inimă de aur“ (Îi șopti Hana soră‑sii), atunci de ce nu se măritase, de ce nu‑și găsise un bărbat care să‑i lingă blidul cu linte! Miriam era de acord, fără cuvinte, și clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg era o plicticoasă bătrână Fräulein! Asta era. La școală Însă... În regulă, doamna profesoară era frumoasă, tânără și amabilă; purta o pălărie cum nu vedeai În Seghedin, un turban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
reacția pe care o provocau cuvintele lui. Și am ajuns la o concluzie deloc liniștitoare, adaugă. Este foarte posibil să ne ajungă în mijlocul oceanului, în timpul unei perioade din acestea fără vânt, caz în care ar termină cu noi cât ai clipi, sau să ne urmărească până în Bora Bora, si sa ne atace acolo, provocând un masacru pe care nici nu vreau să mi-l imaginez... Lasă intenționat ultima frază neterminata, pentru a se întoarce către Roonuí-Roonuí, așteptând ca el să intervină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
numi camera din spatele camerei din spatele camerei. În prima clipă a noii noastre vieți secrete, lumina ne izbește atât de repede și cu atâta strălucire încât întunericul e și mai întunecat decât bezna. Momentul ne găsește agățându-ne unii de alții, clipind orbi, dar încrezători, în vreme ce vocea doamnei Clark ne conduce prin ușa de oțel. Momentul acela video: adevărul despre adevăr. — Simțul mirosului e foarte important, spune Mama Natură. Purtându-și cutia de carton, cu clopoțeii ei de aramă sunând, bâjbâind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ai domnului Whittier, Miss America spune: — Așadar am dreptate dacă te ucid? Cuțitul e din setul adus de BucătarulAsasin în valiza lui de aluminiu. Și domnul Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea are cheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Oamenii într-adevăr străluciți, spune ea, sunt cu adevărat fericiți când sunt... „angajați“ acolo. Dacă Thomas Edison ar mai fi în viață. Madame Curie, Albert Einstein. Soțiile și soții lor, fiii și fiicele ar semna actele necesare internării. Cât ai clipi din ochi. — Pentru a-și proteja veniturile, spune Lady Zdreanță. Fluxul de lichidități provenit din drepturile de autor pentru patente și invenții. Cu vălul de tratamente cosmetice și pedichiuri, de baluri de caritate și loje la operă, ștergându-i fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din maldărul de pături. Când bărbatul o apucă de plete, ea se agață de zdrențele lor. În timp ce bărbatul o trage înapoi în mașină, ea plânge și țipă, trage de pături și-i dezvelește, îi descoperă acolo, încă pe jumătate adormiți, clipind în lumina puternică a farurilor. Bărbatul nu se poate să nu-i vadă. Șoferul nu se poate să nu-i vadă. Fata țipă: Vă rog. Țipă: Numărul mașinii... și e trasă înapoi înăuntru. Portiera se trântește și roțile demarează țiuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nostru cel mai cutremurător. Sfârșitul perfect ar fi ăsta: după expirarea perioadei de închiriere, proprietarul dă peste noi exact la timp pentru a o salva pe plăpânda Miss America. Pe o Lady Zdreanță înnebunită. Câțiva dintre noi am ieși șchiopătând, clipind și plângând, la lumină. Restul am fi scoși pe targă și vârâți în ambulanțe pentru o călătorie în sunetul sirenelor spre spital. Filmul ar putea face apoi un mic salt, arătându-ne pe toți în jurul patului în timp ce Miss America naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a prosti media locală să dea reportaje la știri, publicitate pe gratis. Pentru a crea zvonuri credibile despre cât de mult le va plăcea tuturor filmul. Tot timpul și banii ăștia, li se zice „însămânțarea publicului”. În buzunarul de la piept clipește beculețul roșu al unui reportofon care-i înregistrează fiecare cuvânt. Când el întreabă: — Cine-i mai prost? Reporterul care refuză să inventeze un sens vieții? Sau cititorul care-l cere? Și care-i gata să accepte sensul prezentat în cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nară uriașă de om bătrân. În jurul gleznei un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu vrei să vii cu mine la banchetul de absolvire...? Și îngerițele roșesc. Chicotesc de bătrânelul ăsta amuzant și inofensiv. I se așează în poală, în scaunul cu rotile; coapsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o zi, una dintre femeile astea se va scăpa. Va spune sorei-șefe sau unui om de ordine ce minunat și tânăr spirit are domnul Whittier. Cât de plin de viață e încă. La care, sora o va privi fără să clipească, cu gura deschisă o clipă, va tăcea un moment, apoi va spune: — Sigur că se poartă ca un tânăr... Îngerița va spune: — Cu toții ar trebui să fim atât de plini de viață. Atât de bine dispuși. De vioi. De ageri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
între dinții de plastic. Cea mai mare parte se adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși. Stau toți acolo, respirând în dosul mâinii sau batistei. Clipesc și le dau lacrimile de la miros. Gâtlejurile le alunecă în jos și le saltă înapoi în timp ce înghit și înghit, încercând să forțeze papara și șunca și cafeaua și terciul de cereale cu lapte și iaurtul de piersici și brioșele englezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
până în Europa. Doar dus nu-i așa de mult, dar nu te poți duce la biroul de închirieri și să le spui că n-ai de gând să te mai și întorci cu avionul, că-ți pun interdicție cât ai clipi. Nu, Webber își punea costumul colant negru, și oamenilor le curgeau deja balele să-l lovească. Se vopsea cu alb pe față, intra în cutia lui invizibilă, începea să mimeze, și banii începeau să curgă. Mai ales la colegii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ridicată după atâtea și atâtea așteptări, înseamnă împlinirea rugilor lui fierbinți. Privea în ochii ei negri cu adorație, cu gândurile împrăștiate în amintirile unei vieți trecute. Luana îi zâmbi, știind că s-a întors acasă. Lumina zilei o făcu să clipească și-atunci el se dezmetici, înțelese miracolul, se prăbuși lângă ea și începu să plângă. Draga mea, minunea mea, te-ai întors! Fără ca Luana să bage de seamă, Radu se ridică anevoie, chinuit, bolnav, la marginea unei prăpăstii de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mănânce din farfuria cu supă. Aniela se uita la ea de după ușă, întrebându-se când se va face sănătoasă. Cu timpul, Ștefan descoperi la Luana anumite reacții față de întâmplările ce i se relatau. Atunci când vorbele lui îi provocau bucurie, ea clipea des și lăsa privirea în jos. Când, dimpotrivă, suferea, își încrunta sprâncenele iar Ștefan se aștepta să-i ceară, mânioasă, să se oprească. Dar Luana voia să știe. O dată ce soțul ei își încheiase spovedania păcătoasă de la telefon, ea căzuse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
plictisit. Nu vă mai bateți capul. Mergeți și vă vedeți de treabă. Doamna Noia ne părăsește. Și-a dat demisia. Nuța Cordel se uită la el buimăcită. Nu înțeleg. Directorul își pierdu răbdarea. Ce nu pricepi? Vrea să plece. Cordel clipi des, aiurită. Nu putea accepta că îndelungata așteptare, plină de planuri și măsuri severe, fusese în zadar. Domnule director, așa ceva nici nu intră în discuție. Femeii ăsteia nu i se vor mai face toate mofturile. Acum, când ne-am lămurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
preislamică? — Mai mult sau mai puțin, a răspuns el lăsându și ochii să alunece spre ea lin, dar așa Încât să observe, până când Îi prinse privirea. Nu se așteptase la asta, schimbarea lui bruscă de dispoziție a surprins-o, așa că a clipit și i-a zâmbit ca să-și ascundă stin ghereala. Nu-i făcea plăcere să fie luată pe nepregătite. — De fapt era mai mult decât atât, a adăugat. Am Încercat să scriu o istorie secretă a insulelor indoneziene din sud-est, tot
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
lași În pace! Zdrahonul a ridicat mâna, a șovăit o clipă și i-a tras o palmă zdravănă. — și tu ești tot o străină Împuțită, i-a zis. Mai bine uită-te la tine, pocitanie jegoasă! Neng rămăsese În fața lui, clipind liniștită, ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic. — Bagă de seamă, Yon! a zis cu voce potoliă unul mai mic. E madureză. știi și tu cum sunt ăștia! — Puțin Îmi pasă, a croncănit el. Ticăloșii ăștia de străini vin peste
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]