3,158 matches
-
49, pp. 783-790. McGinnis, J.M.; Foege, W.H., 1993, „Actual Causes of Death in US”, JAMA. Nair, P.P.; Turjman, N.; Goodman, G.T.; Guidry, C.; Calkins, B.M., 1984, „Diet, Nutrition Intake, and Metabolism in Populations at High and Low Risk for Colon Cancer. Metabolism of Neutral Sterols”, American Journal of Clinical Nutrition, nr. 40, pp. 931-936. Phillips, R.L.; Garfinkel, L.; Kuzma, J.W. et al., 1980, „Mortality Among California Seventh-Day Adventists for Selected Cancer Sites”, Journal of National Cancer Institute, nr. 65
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
I., 1999, „Influence of Family Tradition on Reproductive Behavior of Gypsy Population”, Folia Med. nr. 41, pp. 116-120. Turjman, N.; Goodman, G.T.; Jaeger, B.; Nair, P.P., 1984, „Diet, Nutrition Intake, and Metabolism in Populations at High and Low Risk for Colon Cancer. Metabolism of Bile Acids”, American Journal of Clinical Nutrition, nr. 40, pp. 937-941. Wadsworth, E.J.; Moss, S.C.; Simpson, S.A.; Smith, A.P., 2004, „Factors Associated with Recreational Drug Use”, Journal of Psychopharmacology, nr. 18, pp. 238-248. Wang, J.; El-Guebaly, N.
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
îndoia. 300 000 de soldați au fost lăsați la vatră. Pe unii i-a trimis în orașele de baștină, dar pentru alții a fost nevoit să cumpere pământuri în Italia. Cei care n-au mai încăput au fost stabiliți în colonii fondate tot din banii săi. Care în Africa și Asia, care în Grecia, Sicilia, Mace donia, Syria, Galia Narbonensis sau Pisidia. Mustăcește, schițând un mic zâmbet șiret. Tot atâtea așezăminte populate cu militari de origine latină. Un mare pas înainte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui ministru Take Ionescu, care cunoaște bine Constanța, rugându-l să binevoiască a lua în considerațiune faptul că prin înființarea școlii de învățători rurali nu s-a dat întru nimic satisfacțiune locuitorilor din cele șase orașe ale județului, nici (...) numeroșilor coloni români așezați prin satele Dobrogei"1794. În cuprinsul acelei petiții se menționa faptul că "numai în orașul Constanța, fără a mai vorbi de celelalte comune urbane din județ, avem tot felul de școale paticulare, fiecare în parte cu aspirațiuni deosebite
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
era demonstrat și de numărul mare de căsătorii mixte, cu atât mai surprinzător, luând în considerare recenta lor așezare în zonă. Fiecare senior burgund instalat pe o bucată de pământ ce aparținuse odinioară romanilor avea sub el numerose familii de coloni. Aceștia, în situația gravă ce îi amenința pe toți, nu căutau doar să se protejeze pe sine, ci erau dispuși chiar să se lupte cum puteau mai bine pentru a-și salva propria viață și pe a celor din familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a obține de la el să pună o vorbă bună, astfel încât burgunzii să se îngrijească de așezarea lui. Sebastianus îi vorbi despre asta lui Chilperic și acesta îi confirmă intenția tatălui său de a-l așeza pe marcoman ca pe un colon pe pământurile sale. După ce îi dădu această veste bună, pentru care primi o serie nesfârșită de mulțumiri, Sebastianus nu mai știu nimic de el. Oricum, Audbert îi furnizase doar niște informații generale, dar cât se poate de alarmante, cu privire la consistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
astea o să ne oprească. Deschideți poarta și lăsați-ne să intrăm. O să fie mai bine pentru voi. Canzianus, oarecum tulburat, dădu din cap. — Greșești dacă îți închipui că ai lua de-aici o pradă mare. Cei mai mulți sunt oameni de la țară: coloni ori sărmani țărani cu familiile lor. Oricum, teama lor nu e atât pentru bunuri, cât pentru viețile lor și pentru onoarea soțiilor și copilelor lor. Dacă tu... Nu! strigă o voce din spatele lui Balamber. Se auzi un zgomot de ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să afle dacă soațele lor erau cu adevărat încă în viață, oroarea trecea cu totul în planul al doilea. Sebastianus își dădu iute seama că avea de-a face cu oameni feluriți. Mulți dintre cei care-l înconjurau erau simpli coloni ori sclavi tineri și robuști de la țară, pe care hunii îi puseseră să-i slujească și-i cărau după ei, în suită, peste tot: erau puși să mâne carele, să aibă grijă de catâri ori făceau muncile din tabără; alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trosneau. Aerul era îmbibat de mirosul acru al fumului și de acela al cărnii arse. Romanul se găsi curând în centrul zonei, nu prea mari, care până atunci fusese punctul unde se aduna comunitatea minusculă: fără îndoială, un clan de coloni care, din cine știe ce motive, aleseseră să nu fugă de-acolo. Poate că se simțiseră mai la adăpost decât alții, întrucât zona se afla departe de teritoriul ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori nu putuseră să-și abandoneze animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire întrebătoare la Magister militum, iar acesta din urmă, făcându-i un semn de nerăbdare, îl îndemnă să răspundă. — Bine, spuse, în sfârșit, cu stânjeneală. Ceea ce a obținut Eudoxiu de la Atila a fost promisiunea eliberării tuturor sclavilor, a emancipării tuturor colonilor și alungarea tuturor proprietarilor și magistraților romani de pe teritoriul dintre Rin și mare. „Odată pământul era al tuturor - spunea mereu - și trebuie să fie din nou al tuturor“ Și mai spunea: „Frecușurile dintre Atila și Valentinian al III-lea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
va trebui să le oferim o răsplată. — Adică? — Iertarea. Iertarea și înrolarea în armata romană, nu pentru a fi dislocați la frontiere, ci pentru a fi încredințați garnizoanelor din marile centre; sau, ca o alternativă, posibilitatea de a fi primiți coloni pe pământurile imperiale. — Cer iertare, Eminentissime, dar tot nu înțeleg care va fi misiunea mea. — Ai două, de fapt. înainte de toate, să-l însoțești pe Divicone în taberele bagaude și, vorbind cu capii lor, să dejoci planurile di Eudoxiu. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru mine așa era. Alții sufereau, le venea greu să renunțe la lume, erau încă pradă concupiscenței, înțelegeți? Eu, însă, nu: trăiam în pace, iar regulile severe ale claustrului nu mă împovărau. Era un loc minunat: o veche casă de coloni, înconjurată de pajiști și pâlcuri de stejari. Călugării o transformaseră în mănăstire și cu donațiile fusese ridicată o mică biserică, ce avea înăuntru un magnific portret al lui Cristos binecuvântând. Și pe urmă era mângâierea, dar ce zic eu, entuziasmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câine lătrând și strigăte, ca la vânătoare, pe urmă un trosnet de crengi, pe urmă... și pe urmă văd că un băiat iese în fugă din desiș, chiar acolo, la câțiva pași de mine. L-am recunoscut: era fiul unui colon dintr-o villa din apropiere, un om de treabă; avusese șapte copii, dar războiul și frigurile îi luase cinci. Acela era cel mai mic, să fi avut treisprezece ori paisprezece ani, pe acolo. Alergase mâncând pământul și acum era sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să adauge: — „Cine îi ajută“, înțelegeți? Chiar așa a spus. Ca și cum n-am ști cum merg treburile astea: țăranii săraci, striviți de taxe și de nenoroc, se îndatorează de la clarissimi, pe urmă nu reușesc să plătească și iată-i ajunși coloni semiliberi, sclavi de fapt, constrânși toată viața lor - și constrânși după aceea și fiii lor - să împartă cu dominus roadele pământului care odată era al lor. — E adevărat, fu de acord Vitalius. Așa se întâmplă că atâta lume sărmană sfârșește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i-o făcuse lui Ambarrus. Chipul său, pe care se distingea nasul puternic, acvilin, era încadrat de o barbă impunătoare, cârlionțată, până pe piept; părul lung și albit, îi cobora pe spate în mare dezordine, dându-i înfățișarea unui barbar. Tipice colonilor din câmpie erau, în schimb, pantalonii săi în carouri colorate și jacheta cu glugă lungă. Pe sub sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și pătrunzătoare, nu ușor de susținut. Când Divicone își opri calul în fața sa și sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea aprobatoare a lui Metronius. însă lucrurile erau mai complicate decât își închipuise. Vorbele sale, într-adevăr, lăsară frâu liber unui șir de intervenții, de facturi opuse. Nu toți, de fapt, se lăsau seduși de propunerile lui Flavius Etius: viața colonului pe pământurile imperiale era foarte grea, iar mulți dintre cei prezenți se făcuseră pădureni ca să scape de exploatarea nemiloasă a intendenților și a perceptorilor. în același timp, chiar mai puțin atrăgătoare părea multora perspectiva serviciului militar, fie el și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și imediat liniștea se lăsă asupra masei ascultătorilor. — Nu știu, începu el, câți dintre noi s-au interesat cu adevărat de propunerile lui Flavius Etius. în ceea ce mă privește, nu am intenția să o fac nici pe soldatul, nici pe colonul. Eu, dacă e să o spun, vreau o bucată de pământ al meu pe care să-l lucrez pentru mine și pentru fiii mei, care, după cum știți, nu sunt puțini! — Firește, cu toate soțiile tale! izbucni o voce de undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și era caracterizată de o metodică bine definită, uitată de-acum, în mare parte, datorită victoriei definitive a creștinismului, un cult de proveniență iudaică, pe care Hippolita îl considera absurd, menit în principal să-i mulțumească pe sclavi și pe coloni, care, deși nu erau sclavi prin naștere, erau, totuși, în adâncul sufletului lor. De mai mult de un veac, acest cult cucerise însăși curtea imperială, iar ca o consecință, puținii cetățeni romani ce încă aderau la culturile străvechi erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu siguranță, potrivit, dat fiindcă de o bucată de vreme urmașii galileeanului, după ce cuceriseră cetățile, reușiseră să întindă peste credințele romane și chiar peste cele celtice - mult mai vechi, ale oamenilor de la țară, împărtășite de mulți, de la cei mai mizeri coloni până la stăpânii villae-lor - ceea ce pentru ea nu era decât un giulgiu putrezit, alcătuit din credințe revoltătoare. Disprețul ei cel mai adânc se îndrepta mai ales către acești stăpâni ai villae-lor: de o vreme bună - în multe situații, chiar de generații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Clemantius evita, pe cât posibil, să o sâcâie pe domina cu socotelile sale, astfel că nu o ținea prea des la curent cu dificultățile tot mai mari pe care le întâmpina în a obține credite ori în a achiziționa rentele de la coloni, care, incitați de diaconi, se simțeau îndreptățiți să se sustragă plăților ce le reveneau; la fel, evita să-i spună despre toate bârfele la adresa ei care circulau printre cei câțiva locuitori ai satului. Chiar în momentul acela, în vreme ce se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu-l mai asculta deja. îi dădea ordine frenetice lui Clemantius, care ajunsese în fugă pe terasă împreună cu câțiva servitori. — Ce trebuie să fac cu cei care cer să intre? n-o slăbi libertul. Vin oameni la poartă. Unii sunt colonii noștri; femei și copii. Hippolita nu ezită: își cunoștea din totdeauna datoria. — Deschide, bineînțeles, lasă-i să intre. Cilonus se interpuse: — Atenție! Odată cu ei pot să intre barbarii. N-ai văzut că vin încoace? Hippolita confirmă ordinul, dar, pe când Clemantius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marea poartă rezervată trecerii carelor să o închidă imediat și să vină la redută, după care, cu gesturi largi ale brațelor, îi îndemnă pe toți fugarii ce reușiseră să intre și alergau grăbiți. Ultimii intrați în redută fură doi tineri coloni, soț și soție, cu trei copii și câteva legături de lucruri luate în pripă. După ce și ultimii servitori se strecurară prin deschizătura strâmtă, Clemantius le ordonă să închidă poarta grea din fier și să găsească înăuntru ceva cu care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
totul altă atitudine. în realitate, încerca doar să câștige timp, dând la o parte îndemnurile lui. — Da, domina, din fericire, apartamentul meu se află la mică distanță de aici. — Și servii? Și colonii? — Cei ai casei sunt aproape toți, iar colonii din apropiere au sosit și ei, dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit. Probabil că au fugit Hippolita încuviință. — Mai bine, răspunse, gândindu-se la rezervele alimentare din micul depozit al redutei și la faptul că întreaga construcție, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o privire vie, dar atentă. Printre ei, recunoscu invitații, pe servii lor și o parte din slujitorii din casă. Ceilalți erau pentru ea necunoscuți cu toții; era vorba, probabil, de oameni care în diverse moduri îi aparțineau: sclavi agricoli și coloni cu familiile lor, pe care ea nu se preocupase niciodată să-i cunoască. Strigau, plângeau, se rugau, ba chiar în genunchi, cu brațele întinse înainte și cu palmele împreunate, cu privirea extatică, făcându-se ecoul jaculatoriilor, de neînțeles pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după ce tatăl său și toți ceilalți membri ai familiei fuseseră uciși; asta însemna, deci, că trecuse prin încercări cumplite - și cu toate acestea se ținea tare. Nu era, cu siguranță, de origine patriciană; trebuia să fie fiica unui cuplu de coloni din împrejurimi, iar forța și asprimea purtării sale erau tipice țăranilor. Toate acestea, însă, nu puteau să explice ele singure faptul că era încă în viață: în plus, se vedea că avea un caracter neîmblânzit și calități demne de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]