1,534 matches
-
Codreanu în imaginarul criticii oferă nu doar imaginea evoluției unei personalități, dar devine, pe spații ample, reprezentativă pentru bătăliile culturale produse în cele două epoci pe care le-a parcurs scriitorul, de la debutul editorial din 1981, la Junimea, până în stricta contemporaneitate. Prima mare bătălie din anii comunismului a desfășurat-o în jurul lui Eminescu. Firește, nu de unul singur, găsind sprijin în critici și istorici literari consacrați precum George Munteanu, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Adrian Marino. Se întâlneau două viziuni antitetice asupra
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
am fi descoperit din frânturile de informații oficiale ori oficioase ale vremii și care desenează sfâșietoare contururi ale existenței tragice eminesciene, provocate de o adevărată mafie, ostilă nobilei și îndureratei viziuni a creatorului asupra destinului neamului său în istorie și contemporaneitate. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de absolut, îi supăra chiar pe comilitonii din Partidul Conservator. Căci pentru el nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau pur și simplu într-o succesiune de slăbiciuni și oboseli umane... Scenariul profesorului Codreanu nu se referă la un timp limitat am în vedere anii ultimi ai poetului -, ci el încearcă să demonstreze că datele acestuia se prelungesc în contemporaneitate. Istoricul literar, pasionat de documente și mai ales de interpretarea lor, caută printre acestea contradicții, nepotriviri, pentru a demonstra că pe de-o parte Eminescu este victima, în 1883, a unui tratament medical neinspirat, iar pe de altă parte acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a avut geniu, spune acest Grama, ...geniul poetului este un rezultat al mitizării orchestrate de către Junimea și Titu Maiorescu. lată, așadar, punctul de pornire către o nouă sacrificare a poetului (începută cu cea a ființei fizice!). În acest context, nici contemporaneitatea noastră nu este mai brează, ne spune Theodor Codreanu. Și acum se încearcă noi "despărțiri" de Eminescu, fie că ele au în vedere omul Eminescu, supus greșelilor, "o mână de pământ", în fond, ziaristul Eminescu acuzat de xenofobie sau de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ele au în vedere omul Eminescu, supus greșelilor, "o mână de pământ", în fond, ziaristul Eminescu acuzat de xenofobie sau de atitudine... neeuropeană, sau chiar poetul Eminescu simbol al culturii naționale. Atitudinea autorului cărții devine mai incitantă, el caută în contemporaneitate semnele despărțirii de Eminescu și le sistematizează, într-o maniera și cu referințe directe, dar elegante de cele mai multe ori, în privința contemporanilor. Vor o "despărțire" de Eminescu și oameni remarcabili, precum I. Negoițescu, sau Zigu Ornea, sau Mircea Cărtărescu. Sunt puse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
s-ar rezuma în capacitatea cu care acesta și-a devansat epoca, el întruchipând la superlativ tipul de om din cultura românească racordat la cele mai exigente standarde europene. Totodată, consecvent demersului său exegetic, criticul îl plasează pe Eminescu în contemporaneitatea noastră, polemizând eficient cu detractorii săi și anihilându-le elucubrațiile. Despre naționalismul, antisemitismul și antidemocratismul poetului și ziaristului, atacurile de astăzi înseamnă a doua sacrificare a genialului creator care, în deplina cunoaștere a realității impuse de forțe oculte, el însuși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care poetul a scris cutremurătorul său Reazem". În timp ce Guram Asatiani, într-o carte scrisă în 1981, a fost atras de obsesia poetului moldovean față de problema recuperării limbii strămoșești: "La Vieru, care tinde să pătrundă în cele mai complexe alternative ale contemporaneității, am găsit răspuns la problema limbii care-i frământă acum pe literații sovietici: poetul trebuie să aibă senzația forței primordiale a cuvântului față de materialul verbal" (p. 35). O deosebită atenție acordă autorul monografiei criticii autohtone din Republica Moldova, realizată de "vierologii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
începută în 28 iunie 1883. Un Eminescu dublu sacrificat și conștient întrutotul de sacrificiul său (marea idee a cărților citate) pune într-o altă lumină multe din cele ce se știu despre poet, modifică "pattern"-ul relațiilor lui Eminescu în contemporaneitate, ridică multe semne de întrebare asupra unor "adevăruri" (în realitate opinii) ce păreau bătute în cuie și stabilite pentru multă vreme. Convingerea care ordonează cartea lui Th. Codreanu este și îndrăzneață și bine argumentată... Așa, lectura acestei ultime cărți a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
indiscutabil, prerogativele unei cărți de referință, paradigmatică, pentru înțelegerea celui mai discutat, cred, episod din istoria literaturii autohtone, o adevărată pată oarbă în biografia marelui poet. Demersul lui Theodor Codreanu, unul dintre cei mai autentici istorici și critici literari ai contemporaneității, nu se bazează pe negarea contribuțiilor anterioare, ci, abordând metodologia dublului referențial, se orientează către un traiect al complementarității. Autorul nu contestă referențialul maladiei lui Eminescu, dar nici pe cel opus, susținut de acei investigatori biografici considerați că ar fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literare de forță care se pot detecta și în literatura română din dreapta Prutului. Cartea În oglinzile lui Victor Teleucă are rolul de a prezenta cititorului și cercetătorilor de literatură română un nume de scriitor ce s-a impus profund în contemporaneitatea noastră imediată drept o conștiință puternică, un om cu vaste studii de filosofie și de teorie literară, un scriitor percutant și adesea novator de formule literare. Iată și o strofă din lirica pe care a scris-o Victor Teleucă: "E
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asociere de state” sau, dimpotrivă, pentru un „stat de state”?! Vanda Vlasov și-a constituit analiza și hermeneutica proprie Întemeindu-se pe două exigențe: 1. analiza fidelă a operei lui Giorgio del Vecchio; și 2. aducerea În cea mai vie contemporaneitate a valorii conceptelor instituite de Teoria universală a dreptului, ambele văzute Într-o perspectivă matură de Critică filosofică. Fundată pe o bogată bibliografie, cu o deosebită capacitate comparatistă (cu alte opere, precum aceea a lui Ernst Cassirer, ș.a.), scrisă Într-
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și cu talent real, lucrarea Filosofia dreptului la Giorgio del Vecchio se impune prin forța distincțiilor conceptuale, prin calitatea stilistică a argumentării și prin meritul de a trata problematica, de pe un teren mișcător, dificil În găsirea soluțiilor, cu totul specific contemporaneității. Lucrarea vine să umple un gol cultural din filosofia dreptului de pe mapamond, dar și din țara noastră. Prof. Univ. Dr. Tudor Ghideanu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Introducere Coordonatele fundamentale ale unei filosofii a dreptului (Giorgio del Vecchio și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
antistatal sau ilegal, declarat dechis, a unora dintre aceste sisteme, nu le Împiedicau să formuleze reguli proprii și să le aplice, exercitând astfel efectiv, funcțiuni În formă juridică (Înțelegând funcțiuni juridice prin tribunale speciale)”. În viziunea sa filosofică, de fină contemporaneitate, Giorgio del Vecchio viza problematizarea „științei legislației sau a deontologiei politice” și, totodată a „artei de a guverna”. În termeni mai exacți, problema se anunță astfel: „ce atitudine trebuie să asume statul față de aceste surse vii și eterne ale Dreptului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un moment dat nu mai simțise nici o pasiune pentru cioburile acelea prăfuite ce aparțineau trecutului, și Îi părea că era de datoria lui să Încerce a trăi În prezent, oricât de banală și de nesemnificativă ar putea să pară uneori contemporaneitatea. Trebuia așadar să fie contemporan cu el Însuși. Așa Încât se Întorsese În Italia - care, trebuie să recunoaștem, e o colonie lipsită de importanță strategică, acum, că Zidul Berlinului fusese dărâmat. E o periferie, chiar foarte degradată - din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ce ar putea să-mi țină de urît, prin reportaje cu titluri năucitoare care prevestesc noile orizonturi ale agriculturii românești; prin articole slăvindu-l pe poetul național Mihai Eminescu și nemărginitul său univers poetic, al cărui spirit luminează postum În contemporaneitate - de-ar fi știut bietul om că o să sfîrșească drept instrument de propagandă pentru naționalismul zămislit de mintea unui analfabet sălbatic; prin analize ale capcanelor economiei capitaliste și ale riscurilor condiției de a-ți dori să fii egal cu Rockefeller
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
micile lui dovezi de afecțiune. - Rex! strigai. Se uită la mine, cu urechile ciulite apoi fugi pe poarta deschisă pe jumătate, pentru a se zbengui în voie pe bulevard. Despre toate ar trebui să scriu o carte, două, nouă, ale contemporaneității acesteia aberante, începând cu camerele de gazare ale lui Hitler și terminând (oare terminând?) cu închisorile, execuțiile, pustiul lui Stalin și al uriașilor săi. Ar trebui răbdarea - am mai notat asta undeva -, știința de a străbate în adâncimile sufletului omenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a acceptat, după o rezistență disperată și tragică în munți, un nou ideal de împrumut, lăsându-se antrenată în marea utopie. Criticismul cioranian se înscrie într-o tradiție majoră a culturii românești. Predecesorii săi - Eminescu, Maiorescu sau Caragiale - au vizat contemporaneitatea cu predilecție, adică exact anii în care România intra cu entuziasm în etapa construcției instituționale a modernității. Viziunea lor critică va evolua în sens antiliberal, nu însă și reacționar, așa cum credea Eugen Lovinescu 18. De altfel, teoria lor asupra modernității
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
văzute în toată aplicabilitatea lor -, cât și, în mod simultan, un factor explicativ al acestora; datorită acestei perspective extinse, comunicarea capătă un bogat istoric într-o varietate de teorii ale fenomenelor sociale în ansamblu. Dificultatea însă abia acum începe: în contemporaneitate, mulți cercetători din domeniul științelor sociale (și nu numai) au reclamat studiul aleatoriu al unui domeniu atât de important și au subliniat necesitatea constituirii comunicării ca domeniu de cercetare autonom. Această tendință - de altfel, perfect justificată de evoluția ariilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de la profesori să-și educe elevii, de la managerul unei organizații, să-și conducă subordonații etc. Asemenea dezvoltări ale puterii legitime sunt necesare, întrucât ele regularizează interacțiunile sociale în direcția unor principii nescrise de evoluție dezirabilă. Totuși, trebuie remarcat că, în contemporaneitate, aceste concepte tind să-și flexibilizeze câmpul de acțiune; mai precis, putem lesne observa că aceste roluri caracterizate de puterea legitimă tind să-și diminueze efectul: spre exemplu, profesorul educă, dar - într-o anumită măsură - este educat de elevii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
elev/student crește). În primul rând, conceptul de dependență informațională este unul dintre conceptele-cheie ale școlii tradiționale (în capitolul al doilea al lucrării de față menționam o serie de surse ale puterii de influență, printre care și puterea informațională); în contemporaneitate putem spune că lărgirea posibilităților și varietatea extraordinar de mare a surselor de informare descurajează poziția cadrului didactic însuși ca deținător total al informației; cu atât mai puțin putem vorbi despre un atare fenomen în grupurile de interacțiune didactică. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
capitalismului vin din zona unor nostalgii legate de ,,vremurile bune de altădată". Suntem în mijloculunui paradox. Întunericul, frigul și foamea specifice Evului Mediu sunt considerate ,,vremuri bune"15. De altfel, acest mit, al ,,vremurilor bune de altădată", funcționează și în contemporaneitate dacă vom sta să analizăm mai cu atenție nemulțumirile oamenilor. Și azi, în judecățile lor, oamenii au tendința să considere trecutul ca pe ceva fabulos, liniștit, în care trăiau într-un fel de rai din care, iată, au ieșit și
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
obținut pentru a dezvolta noi activități din care să se obțină noi profituri. Spiritul capitalismului este expansiunea și dezvoltarea. Consumul nu este decât un element marginal al acestei ecuații. Poate și din această cauză așa-zisa tentație pentru consum din contemporaneitate este percepută ca fiind în afara regulilor. Capitalistul nu este departe de ascetism, iar cel care cunoaște greutatea cu care se obțin banii, are rețineri în a cheltui cu ușurință bani. Spiritul capitalismului nu este deci consumul și luxul. Este o
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
naștere unei instituții cu totul aparte în cultura și civilizația umană. Această instituție este universitatea, adică un spațiu al cunoașterii laice, în afara ipotezei existenței lui Dumnezeu. Capitalismul și civilizația occidentală datorează mult universității, începând cu noul mod de gândire, până la contemporaneitate, când marile multinaționale finanțează universități și programe de studii, căutându-și soluții tehnice și manageriale sau pur și simplu finanțând inovarea și descoperirea tehnică și tehnologică. Setea de cunoaștere de tip faustic, va găsi o cale de manifestare și satisfacere
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
gesturilor exemplare ce poartă marca Marelui Timp137. Se obișnuiește a se spune chiar că, pentru un cititor modern, este tipică interpretarea psihanalitică, în vreme ce, pentru un cititor medieval, caracteristică e o abordare mitologică 138. Tentativele de ultimul tip sunt, deopotrivă, specifice contemporaneității. Unele sunt cuceritoare prin subtilitatea decriptării, prin finețea receptării. Succint, amintim câteva de acest gen: Oedip, Ulisse, Orfeu, Euridice, Penelopa, Sheherezada, Sybilla, Cassandra etc. Se obișnuiește a se identifica și cuvinte-cheie ale interferențelor miticului în atitudinile afective și intelectuale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de diferiți, perspectiva arhetipală ne oferă șansa de a-i redescoperi prin unele afinități insolite, însă dificultățile de ordin teoretic și argumentativ sunt nenumărate. Să nu omitem că, de la apariția Operei lui Mihai Eminescu, de G. Călinescu (1936), și până în contemporaneitate, eminescologii s-au ambiționat în a evidenția cât mai multe și mai neașteptate mituri în opera scriitorului național. Din acest unghi de vedere, sintagma nicasiană " Ne-am odihnit în Călinescu" rămâne astăzi doar un superb sofism. În fond, "divinul critic
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]