34,665 matches
-
cer ajutorul: regula acestor însemnări tocmai aceasta este - să mă descurc de unul singur, fără vreun plan prestabilit, sprijinindu-mă doar pe ce-mi amintesc eu, să cobor în memorie aidoma unui scufundător în apa adâncă, primejdioasă a mării, să cobor bucurându-mă când descopăr cioburile prețioase, aceste fleacuri, să le scot la suprafață și să încerc să le descifrez, să le pun în lumină, să recompun de unul singur vasul, întregul. Ce lipsește, lipsește, rămâne pată albă ca-n vechile
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
bibliotecă o carte împrumutată, după ce ai citit-o? Nu, probabil că nu. Sau să-l dai înapoi ca pe limbile ceasului ori ca pe ciutura din care ai turnat apa în găleată și o lași să se-ntoarcă în fântână, coborând ușor lanțul, ori ca pe rola de film când fericitul operator de la cinematograful "arta" din calafat (nu-i mai țin minte numele) învârte invers manivela? Mai degrabă, mai degrabă astfel. Și ce obții dacă dai timpu-napoi? Ei, o mulțime de
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
Teodor Dună kirilă are servici și un bunic de 93 de ani. e obligat să iasă din casă și să pară că se târăște cât mai puțin pe străzi, când coboară la dristor, își vâră cu amândouă mâinile vată în urechi, și-ar pune câlți în ochi, își potrivește armura de erou pe sub cămașa albastră. exact când se îndeletnicea cu această apotropaică izolare, sună sora lui kirilă și-i spune "unde
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
împreună cu grădina lui. până anul ăsta, când nu i-a mai păsat, când nu a mai putut. i-a zis: mi-e din ce în ce mai greu. nu mai pot. acum doar se plimbă. când grădina e singură, nu mai are curajul să coboare în ea. îi e frică să nu cadă și să nu se facă una cu pământul. bunicu e acum viu. kirilă ar vrea ca moartea să nu vină măcar o dată însă capul lui kirilă știe că asta nu se poate
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
această cușcă elegantă. Pe o plăcuță de aramă țintuită deasupra butoanelor din ebonită verde, un semn nemaivăzut: &, urmat de un cuvânt la fel de enigmatic: Sons. Erau anii când la radio se cânta "Toată ziua-n ascensor,/ Ori mă sui, ori mă cobor,/ Sunt un bun conducător,/ Sus, jos și iar sus." Sus, jos; sus, jos... Pentru noi, copiii, ascensorul era o joacă. Ne urcam în el câte doi sau mai mulți și ne făceam frică clătinându-l ca o barcă între șinele
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
acum pe aur? Lingouri, bijuterii, diamante, hârtii de valoare, acte de proprietate, averi fabuloase. Mergeam pe o stradă liniștită, prin cartierul băncilor din Lausanne. Poate că exagera, dar mi-a adus aminte de tezaur. ...Din marea rotondă a băncii se cobora pe o scară până în fața unei porți negre, masive, de oțel, cu două broaște sub un volant de culoarea aramei. Intrarea în tezaur semăna cu o mică ceremonie. Descuierea porții se făcea de către arhivar sau un funcționar, dar numai în
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
rămas câțiva. Directorul își luase cursiera și soția aduse din Anglia după terminarea studiilor și plecase. Mi-a rămas în memorie ca un prototip al bărbatului tânăr, înalt și sportiv, tuns scurt, modern, cu ținuta dreaptă, privirea albastră și directă, coborând din familii vechi, absolvent de școli și mai vechi. Probabil că l-am idealizat, dar sunt convins și azi că era din stirpea acelor tineri de care țara ar fi avut atât de multă nevoie după război. N-am mai
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
consensuală este aceea că în Ardeal conviețuirea a șase popoare a fost mereu bună. Autocritica săsească ajunge să fie întinsă până la limita iritării spiritului etnic, derapat, într-un mod flagrant necritic, în hitlerism și nazism. Complexele germanului inferior, impur, degenerat, coboară și la ideea absurdă de incest etnic sau - prin expresie antisemită - transformare în "jidani". Organizatorul edificiului livresc întreabă o dată direct: Ť" Și n-ai avut pic de conștiință?" Roland: "Nu."ť Aici aceasta este regula, aproape fără excepție. Conștiința fiind
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
Ideea; Eu sunt luciul care inventă sabia, Cum dorința ivește femeia. Sunt marea care naște corabia... 1. îmi trebuie un visător, da, îmi trebuie un visător. Voi, fariseilor, chiar dacă nu veți crede, eu îl voi inventa, de-ar fi să cobor în tălpile mele, pornind din coapsele mele, din ochiul stâng, ajungând în inimă; din cel drept - drum până la suflet; din craniul meu - până la judecată; Dar îmi trebuie un visător, de-ar fi să fiu albastrul ce mânjește ochii iubitei, de-
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
toate vânturile care îi suflaseră sub aripi nu mai sunt acum decât fâsâieli fără valoare. În timp ce spatele slăbănog al lui Cico, omoplatul mișcător ca o pasăre, tricoul gri, părul lui adunat în smocuri ude sunt învăluite în aceeași ceață care coboară din spatele bisericii, în dimineața de aprilie. Deși Cico a uitat-o deja pe femeia care freacă fericită scândura. Oh, Doamne, nu, Cico al lui din fiecare zi, cu pantalonii căzuți sub buric și palmele ca niște evantaie de plastic, viu
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
ei trăirism. Poeziei postmoderne care este o expresie a inteligenței pure, rod al jocurilor (inter)textuale și al dexterității combinatorii, Angela Marinescu îi opune o poezie a trăirii maxime, viscerală, și, pe alocuri, inestetică sau chiar antiestetică. O poezie care coboară direct din Strigătul lui Munch. Firește, roata (poeziei) nu a fost descoperită odată cu scrierea acestor rînduri, dar distincția este importantă în destul de uniformizatul climat poetic contemporan. Dincolo de aceste foarte interesante precizări legate de propria sa artă poetică, Angela Marinescu face
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
fie luate, le-a cărat pe culoar, în timp ce domnul în redingotă și cu pantaloni reiați, cu alte cuvinte bunicul meu, își puse jobenul și-și luă cu oarecare neliniște bastonul în primire. Gara de Nord București. Stătea în ușa vagonului gata să coboare, privea la fețele de jos, fețe străine - un amestec de arșiță sticloasă de amiază -, pentru o clipă îl cuprinse o liniște în care se simțea oglindit ca într-o fata morgana. O siluetă înaltă, în tăietura vestei cravata și acul
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
priviri aparent indiferente - din ochii întunecați, prăfoși ai unei necunoscute obârșii - și care îl făceau totuși, într-un fel inexplicabil, să pară important și distinct. Momentul acesta al unei surprinzătoare înălțări l-a șocat pe tata-mare, când a început să coboare treptele vagonului plutind pe deasupra mulțimii în așteptare, așa cum m-a șocat pe mine când ajuns în Dacca, am părăsit hala aeroportului și am pătruns prin ușa de sticlă, din cursul sangvin al națiunilor industriale în aerul incins și prăfos. Cred
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
fruntea umedă de sudoare, se caută prin buzunare de mărunțiș pentru o cerșetoare. În spatele acestui rond care inundă luminos ilustrata colorată, strada Lipscani se retrage într-un refugiu de case, storurile librăriei au dungi roșii împotriva soarelui năprasnic și sunt coborâte în fața vitrinei, vânzătorii cu șorțuri albe își expun marfa pe trotuar și domnul S., care tocmai s-a hotărât să traverseze piața, ca să caute o carte poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
ne putem cutremura în fața măreției acestui mesaj spiritual. Însă nici prin gînd nu ne trece că acest comportament al umanității din zorii existenței sale nu numai că nu a dispărut, dar el chiar a sporit, diversificîndu-și formele de manifestare. A coborît în istorie și însoțește, cumva, marile dezlănțuiri colective. Și rolul imaginii din peșteră, cu toată încărcătura sa magico-simbolică, ori poate cu mai mult decît atît, îl preiau acum statuile. Tăcutele, profanele și ignoratele statui care ne mai animă piețele sau
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
tîrzie de erou civilizator, iese din fumul lumînărilor și din aerul greu de tămîe, lasă icoana în funcția ei strict liturgică și își secularizează prezența, imaginea și memoria. În orizontul simbolic al orașului apare acum, fie trecînd prin cimitir, fie coborînd direct din marile piețe occidentale în micile și indecisele noastre scuare, statuia, chipul recognoscibil al unui personaj real sau imaginea alegorică a unui fapt excepțional. Orașul, viața publică și asumarea directă a istoriei creează instantaneu o nouă mitologie și un
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
împărțind prețul la doisprezece (ah, știa să facă socoteli, întotdeauna fusese bună la școală), ei bine, dacă făcea socoteala împărțind la doisprezece, permisul costa mai puțin. Îi plăcea mai ales tramvaiul circular, dădea ocol orașului fără ca ea să trebuie să coboare, și încă bine instalată, aproape întotdeauna reușea să stea la fereastră, sau, dacă nu reușea din primul tur, sigur avea să reușească la al doilea, pentru că între timp va coborî cel care ședea la fereastră și trebuia doar să se
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
tramvaiul circular, dădea ocol orașului fără ca ea să trebuie să coboare, și încă bine instalată, aproape întotdeauna reușea să stea la fereastră, sau, dacă nu reușea din primul tur, sigur avea să reușească la al doilea, pentru că între timp va coborî cel care ședea la fereastră și trebuia doar să se împingă puțin ca să-i ocupe locul, și atunci, da, vedea totul ca la cinema. La cinema propriu-zis se ducea rar, de câțiva ani nici nu se mai dusese. Nu numai
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot lăsa găinile. - Imposibil să ne întoarcem, a spus unul dintre îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu îngerii ținându-i brațele, până când bătrâna
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
îngeri. - Dar cine o să se ocupe de găini? a strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu îngerii ținându-i brațele, până când bătrâna a văzut distinct cotețul din curte și a chemat găinile, iar îngerul care se bâlbâia le-a făcut
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
strigat bătrâna îngrijorată, nu le pot lăsa așa. - Nu p-putem să mai coborâm, a spus unul dintre îngeri. Dar celălalt înger era mai conciliant și i-a spus primului - Să coborâm puțin, dar până la înălțimea casei. Și atunci au coborât doar puțin, scaunul pierdea din înălțime, cu îngerii ținându-i brațele, până când bătrâna a văzut distinct cotețul din curte și a chemat găinile, iar îngerul care se bâlbâia le-a făcut semn cu mâna să zboare, și găinile și cocoșul
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
la fel de impenetrabile ale unor Anghelache, Lefter Popescu și Cănuță. Singurul care se poate situa în perspectiva misterului ficțional este, în opinia lui Ion Vartic, hermeneutul comparatist: “...cred - scrie eseistul - că nenea Iancu face parte dintre creatorii privilegiați în care, uneori, coboară harul și care, atunci, cufundă în inconștientul textelor lor mesaje și revelații transestetice, transindividuale. (Dacă el nu știe de ce s-a sinucis Anghelache, textul său însă știe. În acest sens, Caragiale nu e autor, ci transmițător)”. Menirea hermeneutului va fi
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Constantinopol ? Noi nu ne puteam face unirea singuri ?!” Zis și făcut: nu s-a mai trimis delegația la Constantinopol. Asta ca să vedeți la ce grad de imbecilitate se ajunsese, și asta în așa-zisa perioadă de “deschidere” a regimului comunist. - Coborând în istoria dumneavoastră personală, ce v-a atras spre studierea trecutului ? - Este, în primul rând, o chestiune de familie. M-am născut într-o casă de intelectuali, am avut o bibliotecă destul de mare, rămasă de la bunicul meu, cu multe cărți
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc, un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei intensități. Naratorul traversează năuc și apatic orașul, coboară scări, cumpără ziare, înregistrează mecanic vorbele celor din jur - simpli figuranți ai unui decor fără scenograf -, intră în metrou și ajunge la serviciu, după ce trece prin tot soiul de accidente fără noimă. Realitatea din proza lui Răzvan Petrescu e fotografică
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Horvath etc. Mulți dintre ei erau oameni cultivați, cu studiile făcute în perioada interbelică și chiar cu un trecut poetic onorabil. Erau oameni care îi citiseră pe Arghezi, Blaga, Ion Barbu sau Bacovia, dar care la un moment dat au coborît ștacheta nepermis de mult. Cum se explică această capitulare de la normele estetice de către niște oameni care numai proști nu erau? Eugen Negrici enunță mai multe posibile cauze: teama de posibile incriminări în procese politice (dar nimeni nu îi putea obliga
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]