711 matches
-
viața” ca la Gabriel García Márquez. Delirul existenței, evadările imposibile, greața, lupta cu fantomele și obsesiile somniei sunt dominate de vocea auctorială, care mută romanul într-un exercițiu stilistic, concomitent joc de idei: se va transforma Herbert într-o carte? Confesiv și ironic, între a percepe și a transfigura decăderea unui tânăr „născut bătrân”, dependent de universul citadin și de familie, S. trece, după Nicolae Breban, prin câteva teme esențiale: amurgul zeilor, mitul morții și al prieteniei, erosul feminin sacru (Doamna
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
o conștiință tragică ocolește capcanele simplului istorism sau pe acelea ale unui biografism destinat publicului amator de anecdotic, pentru a oferi o apropriere coerentă și cu multiple posibilități de înțelegere a prozei unui autor socotit „moștenitor al spiritului dostoievskian”. Literatura „confesivă” a scriitorului francez de origine americană și aceea „ficțională” sunt interpretate în spațiul unei lecturi „duble”, plecând de la ideea lui Serge Doubrovski despre „reciprocitatea subiectivă”, care face posibilă pătrunderea sensurilor textului, laolaltă cu punerea în lumină cât mai corectă a
SIRBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289706_a_291035]
-
mijloace de expresie caracteristic în egală măsură romancierului și celui care, pentru a se „mărturisi”, recurge la o literatură „personală”, adică la autobiografie și memorialistică. Din această perspectivă, cele două secțiuni ale cărții - Personalitatea lui Julien Green în literatura sa confesivă și Condiția dramatică a eroului în operele de ficțiune ale lui Julien Green - își află o deplină justificare. După cum, tot atât de îndreptățit este și solidul paragraf introductiv în care se urmărește procesul receptării operei greeniene, împreună cu disputele pe care le-a
SIRBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289706_a_291035]
-
scriitori sibieni și de colaboratori din restul țării. De pildă, o pertinentă „Cronică a edițiilor” ține în perioada 1980-1989 Mircea Anghelescu. Acestor compartimente li se adaugă și două rubrici „de frontieră”: „Album sentimental” (inițial cuprinzând evocări ale Sibiului, apoi fragmente confesive pur și simplu) și „Patrimoniu documentar” (cu unele restituiri importante, cum ar fi conferința lui V. Voiculescu intitulată Poezia tradiționalistă, publicată în numărul 7/1972). Astfel încât, cu toate compromisurile ideologice (uneori penibile), T. a reușit să devină nu numai o
TRANSILVANIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290241_a_291570]
-
torna, fratre (1971), narațiune istorică fără calități literare deosebite. În Pașii (1973), dar mai ales in Cicoarea (1977), Ț. vădește progrese substanțiale în tehnică narativa. Pașii reia intrigă de iubire din Denișa, într-o secvență temporală ulterioară și în modalitate confesiva: un fel de monolog adresat sieși de eroul-narator, un tânăr savant fizician. Același stil al subiectivizării organizează materia narativa a românului Cicoarea. Povestea de iubire, evocata și aici, retrospectiv, se proiectează pe fundalul unui oraș provincial. Principiul ordonator fiind fluxul
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
pace, înfierarea „ațâțătorilor la război”, înflorirea țării noi, glorificarea trecutului, apărarea independenței naționale, veștejirea defăimătorilor patriei socialiste. Alți „fruntași”, precum Dan Deșliu ori Eugen Frunză, vor inflama stilul agitatoric, dar T. îi anticipează, iar mai târziu nu revine la poezia confesivă nici când difuzarea acesteia e tolerată. Culegerile sale vor menține versuri ca acestea: „Oriunde-aș fi, te întâlnesc în cale, / O, țara mea cu tâmple de argint!/ Mă-nalț în piscul frumuseții tale, / Te apăr și te laud, și te
TULBURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
Timișoara (1990), ca și alte poeme apărute postum sunt documente lirice despre destinul tragic al țării și al poetului trăitor în ultimul deceniu al dictaturii. U. este și autorul a două romane. Prințul marelui puțin (1971) are un caracter marcat confesiv, evocare sentimentală a iubirii ingenue, patetice a protagonistului, melancolic, neînțeles de femeia matură, capabilă de a trăi aventura, nu însă și de a realiza marea dragoste. Cu vădite inserții autobiografice, textul include amintiri despre întâmplări extraordinare din tinerețea personajului, petrecută
URECHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
întrucâtva de excesul de orgoliu. Aproape nimic în romanul Saltul (1975), debutul lui U. cu un volum propriu, nu-l prevestește pe condeierul acid de mai târziu. Pusee lirice, mici patetisme, ca și livrescul ingenuu împing în conformism o narațiune confesivă care tocmai își propune să torpileze „șabloanele” ce ar fi parazitând opurile de evocare a stagiului ostășesc. O carte cu farmec este cea intitulată Povești de adormit părinții sau Carte cu copii pentru părinți (1990). Și pentru cei mici, și
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
modernismul interbelic (s-a vorbit despre Ion Vinea și Adrian Maniu, iar referirea la „stilul spumos intelectualizant al lui Ilarie Voronca” este enunțată de Nicolae Manolescu). Uneori poetul se rostește direct, cu maximă limpiditate, pe un ton gnomic ori afectat confesiv, alteori sporește consistența poemului prin recursul la o imagerie „transistorică”, eventual mitologizantă, ori de sugestie onirică sau suprarealistă, dar semantizată în termenii alegoriei voit vagi, cu decodare solicitantă. „Meșteșugul” a determinat suspiciuni privind relativa insuficiență a „fondului” în raport cu excelența „mijloacelor
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
René Bazin (Povestiri duioase, 1909). Cartea de debut a lui U., Zânele din Valea Cerbului. Povești pentru copii (1904), având ca scenă Valea Prahovei și drept cadru Munții Bucegi, s-a tipărit în peste cincisprezece ediții, ceea ce arată că tonul confesiv și umorul reținut al autorului, ca și dorința sa constantă de a transmite „cunoștințe folositoare” își găseau un public destul de variat și de fidel. O notă mizericordioasă, moștenită probabil de la tatăl său, ca și unele convenții literare facile sau romanțioase
URECHIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290373_a_291702]
-
Columna”, „Literatura și arta”. V. scrie o lirică de factură erotică - Până la dragoste, Ofrandă omeniei (1989), Steaua destinului (1993), Poeme (1996) -, dragostea fiind înțeleasă ca o stare existențială totală, sursă de meditație etică sau de inspirație social-politică. Stilul este îndeobște confesiv sentimental, adesea retoric, dar versul trece nu o dată într-un registru „înverșunat, fără edulcorări cantabile, cu fulgerări de imprecație” (Mihai Cimpoi). În 1997 a publicat un volum de publicistică intitulat A trăi, a munci, a iubi. I s-a decernat
VEREJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290490_a_291819]
-
lor promiscuu într-o Dobroge aproape pustie - joacă un rol secundar în această scriere „selenară și densă ca un acvarium de meduze” (Perpessicius), unde alternanța vocilor narative creează o structură polifonică și o proliferare incontrolabilă a subiectivismului și a impresionismului confesiv. S-a vorbit, în acest sens, de autenticitate în accepție gidiană ori camilpetresciană (G. Călinescu), opinie discutabilă având în vedere predispoziția evident calofilă a esteticii lui V. („E o socoteală a neputinței acea pornire de a obține arta prin cât
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
lui Z. în domeniul istoriografiei și al criticii literare: Poezia lui Michelangelo îi prilejuiește poetului-traducător o incursiune pe cât de atentă la detaliul biobibliografic, pe atât de pătrunzătoare sub raport ideatic în lumea marelui artist renascentist, pentru care poezia reprezintă complementaritatea - confesivă, neliniștită și constant interogativă - necesară unei personalități conturate cu o asemenea forță, încât generațiile care i-au urmat nu au ezitat să o considere cvasidivină. Studiul Sonetul și Renașterea italiană trasează complexa istorie a apariției și dezvoltării unei specii literare
ZELETIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290732_a_292061]
-
și din boieria adevărată”; iar după un timp, în același spirit: „N-am nădejde decât în țărani. Numai în ei e mintea românească sănătoasă și în câțiva oameni culți mai bătrâni”. Acest tradiționalism cultivat, spiritualizat nu sună rău în discursul confesiv al admiratoarei lui Goethe. Ea caută rădăcinile, miturile fondatoare. Are o autentică oroare față de mitocanul național: mitocanul „de sus”, adică mitocanul ajuns, titrat, boierit, și mitocanul „de jos”, tradițional. Când se schimbă regimul politic și încep persecuțiile bolșevice, arestările, intră
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
ortodoxe, cum crede autoarea, dar, mai sigur, roman povestit de o femeie autentic intelectuală, care încearcă să privească drept lumea prin fereastra nenorocirilor sale. Neavând o idee originală despre jurnalul intim, reușește să aducă o notă de originalitate în literatura confesivă - în afară de experiența ei unică - prin schimbarea radicală, imprevizibilă a strategiei diaristice și a destinatarului. Numai dragostea și tăria de caracter ale unei femei umilite de istorie pot transforma un martor indiscret și un lector nedorit într-un confident ideal și
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
romanticii germani (Lenau, Heine), pe care îi cunoștea foarte bine, încât melancolia, regretul dureros în fața neînțelegerii, umbrele iubirii trecute, resemnarea sunt învăluite uneori în muzica lor. Versul rămâne în tonul sentimentalismului elegiac și romantic, însă limbajul fluent, elegant și discreția confesivă depășesc ceea ce s-a scris în lirica feminină de până atunci în Transilvania. Arareori, ritmul atinge o vioiciune tonică, cvasicoșbuciană. Întunericul este o alegorie amintind din nou pe Coșbuc din Vântul sau Prahova. În pasteluri există dovada unor certe posibilități
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
intră, în poem, în combinație cu formele negative ale realului. Tehnica este de a raporta pe cele din urmă la cele dintâi și a fixa liric o stare de spirit în raport cu lumea de obiecte din afară. Poetul refuză tonurile direct confesive, biografismul. El își „moșește” îndelung gândul înainte de a-l trece pe hârtie. Și moșeala constă în a prinde, în stil mozaic, imagini din universuri diferite într-un discurs care refuză linearitatea, coerența vechii poezii. EUGEN SIMION SCRIERI: Ieșirea din apă
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
socială a studenților pentru identificarea și eradicarea diavolilor din vremurile noastre” - scria el132. Pentru D.G. Smith, hermeneutica nu este o tehnică de comprehensiune, ci doar un „discurs imploziv” (imploding discourse) despre sine, în mijlocul unui întreg univers de alte asemenea discursuri confesive, introspective, egolatre. Mult mai profund a înțeles importanța pentru pedagogie și știința curriculumului a hermeneuticii, în varianta ei fenomenologică, Elaine Atkins (1988). Articolul ei din Journal of Curriculum Studies, „Reframing Curriculum Theory in Terms of Interpretation and Practice: A Hermeneutical
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
plan ideal, în vaste figurații imaginare. Se mai petrece și altceva: limbajul poetic însuși suferă modificări esențiale; metafora își lărgește enorm arcul, îndepărtându-se de câmpul senzorial imediat și operând tot mai des cu analogii de ordin intelectual. Forma directă, confesivă, a lirismului e părăsită pentru exprimarea aluzivă eliptică; versul capătă o concentrare gnomică. Retorismul, dacă nu poate fi gâtuit, cunoaște o frânare prin care vin să-l răcească frecvent accente sarcastice. OV. S. CROHMĂLNICEANU SCRIERI: Aur sterp, Iași, 1922; Stânci
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
București, 1987; Deontologia profesiunii de ziarist, București, 2000; Conceperea și elaborarea ziarului, București, 2001. Repere bibliografice: Nina Cassian, „Poșta literară”, AST, 1971, 6; N.S., Dumitru Titus Popa, AST, 1978, 3; Alexandru Hancu, „Alegerea ființei”, TR, 1978, 31; Ermil Rădulescu, Lirică confesivă, LCF, 1978, 9; Alexandru Horia, Solemnitatea discursului poetic, LCF, 1986, 26; Ulici, Lit. rom., I, 300; Popa, Ist. lit., II, 291. C.M.B.
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
carte cvasiexperimentală, scrisă, mare parte, într-un limbaj arhaizant, din perspectiva unor personaje din epoci apuse și uneori din spații exotice: Scrisoarea exaporitului către ultimul padișah, Însemnarea domnilor celor buni. Acestea alternează cu poeme obișnuite, scrise într-un limbaj neologic, confesive (tip autoportret) ori esopice, încât textele nu au o coerență stilistică și de viziune, fiind inegale și valoric. Cu toate că versuri, imagini sau poeme reușite sunt concurate continuu de locuri comune, amestecul de colocvial și metaforic, un anumit stil balcanic, liric-baroc
PRICINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289017_a_290346]
-
seci, dar în același timp stimulatoare, și să consemneze stenografic răspunsurile, în toată naturalețea lor adeseori naivă și stângace, altfel decât în scrierile timpului. Sobrietatea, reținerea, neutralitatea și aparentul dezinteres pentru literar al publicistului aflat în căutarea adevărului declanșează imboldul confesiv al oamenilor simpli, care se acomodează treptat cu postura de „actori”. Firescul ascunde însă o artă literară rafinată: interviurile își depășesc interesul sociologic sau psihologic pur, persoane reale convinse de îndreptățirea modului lor de existență devin personaje și sunt privite
MONCIU-SUDINSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288233_a_289562]
-
în cadrul grupării de la „Iconar” indică zona de sensibilitate în care gravitează poetul. Cu identitate imediat remarcată în epocă (ecouri favorabile apar în „Vremea”, „Cuget clar”, „Luceafărul”), poemele din Dezacord și Întoarceri în biografia mea - în genere, peisaje interiorizate/stilizate, notații confesive, invocații, incantații - transcriu lapidar mutațiile eului, neliniștea existențială, „slova altui timp”, chiar spațiul originar, extazul, mirarea, sentimentul dezrădăcinării. Viziunile sunt dominant retrospective, configurând, în notații abrupte, o atmosferă de legendă și hieratism. Spațiul montan al Țării de Sus, pădurea, fantasmele
MOROSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288255_a_289584]
-
spunere mai dispersată, în pliuri relativizante, catifelând, încețoșând peisajul și obscurizând imaginea: „Glorioase trec păsările spre vărării./ Un ochi de aur bântuie apele serii./ Ce naufragiu? - îngerii noștri târziu/ Se războiesc, presărând pe cărare cenușă.” De regulă, impulsul de dezvăluire confesivă va fi captat laconic, în notații succint rezumative, și astfel obligat a nu se discursiviza. Nu lipsește însă conștiința unei supervizări lucide a propriului demers, ambiguizant, disimulator. Tâlcuitorul se păstrează în aceeași notă reținută, interiorizată, din ,,armura” căreia rareori se
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
însă opace, indescifrabile, iar o coerență de fond, fie ea și abil criptată, pare să nu existe. Astfel, sensul câte unui poem (sau al câte unei stanțe) e insesizabil, chiar dacă lirismul ambiționează să se înscrie în registrul meditativ, moral-filosofic, gnomic, confesiv, contemplativ sau „de notație”. În fapt, e vorba de un fel de exclamare a trăirii erotice ori a angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect mai curând decorativ, de litanie monoton-frapantă, liniștitoare în fond, admirată uneori, cu măsură, de
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]