493 matches
-
cu Timișoara și Banatul, le-a mărit, le-a înrămat și a tapetat cu ele pereții. Când am intrat abia trăgându-mi sufletul în hol, am amuțit. De pe panouri și ziduri mă priveau Traian Birăescu plimbându-se cu fiica pe Corso, angajații magazinului Nenadovici din Fabrik, miile de timișoreni din Piața Operei în decembrie 1989, plimbăreții din Oravița la 1900, copiii Reisz tolăniți în iarbă, corul din Coștei, Berta Kurunczy îmbrăcată când în port unguresc, când românesc, căldărarii lui Pisaroș Ștefan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
și titlurile unor piese de muzică clasică. Este Locomotiva Noimann un roman muzical? Nu știu dacă e chiar muzical. Dar polifonic, da. Pe scenă, intră În dialog toate instrumentele. Acordeonul și trompeta, dar și flautul ce hipnotizează masele pe terasa Corso. Și pieptenele, și beschia, și clopotele, și frunzele de arțar strivite Între buze, și iarba dracului... Ca să nu mai vorbesc de burlanele ce străjuiesc acoperișurile caselor, sau de liniile de Înaltă tensiune, de șinele de cale ferată, de trăsnetele și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Jean-Paul Sartre, Wilhelm Reich și D.H. Lawrence. Cei mai mulți membri ai generației beat erau scriitori, precum Allen Ginsberg, Lawrence Ferlinghetti, Jack Kerouac, Neal Cassady, William Burroughs, LeRoi Jones (care și-a schimbat mai târziu numele în Amiri Baraka), Gary Snyder, Gregory Corso, Hubert Selby, Jr. și John Rechy. Cercului mai larg al mișcării îi aparțin și regizorii de film Robert Frank, Kenneth Anger, Bruce Connor, Jack Smith, Ken Jacobs, Shirley Clarke și frații Kuchar, artistul Larry Rivers și comicul Lenny Bruce. Centrele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
I. Campanii, leader și sondaje, Editura Polirom, Iași, 2009. TERRANOVA, Tiziana, Network Culture: Politics for the Information Age, Pluto Press Cambridge, 2004. THURBER, James A.; NELSON, Candice, Campaigns and elections american style, 2nd edition, Westviews Press, UȘA, 2004. TRUXILLO, Jean-Paul, CORSO, Philippe, Dictionnaire de la communication, Librairie Armând Colin, Paris, 1991. TUDOR, Sorin, Politica 2.0.08: Politica marketingului politic, Editura Tritonic, București, 2008. TUMAN, Joseph S., Political Communication în American Campaigns, Sage Publications, 2007. ULMANU, Brăduț-Alexandru, Cartea fetelor. Revoluția facebook în
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]
-
voir avec son contenu". 39 Ibidem, passim. 40 Yves Lavoine, Le langage des mediaș, Presses Universitaires de Grenoble, Grenoble, 1997, pp. 34-35. 41 Fr. Balle (ed.), Dictionnaire de médias, Éd. Larrouse, Paris, 1997, p. 220. 42 Jean Paul Truxillo, Philippe Corso, Dictionnaire de la communication, Librairie Armând Colin, Paris, 1991, p. 292: "support d'information qui connaît une diffusion massive. Initialement ce moț, forme du pluriel du latin médium, s'est imposé comme forme singulière de designation de l'une de ces
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]
-
fotografieze cu pălărie de paie, pentru ca un nou autoportret să-mi poată atesta prezența, restauram într-o mânăstire din Umbria o madonă accidentată din ghips, cu prunc cu tot, plătit fiind cu masă și casă, seara mă lăsam purtat pe Corso-ul din Perugia, dansam într-o pergola cu boltă de viță, în lumina becurilor colorate, cu o englezoaică ce părea alcătuită după modelul îngerilor lui Botticelli, mă rătăceam în încâlceala străzilor napolitane, îi scriam de acolo mamei mele o lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Îi dădea foc... Poate că nu degeaba Îl afurisise la mănăstire starețul Pahomie. În ciuda rugăciunilor și a penitenței, În lume Necuratul era Încă puternic și-l abătea pe Oliver de la menirea lui. La rândul său, Bikinski, după ce dezbătuse Îndelung la Corso cu masterandul și cei aflați la masă noile idei, Încercă să propovăduiască Învățătura sa despre adevărul ultim și adevărul prim la mănăstirea Golia. Nu avu Însă nici el prea mult succes. Starețul Pafnutie, arătându-i crucea, spuse: „Aceasta-i singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de afaceri Învârte acest domn cu un nume atât de curios...” „Nu e vina lui că poartă acest nume”, Îl apără din nou Bikinski, adăugând: „Se ocupă de asfaltări...” De Loto-Prono, de jongleriile cu zaruri și cărți măsluite, de restaurantul Corso pictorul nu pomeni nimic. „Prin urmare, netezește și el o cale... Calea sufletelor ce vor ajunge-n iad”, spuse starețul, clătinând ușor din cap. „Vă rog să nu-l vorbiți de rău”, zise Bikinski. „În cercul nostru el trece drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un chițcăit sau scâncet. Tocmai atunci Începu să bată toaca și starețul, făcând În urma pictorului semnul crucii, se strecură Înapoi În curtea vechii mănăstiri... Iar Bikinski, simțindu-și sufletul străfulgerat de o disperare fără margini, se grăbi să ajungă la Corso, unde Îl aștepta masterandul Oliver, cu ochii ațintiți În depărtări, Încercând să găsească adevărul ultim ce se ascundea acum undeva departe la orizont, dincolo de soarele ce tocmai da să apună. Ochii săi priveau În gol. Și mult dincolo de gol. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Deasupra lui, vârtejul de chipuri se rotea amenințător. Dinlăuntrul lui se distingea unul palid, cu joben și lavalieră, pe care Noimann Îl asemui cu Omul Negru. Să fi fost această viziune reminiscența unor lecturi? De multe ori, În timp ce petrecea la Corso, medicul avea obiceiul să-și impresioneze auditoriul recitându-i versuri din Omar Khayam, Villon și Esenin. Poeziile Îi veneau În cap una după alta, fără ca Noimann să facă nici cel mai mic efort pentru a-și pune În mișcare gândirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
prenatală. Sau ca și cum Noimann ar fi „moștenit” aceste clișee dintr-o altă existență. Versurile Îi veneau În minte de obicei la beție și nu putea scăpa de ele decât atunci când se oprea din marș. Când dădeau nas În nas la Corso, Satanovski Îl lua peste picior. „Nu cumva”, zicea el, „ați recitat aseară din Khayam? Aveți cearcăne cam vinete la ochi...” Sau: „Nu-i așa că pe la două noaptea Omul Negru v-a vizitat din nou? Ați spart oglinda sau v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
părea să-i ghicească frământările... „Eu am treizeci și trei, dar par, desigur, mult mai În vârstă decât dumneavoastră”, adăuga el... „Probabil din cauza alcoolului... Dumneavoastră Însă vă apropiați de vârsta lui Iisus...” „Mai adineauri ajunseserăm la profet...” „Asta a fost acasă. La Corso, vârsta dumneavoastră, după halbele băute, a mai scăzut cu un deceniu...” „Va să zică așa?” Își ridica a nedumerire sprânceana Noimann. „Berea combinată cu Alexandrion și-a spus cuvântul...” Oliver tăcea, ridicându-și din timp În timp brațul năpădit de frunze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
al femeii-scaun, al femeii-girafă și al femeii-Braic... Nu aveai nevoie de oglindă ca să-ți descoperi adevăratul tău chip și adevărata ta vârstă. Adevărul omului se afla de obicei În pom. Oliver tăcea, adâncit În gândurile lui. Asta se Întâmpla la Corso. Acasă, Mathilda, stând Întinsă În pat, Îl tachina la rîndul ei pe Noimann În felul ei: „Stimate domn, dacă o să vă uitați prea des În oglindă, o să vă treziți că vi se tocește fața...”. „Poftim? Ce ați spus?” rămânea surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Încăperea simbolizează locul morții omului vechi și al nașterii celui nou...” Cavoul său era oglinda În fața căreia, stând În genunchi, la miezul nopții, murea un Noimann vechi și reînvia unul nou, prinzând puteri nebănuite, pentru a putea porni Întins, spre Corso, a doua zi. Un Noimann obosit intra În oglindă și din ea ieșea un Noimann cu fața proaspătă și ochii strălucind de viață. Vârsta de cincizeci de ani nu era, cum s-a văzut, pentru el, nici un fel de handicap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sfârșit”, Își spuse medicul, „criza a fost depășită... Am putea ieși... Desigur”, continuă el să-și deruleze firul gândurilor, „de ieșit putem ieși, problema e Încotro ar trebui să ne avântăm pașii!” Primul gând care-i trecu prin minte fu: „Corso!”. Nu, În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-a mai Întâmplat pe acolo În lipsa lui... Ce era să se Întâmple? Mai nimic. Lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Am putea ieși... Desigur”, continuă el să-și deruleze firul gândurilor, „de ieșit putem ieși, problema e Încotro ar trebui să ne avântăm pașii!” Primul gând care-i trecu prin minte fu: „Corso!”. Nu, În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-a mai Întâmplat pe acolo În lipsa lui... Ce era să se Întâmple? Mai nimic. Lumea de la Corso Își vedea de treburile sale. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În nici un caz! „Oriunde, dar la Corso nu...” Și totuși ața Îl trăgea spre acel loc infam. Noimann era curios să afle ce s-a mai Întâmplat pe acolo În lipsa lui... Ce era să se Întâmple? Mai nimic. Lumea de la Corso Își vedea de treburile sale. Unii veneau acolo, cum venea, de altfel, și el, să-și lingă rănile și să-și oblojească gâtul, alții plecau resemnați acasă sau pe străzi. Nu se Întâmpla nici un cancan deosebit. Noimann măsura Încăperea, plimbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se poate de lucid. Pașii Îl mânau mereu spre dulap. Dar Noimann se Împotrivea tentației. Odată ajuns acolo, după salutul ceremonios, i-ar fi ieșit din nou În fața ochilor costumul bej și atunci n-ar fi avut scăpare. Drumul până la Corso ar fi fost ca și făcut. ...Tot meditând la agenda zilei care abia Începea, Noimann se Împiedică de ceva moale și călduț, trăgându-și Înspăimântat piciorul Înapoi. Mai Întâi i se făcu teamă să nu fi călcat vreun șoarece sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alcool. Stomatologul turna paharul În scrumieră, amestecând coniacul cu mucurile de țigară. Cifrele se zvârcoleau, transformându-se din insecte În omizi păroase care i se suiau pe braț... Imaginile aceste apăreau oriunde și oricând. Nu era plăcut să stai la Corso și să vezi cum chipurile de alături, cu care conversezi, se umplu de cifre și omizi. Chiar și propria sa față, Noimann o simțea ca pe un mușuroi. Și atunci scotea o țigară, ca să mai alunge cu fumul o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pantofi și-n buzunare. Costumele ce stăteau alături erau cuprinse și ele de furnicături. Mânecile se agitau, paharele erau ridicate și coborâte Într-un ritm amețitor. Toată mișcarea această avea ceva neliniștitor, absurd În ea. Noimann stătea totuși calm la Corso, zâmbind spre musafiri. Ba chiar făcea și glume. Agitația creștea, atingând punctul culminant când insectele și omizile se transformau Înapoi În cifre, intrând În portmoneu și-n buzunare. La Întoarcerea spre casă, cifrele țopăiau, mergând În fața lui. Nu știu cum se Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pavlov, ce saliva sub becul inventat de Edison. Totul se termina, În general, cu bine, dacă Einstein nu se metamorfoza În Bikinski sau Papil. Atunci lucrurile luau o Întorsătură neplăcută și Noimann era nevoit să se Întoarcă din nou la Corso, altfel cifrele Îi barau calea. Mai apăreau și furculițele, cuțitele, mucurile de țigară, șervețelele, sticlele de votcă și ceștile de cafea. Armata de furculițe se ivea de cum cotea pe strada Florilor. Încetul cu Încetul, furculițele Îl Împingeau Înapoi spre semafor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dar cel mai buclucaș se dovedea a fi șeptarul. Nouarii se Încolăceau peste șesari, Împerechindu-se pe lângă stâlpi. Cuțitele mieunau și farfuriile Începeau să latre. Toată această harababură Îl determina să se retragă, Încet, cu pași de melc, Înapoi la Corso. Cuțitele, Împerechindu-se cu cifrele și meniurile de pe nota de plată, Își arătau adevăratul lor nărav, asaltându-l din toate părțile cu gemetele și icnetele lor. Revenind la masa lui din colț, Noimann rămânea acolo până reușea să-l aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bărbiei inginerului Edward Îl făcu să surîdă În sinea lui. Cunoștea, de acum, prea bine scenariul. Urma să apară și trabucul, legănîndu-se În hamacul Întins deasupra canapelei, și scrumiera plină de zaruri și toată recuzita pe care o folosea la Corso inginerul Satanovski. Acestea erau semnele pe care le aștepta cu nerăbdare. Balonul umflat al imaginației sale avea curând să se dezumfle. Curând păianjenii aveau să se transforme În ceasuri, bătând asurzitor mereu aceeași oră: șase... După care mahmureala avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
concentrați asupra pătrățelelor, Îi apăreau pete albe În fața ochilor. Prefera, mai degrabă, să aibă de-a face cu ture, cu nebuni și cu pionii ce părăseau pe nesimțite mesele de joc turnate din beton În parc și se Înghesuiau, la Corso, În jurul halbelor și a păhărelelor golite de coniac. Pionii beau cot la cot cu el, iar noaptea, pe drumul de Întoarcere, aveau obiceiul s-o cotească Înspre gară și să urce În primul tren. Noimann Îi Însoțea până la peron. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să-l Întâlnești Într-o sală de sport sau pe un ring de box. Și totuși mișcările Îi erau deosebit de delicate. Înfățișarea sa Îi aducea aminte lui Noimann de inginerul Satanovski, pe care stomatologul Îl Întâlnise de atâtea ori la Corso. Inginerul nu era Însă nici ciung, nu avea nici capul ras și nici nu se ocupa cu ginecologia. Domeniul său de acțiune era asfaltul. „O fi vreun frate sau vreun văr sau vreo rudă Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]