1,480 matches
-
1928-1996), Toni Iordache (1942-1987) sau Johnny Răducanu (n. 1931), judecați ca artiști individuali, până la formații unice precum Fanfara Ciocârlia sau Taraful Haiducii, țiganii au excelat prin știința bunei irosiri, cu amestecul inconfundabil de melancolie, vioiciune și ironie. La interstițiile acestei coabitări s-a născut acea poftă regenerativă pentru apatie. Fiind selectiv, talentul muzical n-a fost suficient pentru a oferi garanțiile coabitării. Cultul exactității, al onestității și muncii, venit pe filieră germană, a atins mult mai greu cortul șatrei țigănești. De
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Haiducii, țiganii au excelat prin știința bunei irosiri, cu amestecul inconfundabil de melancolie, vioiciune și ironie. La interstițiile acestei coabitări s-a născut acea poftă regenerativă pentru apatie. Fiind selectiv, talentul muzical n-a fost suficient pentru a oferi garanțiile coabitării. Cultul exactității, al onestității și muncii, venit pe filieră germană, a atins mult mai greu cortul șatrei țigănești. De aceea, confruntarea cu modernitatea a fost mereu dificilă. Într-o lume marcată de penurie și lipsită de reflexele independenței lucrative, farmecul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în Europa sunt chemate la osmoză, ecuația culturală schițată mai sus ne îndeamnă la câteva judecăți temeinice. Se cere pusă în balanță mai întâi partea bună a lucrurilor. Asemănările stilistice dintre români și țigani au fost verificate în secole de coabitare pașnică. Într-o lume tot mai atomizată, comunitățile de țigani își mențin intactă celula familială, de tip patriarhal, respectând, în principiu, monogamia. Sentimentul de solidaritate și voința de întrajutorare sunt remarcabile printre familiile țigănești. În pofida provocării seculare, ele și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vecinătate dintre individ și comunitate se transformă, iar răspunsurile teologiei politice la aceste provocări trebuie să țină cont de raportul invizibil dintre tradiție și modernitate. Modelele romanic, gotic, baroc și sofianic-bizantin pot oferi, pe rând, puternice sugestii teologice despre sensul coabitării urbane. Intelectualii conservatori nu joacă rolul „experților” din proiectul stângist de inginerie socială. Ei trăiesc mai degrabă patosul creativității smerite, supuse regulii fidelității și stimulului constant al triadei Bine-Adevăr-Frumos. O nouă teologie politică trebuie să gândească, în primul rând, urbanitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să devină o ideologie a săbiilor? În ce fel poate fi evitat sincretismul sau facila rezoluție de tip ecumenist care proclamă, în gamă socialistă, reconcilierea contrariilor într-un plan al voinței imaginare, care sfidează fracturile realității? Care sunt mecanismele de coabitare alături de cetățenii care privesc sentința „Viu este Dumnezeu” ca pe o amenințare? Cum se poate obține un modus vivendi real în contextul modernității târzii? Vor putea oare comunitățile care compun societatea plurală să evite conflictul doar plătind prețul scump al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o pe cât de evidentă, pe atât de enigmatică determinare teleologică. Fie că ne place, fie că nu, masivele migrații etnice transfrontaliere din ultimele decenii, afectând absolut toate continentele lumii, ne-au făcut dintr-odată părtași celui mai radical experiment de coabitare interetnică și intrareligioasă din istorie. Până de curând, nu credeam că celălalt, adică străinul, ne privește într-un mod personal. Astăzi învățăm să gândim altfel. Globalizarea nu este doar un nou cuvânt în retorica săracă a politicienilor. Realitatea mondializării este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
măcar un apetit frugal pentru valorile civilizației budiste. Mai recent, după 11 septembrie 2001, studiile de orientalistică și de istoria religiilor, în general, au primit în ochii politicienilor și ai vulgului o justificare. Recunoașterea alterității se dovedește cardinală pentru sarcina coabitării. Bineînțeles, nu era nevoie de aceste traumatice abuzuri pentru ca Asia să intre pe orbita conștiinței europenilor de rând. Este sigur apoi că această nomenclatură poate fi prelungită la nesfârșit, pentru a ilustra argumentul nostru despre historia mirabilis. În loc de idei clare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Fribourg constituie singura excepție. Lumea rurală, care prezintă un grad mai ridicat de practică religioasă decît restul societății, va susține puternic democrația creștină. Deci, practica religioasă și nu clasa socială constituie factorul determinant în acordarea voturilor democrației creștine. Dar o coabitare în cadrul aceluiași partid între elementele burgheze, muncitorești și țărănești nu poate să nu ridice anumite probleme. B) Orizontalitatea. Tendința politologilor ar fi, după Otto Kirchheimer și Jean Charlot, de a plasa democrația creștină ca și gaullismul, de exemplu, în categoria
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
Partidul Democrat-Creștin (PDC-CVP) și-a păstrat originalitatea, exprimînd din ce în ce mai puțin voința politică a muncitorilor catolici. Cît privește creștin-democrații olandezi ai KVP Partidul Catolic Popular ei încearcă să-și păstreze această originalitate grupîndu-se cu două partide protestante în cadrul Adunării Creștin-Democrate (CDA). Coabitarea catolicilor cu protestanții în aceste două ț(ri, a accentuat caracterul puternic confesional al Partidului Catolic care, în mod paradoxal, îl împiedică să alunece spre dreapta. 3. Spre un declin al democrației creștine? Soarta Democrației Creștine italiene care s-a
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
cuprinde nici o ruptură brutală în diferitele tipuri de politică; o alternanță de tipul Pierre Bérégovoy și Edouard Balladur, care a dat dovadă de o profundă maturitate politică. Mica Slovenie și-a permis luxul de a-și inaugura democrația printr-o coabitare, alegînd ca președinte pe fostul comunist Milan Ku(an și o majoritate parlamentară anticomunistă, avîndu-l ca prim-ministru pe creștin-democratul Peterlé. În al doilea rînd, nu ne mai putem împiedica de vechile tradiții. Boemia, țara cu vechi rădăcini occidentale, își
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
adevărată fiesta portocalie în capitală și alte orașe în noaptea alegerilor, dar, mai important, a determinat producerea celei de a treia răsturnări politice din istoria României postcomuniste. Degeaba au invocat liderii PSD că rezultatul general al alegerilor a consacrat formula coabitării politice, căci președintele Băsescu a făcut ca înfrîngerea PSD să fie deplină: a determinat coagularea unei majorități parlamentare fără PSD și l-a nominalizat pe Călin Popescu-Tăriceanu drept viitor premier al guvernului susținut de noua majoritate parlamentară creată prin alierea
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
SRI219. Așadar, clamată de democrați încă de la începutul anului, restructurarea Guvernului, ocazionată de retragerea PC de la guvernare, la a cărei realizare pusese umărul chiar Traian Băsescu, a devenit realitate cu puține zile înainte de intrarea oficială a României în U.E. Dar coabitarea miniștrilor democrați și liberali, ca și a celor două partide în cadrul Alianței D.A., avea zile numărate. Cum aveau s-o arate următoarele trei luni, atât democrații, cât și liberalii erau preocupați de pregătirea loviturii decisive. Ultimii aveau să câștige bătălia
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
a-i remarca efectul ei imediat cel al condiționării manifestărilor specifice unei vieți politice conflictuale -, trebuie spus că divizarea majorității se constituie într-o caracteristică inedită a sistemului politic românesc. În legislaturile sale anterioare, sistemul nu a cunoscut etape ale coabitării politice, celălalt nume al majorității divizate, regula funcțională fiind cea a majorității unificate. Au existat cel mult situații în care majoritatea parlamentară inițială a suferit o serie de modificări, dar fără a ajunge în disonanță cu cea prezidențială. De astfel
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
alegerilor parlamentare și prezidențiale, nu favorizează apariția majorității disjuncte. În treacăt fie spus, revizuirea sistemului politic francez prin egalizarea mandatului prezidențial cu cel parlamentar (al primei camere mai exact, cea aleasă direct) reprezintă o măsură de blocare a situației de coabitare politică. Teoretic, sistemul politic românesc ar fi putut produce prima coabitare politică din istoria sa în urma alegerilor parlamentare din toamna lui 2008, primele decalate de cele prezidențiale. Aceasta, ca o consecință a măririi duratei mandatului prezidențial de la 4 la 5
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
fie spus, revizuirea sistemului politic francez prin egalizarea mandatului prezidențial cu cel parlamentar (al primei camere mai exact, cea aleasă direct) reprezintă o măsură de blocare a situației de coabitare politică. Teoretic, sistemul politic românesc ar fi putut produce prima coabitare politică din istoria sa în urma alegerilor parlamentare din toamna lui 2008, primele decalate de cele prezidențiale. Aceasta, ca o consecință a măririi duratei mandatului prezidențial de la 4 la 5 ani, decisă prin revizuirea constituțională din 2003. Iată însă că regula
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
capetelor", este soluția la problema majorității divizate, în sensul că întărirea puterii celui care obține majoritatea are rostul de a bloca potențialul conflictual și violent al oricărei structuri bicefale. Acesta este cazul Franței, cu cele trei perioade ale sale de coabitare politică: 1986-1988, 1993-1995 și 1997-2002. România, cu a sa majoritate disjunctă de din perioada legislaturii 2004-2008, se încadrează în tiparul semi-prezidențialismului? Conform exigenței lui Sartori, răspunsul este negativ, căci schimbarea "primului cap" nu a rezolvat deloc problema funciară a puterii
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
toată suprafața Europei. Rolul instrucției prin școli și biblioteci, apropierea reprezentanților bisericii de discursul politic, precum și deturnarea religiilor în scopul emancipării etno-naționale au fost urmărite în mod consecvent pe toată întinderea cercetării. Multe dintre exemplele ori studiile de caz evidențiază coabitarea multiplă în Transilvania și Banat, în Ungaria și Serbia, în regiunile Peninsulei Balcanice, receptarea și prelucrarea în interes propriu a culturii occidentale ori apropierea de valorile acesteia. După un palid debut datorat ecoului umanist, secolul luminilor încurajează comunicarea dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
ca pe o organizație largă, atotcuprinzătoare, În care există un dialog Între diverse direcții politice ale vieții evreiești. Dar această fază a fost văzută de strategii Partidului ca o etapă tranzitorie. O dată cu consolidarea comuniștilor În viața evreiască, este abandonată orice coabitare politică, iar sioniștii În totalitatea lor, inclusiv cei de stânga, sunt caracterizați drept dușmani. Momentul coincide cu lansarea de către Partid a rezoluției În problema națională, În care se proclamă intensificarea luptei de clasă În interiorul diverselor minorități naționale. Unitatea atât de
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
în spațiul românesc, venise rîndul literaturii să salveze discursul filosofic și să-i confere o anume identitate. Filosofia lui Nietzsche a fost printre cele dintîi care a căutat în literatură resurse nu doar de stil. Nu întîmplătoare va fi fost coabitarea aceasta într-un secol în care măsura era dictată de o prea agresivă sociologie a gustului. Publicul a conferit datului științei statut de hrană cotidiană, el a înclinat, în literatură, balanța tragediei spre dramă și operă bufă, după cum tot orizontul
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
se pune accentul în mod deosebit pe raporturile care se dezvoltă între guvern și parlament și pe modalitățile prin care acestea se răsfrîng în acțiunea și operativitatea guvernului. Sînt analizate pe larg mecanismele de guvernare, tipurile și formele de guverne, coabitarea și stabilitatea guvernelor parlamentare etc. O abordare semnificativă este întreprinsă de către profesorul bolognez și în capitolul referitor la politicile publice. Acesta este, în opinia lui, un capitol fundamental, întrucît se referă la "politica politicilor"8. Are în vedere, cu alte
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și în semiprezidențialism, alegerile separate pentru președinte și parlament pot fi cauza rezultatelor diferențiate, cu președintele ales de o majoritate de culoare diferită de majoritatea predominantă în parlament. Această situație, cel puțin parțial asemănătoare guvernării divizate în prezidențialism, este numită coabitare. Pentru a-i atenua efectele semiprezidențialismul oferă cîteva articulații și este ceva mai flexibil decît prezidențialismul. Coabitarea S-ar putea presupune că articulațiile sînt garantate numai în favoarea președintelui republicii și că flexibilitatea se obține numai prin posibilitatea de a dizolva
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
de o majoritate de culoare diferită de majoritatea predominantă în parlament. Această situație, cel puțin parțial asemănătoare guvernării divizate în prezidențialism, este numită coabitare. Pentru a-i atenua efectele semiprezidențialismul oferă cîteva articulații și este ceva mai flexibil decît prezidențialismul. Coabitarea S-ar putea presupune că articulațiile sînt garantate numai în favoarea președintelui republicii și că flexibilitatea se obține numai prin posibilitatea de a dizolva parlamentul. În schimb, în semiprezi-dențialism se configurează două elemente de aplanare a tensiunilor și a conflictelor posibile
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
presupune că articulațiile sînt garantate numai în favoarea președintelui republicii și că flexibilitatea se obține numai prin posibilitatea de a dizolva parlamentul. În schimb, în semiprezi-dențialism se configurează două elemente de aplanare a tensiunilor și a conflictelor posibile în caz de coabitare: un element personal și un element politic. Elementul personal îl constituie ambițiile celor doi lideri care se confruntă. Vrînd să fie reales, președintele nu va forța coabitarea în favoarea sa, pentru ca să nu apară mai puțin respectuos față de voința unui electorat care
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
două elemente de aplanare a tensiunilor și a conflictelor posibile în caz de coabitare: un element personal și un element politic. Elementul personal îl constituie ambițiile celor doi lideri care se confruntă. Vrînd să fie reales, președintele nu va forța coabitarea în favoarea sa, pentru ca să nu apară mai puțin respectuos față de voința unui electorat care a dat majoritatea parlamentară unor partide diferite de cele care au susținut alegerea sa. Vrînd probabil să candideze la președinție, și nedorind să creeze probleme partidului său
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
probabil să candideze la președinție, și nedorind să creeze probleme partidului său, nici măcar primul ministru nu va forța situația. Cele două ambiții opuse vor reuși să se echilibreze, fără a produce o paralizie politico-instituțională. Al doilea element care face diferită coabitarea, în raport cu guvernarea divizată, este politico-partinic. Dacă ne îndreptăm atenția, așa cum este normal și necesar, de la sistemul instituțional la cel politic, vom observa că semiprezidențialismul se bucură de unele ele-mente de articulație și de flexibilitate, de care nu dispune guvernarea prezidențială
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]