KorAP: Find »[drukola/base=clitic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

i.e. [Spec, FINP]), proiecție ierarhic superioară proiecției de negație propozițional (FINP > NEGP), astfel că inversiunile la dreapta negației nu respectă regulile sintaxei românei (vechi sau moderne). Diferențele de frecvență a celor două calcuri se explică prin aceea că inversiunea verb - clitic la dreapta negației (cu mai multe atestări) se grefează pe o structură slavonă (cf. Willis 2000: 336), pe când pentru celălalt tip de inversiune (doar în CB.1559-60) este mai greu de găsit un model străin. Astfel, cu excepția acestor calcuri/hapaxuri

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Și-l luo pre îns, neapărându-i nimea, și mearse în Ierusalim (PI.~1650: 281v) c. Iară el, nepricepându-să nimica de acel cuvânt, să depărtă (VE.1703: 126r) Ridicarea obligatorie la C a gerunziului negativ se diagnostichează prin encliza pronumelor clitice, obligatorie în toate textele din româna veche (32b-c), (33): (33) a. Și înotămu, neprecepându-ne, până la o vreame și anu cu sorocu, cumu și ceia ce înoată pre mare cu precepătură (CC2.1581: 55-56) b. Iar filosoful și alalte gloate, căutându

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
2013); doar în structurile cu recomplementare (să...să) cele două proiecții ale complementizatorului (FORCE și FIN) sunt lexicalizate prin dubla realizare a lui să. Vom menține aceleași diagnostice sintactice aplicate în §III.3.4: poziția față de negație și de pronumele clitice care indică faptul că să este un element extern domeniului flexionar; structurile cu scindare/dublare sunt relevante pentru statutul de complementizator al lui să. În primul rând, trebuie menționat că să în ipostază de complementizator care selectează subjonctivul coexistă cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
întărâtămu spr'inșii, nici a-i urî sau a-i dosădi, nici a-i goni sau a-i ucide, ca să nu măniemu pre Dumnezeu și dați să fimu piiarderei. (CC2.1581: 306) De asemenea, să precedă în mod sistematic pronumele clitice: (44) a. și domniele-voastre săvă păziți cum știți mai bine (DÎ.1521: I) b. Săsă știe cum amu fostu eu (DÎ.1563-4: II) c. săle fie pârâș la judecată Maica Precista (DÎ.1573: IV) Distribuția lui să prin raportare la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
mai bine (DÎ.1521: I) b. Săsă știe cum amu fostu eu (DÎ.1563-4: II) c. săle fie pârâș la judecată Maica Precista (DÎ.1573: IV) Distribuția lui să prin raportare la marca de negație propozițională nu și la pronumele clitice arată că să nu face parte din domeniul flexionar, ci din domeniul complementizator. Un prim argument pentru poziția joasă a lui să în domeniul complementizator (poziția FIN0) este coocurența acestuia cu pronume și adverbe relative; dacă să ar fi ocupat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structura ca(...)să. Sub ipoteza prezentată în §III.3.5, și anume că inversiunea/ridicarea la C se produce prin accesarea poziției (Spec,)FINP, predicțiile analizei pentru româna veche sunt aceleași ca pentru româna modernă: subjonctivele inversate presupun encliza pronumelor clitice și sunt incompatibile cu lexicalizarea lui să (ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, v. §III.3.5), v. (49) (v. §3.2.2.1 infra). Practic, encliza pronominală și/sau absența lui să diagnostichează o structură

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nepermisă de regulile de deplasare (negația propozițională realizată prin nu blochează deplasarea verbului la C, atât în româna modernă, v. §III.3.3, cât și în româna veche, v. §2.1.3 supra), însă atestată în structurile slavone (cu pronume clitic reflexiv) (v. Willis 2000: 336). (52) a. Pre tine nedejduiiu: să nu rușinedzi-mă în veac și să nu mă râdză aleanișii miei (CM.1567: 238v) b. Nu pomeni fă<ră>delegile noastre întăile, currundu se afle-ne cruțarile tale (PH

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
b) structuri perifrastice în care auxiliarul prezintă flexiune după categoria modului și a timpului, eliminate diacronic. (iii) Ridicarea auxiliarului în domeniul complementizator nu este atestată în româna veche, spre deosebire de alte varietăți romanice vechi (v. §3.1.4.2 infra). (iv) Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune; în ciuda ponderii mai reprezentative a enclizei pronominale, româna veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche nu prezintă efecte stricte de tip Wackernagel sau Tobler-Mussafia. (v) În lumina acestor rezultate, diviziunea procliză/encliză a auxiliarelor și/sau a cliticelor rezultă din activarea de opțiuni diferite în deplasarea verbului în nucleul propozițional al românei vechi: întrucât cliticele și auxiliarele marchează limita superioară a domeniului flexionar, procliza diagnostichează deplasare V-la-I, iar encliza diagnostichează deplasare V-la-C. (vi) Neatestarea deplasării Aux-la-C, efectele de blocare induse de adverbul de negație nu și existența structurilor VOS derivate prin object shift indică faptul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
neinversate) este de aproximativ 10%. Vom îmbogăți această statistică în §3.2 infra, introducând o serie de criterii suplimentare. În fine, Alboiu, Hill și Sitaridou (2014) și Hill și Alboiu (2016) disting două tipuri de structuri cu inversiune (encliză a cliticului și a auxiliarelor): structuri în care deplasarea V-la-C este determinată de factori morfosintactici (propozițiile imperative și gerunziale) și structuri în care deplasarea V-la-C se asociază cu efecte discursiv-pragmatice (propozițiile nonimperative). Autoarele consideră că inversiunile din propozițiile nonimperative reprezintă o strategie

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
calitativă, cât și în analiza cantitativă: evitarea fenomenului de ambiguitate parametrică (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007). Nu vom avea în vedere deci structurile care sunt compatibile cu două analize sintactice: o formă verbală finită sintetică neînsoțită de pronume clitice(atunci trimise pre el în casa lui; NT.1648: 51v) este compatibilă atât cu o analiză în care verbul se deplasează la I (diagnosticată prin procliză pronominală: și-l trimise la Pilat;NT.1648: 101r), cât și cu o analiză

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
C (diagnosticată prin encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale / auxiliare / clitice și auxiliare. Reamintim că adoptăm structura periferiei stângi propuse de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
encliză pronominală: Trimise-i cătră Iisus zicând; NT.1648: 76r), dată fiind coexistența acestor opțiuni în gramatica limbii vechi (chiar în gramatica aceluiași text în exemplele de față). Așadar, în statistică, vom urmări doar secvențele verbale cu clitice pronominale / auxiliare / clitice și auxiliare. Reamintim că adoptăm structura periferiei stângi propuse de Rizzi (1997, 2002) (v. §II.2.2); de asemenea, spre deosebire de proiecțiile de topic, care pot fi multiple, proiecția de focus este unică (v. Rizzi 1997). 3.1 Caracteristici ale gramaticii

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din punctul de vedere al frecvenței decât propozițiile principale, opțiunea dominantă în subordonate fiind V1. Analiza calitativă confirmă analiza statistică: cel puțin unele dintre linearizările V2 reprezintă cazuri reale în care verbul se deplasează la C, dată fiind encliza pronumelor clitice în propoziția subordonată (64), analizată de Ledgeway (2007: 144-145) ca deplasare V-la-FIN (65). (64) credea certamente che li Troyani crede.IMPERF.3SG sigur că DEF troieni portasserole odio purta.IMPERF.3PL=îi ură 'cu siguranță credea că troienii îi purtau

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Roberts 1993; Ribeiro 1995; Ledgeway 2007, 2008; Mensching 2012; Poletto 2014)22, ci găzduiește mai degrabă constituenți cu intepretare tematică sau rematică (Ledgeway 2007, 2008); Mensching (2012) comentează asupra faptului că obiectele directe preverbale din structurile V2 nu sunt dublate clitic, distribuție indicând natura tematică a acestora. Astfel poziția preverbală în propoziții V2 poate fi ocupată de obiectul direct (66), obiectul indirect (67), circumstanțiale (68), numele predicativ (69) etc. (66) a. e viechy reduceva ad etate iuvenile și bătrân readuce.IMPERF.

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
invoca și moștenirea latină, dată fiind existența a două linearizări posibile HABEO + participiu și participiu + HABEO în latină (v. Adams 2013: 615-651; cf. și Vasiliu și Ionescu Ruxăndoiu 1986: 180 pentru româna comună). Inversiunea V-AUX antrenează și encliza pronumelor clitice, fenomenul luând forma unei inversiuni generalizate V-CL-AUX. Exemple ca următoarele ilustrează acest fenomen în limbile romanice vechi: (73) a. Poder lo as fazer putea o AUX.VIITOR.2SG face ' O vei putea face' (spaniola veche; Rivero 1993) b. Fecho as

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de structurile dislocare a nucleului verbal (/ scrambling / interpolare), prezente în alte limbi romanice vechi, inclusiv româna veche (Dragomirescu 2013b, 2014, 2015a; v. §4 infra), în care se poate interpola orice tip de constituent, nu doar subiectul. Desigur, exemplele simple (fără clitice pronominale, adverbe care diagnostichează deplasarea verbului etc.) sunt parametric ambigue (v. Clark și Roberts 1993; Roberts 2007), fiind compatibile cu două analize sintactice: fie o analiză cu AUX-la-C de tipul celei discutate mai sus cu subiectul în [Spec, IP/TP

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim că adoptăm analiza propusă explicit de Ledgeway (2007, 2008) (și alți autori) conform cărora contrângerea/regula

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
din capitolul anterior, specificul gramatical al deplasării verbului în limba română modernă și veche - și anume, deplasarea verbului ca grup (VP-movement) - face următoarele predicții, verificate de datele din română: (i) în structuri sintetice, deplasarea V-la-C se manifestă prin encliza pronumelor clitice; (ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in situ, iar verbele lexicale sunt grupuri și se deplasează prin deplasare specificator-la-specificator la stânga auxiliarelor. Lipsa atestărilor structurilor de tip AUX-CL-V în toate fazele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
caracteristici ale inversiunilor românei vechi care nu joacă un rol important în diagnoza unei gramatici V2 (v. §3.2.2 infra), însă care sunt importante din perspectiva unei prezentări cât mai cuprinzătoare a acestui fenomen; principalele particularități ale enclizei pronumelor clitice au fost discutate în §2.1.2 supra și nu vom reveni asupra lor aici. În structurile cu auxiliar simplu (perfect compus: a avea + participiu; condițional prezent / viitor: aș / voi + infinitiv), toate formele de inversiune sunt atestate în textele românei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structurile cu auxiliar simplu (perfect compus: a avea + participiu; condițional prezent / viitor: aș / voi + infinitiv), toate formele de inversiune sunt atestate în textele românei vechi, însă cu frecvență diferită în funcție de auxiliar (77); inversiunea auxiliarului este adesea coocurentă cu encliza pronumelor clitice (77c-e). Structurile inversate sunt întregistrate de-a lungul întregii perioade vechi (cf. exemplele din (77)), înregistrând un apogeu de frecvență în secolele al 16-17 și fiind în declin treptat până către sfârșitul epocii vechi. Realizând o statistică pe baza mai

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la celelalte forme simple care se inversează (care au ca rezultat configurații fonetice de tip consoană-vocală / vocală-consoană). Evitarea hiatului / intoleranța la hiat se dovedește a fi o constrângere fonotactică puternică, cu importante implicații diacronice (v. schimbarea proprietăților de linearizare ale cliticului de acuzativ feminin singular o discutată în §2.1.2 supra). Referitor la formele cu auxiliar multiplu, se înregistrează două tipuri distincte de inversiuni: inversiunea verbului lexical față de complexul de auxiliare (78) și inversiunea auxiliarelor între ele (79). Ambele forme

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]