465 matches
-
un pridvor închis din scânduri. Din patrimoniul bisericii au făcut parte câteva icoane valoroase, unele folosind ca suport lemnul (cele împărătești, executate în anul 1863, de Toma din Laz), altele sticla (semnate, în 1838, de Ioan Pop din Făgăraș). Nici conscripțiile secolelor XVIII-XIX și nici harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) nu menționează prezența altui lăcaș de cult anterior.
Biserica de lemn din Grosuri () [Corola-website/Science/321114_a_322443]
-
nu se poate preciza dacă în vechime biserica a fost pictată sau doar împodobită cu xilogravuri. Sigur este doar faptul că în anul 1807 lăcașul a fost înzestrat cu o bogată colecție de icoane pe sticlă. Biserica actuală, atestată de conscripțiile ecleziastice ale anilor 1805 și 1829-1831, este continuatoarea unui lăcaș medieval menționat în tabelele comisiilor de recenzare din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831 , cât și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773), a cărui datare poate fi coborâtă până în
Biserica de lemn din Poienița Tomii () [Corola-website/Science/321131_a_322460]
-
listă a monumentelor istorice. În centrul comunal Bunila, biserica "Pogorârea Duhului Sfânt" a înlocuit, în anul 1903, în timpul păstoririi preotului Iosif Suciu, un lăcaș vechi din piatră, grav avariat de un trăznet în 1897; acea ctitorie obștească figurează în tabelele conscripțiilor din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1819-1831 (harta iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 o omite). Este un edificiu de plan dreptunghiular, cu absida nedecroșată, poligonală cu trei laturi, prevăzut cu un turn-clopotniță robust, învelit în tablă zincată; același material
Biserica de lemn din Bunila () [Corola-website/Science/321139_a_322468]
-
unele motive sculpturale, mai sunt vizibile, pe alocuri, mici pete de culoare, aparținătoare, poate, unui program iconografic imposibil de reconstituit in prezent. Din patrimoniul bisericii au făcut parte câteva xilogravuri și icoane pe sticlă, parte a zestrei decorative a tâmplei. Conscripțiile anilor 1761-1762, 1805 și 1829-1831 menționează lăcașul in dreptul localității “Brasso”; cele din 1733 și 1750 îl omit. Într-adevăr, edificiul a deservit, dintotdeauna, și obștile credincioșilor din Brășeu, Păroasa, Mușuroiu și Valea, cătune depopulate astăzi aproape în totalitate. Tradiția
Biserica de lemn din Deleni () [Corola-website/Science/321173_a_322502]
-
specifică localităților vechi. Din cercetările făcute în trecutul istoric al Racoviței nu se poate spune dacă așezarea a mai avut și o altă vatră. Luând în calcul topominia localității și de analiza pe care C.Lupea a făcut-o în conscripția din anul 1765 referitoare la „partea iobăgită” a satului se constată existența unei părți de pădure denumită „"Sylvae Ziliste dictae in Loco Pereu Zilisti"” care se întindea pe terenurile agricole numite azi „La Poduri, în Față” și „La arinii ăi
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
au fost reprezentanții familiilor Frunză și Herman, Francisc Szabo, Ștefan Nicula, Aurel Ritivoi și Ioan Murărescu. Destinate a transforma grăunțele în făină, morile au luat locul râșnițelor și „chisălugurilor” acționate manual, care au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conscripțiile localității, începând cu cea din 1698, menționează adesea iobagi care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
au luat locul râșnițelor și „chisălugurilor” acționate manual, care au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conscripțiile localității, începând cu cea din 1698, menționează adesea iobagi care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu un venit anual de 31 florini cuveniți judelui regesc. Conscripția din 1766 vine cu o completare cu privire la loc și la numele morarului: morarul
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu un venit anual de 31 florini cuveniți judelui regesc. Conscripția din 1766 vine cu o completare cu privire la loc și la numele morarului: morarul Mihăilă de la moara de pe „Părău' Morii”. Această moară era deja deteriorată la momentul menționării sale, fapt care i-a determinat pe racoviceni să se adreseze Magistratului sibian
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
românească a oilor. Ca o ironie, datorită depopulării masive a satului, în prezent, peisajul ce înconjoară vechea bisericuță de lemn este dominat de turmele de oi ce și-au găsit aici loc de pășunat. Momentul construcției nu se cunoaște exact, conscripțiile secolului al XVIII-lea menționând existența unei biserici de lemn în această localitate. În memoria sătenilor se păstrează amintirea unei inscripții, acum dispărută, ce spunea că la anul 1832 biserica a fost împodobită cu pictură interioară. Această pictură se crede
Biserica de lemn din Chinciuș () [Corola-website/Science/320596_a_321925]
-
biserica ortodoxă românească din Bărăi de până la sfârșitul veacului al XVII-lea nu avem date deocamdată. Există însă documente care atestă trecerea comunității ortodoxe din Bărăi la grecocatolicism în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. În anul 1733, în conscripția ordonată de episcopul Ioan Inochentie Micu Klein, în Bărăi (scris românește: Barei), sat pur românesc (Purus Val[achicus]) erau doi preoți uniți: popa Iuon și popa Gheorghe. Tot atunci, sunt conscrise: o biserică, o casă parohială, 30 de familii unite
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
o biserică, o casă parohială, 30 de familii unite, teren al bisericii arător de 20 de cable și fânaț de 14 care de fân. Biserica aparținea protopopiatului Jucu. În 1750 încă biserica era greco-catolică la care slujea un preot unit. Conscripția ordonată de generalul austriac Bucow consemnează în Bărăi: 1 preot unit, dar fără nici o familie greco-catolică, 1 preot ortodox, cu 60 de familii ortodoxe, o biserică ortodoxă (unită nu era), o casă parohială și averea bisericii de 24 cable arabile
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
Profesorul Vasile Gherasim din Cernăuți a fost prima persoană care a venit la Călinești-Cuparencu, pentru a cerceta originea familiei Eminovici. În toamna anului 1922, el a cercetat, cu sprijinul preotului Dimitrie Fortună, o serie de documente păstrate în arhivele bisericii: Conscripția din anii 1816, 1857, 1859, 1911 (3 vol.); Tabelarnic protocol 1815, 1851 (1 vol.); Condica cununaților 1802-1861, 1861-1902 (2 vol.); Condica născuților 1802-1853 (1 vol.) și Condica morților 1802-1856, 1856-1885 (2 vol.). El a tras concluzia că Vasile Eminovici s-
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Călinești-Cuparencu () [Corola-website/Science/321682_a_323011]
-
N. Pop, Petru Rezuș și Dimitrie Vatamaniuc, susținând ocă Vasile Eminovici a venit din Transilvania în Bucovina pentru a ocupa postul vacant de dascăl la Parohia din Călinești-Cuparencu. De altfel, prima menționare a numelui Eminovici în documentele bisericii este în ""Conscripția asupra tuturor persoanelor din parohia bisericii cu hramul Sf. Îngeri din Călinești și petrecerea lor"", din 6 noiembrie 1806. În acel act se precizează că în casa cu numărul 27 locuiesc următorii: „Vasile Eminovici, dascăl; Ioana, soția lui; Agafia, maica
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Călinești-Cuparencu () [Corola-website/Science/321682_a_323011]
-
a fost reconstruită la Târgu-Mureș, fiind sfințită în anul 2001. Adusă conform tradiției din localitatea Laslăul Mare, biserica a fost folosită de comunitatea ortodoxă după ce vechiul lăcaș de cult cu hramul Sf. Arhanghel Mihail a fost atribuit minorității unite în urma conscripției generalului Buccow. Informații despre construirea bisericii în Sub Pădure le avem din inscripția ce se afla în proscomidie: ""Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului sfânt s-au plătit această Sfăntă besearecă de robul lui Dumnezeu Hancu
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
strane. În patrimoniul bisericii există câteva icoane și cărți de valoare. Harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și recensămintele ecleziastice din 1761-1762, 1805 și 1829-1831 menționează biserica actuală, pe când cele din 1733, 1750 fac trimitere la o înaintașă medievală a sa. Conscripția din anii 1829-1831 atestă prezența a două biserici diferite, una în satul propriu-zis „Gyalu Marje”, alta în „Grujelas”; nu se poate preciza dacă este vorba de o greșeală a recenzorilor sau dacă existau la acea dată două lăcașuri de cult
Biserica de lemn din Dealu Mare () [Corola-website/Science/320983_a_322312]
-
mici și dealuri care coboară din Munții Poiana Ruscă până la Valea Mureșului și despart Ardealul de Banat. Biserica din parohia Teiu are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cele mai vechi documente și date despre biserica din Teiu le avem doar din conscripția bisericească din anul 1733 a episcopului Ioan Micu. Biserica veche din lemn a secolelor XVII-XVIII după tradiția locală a fost așezată pe un loc mai ridicat, cunoscut astăzi sub numele de „Progadea veche” (cimitirul vechi). Adevărul acestei tradiții este confirmat
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teiu () [Corola-website/Science/321004_a_322333]
-
sub numele de „Progadea veche” (cimitirul vechi). Adevărul acestei tradiții este confirmat prin harta și documentele Cărții funciare a satului Teiu întocmită în anul 1870, în care la numărul CF 45, top. 247 este înscris un cimitir vechi, iar în conscripția bisericească a episcopului Ioan Micu-Klein din anul 1733 și cea austriacă din anii 1760-1762, arată existența unei biserici în satul Teiu. Biserica actuală este construită în anul 1788, cu altarul spre răsărit. Construcția este făcută din zid de piatră și
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teiu () [Corola-website/Science/321004_a_322333]
-
lățime și 7,1 m lungime iar altarul este de 3,2 m lat și de 3,8 m lung. Dimensiunile reduse, chetorile puternice în dinte culcat și fereastra măruntă înfundată pe latura de sud trimit spre secolul 17. O conscripție din anul 1734 reține că biserica de lemn din Certeze era la acea vreme veche și acoperită cu șindrile.
Biserica de lemn din Șurdești II () [Corola-website/Science/315282_a_316611]
-
prin două uși, amplasate pe laturile de sud și de vest. Aceasta a fost, probabil, cea dintâi ctitorie a localității, de vreme ce atât recensămintele ecleziastice ale secolului al XVIII-lea, cât și harta iosefină omit localitatea; pe cea actuală o menționează conscripțiile ecleziastice ale anilor 1805 și 1829-1831.
Biserica de lemn din Luncani () [Corola-website/Science/321937_a_323266]
-
aflăm că amândouă erau de lemn, acoperite cu draniță și aveau turn cu două clopote. Ele erau binecuvântate de episcopul Maramureșului Dositei Teodorovici (1718-1733) iar antimisele de pe altarele lor erau sfințite de episcopul de Muncaci Ghenadie Bizanczy (1716-1733). Într-o conscripție din anul 1774, se afirmă că bisericile parohiale din Moisei erau ridicate din lemn în anii 1720-21, după invazia tătară. Cele două biserici au fost vizitate în 1857 de protopopul de Vișeu, Ioan Mihaly, care le află în ruină, înlocuite
Biserica de lemn din Moisei Susani () [Corola-website/Science/321500_a_322829]
-
un număr mai mic, în zona de câmpie a Transilvaniei. Potrivit tradiției, biserica a fost realizată în anul 1751, la care s-a folosit material de la biserica anterioară, aflată pe un alt deal, ea fiind menționată de Micu Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
biserica anterioară, aflată pe un alt deal, ea fiind menționată de Micu Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
Clain în conscripția din 1733 și de la o alta, provenind din zona Deda și adusă cu plutele prin Ogra. Dacă tradiția indică anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
anul 1751 ca data realizării bisericii, conscripția lui Clain menționează ca existentă o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe ancadramentul intrării în naos, vin și întăresc tradiția mai sus menționată. Realizatorul edificiului a fost Petre morarul, cunoscut meșter din zonă, care
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]
-
o biserică, atestare confirmată și de conscripția din 1750 a lui Petru Pavel Aaron, deci cu un an înaintea datei susținută de tradiție. O găsim menționată și în conscripția lui Buccow din anii 1760-1762, dar și în anul 1805, la conscripția ortodocșilor. Inscripțiile de pe altar și de pe ancadramentul intrării în naos, vin și întăresc tradiția mai sus menționată. Realizatorul edificiului a fost Petre morarul, cunoscut meșter din zonă, care a înțeles necesitatea degajării spațiului de elementele de acoperire și a adoptat
Biserica de lemn Sf. Nicolae din Cuștelnic () [Corola-website/Science/316383_a_317712]