6,839 matches
-
se opresc admirativ la nivelul constatărilor, ci configurează energic un profil nu tocmai comun: Desfășurînd mitologia eșecului, confesiunea sîrbiană nu cunoaște nici o disciplină litotică, nici un scrupul introspectiv, nici un chestionar al propriilor himere, ispite, interese, opțiuni. La drept vorbind, nu este confesiune (în sensul modern, de neliniște interioară) ci declarație: patetică, ultimativă, acuzatoare. Mai mult, testamentară, prin urmare imposibil de relativizat. Invocînd proximitatea morții, ne aduce pe un teren unde nuanțele și interpretările sînt interzise, sub jurisdicția cuvîntului din urmă." (17) Și
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
Ileana Corbea Ileana Corbea: În interviurile pe care le-ați acordat, în confesiunile pe care le-ați încredințat tiparului, lăsați să plutească un aer de ușoară ambiguitate și nu puțină poezie peste etapa începuturilor dvs. literare. Și totuși există un mediu literar și artistic în care se formează un tînăr scriitor. Pavel Chihaia
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
altă margine. În sinea mea mi-am spus că fuga de sclavie nu poate fi demnitate, că demnitatea mea este a sclavului care își păstrează iubirea de semeni și o lumină interioară alta decît a raporturilor sociale. Dar relatînd această confesiune a lui Petru Dumitriu vreau să subliniez că nu numai privilegiile i-au îndemnat pe unii intelectuali să se supună terorii comuniste, ci și acest sentiment respingător al sclaviei, a trăi după cum ți se poruncește, în turma nedefinită. De fapt
Pavel Chihaia - Dacă aș fi ascultat de comuniști, nu mai eram eu, eram un altul" by Ileana Corbea () [Corola-journal/Journalistic/17164_a_18489]
-
subiectelor mele nescrise, a fost pentru că nu am vrut să mă ocup prea mult de autobiografie. Deși experiența personală intră în operă, ea este ascunsă de ficțiune, nu e vizibilă. Mi-am zis totdeauna că a scrie în mod direct confesiuni, nu ține de proza literară. Ai fi avut posibilitatea să-ți scrii opera în germană, o limbă foarte răspândită, de mare tradiție literară, de ce ai ales totuși romanșa ca mijloc de exprimare în scris? Toată viața am fost profesor secundar
Gion Deplazes: Romanșa îmi venea din stomac by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/17236_a_18561]
-
alte locuri; mai era și ideea că el, neștiind nici o limbă, nici măcar limba română, susținea el, decît pe cea a păsărilor, foarte rară, trebuia să-i fiu interpret.) Cunoșteam mai de mult acele cabine. Grele, baroce, de nuc poate. Rezonanța confesiunii să fie mai mare, să fie auzită pînă la Tatăl ceresc și pînă la sfinții săi oricît de distrați ar fi ori ocupați cu rugăciunile. Pe unele cabine scria că poți să te spovedești în engleză, în franceză, în germană
Penitenciario by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17307_a_18632]
-
pedepsesc, repetă cu încruntare. Preotul întrebase blînd pe cine, el care era deprins cu fideli gata să suporte orice fel de mustrări ori pedepse. Cum pe cine, strigă iar V. și îi făcui semn să vorbească mai încet, întrucît conturbam confesiunile ce se făceau în șoaptă și în secret în jur. Orașul! lăsă el tonul ceva mai jos, cetatea! peste tot nu dai decît de fantome. Mă copia, desigur, dar n-am zis nimic traducînd în modul cel mai conștiincios. Cezar
Penitenciario by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17307_a_18632]
-
să-mi închipui asta... De fapt el mi-a făcut calea mea. Dacă eu exist și sînt, o datorez lui Lovinescu... O.G.: Ați publicat o vreme și în "Națiunea" lui Călinescu... I.P.:Da, în pagina a doua, cîtva timp... Confesiuni de scriitor, schițe, povestiri, subiecte. A fost o perioadă scurtă. Lovinescu a fost borna vieții mele. O.G.: Dar cafeneaua literară? A jucat vreun rol? Bucureștiul... I.P.:N-am frecventat-o deloc. Nici o legătură. Eu, Domnule Genaru, eram o femeie
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
că prezintă aspectul cel mai caracteristic și mai rapid de perceput al cimitirului parohial din Săpînța și anume cel artistic. De menționat că în Săpînța, sat din Maramureș cu circa 3500 de persoane, mai sînt încă trei cimitire, ale altor confesiuni ale localnicilor: un cimitir greco-catolic mai vechi, cu cruci sculptate în lemn, un cimitir adventist și rămășițele unui cimitir evreiesc. În afară de aspectul prorpiu-zis artistic, căruia îi subliniem importanța, textele inscripțiilor din cimitirul de la Săpînța pot fi supuse unor analize diverse
Prima ediție a epitafelor de la Săpînța by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/17309_a_18634]
-
exilant a scriitorului. Din a cărei experiență va scrie o capodoperă, se va preoți și va naște dispute în jurul vieții și operelor sale. Indirect, dar metodic, Virgil Gheorghiu le va răspunde în volumul de Memorii, sub forma unei lungi, fierbinți confesiuni. Scrise în limba franceză, memoriile acestea se adresează unui public cititor în largă măsură necunoscător al istoriei și, implicit, realităților românești. Ca atare, vor fi intens descriptive, vor conține digresiuni, fără de care evenimentele din viața memorialistului ar pluti într-un
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
închipuire și realitate, a întîlnirii dintre supoziție, ca act creator, și acele obiecte - corelative obiective - care ne susțin fantasmele. Ceea ce vînătorul, numit cu o recunoscută convenție a arbitrarului Yosuke Misugi, îi pune la dispoziție autorului, despre sine, nu e o confesiune, firește. Nici un șir de evenimente sau fapte care să-l definească. Misugi e, de fapt, un fel de ventriloc: el nu vorbește, decît atît cît să recunoască, în scrisoarea sa, că ar vrea să fie cunoscut, că ar vrea, spre
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
la agresiunea mediului proxim alcătuiesc simptomatologia unei existențe scufundate în sine, circumscrise unui fel de a se manifesta unic. Nu întîmplător, instrumentul formal se liberalizează, sub chipul versului desfăcut de adjuvantul sclipitor al rimei, de muzicalitatea programată. Desprinse de podoabe, confesiunile curg spontan și impresionant uman, aidoma unui păr bogat, despletit: "e caldă răcoarea/ și proaspătă răscrucea/ și sufletul în trecerea sa/ descumpănit/ el crede în mîinile noastre-mpletite/ în cuvintele palorii/ în seninătatea și în sacrul lac/ al lacrimei neplînse// să
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
dostoievskian și camilpetrescian, deopotrivă, cu o presupusă descendență nobiliară, idealist cu puternice propensiuni autodestructive, incapabil să accepte realitatea și victimă, în ultimă instanță a acestei realități și a propriei imaginații. La începutul romanului, luăm cunoștință de dimensiunile cazului respectiv prin intermediul confesiunilor Ruxandrei, fosta iubită a lui Horia, aflată acum în Canada, beneficiind, așadar de privilegiul distanței, în timp și spațiu în legătură cu evenimentele relatate. Dar în fond, este impropriu să le numim evenimente căci în această primă parte, avem de a face
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
nici nu poate fi vorba, dar despre Richard al III-lea? Recitalul lui Ștefan Iordache scoate în evidență arta actorului. Este o demonstrație solicitantă de aproape o oră și jumătate, iar identificarea sa cu personajul real-fictiv Barrymore naște aproape o confesiune plină de dramatism, susținută cu rigoare și dezlănțuire pe alocuri, un obiect de studiu, aproape, pe care-l creează un mare actor. Obosit și șturlubatic, cu un mers legănat de bețiv, executat uneori cu pașii unui balerin încălțat cu papuci
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
viață. Cartea strînge în jurul magnetului care a fost George Constantin marile personalități ale teatrului, filmului românesc, ale culturii noastre. Tot cu sufletul la gură urmărim, mai bine de două ore, filmul intitulat "Magistre fără seamăn, slavă..." titlu inspirat de o confesiune a lui Florian Pittiș care, în montarea Furtunei lui Ciulei, de la Bulandra, juca Ariel. George Constantin a fost Prospero. Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă și adresată lui Prospero este "Magistre fără seamăn, slavă"... Extraordinar, nu? Documentele
George Constantin sau aventura destinului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17412_a_18737]
-
doar ca efect. Aventură scriitorului se desfășoară la hotarul dintre "adevăr" și "minciună", dintre notația lucida a trăirii directe și tentația cuvîntului supus unei presiuni alterante din partea multiplelor limbaje care și-l revendică. Oniria. Jurnal de vise (1985-1995) este o confesiune deghizata a conștiinței creatoare, încorporată în realitatea literei. Aceasta se mișcă că un duh pe deasupra apelor, fiind un reper permanent și necesar. Nu degeaba am făcut această comparație pentru că apa (principal simbol al inconștientului în psihanaliza) constituie, în plan simbolic
Sub obrocul autenticitătii by Robert Capsa () [Corola-journal/Journalistic/17916_a_19241]
-
scriitor care a făcut și cinema! Doamnelor și domnilor, Mircea Daneliuc s-a îndrăgostit - iremediabil - de literatură! Eugenia Vodă Mircea Daneliuc - Marilena și alte voluptăți Fredi scormonea meditativ cu bățul în frunze și am simțit nevoia să-i fac o confesiune. - Jură-te că nu spui la nimeni! - Mă jur. - Pe ce? - Pe ce vrei. - Bun. M-am uitat în jur, daca nu ne ascultă cineva și m-am dat lîngă el. Eu mă țin după Marilena. Tu după cine te
Daneliuc îndrăgostit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18010_a_19335]
-
de nepătruns", "indescifrabilului" troscot sau "întristătoarei" lucidități a "cartofilor galbeni" și nu e atras de fascinantele "constelații grabnice de zburătoare". Revenirea la vremea maturității (în partea intitulată "Lira meditativa") îl dezleagă pe poet de sentimentalism, pune elipsa mai presus de confesiuni și descrieri, dar, reapare, paradoxal, explozia de fructe, flori, păsări și culori. Se schimbă însă tonul, devine elegiac ("Aici sfîrșește elegia: în pămîntul negru/ sub albastrul iluziei"). "Îngîna lira/lîngă crucea galbenă/ a iasomiei/ dorul sfîșietor/Curată sufletul de mîluri
Cronica unei clipe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/18052_a_19377]
-
universul sau se numește Palimpstine, și arta să este o artă a palimpsestului, cu rădăcini în copilăria petrecută la Cochin, în care uscatul pretindea că este o parte a Angliei, iar țărmurile erau scăldate de Oceanul Indian. Picturile sale, ca și confesiunea lui Moraes, recrează o națiune hibrida și plurala, o Europa suprapusa Indiei, o lume de carnaval unde se întâlnesc evrei, creștini, musulmani și hinduși. Dificultatea tehnică majoră, ce constă pentru Moraes în a-și regla respirația, o reprezintă pentru Aurora
ORASUL PALIMPSEST by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/18077_a_19402]
-
definitorii? E mai recomandabil să preiau în acest scop chiar caracterizări îndelung chibzuite, ca un rezultat al autocontemplării, al meditației asupra propriului destin, pe care Ana Blandiana le-a formulat într-o clipă de cumpănă, îndemnată de un elan al confesiunii. Purced de la o scrisoare-spovedanie către mine din aprilie 1989 și întrevăd în strădaniile ei, așa cum sînt expuse, pîlpîirea unor faruri, jaloane ale existenței: datoria față de obște și datoria față de creație. În tot ce întreprinde decide, pe ambele planuri, o conștiință
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
o bucurie./ nimeni nu stia adevărul iar eu nici atât./ și a zis Manole către femeia să: ade bună seama avem să murim/ căci am văzut pe Dumnezeuă". (Satul, din Cocosul s-a ascuns în tăietura) Pline de dramatism sunt și confesiunile referitoare al condiția de poet: Lucrul cel mai neînsemnat al vieții mele, si anume scrisul, a devenit atât de însemnat, încât va trebui ori să-l convertesc în ceva care să fie compatibil cu viața, ori să renunț la el
Poezia dată la maximum by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18098_a_19423]
-
aproape în stare de inocentă, un segment din experiența acestei apropieri de miracol. Fire dinamică și reflexiva, pămînteana și eterica, animată de rigori gospodărești și pulverizata în reverii și în imprevizibile combinații onirice, așa cum ușor se poate observa și din confesiunile și din reflecțiile sale scrise, Gheorghe Ilea a îmbrățișat și un vast perimetru al manifestărilor plastice. Nefiind interesat de un limbaj anume, ci de forma optimă prin care poate dialogă cu lumea din jur și, mai apoi, prin care își
Fînul ca furaj estetic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18105_a_19430]
-
fabulatorie, afectiva și morală, el a recurs, în ultimii ani, la toate mijloacele pe care le-a avut la îndemînă: de la desen la pictură, de la colaj la instalație, de la performance la filmul video și de la notă de jurnal intim la confesiunea publică. Nouă expoziție pe care Ilea a deschis-o acum în București, tot la Galeriile Etaj 3/4, intitulată Finul, chiar dacă nu folosește nemijlocit toate formele de comunicare amintite, stochează, în memoria materială a exponatelor luate în parte, dar și
Fînul ca furaj estetic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18105_a_19430]
-
centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format în spațiul logocentric de tip european) Logosului absent la Cina de taină a unei noi Sfinte Familii (mamă, tată, copil-narator). Gestul autorului, după apariția cărții
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
Matta (Geneva, 1994) etc. Pîinea de tăcere nu este, sub aspectul filiației chiar, o surpriză. Nici chiar preferința autorului pentru scriitura la persoana întîi, pentru toate semnele retorice - prin care scriitura lui e "îngreunată" într-un fel de baroc al confesiunii dezmărginite - ale eului și ale autenticității nu surprind. Gestul de după, gestul definitiv, care nu mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
mai era scriitură, care nu mai transforma tragicul într-o figură textuală, gestul e cel ce schimbă definitiv percepția asupra textului; el reorientează sensul lecturii; el face o cronică la volum cu atît mai dificilă. Tăcerea este personajul central al confesiunii copilului (care nu a fost - e prima "afirmație" a cărții - niciodată copil). În două capitole ample (dar disproporționate unul față de celălalt), fără puncte, fără alineate ori paragrafe, se rostește amintirea unei copilării frustrate de cuvînt, trăite în afara rostirii. Copilul de
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]